4

2 cărţi pentru biblioteca familiei. Atenţie, pot dezlănţui…conversaţii frumoase despre viaţa arborilor și natură!

Am achiziționat acum ceva vreme 2 cărți foarte bune, 2 cărți pentru biblioteca familiei. Cărțile sunt scrise de același autor, una pentru adulții din familie și una pe același subiect pentru copii, vârsta recomandată este 6 ani și peste. Cărțile pot fi citite de toți membrii familiei, nu există restricții în această privință, dar pentru că cea dedicată școlarilor este mult interactivă, cu poze frumoase, de aici și împărțirea mea. Mie sincer îmi place mai mult cea pentru copii, cartea poate servi drept ghid părinților pentru a crește dragostea copiilor pentru natură și pentru ceea ce oferă natura.

Iată cărțile(Editura Publica):

  • Viață secretă a copacilor. Cum comunică, ce simt. Descoperirea unei lumi ascunse.
  • Auzi cum vorbesc copacii? O drumeție scurtă în inima pădurii
2 cărți pentru biblioteca familiei

Cărți pentru biblioteca familiei – volume bestseller pentru familii

Cărțile sunt scrise de Peter Wohlleben un pădurar neamț, pasionat de natură, de pădure, arbori. Nu te-ai aștepta la așa un ton duios pentru ambele cărți. Atunci când vorbește despre arbori parcă ar vorbi despre proprii copii.

Pe pagina lui de Facebook  https://www.facebook.com/PeterWohlleben.Autor/ puteți urmări video-uri și posturi informative despre natura, problemele cu care se confruntă natura, pădurile, despre arbori, despre drumeții, plus detalii evenimente organizate pentru educarea publicului adult și tânăr.

Site-ul autorului este acesta Wohllebens Forest Academy – https://www.wohllebens-waldakademie.de/. Numai când deschizi paginile site-ului simți pasiunea lui pentru natură. Există și versiunea în limba engleză pentru cei care nu stăpânesc germana (precum subsemnata) și vă puteți informa despre lucrurile frumoase pe care le face acest om.

Arborii sunt descriși ca fiind niște ființe atât de minunate, încât după ce termini de citit, îți vine să îmbrățișezi fiecare copac întâlnit în cale. Și, totodată, să le vorbești, să îi alinți și alini pentru rănile făcute de oameni din neștiință sau din rea voință.

Spuneam că îmi place mai mult cartea pentru cei mici deoarece are cadre cu arbori foarte bine surprinse, este interactivă, sfătuiește micii cititori să exploreze, să descopere pădurea și să conștientizeze nevoia de a proteja pădurea, arborii, tot ce ține de pădure, toate vietățile din ea.

De vreo câțiva ani nu am mai reușit să mă conectez cu natura în sensul de drumeții, călătorii prin zone mai puțin turistice din diverse motive și atunci când am descoperit aceste cărți am găsit în mine o nouă față a dragostei pentru natură, plante, arbori, în general. Și e ca o reîntoarcere în copilărie când te joci în ograda bunicilor și cobori dealul spre pădure pentru mai multă joacă, explorare, aventură.

Ideea este că trăim cu sentimentul că natura ni se cuvine, că nu e nevoie să facem ceva pentru ea, sau pentru noi, ca să ne bucurăm în continuare de ceea ce ne oferă. Așteptăm să ne reamintească cineva respectul pentru ea și atunci când suntem trași de mânecă, ne supărăm, ne simțim rău și tot natura e de vină că ne-a pus în încurcătură.

Bun, cartea pentru adulți are capitole tare simpatic denumite. Limbajul este foarte cald și informația științifică este frumos tradusă pe înțelesul oricui. Adevărul e că știința care se ocupă cu studiul funcțiilor plantelor – fiziologia nu e mega plăcută dacă nu te pasionează domeniul. Însă autorul expune tare frumos mecanisme și procese.

cărți pentru biblioteca familiei

Viața secretă a copacilor – capitole simpatic denumite

Capitolul 24 – O chestiune de caracter

  • povestea a 3 arbori, 3 stejari care se comportă diferit în același anotimp – toamna. Este despre pierderea frunzișului, despre cum unul dintre stejari este prudent, altul curajos pentru că scapă sau nu de frunze în timp util, înainte de venirea frigului. Explică și de ce este importamt să nu rămână copacul cu frunze pe timp de iarnă. Veți vedea în carte. E foarte tare subiectul.
cărți pentru biblioteca familiei

Viața secretă a arborilor – fragment

În cartea pentru copii, sunt explicate procese simple, precum respirația, transpirația, fotonsinteza nu cred că e menționată ca denumire, ci este folosit termenul de hrănire. Sunt amintite comportamentele animalelor din pădure, cine-ce preferă, ce poți face dacă nu ai sendviș la tine în drumeție sau dacă nu ai hârtie igiencă și e musai să rezolvi treburi fiziologice.

Forma îmbrăcată a noțiunilor de biologie, care nu sunt atrăgătoare (trust me), îți dă așa o stare de împlinire și înțelegere a elementelor naturii. Perspectivele personale despre procese, mecanisme din natură se schimbă mult.

 

cărți pentru biblioteca familiei

Auzi cum vorbesc copacii? – iată că există un internet al pădurii

După cum spuneam, cartea poate fi folosită atât de copii și de părinți, poate fi lecturată împreună și luată în rucsac în drumeție, prin parc. Este un ghid de explorare foarte bun, prin exemple de activități și curiozitățile despre arbori, plante ierboase, animale cunoscute de micii exploratori.

Cărți pentru biblioteca familiei

Auzi cum vorbesc copacii? – informații utile micilor exploratori

Sper că v-am făcut curioși, spor la citit. Eu le-am cumpărat de pe elefant.ro, am pândit promoția cu 50% și așa m-am bucurat când a venit coletul.

Pentru biblioteca unei școli, grădinițe sunt cărți valoroase prin conținutul informativ – educativ, asigură educatorului, profesorului abordarea necesară înțelegerii naturii în cuvinte simple și pe înțelesul copiilor. Chiar dacă spațiul extra – educațional, de recreație dispune de 2 copaci și un rond de flori, poți face ateliere și activități minunate pe acel petec de natură, iar cărțile inspiră foarte mult în această direcție de conștientizare a cadrului natural în care trăim.

Și ca să închei în spiritul dragostei pentru natură, iată și alte 2 cărți pentru cei mai mici viitori ecologiști.

Din colecția Minunile primăverii – autor Charles Ghigna, Editura Univers Enciclopedic 

  • Picăturile de ploaie
  • Vântul cel zburdalnic
cărți pentru biblioteca familiei

Minunile primăverii

cărți pentru biblioteca familiei

Picăturile de ploaie – fragment din carte

cărți pentru biblioteca familiei

Picăturile de ploaie – din secțiunea cu informații -Totul despre ploaie

cărți pentru biblioteca familiei

Vântul cel zburdalnic – imagini carte

cărți pentru biblioteca familiei

Vântul cel zburdalnic – secțiunea Totul despre vânt

Ambele sunt povești în versuri, rimă pe placul copiilor 3+, merge și pentru 2+. Sunt frumos ilustrate, cu informația știițifică încorporată la finalul cărții. Aici decizia îți aparține, dacă vrei să insiști/adaugi la poveste sau să mai aștepți un pic să crească puiul. Nu mult!

Pe acestea două nu am apucat să le citesc cu fetița mea, le las pe vacanță, să fie noutate. Deocamdată m-am delectat doar eu și bine mi-au făcut.

Dacă vrei să vezi ce citim cu drag, aici este secțiunea noastră de cărți – Recenzie carte copii, pentru activități cu copii, găsiți inspirație aici – Activități cu copii.

Pentru noutăți, informații utile, jocuri și evenimente dedicate picilor de 4-7 ani vă invit să urmăriți pagina de Facebook a blogului https://www.facebook.com/unsoideblog/