0

Modern Dad’s Challenges, editia 6 – întânire de criză :))

Părinții moderni citesc despre cum să crească copilul cât mai bine. Își doresc să nu repete greșelile părinților. Mamele de obicei acordă mai mult timp studiului, tații primesc rezumate, rânduri subliniate, cooperează adaptându-se din mers la idei, ajung la a aproba sau dezbate ceea ce au descoperit prin cărți. Sună bine până aici, nu? Este adevărat într-o proporție mare. Și e bine, se schimbă lucrurile și ieșim din modelul învechit al parentajului din comunism dar și din ignoranță sau ai mei m-au crescut așa, ia uite ce bine sunt.

Ceea ce este extraordinar pentru vremurile în care trăim – sunt și tați care fac rezumate din cărți și din ceea ce au documentat pe o situație legată de dezvoltarea copiilor lor atât pentru soții cât și pentru bunici. Aceștia sunt tații moderni care își doresc să aibă informația necesară  pentru a înțelege copilul și contribui la dezvoltarea lui emoțională.

photo credit: unsplash.com

M-am lungit un pic cu introducerea. A trecut primul eveniment din acest an dedicat pentru tații moderni. Provocarea a fost cum gestionăm crizele de furie ale copiilor.

Soțul meu a venit tare mulțumit acasă. Prin această ediție și-a lămurit anumite lucruri și totodată confirmat ceea ce deja știa și aplica pe mândra lui.

Primul speaker Ioana Agachi, psihoterapeut, managing partner Eu, părinte ghemotoc a vorbit despre dezvoltarea emoțională și rolul nostru în a ajuta copiii să identifice emoții și cum dezvoltăm vocabularul emoțional, cum ne dezvoltăm noi modelul de urmat pentru copil în a gestiona sănătos emoțiile.

Idei reținute:

– dezvoltarea emoțională începe de la naștere, partea frumoasă este că dacă nu am reușit să creștem până la o anumită vârstă și ne dăm seama de acest lucru, poți face asta indiferent de momentul vieții în care te afli. Cu alte cuvinte no worries pentru noi, de copii avem grijă să îi creștem cum nu am reușit noi.

– primele emoții ale bebelușilor sunt cele de bază, după 1 an, 1an jumătate apare sentimentul de sine, exist – eul interior, apar emoțiile complexe – vinovație, rușine, jenă etc

– empatia și simpatia – se învață după 3 ani, se diferențiază astfel: simpatetic – apare nevoia de a acționa, în empatie nu acționezi – întelegi, poți să simți ceea ce simte copilul și nu preiau starea lui (dacă tu plângi, plâng și eu)

– copiii mici nu știu ceea ce simt, rolul părintelui este de a observa emoțiile lor indiferent că sunt negative sau pozitive, nu le negăm, le descriem (chiar dacă au câteva zile și nu credem că înțeleg, este ca o încălzire pentru ce urmează în câteva  luni), etichetăm emoția, vorbind în termeni de emoții punem bazele vocabularului emoțional.

– Furia – emoție de bază, tații au descris emoția – not cool, o nevoie, apărare, energie, merge pe creativitate pentru unii. Furia nu vorbește despre ceva ci despre propria persoană, despre propriile valori. Copilul nu știe ce e și ce să facă cu ea. Adultul știe când începe – înjură, țipă, trântește. Copilul nu are autocontrol, este precum trenul care vede gara, dar nu poate opri. Scopul nostru nu e să oprim crizele. Da, le lăsăm să se manifeste, cu cât amâni momentul, ziua va fi mai grea.

Părintele are rolul de a-i transmite că este ok să fie furios, că poate să-și exprime furia, părintele acceptă starea lui și că el este acolo pentru că, el – copilul, are nevoie de ajutor atunci. Uneori comportamentul copilului este unul nu foarte confortabil, maybe copiat de la noi, din anturajul de la grădiniță, ideea este ca, eu părintele, să empatizez emoția, nu comportamentul. Dacă este nevoie de limită, o pun, copilul se descarcă dar limita rămâne (tehnica discului stricat).

Copiii sunt cei mai frustrați oameni din lume. Mănâncă la program, se culcă la program, merg la grădiniță și acolo urmează un program impus. Rutina e bună, anticipând lucruri poate integra mai ușor lucruri, experiențe. Pe măsură ce cresc, se dezvoltă eul interior apare nevoia de a face lucrurile în felul lui. Și e normal, cum e normal să apară și crizele. Vorbim cu copilul când respiră, nu când se îneacă de furie. Iar după ce scade intensitatea crizei, urmăm pașii: 

  • Empatizăm cu cel mic;
  • Etichetăm emotia;
  • Ii amintim că emoțiile sunt trecătoare;
  • Oferim explicații și alternative;
  • Il intrebăm dacă îl putem ajuta pentru a se calma mai usor.

Cel de-al doilea speaker Mirela Horumba, psihologul părinților cu certificare internationala în metoda Feuerstein Instrumental Enrichment și psihoterapeut cu drept de libera practică acreditat de Colegiul  Psihologilor din România www.mirelahorumba.ro) a subliniat:

Când devenim părinți ne reîntâlnim cu propria copilărie și primim încă o șansă de a crește emoțional.

Să ținem cont că pruncii nostri cresc într-o lume care nu există ci acum se construiește pentru ei. Copilul trăiește aici și acum.

Ne dorim să creștem copii autonomi, rezilienți – care au puterea interioară de rezista atunci când este greu și competenți. 10 ani avem la dispoziție pentru a face lucrurile bine. No pressure, right?

Să nu uităm – copilul funcționează în concret. Grijă la explicații și exemple. Fă ordine în cameră! Copilul nu știe ordinea. Știe că dacă punem jucăriile în cutii avem mai mult loc de joacă.

Frici normale – până în 6 luni – teama de a cădea, zgomote puternice, 6 luni- 1an – fețele necunoscute, 1-2 ani separarea de părinte, apoi animale, întuneric etc. Toate trec în mod natural dacă au fost integrate perfect. Verbalizând tot ce se întâmplă, fiecare acțiune de mici, ei pot integra mai ușor ce se întâmplă în jurul lor. Reziliența vine din integrarea corectă a fricii. Copiii nu se tem din naștere, fricile lor provin de la adulți și sunt întreținute în cadrul familial.

Nu orice nemulțumire/frică pe care o are copilul reprezintă o traumă.

Trauma – experientă de viață din interiorul nostru, ceva ce vine din exteriorul nostru și ne dă sentimentul că nu putem face față. Tipuri de traume – existențiale – viața pusă în pericol, de pierdere – separare de părinte, de relație – cele mai comune – de a nu fi valorizat, că nu contează.

Cu toții ne iubim copiii, este nevoie de atenție la modul cum implementăm iubirea. Abuzurile emoționale se traduc în felul cum spunem lucrurile, ce facem atunci când stima de sine a copilului e afectată.

Orice experiență poate fi reparată dacă copiii se simt în siguranță în familie. Important este să nu uităm – copiii învață viața, nu pot susține un comportament, nu sunt adulți în miniatură. Nouă ne-au trebuit ani să învățăm autocontrolul și mulți dintre noi nu îl deținem nici acum. Dar prin identificarea butoanelor noastre emoționale – ne enervăm ușor, vinovația, nemulțumirea veșnică și lucrul la ele, ne vor  ajuta să creștem copiii fără traume. Am fost crescuți altfel, este greu, însă copiii sunt un cadou pentru ca noi să devenim mai buni.

O noutate a evenimentului a fost lansarea platformei www.moderndads.ro, dedicată taților si viitorilor tați. Pe site, tații vor găsi articole, interviuri, materiale realizate în colaborare cu specialiști (pediatri, psihoterapeuti etc.), informații din orice etapă a vieții de tată precum și noutăți despre evenimentele la care pot merge cu cei mici și activitățile pe care le pot face împreună.

Modern Dad’s Challenges este singurul eveniment de parenting dedicat exclusiv taților. Detalii despre fiecare ediție se regăsesc pe site – http://events.moderndads.ro/ sau pe pagina de Facebook. Evenimentul este organizat de agenția de publicitate Creative Energy Corner.

0

Crize de furie, tantrum, plâns și jale…pe unde-i ușa?

Când a zis cineva la o conferință că există un fel de moștenire a lucrurilor, stărilor, trăirilor reprimate gen șhhhh, că ne aude lumea/ taci, vorbim acasă, nu te mai smiorcăi/ nu e frumos să urli de față cu toată lumea, eu am zis: ce prostie! Copiii nostri moșteneasc tot – gena dar și condiționările strămoșilor. Na, iaca ipoteză pentru opoziționism și cum o parte din crize, tantrumuri nu provin doar din părințeala ta, sunt și de la bunici, străbunici. În glumă și serios, da, este plauzibilă dacă faci inventarul bagajului emoțional cu care ai intrat în părințeală. Acolo iese tot din rucsac și e burdușit, tată! Și ca să nu repetăm greșelile părinților și celor dinaintea lor, citim, aplicăm și ne batem pe umăr cum ce bine ne-a ieșit, alteori uităm teoria și suntem munte de regrete și de vină, cu un copil plâns în brațe.

Loli încă nu a ajuns la tantrum, doar la capitolul crize, frici la care căutăm leac. Fata mea este foarte conectată la stările noastre, se îmbibă ca o sugativă. Un pic de neliniște la noi, la ea e de nivel taifun, nu te mai înțelegi cu ea. Lucrăm mult la emoții, le acceptăm, le vindecăm. Este greu tare de multe ori, pentru că multe rezolvări, să spunem, nu vin ușor, natural. Este nevoie de timp, de căutare personală, poate chiar ajutor specializat. Este nevoie să te uiți în tine ca să înțelegi de unde vine criza copilului. Și nu e în genul căutăm vinovatul, ci momentul când ne-am pierdut. Nu ne-am ascultat și per total – incluzând oboseală, foame, stres, schimbare rutină, prea multă noutate într-un timp scurt, te poți aștepta să faci chiar tandem la criza copilului.

Când pierdem conexiunea, noi folosim îmbrățișatul strâns și vorbim la ureche supărarea. De obicei când fata mea e stresată, obosită, la marginea furiei și crizei de acel ceva (pe care de cele mai multe ori nu îl pot numi ca factor declanșator, la ăștia mici se adună și snap-ul poate fi în genul culoarea cănii – nu e roșie, voia albastră, nu e Mickey la ora asta la tv) o aduc aproape fizic și apoi emoțional. Așa am făcut de bebeluș. În brațe plânge, urlă, lovește uneori. Nu se liniștește de tot, dar așa știe că îi accept supărarea, și o înțeleg chiar dacă nu sunt de părere că era necesar să arunce toate creioanele la gunoi.

Uneori numărăm rar până la 10, ca să ne revenim cu respirația și să auzim ce avem să ne spunem.

Alteori nu spunem nimic, doar stăm și eliberăm plâns și oboseala.

Avem și momente când nu sunt în stare să fac față la criză, ba chiar o înrăutățesc. Stăm deconectate, nervoase, plânse și reluăm când putem sau cer ajutor. Să vină tati. Să preia momentul și să facă cum crede sau cum am mai discutat.

Noi discutăm clipele grele cu Loli și nu facem neapărat scenarii, dar căutăm să ne documentăm în privința asta – abordarea, contextul, limita dacă se impune. Facem echipă, nu tabere! Copilul simte asta și deși există, fără îndoială, o împărțeală a lucrurilor pe care le face doar cu mama și doar cu tata, când vine vorba de conectare, gestionare crize, traume, aici suntem împreună.

De ajutor va fi sigur, atât pentru mame (vor avea cu cine să facă share de informații, știut fiind că mamele cred că au dreptate tot timpul:)))), cât și pentru tați, evenimentul de săptămână aceasta dedicat chiar lor – Modern Dad’s Challenges, 28 februarie, de la 18:30, la Hotel International. Tema întâlnirii este: Crizele de furie și traumele copiilor: cum le gestionam? Speakeri: Ioana Agachi, Psihoterapeut, managing partner Eu, parinte ghemotoc și Mirela Horumba, psihologul parintilor, cu certificare internationala in metoda Feuerstein Instrumental Enrichment si psihoterapeut cu drept de libera practica acreditat de Colegiul  Psihologilor din Romania www.mirelahorumba.ro). 

Participarea la eveniment este gratuită și necesită înscrierea în prealabil pe site-ul evenimentului – http://events.moderndads.ro/#inregistrare/. Mai sunt câteva zile, deci nu stați.

Se anunță un eveniment plin de informații utile. Va fi o parte practică, un studiu de caz pe cele mai comune 6 crize de furie pe care le întâmpină părinții la cei mici, sub îndrumarea psihoterapeutului Ioana Agachi. “Ca proaspăt părinte trecem prin diferite situații de criză. Uneori, pare că suntem într-o criză perpetuă, care nu se mai termină. Suntem constant provocați la a ne adapta și a le face cumva față. Pregătirea pentru ele joacă un rol important, de aceea haideți să trecem împreună prin cele mai des întâlnite crize”.

Crizele de furie, traumele copiilor pentru mulți sunt greu de gestionat, ne ajutăm citind cărți de parenting, făcând terapie, ascultând sfatul specialiștilor. Reușim să dobândim niște instrumente pe care să le folosim la nevoie, însă ideea este – nimeni nu are soluția fix pe situația ta, dar nu strică să cunoști experiențe, să te pregătești folosindu-te de ceea ce se știe, s-a studiat deja.

Copilul învăță de la părinte.  Da, nu vom fi perfecți pentru că avem background-ul nostru pe care îl vindecăm și copilul are nevoie să știe și asta.

Eu îmi doresc să îi inspir încrederea că poate să se crizeze, că pot să îi validez emoțiile, că avem nevoie de limite adecvate (nu absurde) ca să nu ajungem la unele furii, supărări și că nu va pierde niciun gram din dragostea mea pe parcurs.

Nu uitați de înregistrare. Soțul meu și-a dat întâlnire cu câțiva tați prieteni. Măriți gașca?