2

Copilul meu de 5 ani

Azi se fac 5 ani de Loli, de când copilul meu de 5 ani nu m-a ales să-i fiu mamă, dar asta fac. Sunt 5 ani de când acest boț mic a făcut ochi și a plâns precum o broscuță într-un salon de spital, ținându-se de mâna neonatologului când o aspira. O recunoșteam imediat din capătul de hol, unde era salonul, când nu mă puteam mișca, era cu ocvtavele cele mai înalte. Era a mea!

Acest copil de 5 ani ne-a reconstruit din nou, pe mine și tatăl ei. Tot a năruit în noi, și tot a închegat la loc. Cu durere, cu dulceață și cu îndestulare! Să ne ajungă și să ne țină dragostea până când n-om mai fi.

Acest copil, în urmă cu 5 ani, la ora prânzului, ne-a arătat adevărata lume și ne-a învățat că lumea nu a fost fără ea nicicând. Nici nu o poți convinge de alt adevăr. În orice poză, chiar din vremurile când eram de vârsta ei, ea spune: Și eu eram. Unde eram în poza asta? Unde să fie? În noi!

copilul meu de 5 ani

Viața e exact așa la 5 ani – scoți limba, râzi și o trăiești!

La mulți ani, copilul meu de 5 ani!

3

Mamă de fetiţă 

La 20 de ani nu mă vedem mamă. Nici de-un fel – mamă de fetiță sau mamă de băiat. Aveam niște temeri şi nelămuriri care îmi opacizau imaginea (gândului) acestui moment din viitor.

Între 25 -30 de ani aveam în jurul meu prieteni părinți cu bebeluşi, toddleri şi copii de școală generală. Deja priveam lucrurile altfel, parcă se luminăseră anumite gânduri, dorințe, nu mai eram aşa temătoare. Aveam fricile mele în continuare, însă mi se părea mult mai confortabilă ideea de a deveni mamă, la un moment dat.

La 33 de ani am rămas însărcinată. Prima sarcină, primul copil şi aşa emoții, gânduri, hormoni m-au năpădit că eram schimbătoare precum vremea. Acu’ îmi plăcea ceva, apoi îmi displăcea, pufneam în râs, imediat lacrimi. Cu poftele nu am avut treabă, nu m-a apucat vreun chef nebun de nu ştii ce, să scot bărbatul din casă la ore nepotrivite.

Bun. Știți discuțiile alea despre eu vreau băiat, eu vreau fata, eu ce o fi, numai sănătos să fie.

Înainte să se cuibărească Loli tot am participat la ele. Şi pentru că în jurul meu erau mai multe mame de băieți și prietene care aveau în plan un copil, cu dorința de musai să fie băiat, din motive care mai de care mai aiurea: că se cresc ușor, nu le duci grija când sunt mari (de parcă ar deveni orfani de la 18 ani), se descurcă mai ușor în viață (ca sa vezi gândire de când bunica) etc etc, mi s-a înșurubat ideea asta, m-a prins în mreajă şi eram cumva convinsă că asta vreau şi eu.

Primele ecografii au fost neconcludente, apoi înainte de primul test (parcă dublu test) am plecat de la ecograf cu ideea că e posibil, nu sigur 100%, c-ar fi băiat. La morfologia fetală, primul trimestru, ne uitam pe monitor, ne hilizeam, măsura medicul, spunea acolo că are așa şi așa şi pac – țac printre bla bla bla, făt de sex feminin. Ce… nu ştiați? Nuuuu. L-am blagoslovit în gând şi până acasă pentru tonul de next in line. Îşi făcea meseria omul, da’ mie atunci mi s-a părut că eram la trecut în registru, cum am făcut norma, la rubrica cu sex feminin.

Aşa am plâns până acasă după băiatul meu ce s-a dovedit a fi fetiță. Patetic, ştiu! Eu eram aşa bulversată, Iulian era fericit, el nu a avut așteptări şi era bucuros orice ar fi fost. Copilul evolua bine, asta era important, şi după ce mi-a trecut isteria hormonală, m-am încălzit: are mama fetiță! 

Partea funny este că unele lucuri le ştii de la început. Sunt în tine, iar eu ştiam că e fetiță, am avut feeling-ul ăsta de când am ținut bățul în mână, cu cele 2 liniuțe. Nu am ținut cont de ceea ce simțeam pentru că eram prea îndopată de ideea cu vreau băiat.

Şi înainte să îmi fac testul, atunci când eram în perioada de așteptare, mă apucase o veselie, ca la beția de început, când te-ai amețit un pic şi orice e minunat și la superlativ. Eram veselă prin toți porii. Tare aş mai vrea starea aia de beatitudine indiferent dacă sunt sau nu însărcinată.

Acum când rememoreaz totul îmi dau seama ce perioade ciudate am trăit în sarcină şi ce mix de gânduri și emoții am putut avea. Pe mine mă umflă râsul uneori când mă gândesc. Aşa că chill, viitoare mommy ladies, stările trec, vin, îți vei aminti amuzată toate toanele şi trăirile de gravidă. Ce urmează după naștere contează! De acolo începe școala vieții, când ai un om mic de crescut și de pregătit pentru zburătăcit în lume.

Am încercat să mi-o imaginez pe Loli în cele 36 de săptămâni şi 6 zile. Mă gândeam că va fi brunetă ca mine, buclată, cu genele lui Iulian, un fel de Shirley Temple brunetă. A ieșit mai frumoasă ca în imaginea mea, cu părul drept, șaten, cu fățuca mică, pupabilă non-stop. A moștenit genele lungi de la taică-său. E așa fericit!

Nu poți compara cât de minunat este să fii ca mamă de fetiță sau de băiat, sau să tragi linie cu avantaje și dezavantaje. Copiii sunt minunați oricum ar fi. Să fii părintele de care are nevoie copilul tău – asta e important!

Sunt mamă de fetiță, mândra până la cer, nu aş schimba-o cu nimic.

Este exact cum NU mi-am imaginat-o, cred că asta ne face viața interesantă și cu zero plictis.