0

Nașterea naturală și alăptarea – eveniment Parenting Academy pentru părinţi, la început de februarie

Nașterea înglobează pe lângă toate emoțiile pozitive și bebelușul așteptat, foarte multă spaimă. Și e normal. Dacă lucrurile păreau simple înainte de momentul nașterii și timpul era parcă cu scurgere lentă, după naștere la început e haos, apoi depresie, apoi din plin iar cele două și, între timp, și după haos și depresie, este fericire. Fricile nu vor dispărea niciodată din momentul în care ai devenit părinte, însă informația corectă, la timp, de la specialiști, ajută mult și reduc stresul legat de lipsa de experiență.

Naștere naturală ca și cea prin cezariana nu ar trebui să împartă lumea mamelor în tabere pline de dispute. Fiecare își gestionează corpul din punct de vedere al nașterii în mod asumat. Ne asumam documentarea, informarea corectă sau lipsa ei.

Când am rămas însărcinată eram bombardată de sfaturi. La început am optat pentru naștere prin cezariană. Fiecare mamă care îmi ieșea în cale îmi împărtășea experiența ei și pe măsură ce citeam despre naștere, și sarcina evolua, m-am răzgândit de n ori.

Finalul a fost cezariană de urgență, cu o lună înainte de termen, deoarece copilul dădea semne de stres din cauza lichidului aflat undeva sub limita inferioară și circulației intermitente la nivelul ombilicului. Am avut noroc, pot spune. În ultimele luni de sarcină mi-aș fi dorit să pot naște natural, numai că ar fi fost o naștere cu final nefericit dacă monitorizarea sarcinii nu s-ar fi făcut riguros.

Mamele noastre au avut experiențe despre care nu povestesc în termeni de blândețe despre momentul întâlnirii bebelușului, despre apropierea skin to skin, despre ore magice, alăptare fără probleme, atașare corectă sau consultanță în alăptare.Toate s-au bucurat de copiii lor, dar nu au avut o naștere despre care să povestească cu drag.

Vremurile s-au schimbat, societatea a evoluat astfel încât lucrurile stau ceva mai bine în sistemul medical și ca posibilități de informare. În prezent trebuie doar să îți dorești să știi, să fii informat și să ai curaj să aplici, să cauți ce ți se potrivește ca plan de naștere, medic, sistem medical de stat sau privat, costuri aferente.

sursă foto: Parenting Academy

Știu că cei de la Parenting Academy au pregătit la început de februarie un eveniment dedicat părinților și viitorilor părinți. În cadrul evenimentului specialiștii vor explica pe îndelete aspecte esențiale pe care părinții trebuie să le știe în legătură cu nașterea naturală și necesitatea alăptării copiilor. Evenimentul va fi moderat de Ioana Chicet-Macoveiciuc, blogger de parenting la Printesa Urbana.

Locație eveniment – Hotel Sheraton

Data – 11 februarie, ora 10.00

Specialiștii invitați sunt:
▫ Dr. Dr. Marius Romila, medic primar obstretică şi ginecologie;
▫ Dr. Ilinca Tranulis, medic specialist pediatru, consultant în lactație certificate internaționat IBCLC,
▫ Irina Popescu, moasă licențiată și consilier pentru alăptare în formare

Participanții vor învăța despre:
1. Nașterea naturală
▫ Cum te pregătești pentru nașterea naturală
▫ Planul de naștere. Ce este și ce trebuie să cuprindă
▫ Avantajele si dezavantajele unei nașteri naturale
▫ Care este diferența dintre nașterea naturală și nașterea natural medicalizată. Anestezia
▫ Când nu este indicată nașterea naturală

2. Despre alăptare
▫ Importanța orei magice pentru alăptare
▫ Tot ce trebuie să știe o mama care dorește să alăpteze
▫ Etapele unei alăptari corecte și nevoile beblușului
▫ Alimentatia mamei în timpul alăptării

Preţul biletului este de 60 lei pentru prezența în sală și 40 de lei dacă doriți să urmăriți evenimentul online.
Rezervarea unui loc în sală se face aici: http://www.parenting-academy.ro/eveniment/3/nasterea-naturala-si-alaptarea

Dacă doriți informații suplimentare puteți apela numărul de telefon 0756. 242.667 sau consulta site-ul Parenting Academy http://www.parenting-academy.ro/eveniment/3/nasterea-naturala-si-alaptarea

3

Mamă de fetiţă 

La 20 de ani nu mă vedem mamă. Aveam niște temeri şi nelămuriri care îmi opacizau imaginea (gândului) acestui moment din viitor.

Între 25 -30 de ani aveam în jurul meu prieteni părinți cu bebeluşi, toddleri şi copii de scoala generală. Deja priveam lucrurile altfel, parcă se luminăseră anumite gânduri, dorințe, nu mai eram aşa temătoare. Aveam fricile mele în continuare, însă mi se părea mult mai confortabilă ideea de a deveni mamă, la un moment dat.

La 33 de ani am rămas însărcinată. Prima sarcină, primul copil şi aşa emoții, gânduri, hormoni m-au năpădit că eram schimbătoare precum vremea. Acu’ îmi plăcea ceva, apoi îmi displăcea, pufneam în râs, imediat lacrimi. Cu poftele nu am avut treabă, nu m-a apucat vreun chef nebun de nu ştii ce, să scot bărbatul din casă la ore nepotrivite.

Bun. Știți discuțiile alea despre eu vreau băiat, eu vreau fata, eu ce o fi, numai sănătos să fie.

Înainte să se cuibărească Loli tot am participat la ele. Şi pentru că în jurul meu erau mai multe mame de băieți și prietene care aveau în plan un copil, cu dorința de musai să fie băiat, din motive care mai de care mai aiurea: că se cresc ușor, nu le duci grija când sunt mari (de parcă ar deveni orfani de la 18 ani), se descurcă mai ușor în viață (ca sa vezi gândire de când bunica) etc etc, mi s-a înșurubat ideea asta, m-a prins în mreajă şi eram cumva convinsă că asta vreau şi eu.

Primele ecografii au fost neconcludente, apoi înainte de primul test (parcă dublu test) am plecat de la ecograf cu ideea că e posibil, nu sigur, 100%, c-ar fi băiat. La morfologia fetală, primul trimestru, ne uitam pe monitor, ne hilizeam, măsura medicul, spunea acolo că are așa şi așa şi pac- țac printre bla bla bla, făt de sex feminin. Ce… nu ştiați? Nuuuu. L-am blagoslovit în gând şi până acasă pentru tonul de next in line. Işi făcea meseria omul, da’ mie atunci mi s-a părut că eram la trecut în registru, cum am făcut norma, la rubrica cu sex feminin.

Aşa am plâns până acasă după băiatul meu ce s-a dovedit a fi fetiță. Patetic, ştiu! Eu eram aşa bulversata, Iulian era fericit, el nu a avut așteptări şi era bucuros orice ar fi fost. Copilul evolua bine, asta era important, şi după ce mi-a trecut isteria hormonală, m-am încălzit: are mama fetiță! 

Partea funny este că unele lucuri le ştii de la început. Sunt în tine, iar eu ştiam că e fetiță, am avut feeling-ul asta de când am ținut bățul în mână, cu cele 2 liniuțe. Nu am ținut cont de ceea ce simțeam pentru că eram prea îndopată de ideea cu vreau băiat.

Şi înainte să îmi fac testul, atunci când eram în perioada de așteptare, mă apucase o veselie, ca la beția de început, când te-ai amețit un pic şi orice e minunat și la superlativ. Eram veselă prin toți porii. Tare aş mai vrea starea aia de beatitudine indiferent dacă sunt sau nu însărcinată.

Acum când rememoreaz totul îmi dau seama ce perioade ciudate am trăit în sarcină şi ce mix de gânduri și emoții am putut avea. Pe mine mă umflă râsul uneori când mă gândesc. Aşa că chill, viitoare mommy ladies, stările trec, vin, îți vei aminti amuzată toate toanele şi trăirile de gravidă. Ce urmează după naștere contează! De acolo începe școala vieții, când ai un om mic de crescut și de pregătit pentru zburătăcit în lume.

Am încercat să mi-o imaginez pe Loli  în cele 36 de săptămâni şi 6 zile. Mă gândeam că va fi brunetă ca mine, buclată, cu genele lui Iulian, un fel de Shirley Temple brunetă. A ieșit mai frumoasă ca în imaginea mea, cu părul drept, șaten, cu fățuca mică, pupabila non-stop. A moștenit genele lungi de la taică-său. E așa fericit!

Nu poți compara cât de minunat este să fii ca mamă de fată sau de băiat, sau să tragi linie cu avantaje și dezavantaje. Copiii sunt minunați oricum ar fi. Să fii părintele de care are nevoie copilul tău – asta e important!

Sunt mamă de fetiță, mândra până la cer, nu aş schimba-o cu nimic.

Este exact cum NU mi-am imaginat-o, cred că asta ne face viața interesantă și cu zero plictis.

1

Dacă aș da timpul înapoi

Dacă aș da timpul înapoi, cu experiența de acum, aș face totul ca la carte. Tind să cred asta. Dar nu e o opțiune. Zilele trecute, stăteam pe bancă, așteptând să termine Loli de țopăit la țopăitoare. Și în fața băncii mele, pe o alta, o familie, doi părinți cu două fete. Mâncau copiii, fiecare copil fiind hrănit de unul dintre părinți. Cea mare o banană, cea mica dintr-un bol. Și nu puteam să îmi dezlipesc privirea de la ei. De la felul în care luau masa, fără agitație, deschideau gurile, mâncarea dispărea. Ce mă atrăgea la ei? Număr pe degete de câte ori mi-am imaginat secvența asta, dar nu a ieșit deloc. Asta era imaginea mea, dinainte să nasc. Va fi greu, dar relaxat pe alocuri. Vom ieși oricând, oriunde, nu tu probleme de alimentație, fără alergii, terapii etc. Praf și pulbere s-a ales de imaginea asta. Câteodată îmi doresc ca Loli să fie cel mai obișnuit copil, să doarmă, mănânce, să se joace, vorbească, să facă orice în cel mai comun mod posibil și eu să fiu mama mega comună. Și când mă uit la ea, nu o văd altfel decât e acum. Este ambițioasă, este copilul lui acum, pe loc, nu mai târziu, este surprinzătoare, face lucruri ciudate, funny, inteligente pentru vârsta ei, face și opusul celor dinainte și se amuză la fel. În clipele alea nu o doresc altfel. E a mea și e speciala așa cum este.
Și dacă ar fi să schimb ceva din momentul în care am fost însărcinată, aș schimba emoții, sentimente, temeri. Însă înainte de toate vreau să retrăiesc și după naștere starea de dinainte de testul de sarcină. Eram veselă prin toți porii, asta îmi amintesc. Mă apucase așa o veselie, de parca fiecare cuvânt, lucru era amuzant, copilăresc. Nu era precum o stare de bine, molcomă..nuuu. Ca o stare de dinainte de beție, după primele guri, când nu ești amețit, ești în starea aceea în care totul este minunat.
Dacă aș retrăi totul:
-aș lăsa la o parte toate grijile legate de cât de mică era. Aș înjura, în gând, poate chiar tare vorbele neonatologului, după ce a scos-o pe Loli- vai, ce mică e și nu mi le-aș imprima pe creier. M-aș răcori cu asta și aș uita de stresul de dinainte și după operație, doar a ieșit la lumină mândră mea minunată.
– aș transforma temerile legate de alăptat și colici, dezvoltare bebeluși în normaliate. Am avut atâtea frici legate de hrănirea corectă, atașare, face zgomote ciudate, respiră, nu respiră, sughite/ de ce sughite, plânge strident/ nu plânge, gângurește/ parcă chițăie. Și citeam cu disperare, mă uitam la video-uri, și mă înspăimântam și linișteam greu, singură sau cu Iulian.
– aș  încerca să nu țin pasul cu nimeni și nimic, să nu încerc să fac ceea ce mi-am propus întotdeauna. Lipsa de timp m-a îmbătrânit la început. Eram precum un produs expirat. Nu puteam face nimic bun până la capăt. Aș fi mai relaxată, ce daca nu se întâmplau lucruri în timp util. Nu era nimic mai important ca linistea copilului și a mea.
– aș fi mai puțin tolerantă cu cei care mi-au zis că totul e ok, copilul este vioi, e mai slab, așa e firea ei, să țin cu dinții de instinctul meu de mamă. Și uite așa am bătut pasul pe loc și am căutat soluții fix la oameni care nu au fost în stare să ne prescrie o analiză. Și nu sunt de acord cu oamenii isterici, care pun răul înainte, însă o doză de o astfel de isterie tare ne-ar fi ajutat. Nu doresc nimănui să nu găsească răspuns pentru problemele  de sănătate ale copilului, de creștere, și nu doresc nimănui să treacă prin toate sentimentele legate de oare puteam să încerc mai mult, de la început, oare trebuia să îmi dau seama de anumite lucruri, mai devreme. Poate și oare– sunt precum picătură chinezească, te aduc în pragul disperării, la mine, în pragul cel mai de jos al durerii.
– să nu fiu așa speriată de viitor, să fi avut mai mult tact în a face anumite lucruri și gestiona anumite evenimente. Îmi dau seama că spaima te împinge la a fi mai puțin rațional. Și mi-aș fi dorit să nu mă domine frica și stresul și să râd, în loc să plâng de furie. Nu am fost niciodată sperioasă, ba chiar în momentele mele rele, găseam ceva-ul care să mă monteze, să îmi recapăt încrederea și să mă scutur de frică ca de praf. Nu am regăsit starea asta des. Mi-am dorit, însă nu am putut.
– aș avea pe limbă toate cuvintele care mi-au lipsit când am avut parte de sfaturile alea clasice, pentru toți, chiar și pentru ai mei, care m-au oprit din drum să îmi spună una alta în ale creșterii copilului, purtatului în brațe, alintatului etc, practic nimic care să mă ajute fix cum aveam nevoie. Am avut astfel de cuvinte uneori, alteori nu. Nu că am fost luată prin surprindere, poate din cauză că nu sunt genul cu replica la purtător.
Am ajuns și la stadiul în care nu trebuie să retrăiesc clipe, am uitat multe din momentele grele pe care nu credeam că am să le depășesc, am ajuns la clipa pe care nu o deslușeam în viitor, am ajuns și la starea de liniște, odihnă. Am ajuns și la minutul în care trăim fiecare secundă. Trăiește clipa, parcă așa era. Facem asta, nu avem viața perfectă dar e bună, intensă, colorată, cu nervozități de moment, cu râs isteric și eliberator la final, cu lacrimi dureroase și din alea calde și fără durere, doar de fericire, cu de toate.
Aș face multe lucruri diferit, însă pe Loli aș face-o exact la fel. Nu are cum să fie altfel. Este exact cum trebuie, fiica mea Sofia-Lorena, așa-zisa Loli, pentru care aș da timpul înapoi, și pentru care nu aș face nimic diferit ca să fie altfel.

WP_20160817_11_13_18_Pro