3

Lecţii de magie. Cum să-ţi cultivi creativitatea

Am citit cartea asta și am rezonat cu multe din câte a spus autoarea. Este scrisă precum un curs. Un curs bun, pe alocuri cu un așa zen, nu în sensul de calm, leșinat, ci împăcat dar și cu entuziasm, de spui că a fumat ceva când a avut revelațiile despre magia creativității.

Nu e o carte stufoasă, o citești nici greu, nici rapid, o rumegi pe alocuri, o sufli rapid la unele capitole. M-a prins pentru că a descris perfect stări de-ale mele pe ici, pe colo. Nu că aș fi eu mare scriitoreasă, ci pentru că dintre cele două inclinații, să spunem, pe care am visat să le urmez când eram de-o schioapă, pictura și scrisul, pe cea cu scrisul nu am lăsat-o de izbeliște. Am exersat din când în când, mi-am făcut schițe și planuri. Acum muncesc acest blog, și îmi este foarte drag.

În generală visam cum compunerile mele erau în genul discursurilor și le rosteam cu pasiune, acasă la masa de scris, proiectându-mă undeva cu un public ce aprecia fiecare cuvânt. Iar beția supremă era gândul despre cartea mea de succes. Pe care, relax, nu am scris-o fizic. Am lăsat-o să o pregătesc mental foarte bine și, după ce o aștern, să fie BUM! Dar se pare că nu așa trebuie invitată să se producă. Pentru că „ceva terminat e mai bun decât ceva bun”. Cu alte cuvinte să mă pun pe muncit. Numai că, mai spune ea niște lucruri despre munca asta. Are nevoie de perseverență și dragoste, altfel creația e un chin. Și nu e ok.

Eu scriu noaptea romane în gând, uneori și ziua, niciodată pe ceva palpabil. Este cunoscut faptul că noaptea e momentul senzitiv maxim, de conectare cu tine și poți scrie și pe întuneric, numai să așterni. Dimineața poți fi șocat de sufletul tău și de cât de frumos ai transpus trăiri.

Dacă nu apuci să descarci în scris nimic, indiferent de ritmul circadian, atunci când te-a ars ideea, oricât ai compune, recompune, scrie, sterge și rectifica….nu mai e. Pufff, a trecut! Va descrie altcineva emoțiile tale și tu te simți furat/supărat pentru că ai simțit fix la fel.

Înainte de toate, fii pregătit. Deschide ochii. Ascultă. (…) Idei de toate felurile aleargă spre noi, trec prin noi, căuta tot timpul să ne atragă atenția. Arată-le că ești disponibil. Și, pentru Dumnezeu, încearcă să nu o ratezi pe următoarea.”

Lecția pe care o conturează bine este că cea mai bună abordare în creație este disciplina și devotamentul. În câmpul muncii creative nimic nu garantează succesul. Succesul, chiar cu sensul de realizare a ceva, nu e nevoie să te ia pe sus, ci să te găsescă muncind. Am simțit lucrul acesta, nu neapărat în sensul de creație, cred că e valabil pentru orice muncă, numai că nu eram convinsă până am citit negru pe alb. Și uite exact cum gândeam cartea mea: O voiam dintr-o dată perfectă! Cu munca asiduă din momentul când m-am apucat și până la final, apoi țac pac, stau relax, este gata și extraordinară! Wrong! Până să o aștern din minte, deja o parte a fost scrisă de mulți.

De fapt, orice vrem să facem e acolo, este pe venitelea. E musai să stai la pândă ca să prinzi ideea și să nu ajungă la următorul.

Ce conteaza că repetăm aceleași teme? Că ne învârtim în jurul acelorași idei, iar și iar, generație după generație? (…) Însă odată ce în spatele unei idei se află felul tău de a te exprima și pasiunea ta, ideea aceea devine a ta.

Așadar spune pur și simplu ce ai de spus, și vorbește din toată inima.”

Nu știu cum este la majoritatea, eu când pun pe hârtie, în fine, scriu ceva și am muncit la ceva-ul ăla sau a fost flash că am avut ceva de spus și l-am aruncat în scris, mă apucă fricile. Nu chiar imediat ci după un timp când mi-a trecut nervul momentului, când nu primesc înțelegere sau nicio reacție.

Cartea te pansează pentru fricile din sfera creației – ”Fă-o indiferent dacă criticii te iubesc sau te urăsc – sau n-au auzit niciodată de tine și poate nici nu vor auzi. Fă-o indiferent dacă oamenii pricep sau nu.” Și, după alte câteva capitole, Elizabeth Gilbert, despre care până să citesc cartea ei nu auzisem vreodata, spune:

„Orice ai face încearcă să nu zăbovești asupra eșecurilor tale. Nu trebuie să faci autopsia propriilor catastrofe. (…) Într-o bună zi s-ar putea ca toate să caute un înțeles – vei știi de ce trebuia să treci prin toată tărășenia ca să aterizezi într-un loc mai bun. Asta e. Orice ar fi tu mergi mai departe”

Cartea clar nu te prinde dacă nu ești genul care înghite un discurs inspirațional. Bine, nici eu nu sunt genul tot timpul, însă ea se raportează la multe exemple. Demonstrează ideile astea care, așa cum spuneam – parcă le-a emis după vreo etilizare, sunt susținute cu exemple din viața ei sau a colegilor scriitori, cursanți.

Bun, spor la citit. A mai spus o chestie despre pasiune și curiozitate. Mi-a plăcut mult, las pe seama celor care vor să citească, să nu stric plăcerea de a savura partea asta. Sunt curioasă cum o vede și altcineva. Eu am perceput-o din unghiul meu de om care visează la momente creative, care scrie pe acest blog –  Un soi de blog ce descrie perfect direcția mea de creație. Felul în care văd eu emoții, lucruri fără să servesc sfaturi, lecții și, da, am temerile mele cu privire la scrisul meu.

Imagine
0

Poveste frumoasă, invitaţie la joc…Te iubesc, orice culoare ai avea!

Te iubesc și …..restul putea fi orice. Și chiar este, adică orice culoare ai avea! Iubirea nu are, clar, culoare, miros, gust, imi imaginez ceva diafan! Este măsurabilă, dacă vreți, prin puterea lucrurilor pe care le facem din iubire, prin iubire fără vreo condiționare. Pur și simplu! Da, da!
Am citit cu nesaț și privit desenele din cartea Mihaelei Coșescu. Am încercat să o citesc cu Loli însă nu ne-am sincronizat. Ea voia altă carte, eu pe asta. O las să o descopere si revin cu feedback-ul ei.
E o carte cu girafe și culori. Și este despre iubire, foarte multă iubire și despre cum iubim. Iubești nu pentru că, ci iubim orice, oricum, oricând, nu-i așa? Este despre cum să găsești înțelegere atunci când frații, surorile se iubesc, însă li se pare dificil de făcut asta din când în când? Cum? Printr-o poveste!
Îmi place tare mult că personajele sunt girafe. Pentru că au readus copilul din mine și mai tare la suprafață. Girafele sunt maiestuoase, regale aș zice, exact așa cum ne simțim când devenim părinți, și copiii sunt regatul nostru de preț, lumea toată, și cum aici ne trăim și rezolvăm toate stările care se nasc din iubire.
E foarte bine închegată cartea, povestea și imaginile se completează, sunt viziuni unice sudate armonios.
Iar la final te invită la joc. Hai să ne iubim!  Eu am inceput deja. Loli, te iubesc, orice mutrițe ai face!
Voi?
Ps. Duminică, 5 iunie, ora 10.30, la Palatul Mogoșoaia va fi lansarea cărții. Mai multe detalii aici.

WP_20160603_14_48_39_Pro

0

Leia și David

Am citit-o de nenumărate ori. După ce terminam aveam sentimentul că nu am găsit ceva în carte și e nevoie să caut, din nou. Nu știu să explic sentimentul. Cred că erau toate răspunsurile acolo însă am tot căutat. Ce? Am căutat înțelegerea, empatia, acceptarea, împăcarea, schimbarea. Toate sunt acolo, necesită un pic de atenție. Așa cum noi toți avem nevoie exact de atenția potrivită.
Este o poveste de familie, pentru familie. Exact cum spune autoarea – o poveste pe care  tu o poți schimba.

Copiii vin pe lume cu ceva de ambii părinți. Și vin și cu ceva doar al lor. Poate fi un cromozom în plus (Leia) sau în minus sau doar cu ceva gene pe plus sau pe minus. Acest doar al lor nu se filtrează diferit pentru restul copiilor. Adulții fac asta. De ce? De teamă, cu siguranță. Teama de a nu ști ce să facă. Este ușor să respingi, să nu-ți pese, să faci abstracție. Aici trebuie lucrat. La adulții care se tem. Spaima asta și răutatea izvorâtă din neștiință trebuie schimbate.
E o carte despre dragoste și despre cum să te înveți, să inveți pe alții că a fi diferit nu este egal cu a fi bolnav, rău, urât.

Lși D

Citiți voi, recitiți, apoi povestiți copiilor sau citiți cu ei. Lăsa-ți-i să vadă realitatea. Nu o distorsionați. Explicați-o pe înțelesul lor cu responsabilitate.

Vă va surprinde curajul lor.

Imagine
0

Atinge copacul fermecat

Cartea Lolitei, primită în dar ( mulțumim Cătălina), de care m-am bucurat mai mult eu. Este o carte magică, dacă o primeam la 4, 6, 12, 13 ani tot aşa de magică mi se părea.

Este o poveste neîncărcată, fără personaje. Rolul cel mai mare îl are cititorul. Ce este de fapt? Este o invitaţie să faci ceva, să o scrii …poate. Nu, de fapt te invită să te joci cu ea. Cu fiecare pagină descoperi ceva şi foarte interesant este că fiecare pagină, cu ajutorul tău, magiei tale, face altceva. Ca să înțelegem, da? Puterile magice sunt ale celui care mânuieşte cartea, cartea e doar asistenta magicianului. Nu e pentru vârsta Lolitei, cu toate astea o are la îndemână. Ne jucăm cu ea. Loli iubeşte (linge) cărţile, filă cu filă. Mai nou, și vechi totodată, mănâncă și vreun colţ dacă scapă de priviri. Şi o aud cum molfăie şi zic: dă-mi şi mie, după care întinde limba, ca pe o tavă. Goală!!! După care…râde!!! De puține ori mi-a ieșit schema. Aşa, să revenim.

Pe lângă surpriza fiecărei pagini, rezultat al acţiunii de pipăire ( dezvoltarea simțului tactil), zguduire (cauză-efect, ring a bell) se învaţă şi succesiunea anotimpurilor. Vârsta recomandată 4-6 ani. Credința în ceva magic se pierde în jurul acestor vârste, numai că ideea de te juca cu magia face din această carte un bestseller. Eu am…mai mulți ani și tot pot să trec peste faptul că nu am nicio putere, și ador această carte. Mă face să mă simt de poveste.

Aici e un video delicios( nu e cu Loli) despre cum să mânuiești cartea.

Iată și magiciana Loli  :)))

20150803_180153 (1)

dau pagină cu pagină, povestea o las pe mai târziu :))))