6

Activităţi de recunoaștere numere, jocuri de numărat

Săptămână aceasta ne-am ocupat de numere. Loli mă pune să ascult Zurli cu orele și îi place numărătoarea de la fiecare melodie 3-2-1, să vină muzica, apoi numără în legea ei.

Ca să organizez un pic treaba cu numerele am făcut câteva jocuri de recunoaștere numere și de numărat.

1. Omida – este un joc preluat de pe Pinterest și adaptat la materialele pe care le avem acasă.

2. Formă și plastilină – 1. joc simplu cu plastilina și 2. un joc compus. Prima parte a jocului era să umplem forma numerelor ca să o fixăm mai bine vizual. Partea 2, o pun un pic mai jos, poate fi joc și separat. Inspirație și dispoziție să fie.

  1. Joc simplu – se rulează un sir lung de plastilină și formezi numere

2. Joc compus – numere desenate, plastilină – aceeași culoare pentru toate numerele sau culori diferite. Eu am desenat numerele cât era la grădiniță, am folosit coală albă de împachetat, numărătoarea este până la 10. Colile fiind separate (din lipsă de spațiu) pot fi decorate, jucate la cerere, chiar în zile diferite pentru cei mici. Dacă răbdarea este punctul forte al copilului este de bine, se poate lucra pe ambele coli. Loli s-a entuziasmat rapid când a venit de la grădi, apoi i-a trecut cam pe la final de 5 și nici n-am presat. Cât i-a plăcut și a fost fun. Apoi am făcut altceva. Este timp de revenit, oricând asupra unui astfel de joc.

 

3. Forme de nisip. Am scos nisipul kinetic care este marea ei plăcere(eu nu apreciez strânsul și aspiratul și schimbatul de haine, atât de mult se implică de umple casa). Am strecurat și formele cu numere și am repetat un pic. Ca să nu pară lecție, că este sătulă de  “lecții” după statul la grădiniță și 2 zile de terapie pe săptămână, ne-am jucat de-a muntele care ascunde comoara cu un număr.

4. Amprente 

Partea a doua la jocul de la punctul 2. După recunoaștere și umplut forma numerelor, am numărat mânuțe. Repet – Nu e un joc/activitate de făcut deodată. Nu îi ține răbdarea. Loli a rezistat cu chef, la amprente, până la numărul 3. Apoi voia și nu mai voia. La 4 i-am propus roz și amprente cu ambele mâini, și s-a gândit că parcă vrea. Apoi gata! A spus miine, adică mâine și s-a dus să se joace în dulapul cel nou încă neumplut cu haine.(După ce s-a spălat pe mâini înainte 😊)

 

Se poate juca zile la rând. Depinde de copil, vârstă, răbdare și ce alte activități mai sunt în plan.

Jocuri cumpăratecu asociere de obiecte/ culori

5. Carduri – sunt tare faine cele pe care le avem. Sunt câte două pentru fiecare număr. Cu numărul pentru identificare vizuală și obiecte de numărat. Nu prea i-a plăcut să învârtim cardurile astea. După ce ne-am uitat pe ele și spus câteva numere și obiecte din imagini, le-a strâns fuguța. Încercăm și altă dată.

6. Pește din lemn (cumpărat de la Lidl) – fiecărui număr îi corespunde o piesă colorată și niște buline pe culoare de numărat.

Loli iubește peștele ăsta – numără dar și asociază culori. Adică le pune în ordine, ascunzând numărul. Asta e distracția nouă. Well, whatever makes her happy.

7. Numere magnetice – suportul poate fi frigiderul, sau tabla magnetică. Nu e noutate jocul ăsta. Aici poți deveni creativ cu obiectele de numărat.

 

Spor la joacă!

2

Cum lucram noi la deprinderi – pe scurt

Mie îmi place întreg conceptul de DIY. Am făcut câteva jocuri pentru Loli. Însă cel mai des din lipsă de timp, inspirație, chef, răbdare, cumpăr jucării asemănătoare cu cele de la terapie sau despre care m-am documentat, sau mi se pare mie că pot fi utilizate și pentru a dezvolta anumite abilități, exersa mișcări, forme sau adaptez ce am deja.

Prin urmare, ca un fel de sneak-peek, noi lucrăm cam așa:

Exersăm coordonarea, repetăm forme și culori, cu tot ce înseamnă jucării incastru. Jucăriile de mai jos servesc perfect aceste activități. Pe astea le preferă mândra. Le rotesc, le ascund, le scot după un timp.

wp_20160928_10_33_58_pro

Exersăm răbdarea și motricitatea fină, culorile cu cele de mai sus, plus aceste jocuri de pescuit (unul este inspirat de la Cristina), altul cumpărat, și puzzle-urile cu animale. Astea sunt în topul favoritelor, primele ei puzzle-uri😊.
wp_20160928_10_42_05_pro

Puzzle-urile din carton pot fi utilizate tot pentru coordonare, motricitate, exersare părțile corpului. Noi mai exersăm cu ele atenția și răbdarea. Ultima nu este punctul forte al fetei mele. Interesant este că ai și modelul, animalul de construit.
wp_20160928_10_52_15_pro

Tot pentru motricitate fină, culori și sfânta răbdare folosim acest joc. Are ceva asemănător la terapie, este printre ultimele achiziții, cu toate că se adresează copiilor de peste 3 ani. Noi nu facem modele, doar ce ne interesează acum ca dobândire de abilitate.

wp_20161001_08_30_13_pro
Comparăm mic- mare, lung-lat cu jocul puzzle de mai sus și cu astea două. Și cu orice ne iese în cale. Patul e lat, bățul e lung etc
wp_20160928_10_53_02_pro
Repetăm cuvinte, sunete (acolo unde este cazul), descriem acțiuni cu cartoane și cu cartea aceasta.

wp_20161001_08_35_39_pro  wp_20161012_09_25_39_pro

Folosim jocuri de lemn pentru motricitatea grosiera și fină, memoria, creativitatea, exersăm totodată sunete, cuvinte noi.

wp_20161001_08_25_33_pro  wp_20160928_11_00_06_pro

Înainte de un an, când nu era Loli sigură pe unde să localizeze ochii, gura i-am făcut fața din fetru. Este cam alien, ei i-a placut, părul îl făceam din niște benzi subțiri de plastic colorate. Nu le-am găsit, sunt pe sub un dulap puse la păstrare de mândră. 🙂

wp_20161001_09_18_30_pro

Exersăm culorile cu “cutia cu găuri”, i-am făcut la un moment dat pătrate din fetru și hârtie colorată la care asociam mingi colorate. Nu i-a plăcut, le-a rupt, lins, aruncat sub pat și asta a fost. Tot pentru exersarea culorilor folosim bețele din lemn colorate și paiele de suc.

wp_20161001_08_26_13_pro wp_20161001_08_32_54_pro wp_20161001_10_44_43_pro

Ca să antrenăm urechea facem muzică cu clopoțelul, cu tobele, chitara, fluierul (antrenăm mușchii respiratori), ce mai avem cu sunete. Sau ne prefacem că avem instrumente. Sau deschidem tv-ul pe radio. Uneori Loli vrea sa vadă videoclipul, drept urmare facem și asta – dansăm, lălăim uitându-ne la tv. Melodiile ei, încă favorite, pentru un dans bun sunt aceleași ca acum câteva luni.

Numărăm cu mărgele și cu un joc domino. Și cu umerașele ei, atunci când atârn stenderul de calorifer. Stenderul este folosit și pe post de uța-uța. Periculos tare! Drept urmare, folosesc și alte jocuri pentru numere, usuc rufele doar afară. Momentan, Loli, numără bine până la doi. 😊 Orice numărătoare este cu duoi la început și sfârșit.

  wp_20161012_10_54_39_pro

Tot la motricitate grosieră – Treburile casnice le facem cu ustensile pe mărimea mândrei, altfel ne certăm de la mătură. A trebuit să  cumpărăm set de curățenie – mătură, mop, faraș, aspirator și fier de călcat de jucărie. Ultimul nu e așa băgat în seamă, nici Loli nu îl utilizeaza des. Asta pentru că eu calc de puține ori pe an. Nu știu dacă soțul meu e cel mai șifonat dintre toți, deocamdată nu se plânge. Noi uscăm tot pe umerașe, bine întinse, ca să nu fie nevoie de călcat. La ocazii scoatem ustensila, do not worry. Fără poze, deoarece azi nu am avut chef de curățenie. Setul cu mătură, mop și faraș l-am luat de la Bebe tei, restul de pe la Cora.

Am scris ce mi-a venit în minte repede. Folosim mult mai multe jocuri, în funcție de nevoile cognitive ale copilului, de vârstă se poate adapta orice. Poate fi modelat jocul astfel încât să servească nevoilor de moment. Nici nu e nevoie să cumperi tot magazinul de jucării. 
Nu am pomenit nimic despre cărți. Loli are cărți favorite și cărți pe care le cere des. Ce i-a plăcut mult, din achizițiile recente, spun după ce ne revenim, după vacanța la bunici.