1

De meserie inginer

Cum muza mea de ceva vreme este un boț cu ochi de 5 kilograme, ia ghiciți despre cine să fie vorba de data asta. Nu despre vreo aventură de a ei, clar! Ideea m-a străfulgerat uitându-mă la dințișorii ei cu margine cam tăioasă. Să fie vorba de castor? Da, sigur!

Nu o să vă plictisesc cu vrute și nevrut despre castor. O să fac o trecere în revistă a câtorva caracteristici ale acestei specii extrem de intelingente și muncitoare în folosul lor, al nostru, al naturii.

Să purcedem:

  1. Castorii învață prin imitație și din experiență. Pe lângă instinct se pare că au această capacitate de a observa și adăuga precum oamenii la experieța personală și experiența altora de teapa lui. Prin urmare va popula un anume curs de râu, cu maluri de un anume tip de sol, și specii de arbori de o numită calitate/esență.
  2. Da, este un rozător, indicația de apartenență la grupul celor care își fac de treabă cu dinții este evidentă. Incisivii sunt vizibili și cresc continuu, au un strat de smalț foarte dur, de culoare galbenă. Ai zice că are probleme cu dantura, dar nu este așa. Concentrația ridicată de minerale care conferă duritate dinților este responsabilă de aspectul gălbejit și nespălat al dinților castorului.
  3. Coada meșterilor făurari de baraje este foarte interesantă ca aspect și rol. Este un fel de paletă cu funcție de cârmă, de proptea când stă în sezut, de bătut cu zgomot apa pentru a-și anunța familia de vreun pericol. Funcționează se pare și ca loc de depozitarea a grăsimii, și ca un fel de aer condiționat natural, deoarece la nivelul cozii pierde căldură. Fiind o extremitate lipsită de păr, mult în contact cu mediul, este folosită în reglarea temperaturii corpului, clar! So, când aveți nițică febră nu vă puneți șosete de lână în picioare, că vă coaceți în continuare. Nu are pe unde ieși căldura, mai simpluț spus!!! Lăsați extremitățile la aer.
  4. Nu iau apă la bord când sunt cu gura căscată, adică cară ceva, un buștean, deoarece au o membrană la nivelul gurii ce nu permite pătrundere apei. În plus, atunci când se scufundă, pot rămâne imersați până la 15 minute, nu închid ochii, nici nu respiră apă, nici nu le intră apă în urechi. Ochii sunt protejați de o a treia membrană, numită membrana nictitantă (rămășiță de la strămoși), iar nările și urechile se strâng.
  5. Castorii nu văd excelent, însă miros și aud perfect. În ceea ce privește mirosul, mirosul lor, se face simțit atunci când e nevoie. Adică se folosesc de odorurile pe care le emană pentru a își marca teritoriul, pentru a atrage femela, pentru a semnala un potențial pericol. Pe lângă miros folosesc o serie de posturi, vocalize, plecăituri de bețe, apă, înotat haotic pentru a spune familiei ce îi deranjează. Masculii folosesc mai mult ca femelele marcajul mirositor. Mirosul specific funcționează exact ca o carte de identitate. Intrușii sunt foarte ușor de reperat.
  6. Castorii nu hibernează, sunt activi tot timpul anului. Activitățile se desfăsoară spre seară și noaptea. Au o singură grijă: să construiscă, să refacă barajul, adăpostul unde locuiește familia. Adăpostul lor este structurat astfel încât după ce intri în casă, înainte de a păși în livingul familiei, să te poți usca în prima cameră. Ingenios! Plus multe ieșiri de urgență. Dacă hrana este la discreție castorii nu construiesc mult, iar dacă locul este cu maluri înalte ce permit excavarea, adăposturile pot fi săpate și în mal. Adăpostul lor poate atinge 3 metri lungime, 20-30 metri în înălțime. Castorii construiesc mai multe case, cu forme și structuri diferite, toate încep la nivelul apei și se ridică deasupra   Rolul barajelor este de ridica nivelul apei, astfel încât înotul să nu fie limitat, la fel și evadarea în caz de dușmani.
  7. Cum transportă atâta lemn? Sunt forțoși, se ajută de dinți, de fălci, de membrele anterioare. Tehnica este să nu duci lemnul precum cățeii, ci de un capăt, sau să îl rostogolești cu ajutorul labelor din față. Resturile mici se înghesuie în gură. 😉
  8. Judecata castorilor nu are vreun cusur, fiecare alegere de arbore are un rost. Va doborî un arbore mare pentru a face baza adăpostului, alții mai mici, tineri ca vârstă, pentru hrană. Nu este risipitor, folosește tot dintr-un arbore pentru adăpost și pentru hrană. Castorii fac și curățenie, revigorează și pădurea. Doboară uscăciunile care fac umbră lăstarilor tineri, astfel permite-le să se înalțe.
  9. Sunt familiști. Formează perechi pe viață. Castorii sunt greu de diferențiat în masculi și femele, la prima vedere. Femela se distinge de mascul în perioada cât hrănește puii, fiind vizibile mameloanele. Perioada de gestație durează 105-107 zile, 2-5 pui pe an. Reproducerea are loc din ianuarie până în martie.
  10. Revin la familiști. Fiecare adăpost grupează 5-8 familii de castori. Numărul de indivizi dintr-un adăpost poate ajunge la 18. Puii la naștere au câteva grame, vor rămâne ascunși în adăpost câteva luni. Sunt foarte gălăgioși când le este foame. Rămân alături de părinți 2 ani. Următorii pui, frații, vor fi babysitted de cei mari. Toți membrii familiei contribuie la hrănirea puilor, după ce au fost înțărcați. Puii devin capabili de reproducere la vârsta de 3 ani.
  11. Durata de viață se presupune a fi în jur de 24 de ani, însă, în condiții de mediu neprielnice, dărâmarea barajelor, defrișări, modificarea cursurilor de apă, dușmani naturali, castorii trăiesc 6-8 ani.
  12. Despre dietă! Nu mănâncă lemn, lemn! Vom accentua doar că sunt erbivori, că preferă scoarța și stratul imediat de sub scoarță de la esențe moi, consumă cu plăcere și variate specii de plante ierboase din zona în care trăiesc, precum și plante de apă.
  13. Rezistă la frig, nu suferă de foame atunci când nu pot părăsi adăpostul datorită vreunui viscol deorece fac provizii acvatice de ramuri, plante, scoartă de copac.
  14. Construiesc baraje? Sigur! Și nu ca să provoace neajunsuri oamenilor. Ba chiar sunt bine venite. Castorii construiesc habitate/ case pentru numeroase specii de plante și animale.
  15. Castorii au dispărut din fauna României, nu are rost să reamintim cauzele. Din fericire a fost reintrodus din anul 1998.

Am vrut să fiu mai cu moț și să scriu nu 10, ci 15. Lista o puteți completa și voi,  sunt multe de zis despre castori.

Big Explorer, 2015

2

Prietenii de pe…pervaz

Când ne-am mutat în apartamentul în care stăm acum am primit în grijă și o familie de porumbei. Pe pervazul geamului de la baie porumbeii, în cauză, fuseseră mascota familiei, foarte îndrăgiți de fetița proprietarilor. Acum 4 ani nu am fost de loc încântată. Nici acum nu sunt. Explic imediat.

Cine mai trage cu ochiul la ce scriu știe deja că am favoriți, preferințe, și că nu pun pe ultimul loc nicio vietate. Respect locul fiecăreia în natură, și mie îmi las loc și de simpatii și de mai bine nu mă deranja.

Revin! Zburătoarele de pe geam nu mă încântau din cauza gălăgiei. Ce vreți? Sunt și eu de-a lui Nică. Voiam și eu liniște dimineața, nu tot timpul hu-hu-hulub. Sau ceva asemănător. Să le vând la iarmaroc nu mergea, așa că le-am lăsat în pace, fără să le aplic tratamentul lor obișnuit, moștenire de la proprietarii vechi, de dat mâncare, curățat pervazul, dat puii cu spray antiparaziți. I-am lăsat să se descurce, cu alte cuvinte.

Anul trecut, pe când fetița noastră avea cam o lună s-a umplut baia de mici chestii târâtoare, ce veneau de pe pervaz, treceau plasa și stăteau peste tot prin baie, apoi au trecut în dormitor. Ce-or fi fost, ce n-or fi fost, plus un pic de isterie că se urcă pe copil, după ce au zburat progeniturile perechii, am făcut curat de tot. Am dezinfectat și pus niște plastice în formă de țepi, nu erau ascuțiți (răsuflați, da?), să ținem departe porumbeii. Adică să se odihnească la noi pe geam, numai să nu stea pentru cuib.

Ghiciți? Cine a cărat câlți, bucăți de carton și a făcut cuib din nou? Porumbeii noștri.

În caz că vă întrebați de ce atâta introducere, păi ca să vă dați seama că animalele se descurcă indiferent de voința noastră și se pare că au încredere mult mai multă în bunătatea noastră.

Iată câteva fun fact-uri despre porumbei. Pe unele posibil să le fi verificat singuri, pe altele să vi le reamintiți de pe la școală, altele o să vă încânte:

  • Se ”căsătoresc” pe viață și ambii părinți participă la creșterea puilor. Dacă ați auzit de laptele de porumbel înseamnă că știți că nu are legătură cu ceea ce definim noi ca fiind lapte, este o secreție specifică porumbeilor, atât masculilor cât și femelelor, cu care puiul este hrănit. Provine din gușă și este foarte nutritiv. Gușa funcționează ca depozit de hrană (sigur știați), și care în momentul apariției puilor, sub acțiunea hormonilor, prin celulele de la nivelul ei secretă laptele bogat în minerale, anticorpi și alți nutrienți ce asigură startul de creștere al noi generații, adică dublarea greutății în primele două zile, de la ieșirea din ou;
  • Vă întrebați de ce nu vedeți pui de porumbei, asta dacă ați ratat ieșirea din ou? Păi, din motivul de mai sus, cresc repede, și se aseamănă foarte mult cu părinții și doar un bun ochi, specializat poate face diferența între adulți și copii. Bine, poți să îți dai seama, dacă privești atent, de diferența fină de talie, în plus vocalizează vehement când le este foame. Zici că ai niște șoricei pe pervaz, așa chițcăie;
  • Porumbeii nu apreciază zicala aceea cu mintea de pasăre. De ce? Pentru că sunt vietăți complexe, inteligente și se numără printre puținele specii de animale care promovează testul privitului și recunoașterii în oglindă; a se vedea Loli la treaba asta, acum știe și ea că a crescut :)))
  • Aud excelent, chiar și sunete de frecvență joasă, pe care noi nu le distingem, iar zborul lor haotic și zarva de dinainte de vreo furtună ne spun, de fapt, că au auzit-o cu ceva minute înainte și acum sunt în alertă;
  • Sunt animale sociale, le place traiul cu semenii de-ai lor, dar și cu noi, ceea ce spune despre porumbei că ne cunosc mai bine decât credem;
  • Hrănirea la sol se face ordonat, ierarhic, fără certuri de neascultare. Sunt tot timpul prevăzători, cei care asigură garda anunță imediat un potențial pericol și toți își iau zborul rapid. De obicei, porumbeii urbani sunt foarte apropiați de oameni (este vina noastră), cad de multe ori pradă răuvoitorilor. Dacă au scăpat te țin minte și te învață minte. Îți tapetează mașina cu reziduri de care nu au nevoie.
  • Nu știu cine a făcut numărătoarea, se spune că au corpul acoperit de peste 10.000 de pene;
  • Sunt destul de longevivi, dacă trăiesc într-un mediu sau într-o zonă care le permite înmulțirea și au hrana îndestulată, ajung până la 20-30 de ani;
  • Au alură bondoacă, din cauza picioarelor scurte, adaptate și pentru locomoția bipedă;
  • Dimensiunile porumbeilor diferă în funcție de specie, la fel și rezistența la zbor pe distanțe lungi și altitudini diferite. Știți sigur că porumbeii au locul lor, binemeritat, în istorie, în credințele tuturor popoarelor de pe glob;
  • Porumbeii pot zbura la altitudini de până și de peste 1800 de metri, cu viteze de 124 km/ora. Cel mai rapid porumbel ar fi zburat cu 150km/oră. Aici, vă invit, să faceți și voi o mică căutare, să ne asigurăm că este corect. Sunt minunate aceste păsări, nu?
  • Sunt amuzanți când merg din cauza mișcării capului, balansul în spate. Există o explicație simplă pentru asta: porumbeii au ochii de-o parte și de alta a capului, pentru o mai bună focalizare, pe fiecare ochi, capul rămâne nemișcat, cu un mic delay, în timp ce restul corpului înaintează, de unde și efectul de bouncing. Sper că m-am făcut înțeleasă;
  • Pot zbura direct, drept în sus. Este o abilitate destul de rară în lumea păsărilor. Modul de decolare al zburătoarelor diferă mult și s-a adaptat și în funcție de mediul de viață;
  • Cu toate că dau impresia că nu ar fi buni gospodari, se pare că de fapt le place curățenia și un minim de ordine există în locul unde stau. Hmmm, de aceea au ales pervazul meu bine dezinfectat, nu? Cu siguranță!
  • Porumbeii sunt peste tot în lume, mai puțin Arctica, Antarctica, câteva insule din ocean. 5 specii de porumbei au dispărut încă din secolul al 17 –lea. Printre rudele porumbeilor de lângă noi, tot pe lângă casa noastră, sunt guguștiucii, uneori în pasaj turturelele. Vorbeam de specii dispărute? De pasărea Dodo sigur ați auzit, adică porumbelul uriaș, dispărut din cauza… oamenilor.
  • Câți pui pe cuib? 2 de obicei, incubația durează 18 zile, deci o rată de înmulțire destul de ridicată, cam 8 ponte pe an, în funcție de abundența hranei. Tinerii depind de părinți cam 2 luni, apoi învață pas cu pas să se descurce.
  • Sunt mâncăcioși, consumă cu plăcere plante, semințe, muguri, pâine, tot ce este comestibil din resturile noastre de la masă.

Cam atât. Ar mai fi de adăugat. Vă las pe voi să faceți observații prin parcuri și să completați curiozitățile despre porumbei. Dacă nu ar fi prin parc sau nu ne-ar însoți la mâncat împreună covrigul, pe bancă, sigur ne-ar lipsi. Bucurați-vă de aceste daruri ale naturii, opriți câteva firmituri de pâine pentru ei (nu multe, trebuie să se descurce la treaba asta, au abilitățile necesare) și nu vă supărați că își fac cuib pe pervazul vostru. Până la urmă, cu tot deranjul, sunt fun de privit, observat, chiar studiat. Offf, iar chitcăie de foame! Hai, mami de porumbel, că și Loli trebuie să facă nani! 🙂

Big Explorer, 2015

2

Praf în ochi…praf de cacao

Pudra de cacao este ingredientul nelipsit din cozonacii făcuți la mine acasa, de mama (încă nu am ajuns așa gospodină), pe lângă nucă și stafide și alte ingredinete, evident. Nu-mi plac dulciurile, de la o vreme, de la nopțile nedormite, le cam mănânc! :(, și cu toate acestea îmi place gustul ciocolatei amărui cu multă cacao. Când eram mică credeam că e un nisip care se mănâncă și nu-mi imaginam că provine din semințele unui fruct. Și nu e vorba de un fruct mic, ci un fel de pepenaș cu până la 30 de boabe de cacao, la interior, dispuse ordonat, în loje.

Arborele de cacao își are originea în pădurile din America Centrală, în prezent cultivat în toate zonele tropicale. Mediul cald și umiditatea crescută, arborii înalți care le oferă umbră şi protecție permit dezvoltarea lăstarilor.

Cum se prezintă? Este un arbore curios ca apariție: nu foarte înalt, atinge în medie 15 metri, are flori ce cresc direct pe trunchi și pe ramuri şi după flori, evident, urmează fructele. 🙂 Nu sunt mici, măsoară până la 30 cm lungime şi pot avea 8-10 cm lăţime, sunt ovale, pare că sunt lipite pe arbore și nelalocul lor, ca nişte mingi aruncate de nişte puşti obraznici, au o culoare galben spre portocaliu, când sunt coapte, uneori mov sau chiar verde. Cântăresc cam 500 de grame şi conţin seminţele încorporate într-o pastă de culoare albă, comestibilă, cu gust dulceag. Animalele sunt atrase de această prăjiturica naturală şi consumând pasta, asigură răspândirea speciei. Frunzele sunt  mari, lungi, cu codiță de prindere îngustă şi vârf ascuțit. Florile sunt multe și mici, fine, lipsite de miros, dispuse pe trunchi  și pe ramuri. Polenizarea este asigurată de musculiţe (diptere) şi uneori de lilieci.

Vârsta la care apar primele flori este de 4 sau 5 ani. Într-un an poate înfori de mai multe ori, producând peste 6.000 de flori, din care doar 20-30 ajung să se matureze în fruct. Un pic de risipă, deoarece doar o parte din flori ajung să fie polenizate, însă ceea ce îi dă un look aparte este prezenţa pe arbore a florilor şi fructelor în acelaşi timp. Studii recente arată că numărul de flori la început de sezon este mai mic, spre finalul sezonului cald fiind mult mai mare. Fructul este, în limbajul biologilor, o bacă ce conţine boabele de cacao. Un kilogram de boabe de cacao se obţine de la aproximativ 40 de fructe. Boabele de cacao sunt prăjite, de altfel procesele la care sunt supuse (temperatură, uscare etc) sunt mult mai complicate în funcţie de produsul finit urmărit. Aroma specifică de cacao este în funcţie de climă, specie, condiţii de cultivare.

Boabele de cacao conţin: lipide, pectine, zaharuri, și lista e lungă şi grea, iar dacă ar fi să rezumăm, substanţele cu efecte medicinale benefice sunt teobromina şi cofeina. Acestea din urmă sunt cunoscute datorită acţiunii asupra sistemului nervos, accelerează activităţile intelectuale (mă duc să iau o pauză de ciocolată caldă!) şi fizice. Băuturile cu cacao stimulează sistemul cardiovascular, respirator şi digestiv. Atenţie la cantităţi! Efect laxativ nedorit atunci când suntem în vizită!

Cum se numeşte cacao ăsta? Cred că asa trebuia să încep, dar mie îmi place să fac uneori lucrurile diferit şi să intru în miezul problemei. Arborele de cacao aparţine genului Theobroma şi face parte din familia Malvaceae. În cercetările voastre despre arborele de cacao veţi întâlni denumirea de Theobroma cacao.

Un strop de istorie…să vă îmbie la degustat

Beneficiile arborelui de cacao nu sunt descoperiri recente. Maiaşii şi aztecii cunoşteau efectele boabelor de cacao, respectiv al licorilor obţinute din cacao. Pentru aceste civilizaţii arborele de cacao era simbolul abundenţei, boabele de cacao fiind folosite şi în ritualuri religioase dedicate zeilor. Practicile medicinale ale aztecilor includeau boabele de cacao, din care se făceau preparate cu virtuţi tonifiante, afrodiziace, poate uneori şi euforizante (le lăsau la fermentat!). În călătoriile lui, Columb a facut cunoştintă cu boabele de cacao, dar nu  le-a apreciat valoarea la momentul respectiv. Boabele de cacao au ajuns în Europa abia în secolul al XVI-lea.

Gustul amărui a fost tratat cu diverse mirodenii, băutura cu cacao preparată caldă sau rece, produsele solide cu cacao au devenit populare și cu o dependenţă serioasă. Vorbim de ciocolată? Da! Ciocolata are ca principale ingrediente pudra de cacao, untul de cacao. Restul este zahăr, scorţişoară, vanilie, plus altele… după preferințe! Este adevărat că fără ciocolată lumea ar fi fost tristă şi am putea spune fără gust. Dacă sunteţi trişti, este dovedit ştiinţific, o bucăţică de ciocolată vă aduce buna dispoziţie. Creşte nivelul unei substanţe din corp care ne binedispune. Untul de cacao, de care sigur aţi auzit, este la mare căutare în cosmetică, adevărat elixir al tinereţii.

Arborele de cacao este prin definiție un dar al zeilor şi al naturii de care trebuie să ne bucurăm. Speciile sălbatice au nevoie de protecţie şi apreciere. Cultivarea arborilor de cacao cu importanţă economică se face în condiţii mai speciale, durata de exploatare a unui arbore de cacao este din momentul maturităţii destul de scurtă, de aproximativ 15 ani, după care capacitatea lui scade şi necesită înlocuire.

Big Explorer, Arborele de cacao, decembrie, 2012

 

Și cum ne place raw vegan lately iată și opera proprie. Ciocolată rawvegan cu cereale. Loli a gustat-o pe când era în burtică. 🙂20140113_205824