Am fost în vacanţă, în prima vacanță cu copilul. Cum a fost? Peste aşteptări şi mai mult. Acuma să nu credeţi că a fost doar mirifică. Nuuu. A fost cu de toate. Cu relaxare, cu stres, cu febra, cu căzături şi cu râs isteric, și încă altele câteva pe care le voi povesti în timp. Am impresia că intră în brandul familiei astfel de vacanţe. E drept, noi nu sutem făcuţi pentru statul doar cu burta la soare. Nu este our thing. Ne place aventura, și cam asta a fost călătoria cu bebe de un an și o lună și bunic.

E bine să pleci pentru un timp. Să schimbi locul şi oamenii, să vorbeşti mai puţin, să înţelegi ce te interesează ( parleala mea nu a fost una extraordina, am compris cam 89%, restul au fost semne și un franglezoromână pe ici colea, iar dacă mai stăteam vreo 2-3 zile eram brici, nu alta, schimbam setările de limbă ici pe blog :)) şi apoi să te întorci.

Dacă nu ați apucat să cititți ce am vociferat înainte să plec iată aici. Și dacă nu ați găsit povestea potrivită zilele astea și aveați nevoie de una nouă iat-o. Gata! Terminași cu asta, restanțele de concediu.

Să revenim. Am plecat, venit, și timpul nu a stat în loc. Am lăsat lucrurile într-un fel, ce putea să se petreacă? Pfooaaa. Da,da lumea nu stă în loc. Şi spining, spining numai veşti bune. Vești de petrecere de botez, vești de bebei (nu eu! s-a înțeles greșit asta acu ceva timp :)) şi vești de tight the knot neașteptate( wow… și acum când scriu!). Cum e vorba? (Aia care nu credeam că am să o zic). Good to be home! Good to be back! Mai aruncați cu vești din astea, sunt pe gustul meu.

Un mic preview de prin Francia (citat de la soră-mea). Detalii în curând, deoarece încă sedimentez amintiri și somn. 

DSC_0043
Bicu la Musee Memorial de la Bataille de Normandie
DSC_0149
Chateau de Rochefort-en-Terre, amușinând trandafirii
DSC_0230
Jardin Thabor, Rennes
DSC_0507
Water mirror Bordeaux
DSC_0595
Cum m-am plimbat eu prin Franța cu tatuaj de mâncare pe tricou
DSC_0596
Și poza întreagă, Mazamet , înainte de boacăna cea mare

Serialul complet este în secținea Călătorii. AICI am grupat toate episoadele cu hărți, trasee. Bunicul a fost de mare ajutor în călătorie, la povestirea episoadelor, el a venit cu toată informația istorică, cu chestii de știut despre diversele locuri pe traseu.

Spor la citit! Și… bagajele la ușă!