8

Când și ce le spunem copiilor despre cum vin ei pe lume

Nici nu mai descos trecutul cu ce știam eu la vârsta Lolitei despre acest subiect sau la vârsta adolescenței. Lectura noastră despre astfel de treburi era din revista Bravo și de prin altele, puține la număr, aduse pe sub mână din străinătate. Nu știam cum arată propriile corpuri de frică, rușine. Cine se uita cu atenție cum face pipi și prin câte locuri din corp ies lucruri. Vai, copilul din mine râde acum și închide ochii încă de atâta informație. Nu știu de unde a pornit tot secretul ăsta că oamenii mici și mari trebuie să tăinuiască și să nege funcțiile propriului corp. Clar, pe unii, acest lucru ne-a marcat și ne-a adus atunci când am devenit părinți în situația de a umple copilul cu informația de care nu am avut noi parte, fără să știm exact cât e deajuns pentru vârsta și nevoile lui privind cantitatea și tehnicalitatea lucrurilor.

Avem temeri pentru că vrem să ne pregătim copilul pentru ceea ce noi nu am fost, dar ne temem că nu le explicăm corect și potrivit nivelului lor de înțelegere. Dacă îi traumatizăm, oare nu era mai bine dacă ascultam de bunici – Lasă că va ști când e mai mare. Acum nu e nevoie.

Am fost anul trecut, în decembrie, să o ascult pe Otilia Mantelers despre „Când și ce le spunem copiilor despre cum vin ei pe lume” și la lansarea cărții din colecția „Cărțile Otiliei” – „Unde-a dispărut Pișpirel” de Nicholas Allan.

sursa foto: EVENTBOOK

Dacă sunt neclară pe alocuri, dați cu commenturi, a fost cuprinzător și liniștitor ce am auzit, am pus și din exemplele primite.

Cartea cu Pișpirel se adresează copiilor și părinților. Este o poveste de start, prim instrument de citit pentru educația sexuală cu explicații din punct de vedere anatomic, amuzante și interesante, despre un spermatozoid al d-nului Brown care nu e bun la matematică, dar care înoată foarte bine. Concursul de înot (există un concurs important pentru toți spermatozoizii d-nului Brown) pentru care se antrenează toți (există și rivalități) are un premiu magic. Acest premiu mult râvnit, este oul d-nei Brown. Pe scurt – Pișpirel, va fi campion la înot, se va întâlni cu oul d-nei Brown, și dispare, iar d-na Brown va face un bebe fetiță. Fetița crește și își dă seama la școală că nu era foarte descurcăreață la ora de matematică, însă era bună la înot!

Desenele arată traseul cursei lui Pișpirel, cu hărți, da, există 2 hărți simpatice, care descriu destinația. Conținutul este atât de simplu, corect anatomic, și pozitiv, perfect pentru copii de vârstă mică.

Am tot insistat pe amuzant, vesel, pozitiv. Otilia a menționat de multe ori acest lucru, deoarece acesta e modul în care  trebuie să abordăm subiectul delicat (în mintea noastră) despre cum vin copiii pe lume, despre sex, sexualitatea fiecăruia și rolul femininului și masculinului în ecuația nașterii unui bebeluș.

Bun, de când facem educație sexuală copiilor? De mici. Revin pe parcurs la ideea asta.

La 3-4 spre 5 ani totul li se pare natural, doar explicațiile să fie simple, fără detalii tehnice amănunțite, copii sunt mulțumiți cu povestea lui Pișpirel sau alta care tratează în maniera aceasta subiectul. Este natural să se întâmple să apară bebeluși, când spermatozoizii se întâlnesc cu ovule. Și nu mai au întrebări.

La 7 ani sau înspre prepubertate – lucrurile naturale, simple de dinainte devin importante, tehnic e important să știe, vizualizeze pe desen, schemă, din explicații. Și de aici sau din punctul acela este vital cum abordezi totul.

De ce devine important să știe? Prepubertatea îi face pe copii mai consțienți de corpul lor și de ce întâmplă cu ei. Cresc, se modifică părțile corpului, simt schimbarea. Primul pas pentru noi ca părinți – Nu așteptăm să fie curios, să întrebe. Discuțiile să fie dinainte.

Miturile despre când și cine, cât, sex trebuie să dispară.

1. Când vorbim despre sex? Nu așteptăm să ne întrebe copilul despre sex, sexualitate. Copilul primește semnale de la părinți și de la cei cu care vin în contact cu el încă de când e bebeluș, apoi și pe măsură ce crește. Atingerile, curiozitățile lui sunt aprobate sau dezaprobate verbal și non verbal de către cei din jurul lui. Copilul trebuie să știe din timp – denumirile corecte, funcții, rol, ce e plăcut și ce nu e, ce e periculos și ce nu este.

2. Cine poartă conversația despre sex? Mama cu fiica, tatăl cu fiul? Nu! Discuția este împreună, cu ambii părinți și cu copilul, evident.

3. Cât înțelege? Înțelege dacă îi dai doze neexagerate, nu pornografie. La 4 ani nu are nevoie de așa ceva. Pișpirel din carte explică tot, nu e nevoie să intervin cu explicații suplimentare. Prezint cât poate duce, îți spune copilul. De ex: Otilia a povestit/citit cartea primului ei copil la 4 ani, iar la final a întrebat copilul – vrei să îți spun cum ajunge Pișpirel la oul d-nei Brown? Copilul a spus nu. E ok. Atât avea nevoie ca informație copilul. Nu plusăm dacă atât a fost suficient atunci.

Înainte de a da la o parte un alt mit am făcut un mic exercițiu cu noi, la cererea Otiliei – ce ne vine în minte prima dată când auzim/rostim cuvântul sex? Rușine/ plăcere/ bebe…răspunsurile au fost variate, vă dați seama. Ceea ce a condus la răsturnarea următorului mit.

4. Sexul – nu înseamnă doar reproducere, înseamnă energie, lucruri pozitive, nerușinoase, și nu e pentru copii, este pentru adulți. Este felul adulților de a se relaxa, conecta, mângâia. Am râs cu toții când a spus Otilia că bine, bine, vorbim copiilor despre sex, dar dacă vor să îl practice. Prin urmare, subliniem copiilor – sexul este pentru adulți.

Vorbim copiilor despre sex, despre cum/când pentru că este ceva normal și pentru că avem de rezolvat niște probleme în viața socială. Adică – Cum îl ajutăm pe un tânăr/ă să aibă o relație bună față de sex? Am trăit într-o societate care blamează sexul. Tinerele care fac sex înainte de căsătorie sunt curve, tinerii care ejaculează precoce sunt bolnavi. Problema acum și întotdeauna se pune: cum învățăm un tânăr să nu profite de o tânără care a băut un pic mai mult și cum pregătim tânărul să poată discuta cu prietena lui sau cu unul dintre părinți despre faptul că poate ejacula precoce pentru că își iubește prietena mult și nu își poate controla corpul îndeajuns de bine de emoție.

Pentru noi e spaimă mare, dar Otilia are dreptate când spune trebuie regândită sexualitatea, trebuie regândit modul în care judecăm noi, ca părinți, sexualitatea prin prisma trecutului nostru. Să ne luam la puricat și pe noi, dacă știm lucuri despre sexualitatea părinților noștri. Ar trebui să știm acum, pentru că subconstientul ne spune să fim loiali modului în care au dezvoltat ei relațiile lor. Și nu e ok. Noi suntem diferiți de părinți, avem și lucrăm la relații diferite de cuplu, de părinți. Trebuie să ne rezolvăm traumele noastre privind felul cum am fost crescuți cu povestea sexului. Și da, trebuie să acceptăm că ne este greu să vorbim despre sex, totodată să fim și îngăduitori cu noi.

Conversațiile cu copiii nu se rezumă doar la una singură și mare, detaliată și gata. Asta e, răsuflu că a trecut și copilul se descurcă. Conversațiile cu copiii să fie multe, chiar de câteva secunde. Uite, Otilia spune: poți începe cu Pișpirel sau ce carte ai ales tu și să lași discuția să curgă.

Discuțiile despre sex nu sunt serioase, nu sunt grave și cu zâmbetul și râsul ținute în frâu așa cum ne punea profesoara de bio la lecția respectivă. Ba din contră sunt distracție, râsete, în acest mod părintele construiește deschiderea și dacă copilului i se pare amuzant, râdem cu ei. Să vadă la noi asta, că nu ne este frică, rușine.

Cuvintele care descriu organele sexuale: penis, vulvă, vagin nu trebuie să aibă jenă în felul cum le spunem. Copilul o simte. Mi-a plăcut ce sugestie a făcut Otilia. Să le repetăm noi până devenim stăpâni pe ele și dacă ne vine să râdem, putem exersa cu cineva. Cum ar fi să ne întâlnim în parc și să repetăm pe bancă eu și prietena mea. Iată că este ok. Ajută.

Putem folosi și denumirile populare, sau cum spune bunica, aici fiecare poate folosi denumirile lui atâta timp cât le intercalează cu cele științifice.

Prin urmare, educația sexuală începe cu denumirile părtilor corpului.  Apoi, corpul copilului este prețios. Să știe asta și să îl prețuiască ca întreg, nu pe bucăți. Organele sexuale fac parte din el și așa cum are grijă de față, așa va avea grijă și de ele.

Le spunem cum se fac copiii, ca în cartea cu Pișpirel, apoi înspre 8-9 ani discutăm despre explorarea dorințelor sexuale. Tendința multora este ca discuția să devină moralizatoare. Nu! Tragem aer în piept, și așteptăm să ne treacă nouă frica, deoarece  morala închide comunicarea.

Copiii au acces la pornografie sau video-uri, cărți cu tentă erotică. Copiii știu mult mai multe decât credem noi. Nu sărim cu morala, ne calmăm, purtăm discuția lejer când suntem pregătiți, nu atunci în clipa aia, sub presiune. Subliniem ideea că ceea ce văd nu este real, corpurile celor care fac astfel de lucruri sunt alese. Discuția are menirea să îi pună  pe gânduri, să pună cap la cap niște emoții, cum că mesajele transmise sunt superficiale, sunt ca să vândă. Realitatea este diferită și ei pot să ajungă la concluzia asta, prin comunicare deschisă. Și pot să evite agresiunile. Cunoscând realitatea ei pot realiza când li se pregătește o agresiune și pot spune și altcuiva despre asta.

Dacă vine copilul cu nu știu ce video trăsnit, la care ne uităm cu greu, dar e musai să ne uităm, îl ajutam să treacă de starea de freeze, de șoc. Și râdem cu ei, să fim șocați împreună, vizionăm cu ei, pentru ca  imediat după, să poată pune întrebări și să fie deschiși. Să nu tăiem dialogul din fașă.

Mesajele subtile sunt multe și încercăm să fim atenți să nu ne scape. Cuvintele, propozițiile pe care le spune, preluate de la școală, din vreun film  – sunt începuturi de dialog. Ca de exemplu – La ce te duce cu gândul cuvântul ăsta? Ce părere ai tu? Pentru copil este important să aibă o părere și să o poată comunica ție ca părinte.

Să nu ne temem să vorbim copiilor, să ne cerem scuze că nu am avut curajul să vorbim cu ei despre asta. Din cauză că noi nu am fost bine pregătiți de părinți dar ne-am fi dorit. De aceea ni se pare greu. Mie îmi va fi greu. Loli nu e pregătită pentru următorul nivel, ea știe deocamdată părțile corpului și că pe linia de sub buric a venit pe lume. Ascult mesajele ei și sunt atentă la ea.

Discuția pentru cei un pic mai mari, cu care nu am continuat mai departe de povestea lui Pișpirel, se poate continua așa:  Uite am citit și eu, documentat, am prins curaj și vreau să vorbim. Știu sigur că tu știi multe, dar uite vreau să vorbim, să știi și de la mine. Discuțiile iau din doza de rușine, acolo unde apare, dacă împărtășim situații similare (ex. când a venit menstruația, despre masturbare). Îi asigurăm că toate sunt ok, eu, amica mea am trecut prin asta și e bine, putem vorbi despre asta. Întotdeauna punem accent pe lucurile pozitive, pe bucurie și în același timp să îl pregătim și pentru situațiile de pericol.

Limbajul însușit de penis, vulvă, vagin pun copilul în postura de a fi mai puțin atacabil de un agresor sexual. Un agresor va da înapoi când dă peste un copil care știe ce este penisul sau vaginul. Este clar că va spune cuiva, discută lucrurile astea, nu le ascunde. 

Un joc pe care îl face Otilia cu copii și care poate fi preluat cu succes de fiecare – Oameni cu gânduri ciudate . Este un joc ce se potrivește de la 4 ani, și se începe cu lucuri care afecteaza siguranța și după ce devine evident ce e periculos și ce nu e, se continuă cu există și oameni care afectează siguranța. De exemplu: Dacă las robinetul să curgă, e periculos sau nu? Dacă un necunoscut îti aduce bomboane, e periculos să te duci la el acasă? Dacă te pune să speli pe jos, e periculos? Dacă te pune să îți dai pantalonii jos, e periculos sau nu? Într-un mod jucăuș le spunem copiilor că există agresivitate. Vor fi speriați. Îi îmbrațișăm, liniștim și subliniem și partea bună, frumoasă. Există și partea urâtă, dar și partea frumoasă a sexului. Tu copilul meuai apărut așa. Oamenii se iubesc, fac sex, corpurile lor stau apropiate și e ok să își arate iubirea stând îmbrățișați sau sărutandu-se pe stradă.

E greu să fim deschiși și ni se pare că nu suntem niciodată pregătiți pentru astfel de discuții. Este important pentru copiii nostri să aibă relații sănătoase cu ei și ceilalți. Suntem documentați, citiți și deși facem ca la carte, tot nu suntem pregătiți. Este ok, atâta timp cât nu închidem dialogul și le arătăm copiilor că e bine că noi putem face asta cu ei, deși ne este greu.

Și mie mi-e teamă că am să mă bâlbâi și am să transpir, dar am să urmez sfatul Otiliei – am să râd cu fata mea, am să mă strâmb și să mă oripileaz ca să fim sincere și deschise și sănătoase și reale când vine vorba despre penis, vulvă, vagin, sex.