0

Despre numere, cuvinte și alte îndeletniciri

Adevărul este că nu am numărat atât de mult (cărți, păsări, mingi, fructe, tigăi, firmituri de praf) de când nu-mi aduc aminte. Acum număr pentru Loli zi de zi. Dacă trece de duoi (2) fac mătănii. Am zis!
Jucăm pe culori cu tot ce ne cade în mână. Le știe, da’ așa căpoasă nu am văzut. Le spune când vrea, cum vrea, în ordinea ei, pe tonul ei și cu Nu înainte. E taur! Nu cred în zodii, doar în cea a fiică-mii cred.

wp_20161019_19_29_26_pro

turn colorat, vârful e verde, nu?

Punem lucruri, sortăm, îngrămădim, ascundem, găsim, redescoperim marea cu sarea, în brațe cocoțată. Podeaua o arde la tălpi și spatele meu trudește. Bine că nu e dolofană că eram disperată acum. Sunt oricum, 7 kilograme nu sunt comode psihic de fel.

wp_20161121_001

vrei în brațe, bebe? mai bine te învârt…

Ziua, noțiunea de pat nu există. Și dacă vreau să nu demisionez din postul de mamă, atunci pat și pernă devin. Mă uit la tv sau trag un ochi pe calculator. Culmea-culmilor când vreau tv nicio emisiune, film care să îmi gâdile ochii și liniștească neuronii. De butonat nu pot că poziția nu e pe placul ei și somnul o lasă dacă palmele mele nu stau căuș sub fundul ei. Știu că în ceva ani o să fugă de prea mult pupat și îmbrățișat și că o să îmi doresc momentele de acum. Îmi place să o țin și să îi protejez somnul, numai că îmi doresc câteodată să prefere patul și eu să stau cu brațele mele în brațe și să mă car doar pe mine.
wp_20161118_14_26_55_pro
Noaptea, doarme pe pat, cu o mână neapărat sub perna lui Iulian, cu alta spre mine și la cap cu Mickey (perna cu Mimii). Dacă te apuca plimbatul noaptea prin casă, sare direct în fund să te însoțească. Nu e chip să faci vreo treabă fără știrea ei. Cum nu e chip să dormi lățit și tolănit după poftă. Marginea, dunga patului este liberă pentru amândoi, suntem precum nordul și sudul, nu prea ne intersectăm. Ne pupăm, în aer, pe deasupra mândrei și ne atingem, un pic, vârfurile picioarelor bucuroși că avem acolo spațiu. Restul este pentru mândra. Când s-a cocoțat în patul nostrul? De la 10 luni și altă discuție pe temă este sortită eșecului.

wp_20161019_18_21_42_pro

Mimii, Mimii

Cât despre cuvinte, apoi sunt de două categorii mi și pe. Măr, miau, meu, mare, morcov etc sunt mi. Păr, pere, pat etc sunt pe, câteodată pa, dar încă nu fac categorie aparte. Are și excepții de la regulile ei, spune și cuvinte întregi și pe fugă ca să nu mă prind. Simt că în curând acești mi și pe vor evolua și am așa o teamă că le voi duce dorul în clipa când va arunca cu toate cuvintele. Dar am sa tac, așa pauză de corzi vocale vreau să savurez!

Când încerc să o determin, prin joc, să exerseze dreapta și stânga, să vezi ce scandal. Lucrează mult cu stânga, dreapta o uită nemișcată. Va scrie cu ce mână o vrea, acum le antrenăm pe ambele. Nu vreau să fie ca mine. Eu dacă mă reapuc de condus trebuie să fiu și mai riguroasă cu stângile mele. Să se clarifice odată și să își accepte poziția.  Bietul copil, mamă-sa nu le dibuie bine și el trebuie să le știe. O să mă taxeze Loli la treaba asta când va prinde glas.

wp_20161102_16_18_29_pro

mergem la dreapta, da?

Să ne jucăm de-a răbdarea, păzea! Zici că mi-a copt-o universul pentru toate relele sau cele bune, pe care nu le-am făcut sau le-am frunzărit din lipsă de răbdare. Eu nu am răbdare, sufăr de grabă și de fac totul acum, aici, așa cum iese, doar să fie gata odată. Loli este doar grăbită. Când nu e pe placul ei, gatam e cuvântul ei. Cu toate astea așa se muncește să rabde, să învețe, că îmi dau lacrimile. Vrea și îi iese. Nu cred că am să fiu vreodată ca ea.

Are mania curățeniei și a dezordinii. Ambele. Da, da. Ea arunca, ea culege. Face și design. Le rearanjează sau asorteaza cu vreun ciorap murdar și o hârtie înmuiată în gură. Așază pe diagonală hainele ei, alea care le-am pus în sertar cu 5 minute înainte. Dacă o întrebi cum i-a ieșit aranjamentul îți spune daaaa, bi (bine).

În weekend de atâta bucurie că suntem trei, face orice îi trece prin cap și dacă e ceva cu care nu sunt de acord, în clipa în care încep teoria, fuge la tati, tati. Să scape, de dondăneală. A învățat repede treaba asta, nu? Și tare nu-i convine când tati nu o salvează și îi explică cum stă treaba. Dar e altceva, vine de la tati și îi trece instant.

Adevărul este că nu am văzut toate astea până acum, mi-am imaginat cum va evolua, dar nu mă poziționam în prezentul de acum. Nici ziua de mâine nu o văd, e cam aventuroasă mămicia asta cu Loli. De ziua prematuritații a circulat un text cu care nu sunt total de acord (îl caut!). Nu știu de ce – eu, Iulian și ea – am fost aleși pentru ce a trecut și ce urmează, știu doar că atunci când e greu, de îmi vine să capitulez permanent, vine ceva ușor, lin, atât de vesel și cu atâta fericire, că merită totul.

0

Puterea cuvintelor

Zilele trecute, seara, cam pe la ora de baie a Lolitei, sună cineva la uşă. Ne uităm unul la altul :). Niciunul valabil să răspundă. Unul deschiloţat de hainele de serviciu, alta cu nădragii de casă şi cămaşa găurita de alăptat. Trage Iulian ceva pe el şi deschide. Şeful de scară făcea chetă pentru nenea Paul. Nea Paul dădea gunoiul în fiecare dimineaţa. De fiecare dată l-am blagoslovit, în gând şi face to face: Nu mai trânti, dom’le, uşa aia, că sare copilul ca ars! Şi nenea Paul, mare iubitor de fundul sticlei de orice, avea o vorba pentru Loli. Ce face, gândacelul? Şi băga capul în landou sau dacă era în brațe, o lua de mânuță. Paranteză: urăsc când oamenii fac asta, fără veste. A mea este cu degetele mai tot timpul pe amigdale şi de la lift până în parc linge degetele și la alți 5 oameni. Uite așa, stau cu şerveţele la pândă! Încheiat paranteza. Iulian, generos, scoate din portofel bani, dă la oameni şi închide uşa. Scăndălesc, din dormitor, un pic, că a dat prea mult, apoi îmi amintesc de gândacel şi mă înmoi. Gândacelul! Gândacelul din brate mă înduioşează şi uit. Da! Iaca forță!

Ştiu că unele vorbe mă ridică sus pe statuie, altele mă lipesc mărunt sub postamentul ei. Ei, bine, sper că am să îmi învăţ fiica să fie responsabilă cu cuvintele şi să îşi asume fiecare vorbă. Căci, probabil, nu sunt singura care a avut parte de-a lungul timpului de cuvinte care au rănit şi supurat obsesiv, vreme multă, până au adus vindecare. Dar și regrete, după ce am aruncat altora, în faţă, unele.

Cred cu tărie în exprimarea liberă a fiecărui gând şi cred, şi mai mult, în a nu spune peste cât e nevoie. Este precum lingura de mâncare, în plus, care te îngraşă, pentru că simţeai nevoia de încă, un pic, ca să fii îndestulat.