0

Nu căuta fericirea 

„Don’t seek happiness. Happiness is like an orgasm. If you think about it too much, it goes away

Aceasta este a doua lecție a lui Tim Minchin din cele 9 lecții, ce fac parte din discursului lui motivațional pentru absolvenții Universității Western Australia. Puteți vedea integral discursul aici https://www.youtube.com/watch?v=7KCQoF1coCw

Mi-a plăcut tot ce a spus, am râs și eu exact cum fac cei din audiență și prezidiu. Mi-a dat o stare de bine, i-am dat dreptate în tot ce a spus. Lecțiile lui nu sunt noutăți, evident. Dacă nu le știam la vârsta pe care o au studenții cărora se adresează, le-am aprofundat în ultimii ani. Mă opresc la lecția cu căutarea fericirii – „don’t seek happiness” – pentru că la a nu căuta fericirea ajungem greu, în sensul că avem nevoie să creștem emoțional bine.

Eu fac parte dintre cei care au căutat fericirea, apoi pe măsură ce am crescut (îmbătrânit, mai degrabă) să realizez că nu trebuie să caut, că e acolo și că așteptarea asta a ei nu mă va redefini, reinventa, re-re something și din momentul ăla începe adevărată viață. Fericirea nu e ținută la păstrare de către altcineva pentru mine, e acolo, în fața ochilor.

Și îmi dau seama de unde vine toată căutarea asta la mine și la alți adulți. Din felul în care am fost crescuți, și, ne creștem copiii. Da! Aici este. Competiția și așteptările în care creștem puii, de noi făcuți, și pentru care nu am face niciuna dintre greșelile părinților nostri, sunt drumuri către fericire pentru unii. Da..și eu greșesc, din când în când. Mă bucur, sunt fericită după un timp de nebucurie și nefericire la cota maximă (știi și tu – ai cât să nu îți lipseasca, acoperiș deasupra capului, masă pe care să pui blidul cu mâncare, bărbatul te iubește, copilul nu face nazuri și înghite tot din farfurie). Nu mă simt fericită tot timpul, deși sunt.

Pentru că încă mai am în mine copilul care este așteptat să facă totul cum trebuie și din clipa aia, să vezi bucurie și fericire că am reușit și ce plină de viață sunt deoarece am bucurat pe ai mei sau pe cineva-ul pentru care îmi propusesem să fac ce aveam de făcut.

Copilul din mine și adolescentul, totodată, copilul adult care sunt, nu s-a gândit, în anii din urmă, să se bucure pe etape, să soarbă fericirea, nuuu!! Abia când ajung pe una dintre trepte, atunci primesc dezlegare la fericire. Așa presez cu fericirea și pe copilul meu. Ce fericire că merge, în sfârșit. Vorbește, wow! Cea mai fericită zi! Nu spun că nu m-am bucurat de fiecare zi, obișnuită, dar am intrat în părințeală cu așteptări cât casa și am primit pe cât am așteptat, plus ce nu am pus pe listă. Nu știu dacă simți asta vreodată, eu așa am simțit. Și de vreo 3 ani încoace, am tot învățat lecția fericirii.

Încerc să nu greșesc cu copilul lecția fericirii, să îl trimit în căutări toată viața. Și e greu, că eu nu îi arăt asta tot timpul, am nevoie de câte un hop ca să sorb fericire. Am învățat târziu că lucrurile nu sunt despre căutare în afară, ci de poposit în interior, în mine.

Pentru că am fost de cealaltă parte a fericirii, la partea cu așteptare și căutare, se întâmplă să uit lecția cu nu căuta fericirea, ci vezi-ți mai departe de ea. Copilul meu se lasă așteptat la unele lucuri și fix atunci când stăteam cel mai bine la capitolul cu sorbim fericire și orice vine cu ea, primim o palmă din partea lumii în care trăim. Vreau să mă doară în cot de lume, adică mă doare în majoritatea timpului, numai că mă atinge uneori că nu sunt doar eu și ai mei în lume, ci trăim printre mulți care nu au învățat lecția fericirii, și nici nu o vor învăța pentru că, let’s face it, unii așa funcționează.

Dacă fata mea va ajunge într-o aulă, absolventă de universitate, nu vreau să primească discursul ăsta și să i se deschidă mintea abia atunci, apoi să vină să îmi spună că mă iubește dar am mai greșit pe colo-colo. Vreau să dea din cap și să spună pentru ea și colegul de lângă – Da, e bine ce spune x-ulescu în speech-ului lui, eu știu deja asta. Și mă bucur că mama și tata m-au crescut în spiritul asta.

Îmi dau seama ce idilic sună, probabil că nu va fi deloc așa, vreau doar să o știe, chiar dacă eu nu m-am descurcat bine la lecția asta, adică am sclintit-o pe alocuri, dar măcar nu am dezechilibrat-o așa de tare, încât să nu poată opri căutarea și să trăiască la intensitatea de care are nevoie, printre oamenii care o inspiră, cu libertatea care nu o pune în pericol pe ea și pe alții și F-E-R-I-C-I-T-Ă!

 

photo credit: unsplash.com

0

Lecţie învăţată

Când simți că meriți orice din plin și nu te roade îndoiala că de fapt se câștigă, lucrează ca lucrurile să fie așa, realitatea va fi dură. Ca un par în moalele capului. Lovește la un moment dat! Tare aș vrea să pot trăi și eu așa liniștită, să iau lucrurile for granted și nici prin cap să îmi treacă că pot evolua diferit. Și să am impresia că totul este în balans echilibrat, deși stau fix în puncte care mă țin doar pe loc, nu în echilibru.

Am avut așa o stare de nervozitate și ciudă. M-am gândit la ea, am lucrat-o ca să termin cu ea rapid și să nu o car după mine. A trecut.

Iată lecții, fără detalii, dar cu o primă idee de bază – nu te băga să schimbi idei și gânduri sau popular – unde nu îți fierbe oala, deși nu a fost cu rea intenție, ba chiar una empatică.

Îmi dau seama ce am greșit. Că am lucrat la mine și știu să recunosc și să nu înghit doar pastila dreptății personale. Nu știu ce m-a apucat să fiu de ajutor. Am simțit nevoia să adaug ceea ce am experimentat, în ideea de fi util. Poate că am greșit tonul, poate situația, nu știu ce m-a determinat să ofer ajutor, nesolicitat, evident și să mă  blochez în argumente. M-am izbit de un zid, cu ajutorul meu.

E bine să fii bunul samaritean, e bine să și nu faci nimic. Pentru că atunci când nu există decât ceea ce cred și văd (e bine, în esență, depinde și de context) ori te implici serios ori o lași baltă din momentul în care situația devine frustrantă.

Lecția numărul 2, de fapt, concluzia – am decis să nu mai lărgesc cercul prieteniei.

credit photo: unsplash.com

Până la urmă fiecare își asuma lucuri, și ca să nu repet situația, păstrez linia actuală, astfel încât eu și cei drag mie să nu sufere. Pentru că eu acolo îmi canalizez energia, pe prietenii deja existenți, apoi primesc doar pe cei care pot fi prezenți în cercul prieteniei cu deschidere și drag. Drept urmare nu mai am loc pentru noutăți care să îmi consume buna dispoziție și nervii.

Lesson learned! Orice ai învăța, din conflict, sau din ceva firesc, face bine, te aduce acolo unde ai de lucrat la tine.