0

Ziua Empatiei marcată pentru prima oară în România -10 iunie 2019

Adevărul este că nu știm foarte bine, ca popor, empatia.

Iată că, pentru prima oară în România, se lansează invitaţia de a marca Ziua Empatiei pe 10 iunie 2019, o zi de conştientizare a importanţei şi a impactului empatiei la nivel personal sau colectiv şi de a contribui la construirea unei culturi a empatiei în comunităţile în care trăim.

Obiectivele evenimentului Ziua Empatiei sunt de a informa despre semnificația empatiei și modalități de dezvoltare a ei, de a promova rolul şi puterea empatiei în comunitate şi de a pune empatia în mișcare.

Pentru acest an, organizatorii propun marcarea acestei zile prin lecturi publice sau private și prin conferinţa Building Empathy in My Community.

Ziua Empatiei – invitaţie la lectură – Eveniment Naţional

Pentru că 2019 este şi Anul Cărţii şi pentru că cititul poate avea o contribuţie importantă la dezvoltarea empatiei, românii sunt invitaţi ca, în orice colţ al României ar fi, pe 10 iunie 2019, să organizeze lecturi publice sau private despre empatie.

Lecturile pot fi organizate de tine în oraşul tău, la serviciul tău, într-o şcoală, într-o librărie sau într-o bibliotecă, într-o cafenea, ceainărie sau într-un hub, în orice loc preferat de tine sau chiar în familia ta. Pot fi organizate de către orice organizaţie sau persoană care salută iniţiativa. Până în acest moment, s-au făcut înscrieri din 10 judeţe, existând chiar şi câte doi organizatori în anumite judeţe” declară Claudia Serbănuţă, membru în echipa de proiect.

Cei interesaţi de organizarea acestui eveniment pot găsi mai multe detalii şi suport în organizarea evenimentului pe http://empathyday.eu/index.php/cum-te-implici/

După eveniment, vor fi premiaţi trei organizatori locali cu un set de cinci cărţi de la editura Cartea Copiilor.

Conferinţa „Building Empathy in my Community” – Bucureşti

Luni, 10 iunie 2019, începând cu ora 14:00, în Bucureşti, va avea loc şi conferinţa Building Empathy in My Community. Conferinţa reunește lideri în diverse domenii, antreprenori și inițiatori de proiecte din companii și organizații nonprofit, propunându-şi  să aducă poveşti de succes şi, mai ales, mai multe perspective despre impactul empatiei în diferite comunităţi: antreprenoriat, leadership, resurse umane, customer care, educaţie, parenting, comunităţi şi nu numai.

La conferinţa găzduită de Cartier Hub sunt aşteptaţi traineri, consultanţi, specialişti HR, antreprenori sociali, manageri, psihologi, specialişti în educatie, cadre didactice, părinţi, persoane care doresc să contribuie la construirea unei culturi a empatiei în spaţiul în care construiesc relaţii de calitate.

Participanţii vor afla, pe parcursul a patru ore, ce este şi ce nu este empatia şi, mai ales, care este valoarea empatiei, vor descoperi perspective diferite despre impactul empatiei în diferite comunităţi sau niveluri, vor obține instrumente şi tehnici pentru a rezolva provocările cu care se confruntă, prin intermediul empatiei. Participarea la conferință este gratuită, pe bază de înscrieri: http://empathyday.eu/index.php/program/

Speakeri: Lăcrămioara Ocunschi (inițiator proiect, facilitator Comunicare Nonviolentă), Claudia Şerbănuţă (PhD, MSLIS, Library specialist), Dana Nae Popa (Owner & Managing Partner Pastel), Alexandru Moldovan (Consultant în resurse umane), Mihaela Gîrleanu (Director Executiv Organizația Națională Cercetașii României), Claudia Chiru (cadru didactic, fondator SAGA Kid), Mihaela Ioanițoaia (fondator Asociația Există viață după doliu), Mirela Şteţco (Director Training și Suport Teach for Romania), Oana-Alexandra Budiș (psiholog la Fundația Regală Margareta a României), Luiza Ştefan (psiholog, facilitator Jocul Emoțiilor), Raluca Sadula (consilier de dezvoltare personală).

De la ora 18.15 la ora 19.00, tot la Cartier Hub, adulţii vor face loc copiilor. Binecunoscuta scriitoare Victoria Pătraşcu, de la Asociaţia De Basm, va susţine o lectură publică gratuită pentru copii din cartea “Ela cea fără cuvinte”, o poveste despre iubire, despre zgomotul lumii de azi, despre toleranță și despre curajul și împăcarea de a fi altfel.

Ce poate însemna sau ce ai putea face de Ziua Empatiei? Poate însemna în primul rând conştientizare. Poate fi o ocazie să afli mai multe despre ce înseamnă şi ce nu înseamnă empatia,  ce este ascultarea empatică şi care sunt barierele ei, să împărtăşeşti poveşti personale în care empatia a avut un rol important, să aduni o mână de oameni în biroul tău sau într-un loc preferat şi să povestiţi despre empatie, să organizezi lecturi private sau publice sau să organizezi poate alte activităţi care să pună în lumină empatia. Ai putea chiar să faci un exerciţiu de imaginaţie de la prima oră, să îţi pui ochelari empatici şi să vezi cum e lumea pentru cei de lângă tine, poate chiar “să te pui în papucii” unei persoane pe care ţi-e greu să o înţelegi. Iar dacă la sfârşitul zilei simţi că puteţi face lucrurile cu mai multă pace, bucurie şi împlinire, înseamnă că ai reuşit să pui empatia în mişcare”, Lăcrămioara Ocunschi, iniţiatorul mişcării Ziua Empatiei

Despre Ziua Empatiei

Ziua Empatiei este un proiect pilot şi o mişcare civică iniţiată de Lăcrămioara Ocunschi, alături de Claudia Şerbănuţă, şi derulată cu suportul Oanei Mihaela Constantinescu (Mămica activă). După acest eveniment pilot, se doreşte înfiinţarea unui ONG care va face lobby pentru declararea oficială a unei zile a empatiei, cercetări legate de nivelul de empatie, va crea programe pentru dezvoltarea empatiei, și va duce poveştile empatiei mai departe.

Mai multe detalii:

Siteul oficial http://empathyday.eu Instagram @Empathymove, pagina Facebook Empathy Move şi evenimentul Building Empathy in My Community
Pentru a susţine această iniţiativă,  a fost creată o ramă pentru poza de profil Facebook: “Empathy Day” de la Empathy Move.