9

Cine ne educă copiii?

Când vine vorba de copilul tău vrei să faci cum e mai bine. Asta vrem toți, nu? Planificăm bani și resurse pentru ca el să se dezvolte armonios, să devină adultul capabil să facă față societății din care face parte.

Cauți oameni pregătiți care să îl îndrume, să îi sedimenteze lucruri. Tu știi cât poate și cât e dispus să poată pe ore/zile/emoții, în diverse situații etc. Acest lucru se poate modela, poate evolua cu abordarea potrivită acasă și la școală. Toleranța la nou, la cunoscut și necunoscut diferă de la un copil la altul. Unii au nevoie de timp, alții sunt rapizi. E normal!

Am citit articolele Oanei Moraru fix în zilele când eram convinsă că voi face homeschooling de acum încolo. Iată ce spun aici și aici. Îmi vine să le multiplic și le răspândesc precum un manifest, deasupra fiecărei grădinițe și școli din România. Nu știu de ce naiba pedagogia, ca știință, care formează viitori educatori nu e ținută de oameni specializați, racordați la realitatea și evoluția societății în care trăim. Spun asta pentru că și modulul pedagogic pe care l-am făcut eu la facultate, era parcă din alt film. Ce învățai acolo și ce am găsit la catedră acum 15 ani, nu folosea la nimic. Nu te ajuta să porți dialogul cu elevii cărora trebuia să le transmiți și niște cunoștințe. Numai că eu în 3 ani cât am profesat m-am documentat, am fost la cursuri, am întrebat stânga-dreapta. Am căutat ajutor, pentru că nu mă descurcam să comunic cu elevii mei. Am avut „cele mai rele clase”, așa primeau noii sosiți în sistem. Și era dezastru: unul fugea, altul țipa, eu încercând să-i temperez pentru a putea comunica. Predă ceva dacă poți. Îmi venea să plec și să nu mă mai întorc, fix de când pășeam în clasă. Cum să-i câștigi, să-i capacitezi ca apoi să-i responsabilizezi?

Am făcut greșeli multe până am învățat de unde vine tot haosul școlar al unora și nevoia de atenție, de oricare fel. Toate erau din teamă, lipsă de iubire, stima de sine inexistentă, anturajul și mediul lor social-familial, modul în care niciodată nu au fost validați, încurajați, promovați de părinți, de educatori, profesori. Au primit nenumărate etichete, pe care le purtau cu toată ființa și trebuia muncă multă să reușești să îi convingi că ai venit cu blândețe, că îi poți înțelege, îi poți stimula, ajuta, accepta, chiar dacă, pe moment, nu știau ce au de făcut. Nu am reușit, pentru că numeric nu pot spune asta (câți am ajutat), dar mi-am dat silința, am încercat, m-am implicat tare, de vorbeam prin somn noaptea. Poate a contat, nu știu, am plecat de acolo. Este greu să repari și să construiești încrederea la vârste mari, ai nevoie de timp și implicare. La catedră nu ai timp nici de unele, însă aici voiam să ajungam încercat să caut soluții, să înțeleg și să ajut.

Acum copilul meu e educat și de alții. Ce nu înțeleg este cum de nu s-a schimbat nimic în ultimii 10 ani în modul de abordare a educației. Vorbim de vârste mici, unde totul e distracție și joc și pentru reguli, limite ai instrumente potrivite. Ar trebui să știi ce și cum să faci, cel puțin așa mă aștept. Pe vremuri citeam pe forumuri și din ghiduri străine pentru că nu erau cursuri și evenimente așa multe pe partea de educație. Unele se plătesc însă sunt și gratuite, cu oameni care nu percep taxă, în ideea că toți au dreptul la informare.

Tot Oana Moraru spunea la o conferință că nu e nevoie să ne tot băgăm nasul în activitatea educatorului. El știe ce are de făcut. De acord, până aici. Ca părinte vreau doar atât – să te ajut să-mi întelegi copilul și să îl poți forma. Nu îți invalidez tehnica doar îți ofer informația pe care nu o ai sau nu o vezi la el. Pentru că am înțeles – nu face și nu drege copilul -, dar în toată povestea asta eu de ce nu aud nimic despre tine. Cine pe cine educă? Ce primesc răspuns? Primesc fraza cu o iau personal. Nu e departe de o insultă. Sincer! Eu sunt mama copilului și dacă îmi spui asta, apoi mă transform în muma pădurii. Mi se zbârlește părul, nu pot să ascult mizerii care aruncă vina pe copil și să dau din cap cu înțelegere, aprobator. Și, pe deasupra, să nu fiu personală! Asta e culmea culmilor, parcă aș fi vecina copilului și mă interesează de complezență parcursul lui educațional.

photo credit: unsplash.com

Munca cu copiii dintr-o comunitate nu e cea mai ușoară, este greu, și realizez asta. Am fost acolo, remember. În același timp, cred că este comod să alegi să lucrezi cu cei care nu te pun la încercare și nu îți dezechilibrează programul obișnuit, fără provocări, în care se încadrează câțiva, fără copilul meu și alți 2-3 pe lângă el. Dar dacă nu te depășești ca limite și nu lucrezi și cu excepțiile, a te cataloga bun în meserie înseamnă să te hrănești cu iluzii. Poate să meargă o vreme traiul ăsta în negare sau pozitivism, depinde cum te știi, cum te crezi, numai că de-a lungul timpului vor mai fi situații particulare, de excepție și dacă nu faci un upgrade, atunci vei afla, învăța curând nevoia aceasta, de la părinți.

Copilul meu este așa de conectat la emoțiile mele, încât nu e nevoie să spun nimic, știe când duc vreo bătălie. Și e bulversat și stresat și în loc să zâmbească când se trezește dimineața, nu plânge doar este trist și miaunat și nu vrea nimic, nu-i trebuie nimic deși ar vrea ceva. Trebuie să mă compun și recompun de 20 de ori ca să nu simtă că dacă aș avea alt plan acum aș face lucrurile diferit, ca să nu simtă  îndoielile mele, dar e musai să emit siguranță. Pentru că se încrede în mine și așa prinde curaj că poate. Așa poate să meargă acolo unde cu siguranță ar fi distractiv dacă ar exista plăcere în meseria aleasă și umanitate. Când spun umanitate nu mă refer la ajutat să înghită din lingură și să facă pipi la baie. Nu! Mă refer la răbdare, la menținerea vorbei blânde, la a nu renunța când copilul nu cooperează educațional. Nu cere nimeni tratament preferențial, doar să îți pui la încercare toate abilitațile pe care le presupune meseria ta. Fiecare copil are dreptul la educație și dacă pe unul dintre cei 10 nu îl poți îndruma ca proces educațional deși este susținut, ca să facă față la ceea ce îți propui să îl înveți, prin ore de terapie și muncă suplimentară acasă, atunci îți doresc să nu ajungi în locul meu niciodată.

Adaug doar atât: ATENȚIE părinți la persoana care vă educă copilul. Dacă în repetate rânduri ține să vă spună doar ce nu poate copilul în parcursul educațional, nu și ce a încercat să facă ca să depășească neputințele lui, este clar că nu este persoana potrivită ca educator sau profesor pentru el. Aveți încredere în copilul vostru și în ceea ce ați construit în el, evaluați cu grijă și asumat problemele de adaptare și regres educațional și dacă școala pe care o urmează nu îl ajută să evolueze, găsiți una care se pliază pe nevoile lui.

photo credit:unsplash.com