20

Experienţa noastră (neplăcută) cu o grădiniţă Montessori

De când am auzit de pedagogia Montessori, ideea de a da copilul, după 3 ani, la o gradiniță Montessori a prins rădăcini. Am citit principii, am descoperit materialele cu care se lucrează, am stat de vorbă cu persoane instruite să susțină activități Montessori și să lucreze după metoda Montessori. Am purtat conversații cu părinți din grupuri, comunități care au ales pedagogia Montessori pentru copilul lor tipic dar și pentru copilul cu nevoi speciale.

După experiența noastră nu contest calitatea pedagogiei Montessori, ci modul cum interpretarea acesteia ne-a afectat pe noi, la grădinița Montessori aleasă pentru copil.

Nu contest rezultatele acestei grădinițe în ceea ce privește actul educațional pentru ceilalți copii din comunitățile lor, ci modul în care au renunțat la copilul meu după o jumătate de zi.

credit photo – unsplash.com

Am fost profesor 3 ani de zile, pedagogia clasică din cărți și experiențele din clasă diferă mult, iar cursurile care se fac ca să te numești profesor sunt depășite și deloc racordate la psihologia copilului și realitatea societății românești. Racordarea necesită multă muncă, răbdare, empatie. Prin urmare, probleme de racord, să zicem, pot apărea și pentru cei care se atestă într-o pedagogie Montessori, nouă de altfel pe plan educațional la noi în țară. Eu nu aș fi renunțat așa ușor la un elev, copil. Dar nu despre asta am să vorbesc în continuare, ci despre experiența noastră de câteva ore într-o grădiniță care se dorește a fi Montessori.

Cine a trecut chiar fugitiv sau a citit mai mult din scrierile mele simte sinceritatea, realitatea experiențelor împărtășite. Nu vorbesc din auzite și descriu fără să îmi fie teama de adevăr și emoții. Exprim autentic, fără nuanțe și onduleuri care să dea bine la citit. Scriu așa cum aș vorbi cu oricare dintre voi.

Cine a parcurs un pic mai mult din poveștile Cu și despre Loli știe că ea a crescut în ritmul ei, că iubește culorile și orice poate modela, picta, lipi, că vorbește mult cu zâmbetul și privirea, și că adoră să facă echilibristică pe toboganele și barele din parc.

Am avut emoții mari cu începutul grădiniței, nu în sensul de frică de despărțire ci exact de ceea ce ni s-a întâmplat. De sistemul educațional ales, cu tot ce presupune – de la adaptare până la progres academic.

Noi am rămas la adaptare sau eșuatul ei, de fapt. Adică la următoarele transmise telefonic în după-amiaza zilei (singurei) în care am fost la grădiniță.

copilul dumneavoastră nu se potrivește comunității 3-6 ani (din punct de vedere motric, cognitiv), și se recomandă comunitatea 2 ani – care în cazul lor nu avea educator specializat Montessori. Motivul pentru care am ales grădiniță a fost pedagogia, educatorul care teoretic era pregătit, și pentru că nevoile fetei noastre ar fi fost satisfăcute din punct de vedere educațional într-o astfel de comunitate, adică 3-6 ani. Și ni s-a confirmat asta de către educator la întâlnirea de dinainte începerii grădiniței. Prin urmare, educatorul a avut ocazia, înainte de prima zi la grădiniță, să o cunoască, să interacționeze cu ea. Știa motivul pentru care am ales predarea Montessori, a fost informat despre copil și nevoile lui educaționale.

Bun, celelalte recomandări:

pe baza observațiilor educatorilor și a medicului instituției care a primit doar un scurt brief asupra istoricului medical al mândrei, ea nu poate continua lucrul alături de copiii de 3-6 ani (intervalul 8-13, cât Loli a stat mai mult pe hol!!!).  Eu cu 3 doctori în familie știu sigur că un medic pediatru ca să poată emite o părere privind parcursul educațional al copilului are nevoie de competențe în psihologia copilului și psihiatrie pediatrică. Are nevoie de informații medicale și evaluări specifice. Nu de 5 minute de stat de vorbă cu părintele și evaluat din ochi copilul.

educatorul nu a putut să implice copilul în nicio activitate. 

copilul deranjează activitatea celorlalți copiii, deci se recomandă scoaterea din comunitate 

– pentru că plânge foarte mult deranjează activitațile și nu poate sta în comunitate

Ultimele afirmații nu le comentez că sunt grăitoare pentru cine are copil la grădiniță.

Toată comunicarea aceasta a fost făcută de către o persoană care nu a fost educator prezent la comunitatea 3-6 ani, în ziua respectivă.

Educatorul, cel care a interacționat cu Loli, nu a avut curajul să poarte discuția aceasta. Cât timp am fost acolo în grădiniță mi-a transmis doar că pentru prima zi – totul era ok.

Orice evaluare de bun simț se face după câteva zile, după încercări, niște criterii care nu pot fi bifate și care indică recomandările ulterioare. Și face to face cu părintele, nu la telefon. 

Câte ore sunt de la 8 la 13? Cât timp a petrecut copilul în clasă? Vă zic eu, nici un sfert.

Sună a discriminare? Da! Maria Montessori nu cred că ar fi pus bazele unei pedagogii dacă ar fi discriminat copiii. Educația centrată pe copil, antrenarea abilităților naturale, formarea de comunități unde copiii pot învăța unii de la alții înseamnă să nu discriminezi.

Maria Montessori nu ar fi pus bazele unei educații așa minunate dacă nu ar înțeles că empatia este esențială în integrarea unui copil. La 3 ani, 6, 7, 20, 30, chiar 40 ani integrarea într-un loc, sistem se face cu empatie, cu respect, nu cu indiferență. Copilul este pregătit să intre într-o comunitate dacă educatorul este pregătit să îl primească, pregătește comunitatea. 

Când nu stăpânești (doar așa pot să explic eșecul lor) sau interpretezi greșit instrumentele prin care poți ajuta copilul să rămână în clasă, nu poți concluziona că nu se integrează.

Fata mea este specială, dar nu chiar atât de specială încât să închidă ușa liniștită, cu pa-pa mami (3 ani și 4 luni) și să se apuce de studiat materiale cot la cot cu copii pe care i-a văzut prima data. Iar când o aduci la părinte imediat ce a dat semne de frustare, fără să încerci să o ajuți, nu e deloc Montessori. Cu un educator principal și 2 asistenți te aștepti să încerce să lucreze cu ea. Să nu renunțe.

Eu știu pe de rost teoria cu adaptarea, am scris aici și aici, știu că durează, știu că poate în fiecare zi o poți lua de la capăt cu jocurile și explicațiile care să îi dea confortul și liniștea de care are nevoie pentru a rămâne la grădiniță. Eu mi-am pregătit copilul și nu mint. O cunosc, știu ce o copleșește, știu când plânge alintat și când e speriată. Știu, că și mie, mi-e greu să  ajung acolo încât să înțeleg totul din prima, să empatizez și să liniștesc. Știu sigur, atunci când mediul este cald, educatorul simte copilul, când pe lângă fermitatea și ordonarea de care se tot amintește în Montessori, nu bate crivățul, poți integra un copil, nu abandona. Nu am cerut să o iubească, nu cred că își dorește careva ca educatorul să îți ia locul, dar un efort minim de integrare din partea lor era necesar.

Tind să cred că nu au vrut să se complice, li s-a părut greu și ca să îmbrace frumos totul au făcut recomandarea pentru comunitatea celor mici. Cu care, poate, zic poate, aș fi rezonat în proportie de 50% dacă nu aș fi fost acolo în prima zi. Dar oricât de frumos și mieros ai încerca să spui cele de mai sus recitând din principii Montessori, pe care le interpretezi după bunul plac, nu face lucrurile ok. Montessori nu e doar pedagogie elitistă, nu din ce am citit eu.