0

Caiete de activităţi, cărţi de desenat 3-5 ani

Când nu am inspirație să concep vreun joc sau să pun la cale vreo activitate pentru Loli, scot caietele de activități și cărțile de colorat. Și avem câteva, deoarece atunci când trecem pe lângă vreo librărie numai Loli alege două cărți noi.

În funcție de ce are chef mândra punem la bătaie:

1. Desenatul, coloratul …mâzgâlitul

Avem caiete de la:

  • Editura Roxel Cart

1.Din seria „Să învățăm…avem Legume și fructe, Animale și păsări domestice, Animale sălbatice. Desenele de colorat sunt însoțite de text, o strofă scurtă, care face activitatea de desenat plăcută și pot fi ușor reținute. Acestea sunt primele cărți pe care Loli a exersat. Nu sunt colorate complet, le rotim cu altele în funcție de dispoziția de moment.

 

2. Haideți să colorăm animale! Pe alocuri desenele sunt însoțite de câteva versuri, sunt prezentate animalele domentice, apoi cele sălbatice din diferite medii de viață, de la noi. Mi-ar fi plăcut o delimitare mai clară a locului lor în natură, dar poți interveni cu explicații pe lângă.

 

  • Editura Girasol – Colorez primele desene și Colorează și lipește 

Sunt multe în această serie, nouă doar astea ne-au rămas, pe cele pe care le-am utilizat intens le-am lăsat la bunici sau am exersat mobilitatea degetelor, am pus foarfeca pe ele. Le-am cumpărat pentru călătorii, desenele sunt mari, însă formatul caietului este mic, perfect pentru o masă de lucru improvizată în mașină sau pe avion.

Tot la capitolul desene, culori, dar un pic mai elaborat ca activitate avem:

  • Desenează ușor și rapid animale – 30 de planșe de desene pas cu pas – un caiet pentru copii răbdători, schemele sunt de la simplu la complex. Noi ne-am jucat cu ea cât am fost la bunici, mai avem mult de lucrat, o scoatem în zilele când nu putem ieși în parc. Știm să facem peștele și broasca, le-am exersat cu creta și în parc.
  • Pete de culoare – caiet de dezvoltare, Anna Bîkova, editura Paralele 45 – Caietul ne place mult. Pe lângă faptul că poți lucra pe el, te inspiră în a face separat desene și activități pornind de la diverse accidente de pictură, desen și materiale de prin casă.

   

2. Activități de pregătire pentru grădiniță

Noi am exersat mult statul la măsuță, lucratul unor anume activități (ca la grădiniță), în ideea de a crește reziliența mândrei, să fie mai bine pregătită pentru grădinița la care este acum.

  • Editura Booklet
  1. Setul pentru grupa mica
  2. Setul grupa mijlocie

Am descoperit editura la începutul verii și tot atunci am comandat seturile. Primele pe care le-am lucrat, atunci când a avut dispoziția necesară și a fost interesată să facem activități, au fost cele de grupa mică.

Cea mai tare surpriză, la prima întâlnire cu părinții de la grădinița unde merge Loli acum, a fost că aceste caiete se regăseau printre cele pe care le vor lucra la clasă. Îi va prinde bine un pic de repetiție.

Le-am uzat tare, doar pe aceasta o mai avem de lucrat. Formatul e mic, sincer pe mine nu m-au încântat jocurile. Nu le-am facut pe toate, am lăsat copilul să aleaga. Desenele sunt destul de îngrămădite.

 

3. Activități de exersare semne grafice, numărat și numere

  • Usborne  – Wipe and clean – First Pen Control și Numbers – îi plac mult, le folosește des. Cred că mai mult îi place să șteargă și depășește intenționat.
  • Girasol – Vreau să învăț semnele grafice

  

4. Activități cu stickere

Loli e fan stickere de mică – pe astea le exersăm acum

Cât am stat la ai mei, la Ploiești, nu era zi în care Loli să nu mă ducă în Kaufland. Doar treceam strada, pentru înghețată și poate-poate cumpăram vreo jucărie. În weekend căutam o adresa pe telefon și din scroll în scroll am dat peste  Kuniboo®  un mic raton, vedeți voi despre cine e vorba în link. Am descărcat fișele foarte drăgute făcute de cei de la Kaufland pentru Kuniboo și până s-a făcut frumos afară și s-a cocoțat bine soarele sus pe cer, am desenat împreună cu Loli. M-a pus să printez toate pdf-urile ca să aibă și pe mai târziu de lucru. Până seara a uitat de ele, le avem acolo, în caz de nevoie.

Spor la joacă …și desenat, colorat, mâzgâlit!

2

Am uitat să ne jucăm? Da, dar ne reamintim rapid.

Săptămânile astea ne-am jucat tare frumos și eu am jucat jocuri pe care mi-ar fi plăcut să le știu din copilărie. Mă bucur că Loli are ocazia să le joace acum, eu le îngrămădesc sârguincioasă în creier, să le scot din când în când și să ne distrăm atunci când celelalte jocuri ne-au plictisit.

Ursul și tăietorii de lemne este un joc de strategie pentru antrenarea atenției și concentrării, cunoscut de specialiști. Pentru copii este un bun exercițiu de distracție și de testare limite.

Ideea jocului pornește de la nevoia de a selecta ceea ce te interesează și de a nu te lăsa copleșit și distras de mediul în care ești, plin de stimuli vizuali și auditivi.

Mie mi-a plăcut mult jocul, deși nu excelez la el. Spun imediat de ce.

Pentru copii este util, pentru școală, pentru a procesa și reține ușor lucruri, fără a pierde șirul din cauza colegului care a scăpat pixul, de exemplu. Îmi amintesc cum până la finalul unei ore nu eram acolo, prezentă să aud și să înțeleg ce preda profesorul. Eram departe, de multe ori, cu ochii pe geam, pe ce scrijelea colegul pe bancă sau atentă la șușoteala celui din spatele meu.

Fiind un joc bazat pe observație și strategie, nu poți să joci fără să îți construiești un plan și fără te asiguri că ai datele necesare jocului.

Cel care joacă are nevoie de o strategie de joc deoarece nu este ușor să spui ceva sau să faci ceva care să amuze dacă nu cunoști persoana căreia te adresezi. Nu să îi cunoști secretele din jurnal, ci să îți notezi în minte că este foarte implicat în joc, că nu este deranjat de mișcările alandala, că poate să te privească fără să miște un mușchi, că ascultă muzică dintr-un anume gen sau că e fan roboți și prințesa Sofia.

Totodată în joc ți se schimbă rolul, ai posibilitatea să experimentezi ambele ipostaze și asta te ajută să găsești strategia potrivită pentru fiecare rol.

De ce nu sunt eu bună la jocul ăsta? Copilului din mine îi place jocul. Dar îmi place mai mult atmosfera, gust plăcerea lor și când le văd fețele și schemele, întâi mă bucur de joc, apoi mă joc.

Este atâta creativitate și dezinvoltură și chef și implicare în joc încât nu pot să nu zâmbesc.

Copiii sunt mai buni la joacă decât adulții. Știi de ce?

1. Iau povestea jocului ca atare și nu contează când lucrurile nu au sens.

2. Imaginația lor este pură, a noastră este condiționată de context.

3. Văd persoana cu care sunt ca partener de joacă și nu doar un judecător al acțiunilor lui.

4. Au încredere în puterea jocului și nu se lasă pradă presupunerilor (sunt ridicol, oare înțelege ce fac)

5. Asta este responsabilitatea lor, să se joace!

credit photo: unsplash.com

Eu am nevoie de joc, mai des, clar. Copilul din mine este nejucat de mult și poate de aceea nu mă pot juca tot timpul cu Loli.

Când am uitat eu să mă joc? În timp și când …

  1. jucăriile nu au mai fost în casă pe motiv de dezordine
  2. mi s-a spus – câți ani ai ca să te joci cu păpușile?
  3. vreun lucru pe care l-am făcut nu a fost bine și nimic nu era joacă ci doar pregătire serioasă pentru viața de adult- bleah!
  4. a început școala și în loc să aud că va fi distractiv, am auzit doar încurajarea că mă voi descurca dacă nu mă joc așa mult și fac lecții multe
  5. nu ai permisiunea să te joci cu copiii mai mici pentru că ești prea mare și ai alte lucruri de făcut  …. când …și iar când, nu terminăm nici mâine.

Devenind părinți ne întoarcem la joc, nu-i așa? Atunci ne reamintim ce am uitat și învățăm încă o dată că așa crește puiul de om. Prin joc!

La început e greu, apoi ar trebui să fie ca mersul pe bicicletă. Iți revine pofta și încrederea pentru joc doar jucându-te. Mult și fără frică.

Copii mari, hai la joacă!

0

Goana după joacă

Mă gândesc de pe acum la zilele în care vom sta mai mult prin casă. Ai ca opțiuni pentru zilele fără parc teatrul, un loc de joacă indoor, un atelier. Sau poți sta liniștit între pereții tăi și să nu cauți idei de joc, de stat degeaba, dar să ai parte și de joc și joacă, relaxare, conectare. Rele sunt zilele acelea când boțul e mucos, tușeste, și la fel de rele cele când, chiar dacă ai vrea să ieși, e mult prea urâtă vremea ca să scoți mașina și pe tine să te cari mai mult de câțiva cm de lângă pat. Nu mai zic de copilul cu dispoziție ca vremea.

Nevoia de conectare

Eu, în zilele astea, aș citi, sau m-aș uita la tv, chiar și la emisiunea lui Iulian cu fierari și cuțite, numai că:

– dacă citesc ceva, musai să fie și Loli implicată, oricât de lungi i-ar fi lumânările de la nas. Nu cumva să citesc beletristică, în legea mea, iar Loli cartea ei. Ea vrea să citesc doar tartea Loli (adică cartea ei, oricare ar fi ea în momentul ăla). Și asta fac, deși nu am tragere de inimă la început, numai că ea bate din palme și ce frumoasă mi se pare cartea ei 🙂

– dacă deschid tv-ul vrea sene (desene), a rezistat vreo 2 ori pe canalul cu animăluțe, nu e încă fun documentare. Cum de ceva vreme s-ar uita în disperare la Prietenii cățeluși, la turse (Mickey și piloții de curse) am făcut program când, cum, cât privim în televizor (mă rog, e muncă în desfășurare, cu proteste de rigoare). Dacă ne uităm la ceva, ne uităm împreună, nu doar ea și eu sunt prin alt ungher al casei.

De când merge la grădiniță nu am reușit să mai punem la cale activități funny, pe nevoi de motricitate, cogniție și nici eu nu am inițiat jocuri noi, elaborate. Vine obosită și ne lăsăm duse de val. Dacă simte nevoia de liniște, joc calm cere plastilina sau culorile finger paint. O las să își facă de cap. Uneori cere cărți sau cartoane.

De cele mai multe ori trecem pe la librărie, în drum spre casă, de unde luăm fie ceva de decorat, fie forme din spumă, un ceva cu care să ne jucăm, să dezvoltăm o idee de moment. Le las la vedere și o las pe ea să mă invite. Mami, ata! Și încropim ceva ad-hoc.

Jocuri

Ca să exemplific:

Joc cu forme: recunoaștem forme și culori lejer, no pressure, e destul de edgy după o dimineață la grădiniță și nu mai vrea reguli. Eu desenez, ea caută și lipește.

– Culori și desen – îi place mult. Cere foaia și eu desenez diverse, ea colorează și cere ajutor ca să nu depășească. Doar la primele, apoi gata! Se dezlănțuie muult pe lângă.

 

Săpatul după dinozauri – Aveam de mult 2 cutiuțe mici – diging set (nu cred că avea răbdare pentru un set mare) cu cranii de dinozauri de descoperit. Am vorbit eu acolo despre arheologi, săpături arheologice, creaturi dispărute. Nu știu dacă a emoționat-o vreun pic, știu că mizeria și tot procesul de descoperire i-a plăcut mult. Nu a fost interesată de lipit și montat craniul.

Plastilina – După ce o frământă și taie felii până se plictisește (de fapt, cred că ajunge la punctul în care și-a ordonat gândurile ei după  prima jumătate a zilei, după grădiniță, somn de prânz) cere să mă implic. Eu conturez, ea lipește sau recunoaște desenul și lucrează cu plastilină pe el.

Contur după șablon – Șabloanele le avem tot timpul la dispoziție. Îi place mai mult să bage degetele prin ele și să se uite prin ele, ca printr-un binoclu. În fine, face conturul cu limba de-un cot afară. Are gestică de desen când se concentrează :)))

Cutia luminoasă merge în zilele ploioase când în casă e mai mult întuneric și e foarte versatilă. Nu e nevoie de pregătire pentru joacă, scoți carioci, mărgele și lași lucrurile să meargă.

Înainte, pe lângă usual stuff (joc de voie, cum s-ar zice) gândeam activități pe nevoi, le pregăteam din timp, o pregăteam și pe ea. Am exemplificat lucrurile de mai sus drept idei ce nu necesită pregătire cine știe ce. Sunt sigură că nu sunt noutați pentru vreunul dintre voi. Merg pe orice vreme de stat sau nu în bârlog.

Uneori eu simt presiunea de a lucra chestii cu Loli, să exersez în plus una alta, să o duc să experimenteze singură ateliere, jocuri. Dar nu e must să lucrezi printr-un joc predefinit o nevoie a copilului sau să urmeze cursuri după cursuri (doar dacă există o nevoie specifică și asta trebuie să facă).

Jocul cu copilul/timpul cu tine

Cu lejeritate, orice joc, indiferent de nevoile de joc se poate îndrepta spre ce te interesează ca însușire abilitate, exersare. Și nici nu îți trebuie cine știe ce materiale și pregătire specializată.

Am punctat lucrul de mai sus pentru că recent o prietenă (care ține ateliere) povestea despre disperarea părinților de a duce/ face cu copilul cât mai multe cursuri, ateliere, cum e o adevărată alergătură și competiție în a antrena mintea copilului. De către alții, de cele mai multe ori, micșorând timpul cu el, conectarea cu el și orice nevoie a lui.

Este foarte bine că avem resurse pentru asigura experimentarea unor lucruri inedite pentru copil, care să nască pasiuni, să le hrăneasacă, numai să nu uităm că timpul lui cu părinții, cu părintele este la fel de important. 

Oricât de interesant o fi să facă nu știu ce atelier sau joc, dacă tu nu ești acolo, nu atelierul îl va ține minte, iar dacă timpul lui cu tine s-a rezumat doar la șoferia casă – atelier și invers, sigur că asta îți va spune când va fi mare. Iar dacă butonezi telefonul alături, nu ești acolo, deci nu e timpul lui cu tine.

 

1

Idei de activităţi 2-4 ani

Lately printre muci, alergătură multă după acte medicale, somn pe spongi și mâncare la fel, ne-am făcut timp să ne destresăm și să petrecem timp împreună. Am jucat jocurile preferate ale mândrei care implică mult ascuns cucu-bau, alergat prin casă, făcut curățenie după regulile ei, dansat la greu, am facut și niște actrivități noi. Iată-le mai jos:

1. Artă cu spumă colorată
Materialele folosite pot fi confecționate în casă sau cumpărate. Eu am găsit niște art seturi frumoase, cu care am exersat motricitatea grosieră, fină, culorile. Este o activitate drăguță, are ca produs final un mic tablou pe baza căruia poți recapitula activitatea, și în funcție de copil, disponibilitatea de a relua ceva care a făcut deja, poți să o repeți imediat sau în câteva zile. Acele zilele fără idei de cum să canalizăm energii.

   

Mai multe poze aici.

2. Forme cu plastilină
Pentru exersarea motricitații, pentru coordonare, logică, recunoaștere forme, activitatea nu necesită mare pregătire.
Printezi în avans niște desene, free of charge of course, pui la îndemână niște creioane, culori – finger paint sau plastilină. Loli este fan plastilină, așa că plastilină a lipit.

Necesită nițică răbdare activitatea, prin urmare momentul potrivit se alege în funcție de dispoziția boțului. Când i-am prezentat prima dată foile mândrei, acum vreo 2 saptămâni, și ce poate face cu ele, nu a interesat-o. A urmărit explicațiile dar nu voia să urmeze modelul. Am reluat activitatea zilele astea. A avut mult mai mult succes.
Dacă nu vrei să folosești modele printate, poți desena chiar tu.

după ce lipește refolosește – scoate tot 🙂

3.  Forme cu stickere colorate – le-am cumpărat. Extrem de utile când vrei să ocupi copilul cu ceva care îi place. Loli iubește să lipească, și dacă tot e plin prin casă de inimioare și floricele, am organizat plăcerea asta spre a exersa forme și culori. Fiind un pic mai migăloase a rezistat mai puțin la lipit. Se poate relua oricând. 😊

Poți face în casă astfel de seturi folosind hârtie colorată autocolantă și desene făcute de mână. Loli a făcut cu Adina o umbrelă și o minge. Mingea nu a rezistat pentru poză, a dezlipit pe drum hârtiuțele colorate.

4.  Light boxul – foarte bun când dispoziția este una miorlăitoare. Loli a fost mucoasă și miaunată. Jocurile pe cutia luminoasă au scos-o din starea de moleșeală și dispoziție de pisică. Cum să faci o light box am scris aici.

Spor la joacă!

6

DIY light box (cutie luminoasă)

Cum să ții copilul ocupat pe vreme rea sau pe vreme bună atunci când are o zi în care nicio jucărie sau niciun joc nu-l atrage. Iată idee preluată de la alți părinți: Cutia luminoasă sau light box.

Cutia luminoasă este varianta mesei luminoase – light table. Eu nu m-aș fi gândit acum la asta (dădeam eu de ea pe vreun grup la un moment dat), dar săptămână trecută o prietenă mi-a lăsat pe Fb linkul către un producător de mese luminoase din lemn. Și așa s-a născut ideea. Mai întâi de achiziție, but soțul meu a decis să facem noi una, adică el. Pentru mândra lui construiește orice dacă îl soliciți, varianta de cutie i-a surâs mai mult.

La ce folosește? Orice îți trece prin cap ca joc senzorial și nu numai. Idei aveți pe Pinterest o mulțime.

Ce am folosit noi + buget:

Cutie Bricostore –  basic box Plast team – 35 lei

Spray  inox pentru interiorul cutiei – 18 lei (trebuie uscat bine, are miros destul de neplăcut, se poate folosi spray din acela pentru decorațiuni de Crăciun – cu aspect geam aburit, înghețat). Operațiunea de dat cu spray să nu o faceți în casă, ci undeva unde aveți spațiu deschis și lăsat la uscat 24h sau până dispare mirosul. Se poate și fără. Poți opaciza cu altceva.

6 spoturi cu baterii 4×6 – 24 lei

Baterii15 lei

Total 92 lei. Se poate și mai ieftin de atât.

Capacul nu era chiar opac, am lipit hârtie de copt:)) pe interior.

  

Alte idei de cum să faci un light box găsiți aici și aici.

Idei de jocuri și materiale pentru light box aici și aici.

Spor la joacă!

Mândra a fost încântată de noua jucărie. O interesează și treaba cu spoturile tare. Scoate capacul și aprinde singură, prin apăsare, spoturile.

 

   

0

De-ale parentingului iţe

Sunt situații când reacționezi fix după primul impuls. Primul impuls atunci când ești părinte (și nu numai), în anumite situații, nu este de dorit. Latura agresivă a impulsului (limbaj, acțiune) este în noi, iese la suprafață, îți trebuie antrenament ca să o controlezi și să o transformi în ceva constructiv. Plus amnezie în ceea ce privește modul în care ai fost crescut, în special, exact momentele clasice ale parentingului de acum 30-37 de ani- pedeapsă, recompensă, stima de sine inexistentă, concurența acerbă între ce ai fost și celălalt tu etc.

Bun, și mai ai și situația în care tu devii vocea aia, pe care nu o sufereai, a părintelui tău. Cea pe care ți-ai promis, că nu o vei face auzită niciodată, indiferent de câte ghidușii a făcut copilul tău. Și în loc să vezi latura creativă, nevoia de atenție, frustrarea lui în legătură cu ceva, cineva, cu tine, vezi doar nevoia ta și dorința ta de a corecta, fără a te conecta și descoperi motivul.
Mie îmi vine foarte greu câteodată, de multe ori, de fapt, să gestionez situații. Motive sunt cu duiumul, chiar dacă le știu, parcă nu sunt de-ajuns pentru reacțiile aiurea.

Mai jos am pus 3 situații: Cu una m-am confruntat, restul sunt auzite și/sau am fost întrebată dacă fac la fel sau dacă am ceva de zis.

1. Când dai voie copilului verbal/fizic să facă ceva. Să vorbească cu cineva, să se joace cu cineva, să dea jucăria. M-am lovit de curând de expresia: Îți dă mama voie, poți să te joci cu, să dai mâna cu… Exceptând cazurile cu potențial periculos, expresia, din punctul meu de vedere, este exagerată, nu ajută nicidecum la percepția corectă a pericolului și va deveni o limită în calea curiozității copilului, va crea imaginea unei lumi nesigure dincolo de mama/ tata și în care nu se va  descurca pentru că mama/ tata nu se descurcă la rândul lor. Un copil temător, excesiv de prudent se va încadra greu în colectivitate.

Pot înțelege nevoia de protecție, și eu sunt mama cloșcă, mai puțin exagerarea. La Loli încerc să nu limitez abilitățile naturale de socializare. De exemplu: Dacă ne vom întâlnim cu cunoscuți, discuția o avem de acasă. Mergem acolo, ne întâlnim cu cutărică, are jucării, dacă dorești și dorește și respectivul, vă jucați împreună; dacă nu, avem păpușa sau broasca în rucsac, vedem ce putem face, vrei să te plimbi pe acolo, putem face și asta. Vom sta și la masă, gustăm ceva miam-miam, sau rozi la expandatele tale etc. Lucrurile nu se întâmplă cum le plănuiești de acasă, clar, însă copilul are (ne)voie să își exprime dorințele, nevoile, preferințele chiar dacă nu e fix cum vrem noi.

2. Când copilului i se smulge jucăria din mâna de către altul – iată o situație greu de gestionat, destul de frecventă. Intre urletele a doi copii musai să gândești clar, la subiect și să îți oprești primul impuls de a îi smulge celuilat jucăria și de a o returna odorului, plus celălalt impuls de a-i cârpi una părintelui lui (asta pentru că a agravat situația zbierând la propriul copil să dea jucăria înapoi, înspăimântându-i pe ambii).

Conversația (doar un model) în situația dată, greu de aplicat, dacă nu ai exercițiu. Nici mie nu-mi iese tot timpul:

Mama, îmi pare rău că s-a întâmplat asta. Sigur voia să o ceară, cred că i-a plăcut atât de mult, așa cum îți place și ție, că a uitat.

Sau

Mama, știu că ești supărată că s-a întâmplat așa. S-a bucurat așa de mult când a văzut-o, încât a luat-o direct din mâna ta.

Apoi – Hai, să vorbim cu el, să vedem ce putem face.

Către celălalt copil:
Buna, ea este Loli. Nu-i așa că e frumoasă jucăria ei( să zicem păpușa)? Presupunem că va spune da. Continui: Acum Loli se juca cu ea, când se va plictisi, va fi rândul tău, să te joci tu cu păpușa. In clipa asta Loli este tristă, ai luat păpușa fără să o rogi frumos să ți-o împrumute. Nu terminase jocul, o vrea înapoi.

Dacă nu se întâmplă returul, atunci:

Păpușa este chiar a ei, acum o vrea înapoi și când va dori, o puteți împărți. Până atunci, te rog, să îi dai păpușa.

Blând, ferm, la nivelul lor, nu din picioare. Eu lucrez la ton. Mama mea a folosit tot timpul o octavă în plus, deci big struggle.

Ideea este că eu pot să am aceste cuvinte, să le spun și totuși să nu funcționeze. Am avut deseori impresia că vorbesc mult și singură. Uneori celălalt părinte a fost de ajutor. A avut el cuvintele potrivite și eu doar am asistat cu mândra, în brațe, la retur.

Au fost și momente când am reacționat ca leul cu puiul după picior. Roar, roar… nu are rost să spun cum, știți și voi.

3. Nu e jucăria ta, nu pui mâna! Această interdicție poate să funcționeze pe termen scurt. Nu este de preferat, curiozitatea va învinge, plus dorința de a decide singur dacă să pună sau nu.. Nu poți merge la locul de joacă și să fii fericit cum copilul tău se joacă singur, de fiecare dată. Socializarea se învață de la vârste fragede, nu este de preferat să îți oprești copilul în a își exersa abilitățile de socializare neparticipând la un joc dacă știe doar că nu are voie să dea/să împartă. Știm, cât sunt mici, plânsetele și râsetele se succed la secundă, la joacă, pentru că împart sau nu obiectul de jucat. Nici nu se recomandă fortarea/ obligarea de a renunța la joc, jucărie. Atenția ta nu trebuie să fie direcționată numai spre a nu pierde jucăriile, ci către nevoile lui.  În datul și luatul jucăriilor copiii învață emoțiile. De aceea stăm în preajma lor (nu pe bancă!), acum, când sunt mici, ca să îi învățăm că se pot juca în siguranță, că jucăriile se pot da la schimb, împrumuta, returna, că se poate fără să le ia/ împartă fix când cer, că pot să nu primească ceva la schimb și să nu fie tragedie.

Da, este de muncă în parenting. Uneori parcă aș alege calea ușoară, să fie cu mai puțină bătaie de cap, dar mă gândesc la viitor. Ce nu am știut eu va ști copilul meu, ce temeri am avut eu, le va avea și el, însă le va gestiona mai bine, sper. Lucrurile bune le va trăi și aprecia mai mult și se va întoarce la ele (amintiri) mai des decât la ceea ce i-a produs suferință. La fel, sper. Nu am cum să prezic viitorul, doar ce pot face acum. Când va fi părinte, vreau să cred, va avea mai puține răni de vindecat, astfel încât relația cu copilul lui să fie frumoasă, cu imperfecțiunile de rigoare, sănătoasă per total.