7

Somnul în trei

Somnul nostru cel de toate zilele este în trei. Eu, Loli, Iulian; ea lăfăindu-se, noi pe dunga patului. Formula noastră s-a promulgat după prima răceală a mândrei. A făcut febră mare, avea nasul tun de muci şi o dispoziție care dobora şi pe cel mai vesel om din lume. Aşa că am cocoțat-o în patul nostru în ideea de o ocroti mai mult, pe fondul răcelii, şi cu explicația zilnică că se va întoarce în pătuț. A funcționat maxim, în alte câteva luni am strâns pătuțul deoarece aduna praf şi devenise șifonier pentru hainele mândrei. 

Înainte să nasc şi după ce am născut eram la curent cu toate poveștile despre cum se învață în brațe, şi în patul părinților, şi cum nu scapi de copii nici când sunt mari – din brațe şi din pat. Aveam şi experiența soră-mii care îl are musafir și acum pe Ștefan între ea şi soțul ei. Pressure! Pressure! Tare aş da timpul înapoi sa le spun oamenilor să nu mai pună presiune pe viitorii părinți. Ce dacă doarme în pat cu mama sau tata? Nu va fi pentru toată viața. Am auzit aseară în parc vorba asta- nu s-o însura făcând la oliță.  Merge şi cu somnul.

Am avut şi noi discuția asta. Loli va dormi în pătuț, o învățăm cu el, o facem să îi placă bla bla, să nu pățim ca alții.

Și ne-a învățat ea ce şi cum. De acum urmează povestea:

Când am adus-o acasă, ghem de 2 kg, se pierdea în pătuțul ei. Dormea câteva secunde acolo, apoi în brațe, apoi lângă mine, apoi mai pune în pat copilul. Eram deja obosită. Rămâneam pe poziții. Și erau multe – de-a curmezișul, de-a latul, pe diagonală, încovrigați în jurul ei, în primele două luni. Iulian își făcea loc, se contorsiona să încapă cumva şi să nu strivim boțul. Apoi, a urmat episodul cu vomat laptele, de o țineam pe mine, aproape la verticală ca să nu iasă mâncarea. Drept urmare, mi-am aranjat pernele spătar şi dormeam cu ea pe piept. Într-o noapte după ce am ridicat salteaua pătuțului un pic, să stea plan înclinat, am așezat-o pe burtică şi i-a plăcut. Așa am reușit să o împrietenim cu patul ei.

Ziua şi noaptea nu se diferențiau în primele săptămâni. Loli dormea ziua, noaptea ne făcea cu capul. Până când am zis: să facem ziua – zi şi noaptea – noapte. Nu am ținut copilul treaz ziua, ci am prins curaj să îl plimb pe lângă geamuri, să tragem draperiile dimineața, să spunem bună-dimineața și bună seara, noapte bună, să avem ritualuri de zi, de seară, de pregătire pentru nani. Tragem draperiile, facem patul, scoatem pijamaua, prosopul, facem baie etc. Şi am delimitat, nu imediat, ci în timp ziua de noapte, verbalizând şi făcând activități de zi/spre seara; acum punem în practică, verbalizează ea ordinea treburilor. S-a învățat.

Scandal de seară am avut de multe ori, nici o zi nu a fost la fel, iar dacă făceam un rezumat al zilei puteam identifica sursa scandalului – nu ne-am jucat îndeajuns, am schimbat rutina din timpul zilei, a achiziționat ceva între timp, a venit tati şi nu au apucat să stea împreună, am fost undeva unde era multă agitație. Copii spun, nu în cuvinte la început, care au fost stimulii lor. Nu am răbdare întotdeauna, știu, dar ca să nu obosesc cu capul şi să ajung la vorba bunică-mii (m-o pedepsit D-zeu cu aşa năluc de copil, cum eram eu) facem pupala (unul din momentele noastre de conectare când stăm îmbrățișați toți trei şi împărțim pupici), încă o ascunsa prin casă și cucu- bau sau vreo ghiduşie care ne liniștește. Sunt seri când nimic din ce am înșirat mai sus cu funcționează, ajungem la plâns şi furie.

Când era Loli mică, de vreo câteva săptămâni, am cumpărat cameră de supraveghere să mă pot mișcă prin casă, să părăsesc dormitorul. Pentru că altfel eram lipită de ea, mă uitam cum doarme sau face fețe – fețe în somn, sau îi urmăream respirația. Eram stresata, mi se părea că dacă plec pierd ceva – un sughit (dacă se îneacă!), un of, un geamăt de la colici. Trebuia să fiu acolo, să o liniștesc când plângea în somn, de parcă o fura cineva, şi după ce îi spuneam gata, gata, mama e aici, așteptam zâmbetul știrb. Întotdeauna se întâmplă asta, se ambala într-un oftat, plâns în somn, de mă rupea. Nici acum nu ştiu ce visa – pierdea tâța în somn, habar n-am – şi după câteva secunde zâmbea ca o rață, cu toată gurița.

Așadar, când în patul ei, când în brațe, s-au dus primele 10 luni şi eram bucuroși că apucăm să vedem un film la TV, şi în paralel, și un film cu ea pe camera de supraveghere.

Şi de atâta fericire ne-au năpădit mucii şi a fost greu, aveam o Loli bulversata total, deoarece nu înțelegea ce se întâmplă cu nasul ei, de eram în pragul isteriei 24 din 24.

Am luat-o în pat şi aia a fost. Nicio carte, lecție despre soluții  blânde pentru somnul bebelușilor nu a funcționat. A rămas între noi cu toată documentarea şi explicațiile (după doi ani) despre locul de nani al ei, al nostru. Dacă o întrebi cu cine doarme, îți va spune cu mami şi tati.

În timpul zilei, încă din prima lună de schimbat locul de dormit am avut tentative, din motive de securitate, de a o pune în pătuț după ce adormea. Dura fix 3 secunde, imediat în fund sau în patru labe. Apoi sa te ții potop de lacrimi şi uite așa zbura somnul. A reuşit să cadă din pat şi am murit de spaimă. Am continuat mutatul ăsta în pătuț ziua pe principiul încercarea moarte n-are. Când am considerat că e de-ajuns cu plimbatul pat -pătuț, fără vreun succes, am reorganizat dormitorul, adică strâns pătuțul.

Când am scos alăptatul pe timpul zilei, nu o lua somnul fără legănat și Alunelu’, plus plimbat prin casă. Dormea doar în brațe. Pat şi pernă am prestat ceva vreme. Am negociat, împins uneori dormitul în pat. Scandal maxim everytime. Iar muncă de lămurire, încercări nereușite apoi reușite de a dormi pe pat.

A găsit bunica de la Roman niște fețe de pernă cu Mickey şi Minnie şi restul trupei din Clubul lui Mickey Mouse. Am țesut poveşti multe cu ele în încercarea de a aduce somnul Lolitei pe pat. A ajutat. Perna cu Mickey este useful încă. Nu doarme fără ea.

Am adus cărțile preferate în pat, pe lângă pat, pentru somnul de prânz sau vreo moțăială de câteva minute.

Seara dacă Mickey nu o adoarme, ca să nu aprindem lumina de o sută de ori spun aşa: tu asculți cu urechea, ochii închiși, eu spun povestea cu gura, buzele.

Tati e bun la legănat şi șoptit în ureche vorbe liniștitoare.

Ritualul de seară, oriunde suntem: facem patul, ea este responsabilă cu pregătirea prosoapelor. Se urcă în turn şi se spală pe dinți. Ne prindem părul să nu ne udăm prea tare, când facem duş, pentru că de multe ori ne jucăm și de-a stropitul. Dacă suntem în deplasare, se urcă pe budă, supraveghează tati. Totul de la înălțime- spălat pe dinți, moțat părul. 🙂

Nu cred că există vreo rețetă, regulă generală de urmat pentru părinți şi copii când vine vorba de somn. Atâtea case, atâtea obiceiuri.

Pe mine mă ajută experiență altora, cărțile pe temă, citesc cu interes şi amuzată în același timp tips-urile unora şi ajung la concluzia de mai sus. Mă inspir şi adaptez la moață, totodată îmi vin şi idei, unele merg altele deloc.

Şi… ştii ce? Am încetat să mă stresez. Când adoarme, mă culc şi eu. Când nu doarme dansăm, dacă plânge o alin. Câteodată bolborosesc somnul ei, că nu doarme legat, că este lipici şi vrea să stau cu ochii în tavan cât sforăie. Nu urmează o dulcegărie, keep calm. Doar atât spun, o viață avem şi nu e doar pentru dormit. 

Tu cum stai cu somnul? 

1

Alăptarea – experienţa noastră de 2 ani și 8 luni

A fost grea, a fost posibilă, a fost mai lungă față de ceea ce aș fi sperat, m-a stors, a fost, nu pot spune, cu mâna pe inimă, frumoasă în totalitate. Probabil aș fi avut un sentiment de neîmplinire dacă nu aș fi încercat să fac asta, dacă nu m-aș fi documentat la timp, nu aș fi căutat sprijin specializat. Am ales să alăptez, să continui astfel, deși au fost perioade în care am ales și laptele praf și sns-ul și, chiar, poate aș fi ajuns la gavaj.

Primele luni și primul an au fost cele mai grele, m-am bucurat de copilul meu, însă am avut atâtea momente de nesiguranță și stres că nu puteam previziona viitorul acela liniștit, armonios de care auzeam și pe care îl vedeam la alte mame.

M-am regăsit greu după naștere ca femeie, mamă, soție. Nu știu cum a fost la voi, la mine nimic nu ieșea cap-coadă. Copilul nu sugea cum trebuie, nu dormea, nu aveam brațele suficient de lungi să o pot ține în brațe și să o alăptez așa. În spital asistentele o poziționau într-un fel și mergea 2 secunde, apoi o luam de la capăt cu susține de aici și aici, iar la un moment dat doctorița de gardă îmi spunea că îmi trebuie o a treia mâna ca să țin copilul și să alăptez standard. Loli a fost un copil mic, prin urmare de aici tot stresul, evident.

Am cerut/căutat ajutor

Am apelat la un consultant în alăptare care a venit acasa și am exersat poziții de alăptat, am atașat copilul corect, am avut întrebări, mi s-a răspuns. Pe alapteaza.ro sunt suficiente informații (și nu este singurul site dedicat), plus grupul FB este foarte activ și util.

Elena are pe site-ul ei informații clare, supervizate despre alăptare. E bun de consultat, documentat. Mai sunt și alte surse de informare, ca de exemplu, Ghidul pentru alaptare al doctorului Jack Newman – Informatii complete pentru mame și specialisti, cursuri gratuite sau cu plată înainte și după naștere. Îți trebuie răbdare și bunăvoință. Eu am fost înainte de naștere la un curs despre alăptare ținut de Samas. Sunt profi, tipa care l-a ținut a fost foarte explicită și extrem de răbdătoare la multiplele întrebări gen: Dacă rămân fără lapte, dacă nu se satură etc.

Am fost la un moment dat și la întâlniri suport alăptare. Foarte utile grupurile de acest fel pentru socializare, împărtășire experiențe de alăptat, naștere, mămicie în general. Mara Popescu ținea atunci întâlnirile la Titan, dați un search după Alaptare și Babywearing Titan ca să fiți la curent cu data, locația întâlnirilor. Am avut o experiență scurtă, însă frumoasă, și cu fetele de la Pronatalita.

Pentru că nu reușeam să găsesc o poziție comodă de alăptat, mi-am cumpărat pernă de alăptat și Loli s-a atașat așa tare de ea, că până la un an nu voia să sugă astfel. Stătea tolănită pe pernă, adormea acolo și uitea așa stăteam ca o balerina cu perna drept fustă și copil atârnat în ea toată ziua. Nu mișcam, nu respiram când dormea, așa ușor somn a avut. Ca acum. Nici ceasul nu ticăie când doarme ea.

Perna de alăptat poate fi utilă, am auzit cazuri extrem de mulțumite și fericite cu acest accesoriu, pentru noi a fost bună, greu de dezvățat.

Când copilul nu a luat în greutate, după multe luni de tatonări, am fost presată să renunț, dar nu am făcut asta. Am încercat să fac și asta plus orice altă metodă complementară de hrănire. Nu am avut succes. Fata mea rodea biberonul în joacă, de tras vreun gram de ceva nici vorbă. Linguriță nu puteai atinge de gura ei, scandaliza tot blocul. De mâncat singură, consistent, nici după 2 ani nu s-a lăsat convinsă.

După ce a împlinit 2 ani am zis să facem procesul de înțărcare blând, și de atâta blândețe nu mi-a ieșit. În februarie anul trecut am primit cea mai rea veste pentru noi, ca părinți. A fost o perioadă grea pentru toți trei, drept urmare înțărcarea a ieșit din schemă pe termen nedefinit.

Cum mâncatul ei nu se îmbunătățea, treptat am scos alăptatul ziua. Mare scandal, greu până s-a obișnuit. Cum eram și hrană și suzetă somnul ei s-a mutat în brațele mele. Dormea și înainte des în brațe ziua, însă de când nu mai adormea la sân, adormea doar în brațe și dacă o puneam pe pat îi sărea somnul. Greu am depășit această etapă, încă suntem în proces de împrietenire cu patul. Noaptea nu e problemă, îi place patul (nostru):)))).

Pentru că ziua era fără țiți, noaptea era din oră în oră, perioadele cu achiziții, erupții dentare au fost cele mai nedormite. Nu aveam în plan să încep acum să purtăm discuția cu – mami, bebelușii papă țiți tot timpul, Loli nu mai este bebe. O întreb cum e Loli și ea zice maie. Și tot așa.

Pentru că ne-am virusat fix în primele zile din an, și i s-a înfundat nasul, plus starea aferentă de nesomn, de supărare că nu poate să adoarmă la sân, am readus în prim plan discuția cu Loli maie și papă dacă vrea lapte la sticlă, în special, acum cu nasul înfundat.

Mă așteptam să facă mult mai rău, dar am tot amintit ziua, în jocul cu păpușile, cum fetele de 2 ani mănâncă din farfurie, lapte din pahar sau sticlă, când li se face somn dorm în pat, cu un cântecel sau poveste din carte sau cu Mimii (Mickey). Și  functionează de cele mai multe ori.

Avem aproape 2 săptămâni de când am înțărcat-o de tot. Somnul se lasă greu, cu mult legănat, cântat, citit, suflat în tălpi și pupici, și uneori cu un mic tantrum. Nu am găsit formula magică de adormit încă….

Doarme noaptea un pic mai bine, s-a îmbunătățit apetitul dimineața. Loli este alergică la lapte și gluten, drept urmare am ținut și eu regim. Acum sunt în proces de reobișnuire cu alimentele pe care nu le-am consumat de ceva vreme. Încă am tendința de a citi etichete, fac fără să mă gândesc selecție de alimente pe care să le cumpăr sau mănânc.

Am fost încă înainte de naștere pro alăptare, pro informare, pro purtare copil, creștere blândă. Nu e ușor, sunt momente când arunci la coș toată informarea, simți că nu mai poți, dar țineți-vă bine: Copiii nu sunt așa fragili cum credem noi, tu ești cea mai bună mamă pentru el chiar dacă i-ai pus pantalonii pe dos ieri; după o vreme uiți greul, uiți și când a dat primul pârt….

0

Despre numere, cuvinte și alte îndeletniciri

Adevărul este că nu am numărat atât de mult (cărți, păsări, mingi, fructe, tigăi, firmituri de praf) de când nu-mi aduc aminte. Acum număr pentru Loli zi de zi. Dacă trece de duoi (2) fac mătănii. Am zis!
Jucăm pe culori cu tot ce ne cade în mână. Le știe, da’ așa căpoasă nu am văzut. Le spune când vrea, cum vrea, în ordinea ei, pe tonul ei și cu Nu înainte. E taur! Nu cred în zodii, doar în cea a fiică-mii cred.

wp_20161019_19_29_26_pro

turn colorat, vârful e verde, nu?

Punem lucruri, sortăm, îngrămădim, ascundem, găsim, redescoperim marea cu sarea, în brațe cocoțată. Podeaua o arde la tălpi și spatele meu trudește. Bine că nu e dolofană că eram disperată acum. Sunt oricum, 7 kilograme nu sunt comode psihic de fel.

wp_20161121_001

vrei în brațe, bebe? mai bine te învârt…

Ziua, noțiunea de pat nu există. Și dacă vreau să nu demisionez din postul de mamă, atunci pat și pernă devin. Mă uit la tv sau trag un ochi pe calculator. Culmea-culmilor când vreau tv nicio emisiune, film care să îmi gâdile ochii și liniștească neuronii. De butonat nu pot că poziția nu e pe placul ei și somnul o lasă dacă palmele mele nu stau căuș sub fundul ei. Știu că în ceva ani o să fugă de prea mult pupat și îmbrățișat și că o să îmi doresc momentele de acum. Îmi place să o țin și să îi protejez somnul, numai că îmi doresc câteodată să prefere patul și eu să stau cu brațele mele în brațe și să mă car doar pe mine.
wp_20161118_14_26_55_pro
Noaptea, doarme pe pat, cu o mână neapărat sub perna lui Iulian, cu alta spre mine și la cap cu Mickey (perna cu Mimii). Dacă te apuca plimbatul noaptea prin casă, sare direct în fund să te însoțească. Nu e chip să faci vreo treabă fără știrea ei. Cum nu e chip să dormi lățit și tolănit după poftă. Marginea, dunga patului este liberă pentru amândoi, suntem precum nordul și sudul, nu prea ne intersectăm. Ne pupăm, în aer, pe deasupra mândrei și ne atingem, un pic, vârfurile picioarelor bucuroși că avem acolo spațiu. Restul este pentru mândra. Când s-a cocoțat în patul nostrul? De la 10 luni și altă discuție pe temă este sortită eșecului.

wp_20161019_18_21_42_pro

Mimii, Mimii

Cât despre cuvinte, apoi sunt de două categorii mi și pe. Măr, miau, meu, mare, morcov etc sunt mi. Păr, pere, pat etc sunt pe, câteodată pa, dar încă nu fac categorie aparte. Are și excepții de la regulile ei, spune și cuvinte întregi și pe fugă ca să nu mă prind. Simt că în curând acești mi și pe vor evolua și am așa o teamă că le voi duce dorul în clipa când va arunca cu toate cuvintele. Dar am sa tac, așa pauză de corzi vocale vreau să savurez!

Când încerc să o determin, prin joc, să exerseze dreapta și stânga, să vezi ce scandal. Lucrează mult cu stânga, dreapta o uită nemișcată. Va scrie cu ce mână o vrea, acum le antrenăm pe ambele. Nu vreau să fie ca mine. Eu dacă mă reapuc de condus trebuie să fiu și mai riguroasă cu stângile mele. Să se clarifice odată și să își accepte poziția.  Bietul copil, mamă-sa nu le dibuie bine și el trebuie să le știe. O să mă taxeze Loli la treaba asta când va prinde glas.

wp_20161102_16_18_29_pro

mergem la dreapta, da?

Să ne jucăm de-a răbdarea, păzea! Zici că mi-a copt-o universul pentru toate relele sau cele bune, pe care nu le-am făcut sau le-am frunzărit din lipsă de răbdare. Eu nu am răbdare, sufăr de grabă și de fac totul acum, aici, așa cum iese, doar să fie gata odată. Loli este doar grăbită. Când nu e pe placul ei, gatam e cuvântul ei. Cu toate astea așa se muncește să rabde, să învețe, că îmi dau lacrimile. Vrea și îi iese. Nu cred că am să fiu vreodată ca ea.

Are mania curățeniei și a dezordinii. Ambele. Da, da. Ea arunca, ea culege. Face și design. Le rearanjează sau asorteaza cu vreun ciorap murdar și o hârtie înmuiată în gură. Așază pe diagonală hainele ei, alea care le-am pus în sertar cu 5 minute înainte. Dacă o întrebi cum i-a ieșit aranjamentul îți spune daaaa, bi (bine).

În weekend de atâta bucurie că suntem trei, face orice îi trece prin cap și dacă e ceva cu care nu sunt de acord, în clipa în care încep teoria, fuge la tati, tati. Să scape, de dondăneală. A învățat repede treaba asta, nu? Și tare nu-i convine când tati nu o salvează și îi explică cum stă treaba. Dar e altceva, vine de la tati și îi trece instant.

Adevărul este că nu am văzut toate astea până acum, mi-am imaginat cum va evolua, dar nu mă poziționam în prezentul de acum. Nici ziua de mâine nu o văd, e cam aventuroasă mămicia asta cu Loli. De ziua prematuritații a circulat un text cu care nu sunt total de acord (îl caut!). Nu știu de ce – eu, Iulian și ea – am fost aleși pentru ce a trecut și ce urmează, știu doar că atunci când e greu, de îmi vine să capitulez permanent, vine ceva ușor, lin, atât de vesel și cu atâta fericire, că merită totul.

0

Atunci când ai timp să cugeţi- Vocea TDM

Când ai timp să cugeți…

Așa aș vrea sa fiu doar cu mine uneori! Mi-e dor de mine și simt nevoia să stau cu mine, în mine. Să obsedez gânduri, amintiri, să stivuiesc sentimente și să ajung să fac ordine în emoții. Și, după asta, ca după o curățenie generală în casă, să contemplu, să stau. Să nu fac nimic, să am mintea goală, să stau confortabil la TV și să privesc la un documentar, film, muzică, nu contează. Să treacă timpul și să îmi fie lene, să zac în nesimțire și să fie așa bine.

E complicat să fii mulțumit tot timpul

Dar cum să reușesc oare? Nu, nu mă plâng. După fiecare zi îmi doresc asta. Așa cum îmi doresc momentele acelea de părinte liniștit, nestresat, bucuros că totul merge bine, se leagă toate, că viața e așa simplă și mulțumitoare. Numai eu par oarbă la partea asta. Dom’le e complicat să fii mulțumit tot timpul. Da, și să nu sară nimeni cu vorba tradițională cu ”luat totul” că mă uit urât.

Nu e chiar așa rău cum sună. Sunt și cugetări pozitive, mai departe la Vocea Ta (mea) de pe Totul despre mame.

Și la final, tocmai ce ziceam de păzit mândra… nu fac singură garda, ci cu Mickey. Nu se poate fără de el, nu o ia somnul 🙂

WP_20160222_17_03_28_Pro