0

Educaţia modernă și performanţa. Cum poate fi școala o bucurie pentru elevi, părinţi și profesorii și profesori?

Una dintre nașele de botez ale Lolitei a spus că după ce naști copilul nu pregătirea pentru botez e stres mare, ci înscrierea la școală. Prin urmare, după ce ai scos certificatul copilului, te duci direct la școală să găsești educatorul/învățătorul potrivit și clasa potrivită. Restul, botez, aniversări până la vârsta școlară, sunt detalii.

Glumind dar vorbind și serios, școala cu tot ce înseamnă ea este marele stres al părinților. De când începe copilul grădinița se pornește cursa pentru educația copilului. Și alergi, tu și copilul, cum poți pentru că e cu multe obstacole și cu reguli nescrise. Antrenorii (educatorii și profesorii) se întâmplă să nu fie pregătiți pentru fiecare etapă, copilul nu iubește școala și nu simte rolul educativ/distractiv/ de împlinire cognitivă al școlii în dezvoltarea lui.

Când a început Loli grădinița eram plină de speranță. Era ceea ce ea avea nevoie, cel puțin așa am crezut. Și da, era pregătită, poate nu chiar 100%, dar era. Nu am crezut că va lua vacanță, mai devreme, de la grădinița la care mergea, decât restul. Am retras-o, va reîncepe din vară. În condițiile în care nu există disponibilitate umană și educațională din partea educatorului, managerului de instituție de educație pentru a integra un copil care se adaptează într-un ritm lent, nu vă chinuiți copilul. Mai bine îi dai răgaz să mai crească, să își revină după 7 luni de neadaptare. Și nu e că nu a încercat copilul. A avut sprijin în terapie și acasă. S-a străduit cât a putut pentru 3 ani și câteva luni să facă față (conecteze, mai bine spus) unor educatori, care au nevoie doar de performanță când vine vorba de a sta la măsuță, a ști cântecul x, a folosi x activitate, identifică comportamentele neadecvate ca fiind probleme cognitive, nicidecum emoții la care copilul are nevoie de înțelegere și nu pot recunoaște potențialul deprinderilor și abilităților pe care le are copilul și, culmea, pe care le exersa cu un specialist, separat de programul de grădiniță, în cadrul grădiniței.

În ziua în care peste tot clocotește despre educație alternativă, despre nevoia de a întelege și respecta copilul pentru ceea ce este ca întreg, nu doar pentru ceea ce poate la un moment dat, există oameni care livreaza educație, doar cu dedicație. Discriminatoriu și pe bani. M-am gândit că la privat oamenii se străduiesc mai mult. Ce să vezi. Nu e așa peste tot.

Primul an de grădiniță este despre adaptare, despre formare de comunități și despre a identifica în copil abilități ce pot fi potențate prin activități specifice. Performanța despre care îmi tot scotea ochii educatoarea copilului nu trebuie să o aștepți doar de la el. Performezi și tu ca educator, profesor cât de bine poți ca să depășești împreună cu el punctul unde e blocat. Aia e adevărata performanță despre care ar trebui să auzim constant.

Mi-a placut când unul dintre speakeri a spus în video-urile de prezentare pentru conferință: sistemul de învățământ trebuie umanizat. Acum este mecanizat. Da! Tare îmi doresc asta. Educăm copiii, da! Dar cum? Cu reguli de bun simț și cu materii/activități care să le hrănească mintea și sufletul. Și cu profesori care nu au uitat că au fost la rândul lor elevi.

Sunt tare curioasă să aflu despre:

  • Reformele necesare în sistemul de învățământ
  • Cum școala trebuie să formeze personalități, nu șabloane.
  • Sistemul de învățământ de stat și privat
  • Competitivitate, teme, performanța în școala românească
  • Cum poate fi școala o bucurie pentru elevi, părinți și profesori
  • Educația democratică experimențială în învățământul de stat și public
  • Sistemele educaționale alternative în România
  • Adaptarea la și de la sistemul alternativ la cel tradițional.
  • Metode realiste de reformă a sistemului educațional în România.
  • Perfomanță pentru elevi, lipsă de performanță pentru profesori.

Parenting Academy vă invită împreună cu Ioana Chicet-Macoveiciuc (moderatorul evenimentului) la o conferință în cadrul căreia șase profesioniști în educație vor expune căile pe care le-au găsit de a ajuta copiii, profesorii și părinții să simtă că mersul la școală este o bucurie în fiecare zi, fără a renunța la a-i stimula cognitiv pe copii, îndrumându-i în schimb să-și urmeze calea.

Speakeri invitați:

Prof. Dr. Florian Colceag – Președinte al Institutului Român pentru Studii şi Cercetări Avansate Gifted Education
Oana Moraru – Material video înregistrat, Consilier educaţional, fondatoarea şcolii Helikon şi a platformei Vocea Părinţilor, învăţătoare şi profesor
Violeta Dascalu – Director Școala Gimnazială Ferdinand I din București
Claudia Chiru – Profesor pentru învățământul primar la Școala nr. 195 din București
Mariana Popescu Ulita Uliță – Director Montessori Institute of Bucharest
Serban Iosifescu – Directorul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar

Durata evenimentului este de 5 ore. 
Agenda completă a evenimentului, cât și alte detalii aici: https://goo.gl/oCGmc4
Preţul biletului diferă în funcție de numărul de persoane:
100 lei – o persoană
150 lei – două persoane
200 lei – trei persoane
Conferința va fi transmisă și online, iar prețul unui bilet este de 70 de lei.
Au mai rămas puține locuri la conferinta, prin urmare, nu uita să îți rezervi loc: https://goo.gl/oCGmc4

9

Cine ne educă copiii?

Când vine vorba de copilul tău vrei să faci cum e mai bine. Asta vrem toți, nu? Planificăm bani și resurse pentru ca el să se dezvolte armonios, să devină adultul capabil să facă față societății din care face parte.

Cauți oameni pregătiți care să îl îndrume, să îi sedimenteze lucruri. Tu știi cât poate și cât e dispus să poată pe ore/zile/emoții, în diverse situații etc. Acest lucru se poate modela, poate evolua cu abordarea potrivită acasă și la școală. Toleranța la nou, la cunoscut și necunoscut diferă de la un copil la altul. Unii au nevoie de timp, alții sunt rapizi. E normal!

Am citit articolele Oanei Moraru fix în zilele când eram convinsă că voi face homeschooling de acum încolo. Iată ce spun aici și aici. Îmi vine să le multiplic și le răspândesc precum un manifest, deasupra fiecărei grădinițe și școli din România. Nu știu de ce naiba pedagogia, ca știință, care formează viitori educatori nu e ținută de oameni specializați, racordați la realitatea și evoluția societății în care trăim. Spun asta pentru că și modulul pedagogic pe care l-am făcut eu la facultate, era parcă din alt film. Ce învățai acolo și ce am găsit la catedră acum 15 ani, nu folosea la nimic. Nu te ajuta să porți dialogul cu elevii cărora trebuia să le transmiți și niște cunoștințe. Numai că eu în 3 ani cât am profesat m-am documentat, am fost la cursuri, am întrebat stânga-dreapta. Am căutat ajutor, pentru că nu mă descurcam să comunic cu elevii mei. Am avut „cele mai rele clase”, așa primeau noii sosiți în sistem. Și era dezastru: unul fugea, altul țipa, eu încercând să-i temperez pentru a putea comunica. Predă ceva dacă poți. Îmi venea să plec și să nu mă mai întorc, fix de când pășeam în clasă. Cum să-i câștigi, să-i capacitezi ca apoi să-i responsabilizezi?

Am făcut greșeli multe până am învățat de unde vine tot haosul școlar al unora și nevoia de atenție, de oricare fel. Toate erau din teamă, lipsă de iubire, stima de sine inexistentă, anturajul și mediul lor social-familial, modul în care niciodată nu au fost validați, încurajați, promovați de părinți, de educatori, profesori. Au primit nenumărate etichete, pe care le purtau cu toată ființa și trebuia muncă multă să reușești să îi convingi că ai venit cu blândețe, că îi poți înțelege, îi poți stimula, ajuta, accepta, chiar dacă, pe moment, nu știau ce au de făcut. Nu am reușit, pentru că numeric nu pot spune asta (câți am ajutat), dar mi-am dat silința, am încercat, m-am implicat tare, de vorbeam prin somn noaptea. Poate a contat, nu știu, am plecat de acolo. Este greu să repari și să construiești încrederea la vârste mari, ai nevoie de timp și implicare. La catedră nu ai timp nici de unele, însă aici voiam să ajungam încercat să caut soluții, să înțeleg și să ajut.

Acum copilul meu e educat și de alții. Ce nu înțeleg este cum de nu s-a schimbat nimic în ultimii 10 ani în modul de abordare a educației. Vorbim de vârste mici, unde totul e distracție și joc și pentru reguli, limite ai instrumente potrivite. Ar trebui să știi ce și cum să faci, cel puțin așa mă aștept. Pe vremuri citeam pe forumuri și din ghiduri străine pentru că nu erau cursuri și evenimente așa multe pe partea de educație. Unele se plătesc însă sunt și gratuite, cu oameni care nu percep taxă, în ideea că toți au dreptul la informare.

Tot Oana Moraru spunea la o conferință că nu e nevoie să ne tot băgăm nasul în activitatea educatorului. El știe ce are de făcut. De acord, până aici. Ca părinte vreau doar atât – să te ajut să-mi întelegi copilul și să îl poți forma. Nu îți invalidez tehnica doar îți ofer informația pe care nu o ai sau nu o vezi la el. Pentru că am înțeles – nu face și nu drege copilul -, dar în toată povestea asta eu de ce nu aud nimic despre tine. Cine pe cine educă? Ce primesc răspuns? Primesc fraza cu o iau personal. Nu e departe de o insultă. Sincer! Eu sunt mama copilului și dacă îmi spui asta, apoi mă transform în muma pădurii. Mi se zbârlește părul, nu pot să ascult mizerii care aruncă vina pe copil și să dau din cap cu înțelegere, aprobator. Și, pe deasupra, să nu fiu personală! Asta e culmea culmilor, parcă aș fi vecina copilului și mă interesează de complezență parcursul lui educațional.

photo credit: unsplash.com

Munca cu copiii dintr-o comunitate nu e cea mai ușoară, este greu, și realizez asta. Am fost acolo, remember. În același timp, cred că este comod să alegi să lucrezi cu cei care nu te pun la încercare și nu îți dezechilibrează programul obișnuit, fără provocări, în care se încadrează câțiva, fără copilul meu și alți 2-3 pe lângă el. Dar dacă nu te depășești ca limite și nu lucrezi și cu excepțiile, a te cataloga bun în meserie înseamnă să te hrănești cu iluzii. Poate să meargă o vreme traiul ăsta în negare sau pozitivism, depinde cum te știi, cum te crezi, numai că de-a lungul timpului vor mai fi situații particulare, de excepție și dacă nu faci un upgrade, atunci vei afla, învăța curând nevoia aceasta, de la părinți.

Copilul meu este așa de conectat la emoțiile mele, încât nu e nevoie să spun nimic, știe când duc vreo bătălie. Și e bulversat și stresat și în loc să zâmbească când se trezește dimineața, nu plânge doar este trist și miaunat și nu vrea nimic, nu-i trebuie nimic deși ar vrea ceva. Trebuie să mă compun și recompun de 20 de ori ca să nu simtă că dacă aș avea alt plan acum aș face lucrurile diferit, ca să nu simtă  îndoielile mele, dar e musai să emit siguranță. Pentru că se încrede în mine și așa prinde curaj că poate. Așa poate să meargă acolo unde cu siguranță ar fi distractiv dacă ar exista plăcere în meseria aleasă și umanitate. Când spun umanitate nu mă refer la ajutat să înghită din lingură și să facă pipi la baie. Nu! Mă refer la răbdare, la menținerea vorbei blânde, la a nu renunța când copilul nu cooperează educațional. Nu cere nimeni tratament preferențial, doar să îți pui la încercare toate abilitațile pe care le presupune meseria ta. Fiecare copil are dreptul la educație și dacă pe unul dintre cei 10 nu îl poți îndruma ca proces educațional deși este susținut, ca să facă față la ceea ce îți propui să îl înveți, prin ore de terapie și muncă suplimentară acasă, atunci îți doresc să nu ajungi în locul meu niciodată.

Adaug doar atât: ATENȚIE părinți la persoana care vă educă copilul. Dacă în repetate rânduri ține să vă spună doar ce nu poate copilul în parcursul educațional, nu și ce a încercat să facă ca să depășească neputințele lui, este clar că nu este persoana potrivită ca educator sau profesor pentru el. Aveți încredere în copilul vostru și în ceea ce ați construit în el, evaluați cu grijă și asumat problemele de adaptare și regres educațional și dacă școala pe care o urmează nu îl ajută să evolueze, găsiți una care se pliază pe nevoile lui.

photo credit:unsplash.com

4

Bilanţ după 4 luni de grădiniţă

Din august și până acum Loli a probat 3 grădinițe, și dacă te gândești nu sunt chiar 4 luni, calculul îl fac după 4 luni de stat într-o singură grădiniță.

credit photo: unsplash.com

Timp efectiv petrecut la grădiniță nu însumează 4 luni, din motiv de tuse, muci care au ținut o lună și jumătate, plus zile când a venit mamaia și nu a vrut să servească grădinița. De dragul bilanțului, calendaristic sunt 4.

Nu o să vorbesc despre grădiniță, în sensul de personal și activități, deoarece îmi trebuie un post separat, ci despre cum a evoluat copilul în urma intrării în colectivitate. 

– și-a îmbunătățit limbajul, formulează cereri, dezvoltă (folosind cuvinte) cu ajutor o acțiune imediată sau dorită.

– răspunde la întrebări simple și nu se ascunde după piciorul meu sau cere în brațe sau pune capul în piept.  Are răspunsul pentru Ce faci? Sunt bine. Fac …ce face în momentul respectiv. Unde ești? Cu localizarea exactă și uneori cu indicatori de spațiu – sub, pe, înăuntru.

– îi recunoaște pe colegii de grupă, în afara clasei, pe hol, la dulap, îi invită la joc pe nume

– stă la măsuță, stătea și acasă dar s-a redus frecușul mă ridic și iar mă așez

– recunoaște educatorii grupei ei și pe cei de la alte grupe. Interacționează cu copii de la grupele mari, se lasă îmbrățișată (sunt 2 gemene care o iubesc tare și se bucură când le vede), duce o conversație minimă cu ei

– are preferințe pentru sala de clasă (sunt 2 spații în care se țin activități, cea în care a stat prima dată când am vizitat grădinița este favorita ei.)

– se implică în activitățile de grup, cooperează la sarcina de lucru și uneori surprinde prin implicare

– mănâncă mai bine

– face scenarii și jocuri de rol mai elaborate

– cere la toaletă

Nu-mi vin altele în minte acum. Mai sunt. Este clar un progres.

Mi s-a confirmat ceea ce scrie la text book și câteva lucruri din experiența altora.

Fiecare copil se dezvoltă diferit, comunitatea îl poate surprinde în momente diferite ale evoluției cognitive. De aceea unul poate se plictisește și nu se simte atras de activitățile educatorului, deoarece acasă a avut posibilitatea de a participa la ateliere sau cursuri cu joc în comun cu alți copii, altul este avid de orice implică joc de care nu a avut parte acasă și îi place compania (are frați sau îi vine natural), alții nu se adaptează la nicio activitate din prima și au nevoie de încurajare.

Pentru fiecare copil intrarea în colectivitate vine cu frustrări, cu momente bune și cu achiziții. Toate sunt benefice, noutatea și lucrurile contradictorii ajută mult la dezvoltarea și conturarea personalității lui.

credit photo: unsplash.com

Grădinița perfectă nu există, amendamente eu voi avea oricând. Țin cont de nevoile copilului meu, de emoțiile lui, de dorințele lui. Învăț să recunosc situații la care copilul întâmpină dificultăți, povestesc cu el, nu uităm de conectare și timpul lui special cu mine sau cu tati.

Comunitatea nu e de speriat, și o spun după aceste luni de gânduri, de temeri că nu am ales chiar ce e mai bine pentru copilul meu. Fiecare copil are dreptul de a fi integrat într-o formă de educație care să îi permită să atingă niște milestones-uri. Fără competiție inutilă și așteptări nerealiste de la sistemul educațional ales. Contez pe comunicarea deschisă familie – grădiniță și pe latura umană a specialiștilor.

În cei 3 ani de viață ai fetei mele am învățat că dacă plec de la ideea că nimeni nu e îndeajuns de bun pentru nevoile ei, ajungem la momente de stagnare și de frustare. Eu știu de ce are nevoie, lucrez cu nevoile ei, dar aleg să o las și pe mâna celor specializați să facă asta. Mental, ne face bine la amândouă, și asta contează. Să revenim una la alta pregătite, cu experiețe pe care să le împărtășim și să le interiorizăm în mediul nostru.

1

Atelier aplicat pentru părinţi și învăţători. Copiii sub 6 ani – Anii de graţie – eveniment susţinut de Oana Moraru

Când am devenit părinți ne-am lovit de multe necunoscute. Ne-am documentat, am aplicat (cu stângăcie, la inceput) ce-am descoperit, ne-am descurcat cumva până a început moața să fie tot mai prezentă. Și tot așa…

Copilul între timp a crescut, nevoile lui au crescut în același timp. Ne bazăm pe intuiție, pe instinctul de părinți și pe experiența specialiștilor. E bine de știut că cineva s-a gândit la strategii ușor aplicabile pentru situații care ne dau bătăi de cap (în sensul de reacții, atitudini, acțiuni).

Cât am fost profesor am spus că meserie mai grea ca asta nu există. Este grea, dar și frumoasă în același timp. Ajungi la partea frumoasă când capeți experiență și dorești schimbare. Inveți cum să faci schimbarea, o aplici și dă roade (de cele mai multe ori).

Când am ajuns la catedră eram precum mielul înainte de tăiere. Pedagogia învechită și insuficient predată în facultate nu se potrivea cu realitatea din școală. Mi-ar fi fost de folos ceea ce se întâmplă acum.

Pe Oana Moraru am auzit-o vorbind acum vreo 2 ani, și, tot atunci am auzit de ferestrele de oportunitate. Sună pompos, însă e logic pe măsură ce ți se descifreaza asta. Fiecare perioadă de dezvoltare este importantă, lucru care mi s-a conturat și mai bine din momentul în care a început copilul terapia și am lucrat mai mult anumite nevoi legate de cogniție, abilități.

Trucuri și strategii pe care să le practici cu copilul tău, cu „copiii tăi” de la școală, în primii ani, 0-6 ani, le poți învața, dacă simți că nu deții resursele necesare. O poți face concret, folosind exemple, la Atelierul aplicat pentru părinți și învățători, Copiii sub 6 ani, Anii de grație susținut de Oana Moraru.

Pe 26 martie, Oana își propune ca fiecare participant să plece acasă cu:

7 scenarii diferite, pentru cele 7 zile ale săptămânii
• Informații documentate științific despre cele mai importante pietre de hotar în dezvoltarea preșcolarului;
• Tehnici de conștientizare a obiectivelor pentru fiecare interval de vârstă care marchează un salt cognitiv, fizic sau emoțional;
• Strategii, jocuri și activități pentru stimularea inteligențelor, a atitudinii față de învățare și a operațiilor gândirii;
• Modalități specifice de a coopera cu cel mic, de a regla comportamentele nedorite și a le întări pe cele pozitive;
• Setul de 7 scenarii zilnice pentru stimularea tuturor ariilor de dezvoltare hotărâtoare pentru succesul școlar de mai târziu.

Fiecare participant va primi suportul de curs ce conține toate informațiile, grafice și orare posibile ale activităților cu copiii – atât pentru educatoare, cât și pentru părinți.
Atelierul durează aproximativ 8 ore, în prețul atelierului sunt incluse masa de prânz, pauzele de cafea și suportul de curs. Ultima parte a atelierului este alocată întrebărilor participanților – cazurilor concrete ale participanților.
Înscrierile se fac la adresa  de e-mail voceaparintilor@gmail.com. Dacă vă organizați ca grup, doriți să participați împreună cu partenerul, sunteți cadre didactice, puteți beneficia de reducere, detalii în plus găsiți aici.

Calendarul evenimentelor pentru București și restul țării poate fi consultat aici.

0

Din seria …sunt zile din astea

Am ajuns la concluzia că nu are rost să-mi stric inima pentru nimeni. Când spun o vorbă, mă implic, aleg cuvintele potrivite. Însă m-am lecuit. Îmi iau copilul în brațe și părăsesc locul. Ți-ai dat seama, este vorba de peripețiile de prin parc, din metrou, de la magazin etc. Până la urmă nu trebuie să port de grijă nimănui, niciunui copil, niciunui adult, nu trebuie să fac curat după nimeni, sau să îl atenționez să facă asta, deși mă doare sufletul, mă supără nepăsarea când văd lucuri, aud expresii. Am să o învăț pe Loli să se descurce, să aleagă bine, să trăiască printre oameni ăștia fără să fie afectată grav. Sper să reușesc!
Nu știu dacă procedez bine, însă așa simt acum. Nu e musai să fiu pe placul lumii.
Nu m-am născut eu cu toate ” figurile astea”, m-am educat între timp și încă o mai fac. Așa mi-aș dori să facă și ei. Să încerce măcar.

– Cât de  greu poate să fie să spui mă scuzați, pardon, să nu țipi la copilul tău lângă urechea copilului meu, să îl sperii, să nu sari cu palma la fundului lui că i-a luat jucăria din mâna altuia, ci să îi explici, să nu te faci că nu vezi când i-a dat cu palma în cap sau să spui că așa fac copiii. Așa l-ai învățat tu, că doar așa se face, cu violență obții ce vrei.
– Să taci din gură și să nu te simți așa deranjat când copilul stă la sân și tu ai un exces de pudoare. Atunci când te scărpinai la fermoar și în dos în văzul tuturor, erau și copii pe acolo, unde îți era indignarea? Dacă nu ați semnat această petiție, vă invit să o faceți.
– Să nu pleci cu mingea fetei mele, DE TOT, atunci când nu sunt atentă. Ți-am împrumutat-o, când a cerut-o copilul tău, de fapt Loli a vrut, apoi a rămas fără ea. E furt, în toată regula. De aceea nici nu încerc să o fac să împartă. Nu vrea să o dea, e decizia ei, așa că nu îmi spune că nu am învățat-o bine.
– Este greu pentru unii să înțeleagă spațiul personal, băgatul în sufletul omului, cu alte cuvinte. Loli oferă  pupici oamenilor pe care îi cunoaște, nu copilului tău sau ție, văzuți pentru prima oară acum 3 minute. Așa că să nu te mire reacția mea și a fetei mele.

Da, nu țin prelegeri, nu te sfătuiesc, nu îți cer părerea. Împărțim oxigenul și atât. Restul e treaba mea.