5

Lecţii de magie. Cum să-ţi cultivi creativitatea

Am citit cartea asta și am rezonat cu multe din câte a spus autoarea. Este scrisă precum un curs. Un curs bun, pe alocuri cu un așa zen, nu în sensul de calm, leșinat, ci împăcat dar și cu entuziasm, de spui că a fumat ceva când a avut revelațiile despre magia creativității.

Nu e o carte stufoasă, o citești nici greu, nici rapid, o rumegi pe alocuri, o sufli rapid la unele capitole. M-a prins pentru că a descris perfect stări de-ale mele pe ici, pe colo. Nu că aș fi eu mare scriitoreasă, ci pentru că dintre cele două inclinații, să spunem, pe care am visat să le urmez când eram de-o schioapă, pictura și scrisul, pe cea cu scrisul nu am lăsat-o de izbeliște. Am exersat din când în când, mi-am făcut schițe și planuri. Acum muncesc acest blog, și îmi este foarte drag.

În generală visam cum compunerile mele erau în genul discursurilor și le rosteam cu pasiune, acasă la masa de scris, proiectându-mă undeva cu un public ce aprecia fiecare cuvânt. Iar beția supremă era gândul despre cartea mea de succes. Pe care, relax, nu am scris-o fizic. Am lăsat-o să o pregătesc mental foarte bine și, după ce o aștern, să fie BUM! Dar se pare că nu așa trebuie invitată să se producă. Pentru că „ceva terminat e mai bun decât ceva bun”. Cu alte cuvinte să mă pun pe muncit. Numai că, mai spune ea niște lucruri despre munca asta. Are nevoie de perseverență și dragoste, altfel creația e un chin. Și nu e ok.

Eu scriu noaptea romane în gând, uneori și ziua, niciodată pe ceva palpabil. Este cunoscut faptul că noaptea e momentul senzitiv maxim, de conectare cu tine și poți scrie și pe întuneric, numai să așterni. Dimineața poți fi șocat de sufletul tău și de cât de frumos ai transpus trăiri.

Dacă nu apuci să descarci în scris nimic, indiferent de ritmul circadian, atunci când te-a ars ideea, oricât ai compune, recompune, scrie, sterge și rectifica….nu mai e. Pufff, a trecut! Va descrie altcineva emoțiile tale și tu te simți furat/supărat pentru că ai simțit fix la fel.

Înainte de toate, fii pregătit. Deschide ochii. Ascultă. (…) Idei de toate felurile aleargă spre noi, trec prin noi, căuta tot timpul să ne atragă atenția. Arată-le că ești disponibil. Și, pentru Dumnezeu, încearcă să nu o ratezi pe următoarea.”

Lecția pe care o conturează bine este că cea mai bună abordare în creație este disciplina și devotamentul. În câmpul muncii creative nimic nu garantează succesul. Succesul, chiar cu sensul de realizare a ceva, nu e nevoie să te ia pe sus, ci să te găsescă muncind. Am simțit lucrul acesta, nu neapărat în sensul de creație, cred că e valabil pentru orice muncă, numai că nu eram convinsă până am citit negru pe alb. Și uite exact cum gândeam cartea mea: O voiam dintr-o dată perfectă! Cu munca asiduă din momentul când m-am apucat și până la final, apoi țac pac, stau relax, este gata și extraordinară! Wrong! Până să o aștern din minte, deja o parte a fost scrisă de mulți.

De fapt, orice vrem să facem e acolo, este pe venitelea. E musai să stai la pândă ca să prinzi ideea și să nu ajungă la următorul.

Ce conteaza că repetăm aceleași teme? Că ne învârtim în jurul acelorași idei, iar și iar, generație după generație? (…) Însă odată ce în spatele unei idei se află felul tău de a te exprima și pasiunea ta, ideea aceea devine a ta.

Așadar spune pur și simplu ce ai de spus, și vorbește din toată inima.”

Nu știu cum este la majoritatea, eu când pun pe hârtie, în fine, scriu ceva și am muncit la ceva-ul ăla sau a fost flash că am avut ceva de spus și l-am aruncat în scris, mă apucă fricile. Nu chiar imediat ci după un timp când mi-a trecut nervul momentului, când nu primesc înțelegere sau nicio reacție.

Cartea te pansează pentru fricile din sfera creației – ”Fă-o indiferent dacă criticii te iubesc sau te urăsc – sau n-au auzit niciodată de tine și poate nici nu vor auzi. Fă-o indiferent dacă oamenii pricep sau nu.” Și, după alte câteva capitole, Elizabeth Gilbert, despre care până să citesc cartea ei nu auzisem vreodata, spune:

„Orice ai face încearcă să nu zăbovești asupra eșecurilor tale. Nu trebuie să faci autopsia propriilor catastrofe. (…) Într-o bună zi s-ar putea ca toate să caute un înțeles – vei știi de ce trebuia să treci prin toată tărășenia ca să aterizezi într-un loc mai bun. Asta e. Orice ar fi tu mergi mai departe”

Cartea clar nu te prinde dacă nu ești genul care înghite un discurs inspirațional. Bine, nici eu nu sunt genul tot timpul, însă ea se raportează la multe exemple. Demonstrează ideile astea care, așa cum spuneam – parcă le-a emis după vreo etilizare, sunt susținute cu exemple din viața ei sau a colegilor scriitori, cursanți.

Bun, spor la citit. A mai spus o chestie despre pasiune și curiozitate. Mi-a plăcut mult, las pe seama celor care vor să citească, să nu stric plăcerea de a savura partea asta. Sunt curioasă cum o vede și altcineva. Eu am perceput-o din unghiul meu de om care visează la momente creative, care scrie pe acest blog –  Un soi de blog ce descrie perfect direcția mea de creație. Felul în care văd eu emoții, lucruri fără să servesc sfaturi, lecții și, da, am temerile mele cu privire la scrisul meu.