5

Lecţii de magie. Cum să-ţi cultivi creativitatea

Am citit cartea asta și am rezonat cu multe din câte a spus autoarea. Este scrisă precum un curs. Un curs bun, pe alocuri cu un așa zen, nu în sensul de calm, leșinat, ci împăcat dar și cu entuziasm, de spui că a fumat ceva când a avut revelațiile despre magia creativității.

Nu e o carte stufoasă, o citești nici greu, nici rapid, o rumegi pe alocuri, o sufli rapid la unele capitole. M-a prins pentru că a descris perfect stări de-ale mele pe ici, pe colo. Nu că aș fi eu mare scriitoreasă, ci pentru că dintre cele două inclinații, să spunem, pe care am visat să le urmez când eram de-o schioapă, pictura și scrisul, pe cea cu scrisul nu am lăsat-o de izbeliște. Am exersat din când în când, mi-am făcut schițe și planuri. Acum muncesc acest blog, și îmi este foarte drag.

În generală visam cum compunerile mele erau în genul discursurilor și le rosteam cu pasiune, acasă la masa de scris, proiectându-mă undeva cu un public ce aprecia fiecare cuvânt. Iar beția supremă era gândul despre cartea mea de succes. Pe care, relax, nu am scris-o fizic. Am lăsat-o să o pregătesc mental foarte bine și, după ce o aștern, să fie BUM! Dar se pare că nu așa trebuie invitată să se producă. Pentru că “ceva terminat e mai bun decât ceva bun”. Cu alte cuvinte să mă pun pe muncit. Numai că, mai spune ea niște lucruri despre munca asta. Are nevoie de perseverență și dragoste, altfel creația e un chin. Și nu e ok.

Eu scriu noaptea romane în gând, uneori și ziua, niciodată pe ceva palpabil. Este cunoscut faptul că noaptea e momentul senzitiv maxim, de conectare cu tine și poți scrie și pe întuneric, numai să așterni. Dimineața poți fi șocat de sufletul tău și de cât de frumos ai transpus trăiri.

Dacă nu apuci să descarci în scris nimic, indiferent de ritmul circadian, atunci când te-a ars ideea, oricât ai compune, recompune, scrie, sterge și rectifica….nu mai e. Pufff, a trecut! Va descrie altcineva emoțiile tale și tu te simți furat/supărat pentru că ai simțit fix la fel.

Înainte de toate, fii pregătit. Deschide ochii. Ascultă. (…) Idei de toate felurile aleargă spre noi, trec prin noi, căuta tot timpul să ne atragă atenția. Arată-le că ești disponibil. Și, pentru Dumnezeu, încearcă să nu o ratezi pe următoarea.”

Lecția pe care o conturează bine este că cea mai bună abordare în creație este disciplina și devotamentul. În câmpul muncii creative nimic nu garantează succesul. Succesul, chiar cu sensul de realizare a ceva, nu e nevoie să te ia pe sus, ci să te găsescă muncind. Am simțit lucrul acesta, nu neapărat în sensul de creație, cred că e valabil pentru orice muncă, numai că nu eram convinsă până am citit negru pe alb. Și uite exact cum gândeam cartea mea: O voiam dintr-o dată perfectă! Cu munca asiduă din momentul când m-am apucat și până la final, apoi țac pac, stau relax, este gata și extraordinară! Wrong! Până să o aștern din minte, deja o parte a fost scrisă de mulți.

De fapt, orice vrem să facem e acolo, este pe venitelea. E musai să stai la pândă ca să prinzi ideea și să nu ajungă la următorul.

Ce conteaza că repetăm aceleași teme? Că ne învârtim în jurul acelorași idei, iar și iar, generație după generație? (…) Însă odată ce în spatele unei idei se află felul tău de a te exprima și pasiunea ta, ideea aceea devine a ta.

Așadar spune pur și simplu ce ai de spus, și vorbește din toată inima.”

Nu știu cum este la majoritatea, eu când pun pe hârtie, în fine, scriu ceva și am muncit la ceva-ul ăla sau a fost flash că am avut ceva de spus și l-am aruncat în scris, mă apucă fricile. Nu chiar imediat ci după un timp când mi-a trecut nervul momentului, când nu primesc înțelegere sau nicio reacție.

Cartea te pansează pentru fricile din sfera creației – ”Fă-o indiferent dacă criticii te iubesc sau te urăsc – sau n-au auzit niciodată de tine și poate nici nu vor auzi. Fă-o indiferent dacă oamenii pricep sau nu.” Și, după alte câteva capitole, Elizabeth Gilbert, despre care până să citesc cartea ei nu auzisem vreodata, spune:

“Orice ai face încearcă să nu zăbovești asupra eșecurilor tale. Nu trebuie să faci autopsia propriilor catastrofe. (…) Într-o bună zi s-ar putea ca toate să caute un înțeles – vei știi de ce trebuia să treci prin toată tărășenia ca să aterizezi într-un loc mai bun. Asta e. Orice ar fi tu mergi mai departe”

Cartea clar nu te prinde dacă nu ești genul care înghite un discurs inspirațional. Bine, nici eu nu sunt genul tot timpul, însă ea se raportează la multe exemple. Demonstrează ideile astea care, așa cum spuneam – parcă le-a emis după vreo etilizare, sunt susținute cu exemple din viața ei sau a colegilor scriitori, cursanți.

Bun, spor la citit. A mai spus o chestie despre pasiune și curiozitate. Mi-a plăcut mult, las pe seama celor care vor să citească, să nu stric plăcerea de a savura partea asta. Sunt curioasă cum o vede și altcineva. Eu am perceput-o din unghiul meu de om care visează la momente creative, care scrie pe acest blog –  Un soi de blog ce descrie perfect direcția mea de creație. Felul în care văd eu emoții, lucruri fără să servesc sfaturi, lecții și, da, am temerile mele cu privire la scrisul meu.

0

O conferinţă ce nu trebuie ratată în luna iunie – Furtunile emoţionale la copii și părinţi

Avem o moștenire tare anapoda despre cum să crești un copil. În parentingul românilor se dau lupte grele între iubirea pentru copilul pe care îl au și pentru cel pe care și l-au dorit. Proiecția despre dragostea necondiționată rulează greu, graba asta de a fi exact cum EU nu am fost se vede de cum ajungi la un loc de joacă.

Vârsta ar trebui să fie bun profesor, așa cum spune vorba pe măsură ce crești, crești și la minte. Unii ajung acolo, alții învață până la urmă, alții ne doresc nouă să ajungem acolo.

Am făcut, am dres, am suferit pentru tine. Noi, cei cu cheia de gât le-am auzit des. Generația de azi nu are nevoie de asta cum nici unul dintre noi, cei de atunci, nu am avut nevoie. Am crescut, suntem bine și nu prea. Adică am simțit ocrotirea, știm acum că așa se manifesta grija și dragostea atunci, că alfel nu au fost învățați. Așa era confortabil și așa se înțelegea să înveți și respectul. Cu puțină iubire spusă și multe condiții de îndeplinit.

De fapt, de ce are nevoie copilul?  Are nevoie să-și amintească doar de câte lucruri fizice s-au făcut sau și de câte emoții a primit? Contează cuvintele care au îmbrăcat emoția? Da, precum aerul. Cuvintele se imprimă pe creier și pe alea ți le repetă tot el ca pe un disc stricat, fix când ești cel mai jos. Și tot cuvintele sunt precum spirtul pe rană. Și după ce faci pe tine de durere, te lasă năuc, temător, nepregătit și fără vlagă pentru ce urmează.

Asta am scris într-un moment de furtună acum câteva zile. Toți avem furtunile noastre.

Înainte să devin părinte îmi venea ușor să spun că nu voi greși, că voi face lucurile mai bine ca ai mei, ca cei pe care îi cunoșteam și erau deja părinți. Dar știm cu toții cum lucrurile astea îți ies pe nas și doar câțiva norocoși pot spune că este exact cum au prezis.

Ies multe nesiguranțe și temeri la iveală când se conturează pruncul nostru. Și nu vrem să-l îngrădim, ci să îl ajutăm să se modeleze frumos. Mamaaa, greu mai e uneori. Că în tine vine și furtuna iar butoanele pentru moderat tunetele și trăsnetele nu au setare de stop, doar de pornit. Am crezut că le știu, numai că nu îmi iese combinația.

Teancul meu de cărți de parenting crește de la lună la lună și sunt de acord cu fiecare pagină citită, și oftez, și îmi promit că am să fac ca la carte. Îmi iese? NU! Apoi arunc cărțile și mă bazez pe dragoste și instinct. Tot ies furtuni.

Fata mea nu e din carte, cum nici eu nu sunt. Și eu plâng cu ea când nu știu ce să fac, când nu ajungem deloc una la alta deși stăm lipite, în brațe.

Am nevoie de ascultare, de conectarea cu mine și celălat părinte. Sensul de conectare nu e doar unidirecțional, spre copil. Este un cerc al emoțiilor în care dacă nu sunt și eu, nu are cum să fie bine tot timpul.

Părinții clar au nevoie de ei, de timpul lor cu sine, cu copilul din ei ca, apoi, să poată fi cu copilul lor. Și, da, nu iese tot timpul nici pentru cel care știe teoria. Contează să ne aducem aminte, după furtuni, să ascultăm, să ne ascultăm și să ne iubim mult.

Luna iunie vine cu o noua conferință Parenting Academy despre Furtunile emotionale la copii și parinti. Va fi un eveniment experientialunic în peisajul conferințelor de până acum, despre cum ascultăm emoțiile în familie.

Otilia Mantelers, Leader Hand in Hand Parenting în România și Ravid Aisenman Abramsohn – Leader Regional Hand in Hand Parenting Europa vor prezenta cele cinci instrumente de conectare nu doar teoretic, ci în special cu ajutorul multor demonstrații live și exemple concrete. Publicul va avea ocazia să pună întrebări legate de sine și copiii lor, iar Ravid și Otilia vor exemplifica concret cum pot acționa părinții.

Tot în cadrul conferinței Otilia și Ravid vor face sesiuni de listening partenership cu publicul, urmărind să creeze o comunitate puternică de părinți care să practice acest instrument atât de benefic și util, complementar terapiei. Pe lângă listening partnership, părinții vor experimenta în perechi de câte doi și timpul special adult cu adult, pentru a simți cât de bine e să aibă cineva grijă de tine și să te accepte cu toată ființa. Din experiența lui Ravid și a Otiliei, timpul special adult cu adult ajută părintele în a oferi o atenție de mai bună calitate copilului său.

Și ca experiența unui astfel eveniment să fie completă va avea loc si lansarea cărții Ascultă-ţi copilul. Cinci instrumente simple pentru provocările cotidiene ale părințilorׅ de Patty Wipfler și Tosha Schore apărută la Editura Humanitas în colecția H Parenting, coordonată de Otilia Mantelers, traducere de Sanda Watt, este „ghidul perfect ca să fii un părinte amuzant şi atent.“ (Kirkus Review)

Am avut ocazia să o întâlnesc pe Tosha Schore anul trecut și abia așteptam să se lanseze această carte și în România. Aici am scris despe întâlnirea cu Tosha (vei înțelege așteptarea mea).

Săptămânile acestea sunt reduceri importante de preț: 50% pentru biletele în sala și 40% pentru vizionarea online (atât live cât și înregistrat).

Mai multe informații despre conferința aici: https://goo.gl/zZsRVj

Evenimentul pe facebook poate fi accesat aici: https://www.facebook.com/events/1993755524211839/

 

0

Departe de casă timpul curge altfel

Timpul se dilată când schimbi decorul. Ai simțit asta? Am plecat cu Loli din București pentru că se face curat în casa noastră și de duminică stăm la mama.

Nu mai am noțiunea de ziua săptămânii pentru că cele 7 povești pentru toată săptămâna le-am citit. Loli nu a dorit o poveste pe zi, drept urmare m-am conformat.

Nu știu cât e ceasul deși e la mână, întreb din 5 în 5 minute.

Nu avem programul prestabilit și nu știu cu ce să începem. Așa că suntem cu cumpărăturile făcute de la 8 jumătate, până în 11 citim și lucrăm în caietul de activități, avem deja măști lipite și brățări meșterite. Pfuuu, apoi abia ora 13. Am terminat 3 cărți, pe a patra o duc spre jumătate. Cum timpul e dilatat momentele bune, la fel, și alea miaunate sunt maaaari și late. Și oboseala tot supradimensionată e.

Și somnul nu se lipește de treaba asta cu timpul. Zici că s-au certat. Durează puțin și după ce e gata iar timpul curge greu. Este, cum să spun, cum mi-am dorit și, totodată, parcă m-a luat pe nepregătite. Când ai multe de făcut altfel funcționezi, după ceas, minut, activitate. Când încă nu ai planul, ești pierdut, uimit de timpul pe care nu îl poți programa. Cu alte cuvinte – nu știi ce să faci.

În timpul asta dilatat fata mea a spus într-un moment de supărare că nu suntem prietene (un mare wow!), apoi într-o dimineață că mă bete(iubește)(alt wow!), ne-am plimbat, jucat cu copii. Copiii, cei cu care ne-am jucat și pe care nu-i cunoșteam, au venit să îmi spună că e așa frumoasă și gingasă. Tot ei i-au spus Loli, tu poți, hai!

M-am contrariat cu mama pe probleme de comunicare și educația Lolitei. Și apoi ne-a așteptat cu gogoși.:)

Este greu departe de casa, cu dor de tati și de viața noastră  în 3. Și timpul, timpul ăsta care ar trebui să fie prieten, acum e mare dușman!

0

Porto în 2 zile jumătate, cu copil cu tot

Povestea vacanței noastre după 3 zile de Lisabona continuă cu 2 zile pline de Porto. Călătoria Lisabona -Porto cu trenul a durat 3 ore. La dus am luat un fel de personal de-al lor care arată super bine și mergea destul de iute, iar la întoarcere în Lisabona am luat un tren rapid care mâna tare, tare peste 200 km/oră.

Am plecat din Lisabona pe la 11 și un pic și după 14 eram deja în Porto. Ca să ajungem la cazarea noastră am ieșit din gară și am luat metroul din apropierea gării cam vreo 4 stații.

Tipa de la recepție avea harta pregătită pentru noi, a încercuit tot ce ne-ar fi putut interesa ca vizită și loc de mâncat și fancy și mai puțin fancy, dar bun din toate punctele de vedere. Noi am pregătit mai bine Lisabona, pentru Porto nu aveam un traseu așa bine pus la punct. În 15 minute cât ne-a explicat tipa, într-o engleză brici, eram deja cu planul de vizită puși la punct.

Ne-am cazat, refresh-uit un pic după toată trămbăleala tren, metrou, apoi am purces să exploram orașul. Porto nu e mare ca întindere, dacă te țin picioarele îl faci de-a lungul și latul în 20 min, într-o zi, cu vizite fugitive ici colo. Pantele și pavajul îți îngreunează puțin mersul, mai ales dacă ai una bucată copil în căruț. Numai că noi eram deja antrenați după Lisabona și nu am simțit așa tare drumul.

Îmi pare rău că nu i-am reținut numele doamnei de la recepție, ne-a fost de mare ajutor. Pe lângă faptul că ne-a bifat, înainte de a ajunge, puncte de interes, a trecut și prețuri și orare. Foarte tare treaba asta! Cazarea a fost aici.

Prima jumătate de zi

Am pornit la drum, coborât spre Igleja&Torre dos Clérigos. Până la el am bifat Mercado do BOLHÃO de unde am cumpărat salată de fructe pentru Loli. Ea a adormit în cărut imediat ce am ieșit din apartament. Era obosită după tren și pe drum a repetat nu e somn, mami până a adormit.

Pe drum am admirat o iglesia foarte drăguță și veche Capela das Almas. Apoi ne-am lungit gâturile la Cafe Majestic unde cafeaua este 3 euro și e coada maaare. Doar am intrat să vedem interiorul.

Am trecut și pe la Confeitaria do Bolhão 2013 la recomandarea gazdei, mie mi-a surâs nimic. A cumpărat Iulian niște chestii cu susan și alte seminte, tot el le-a mâncat. Când am ajuns aproape de turn Loli a făcut ochi, nu că ar fi fost gata somnul, dar am trecut printr-o zonă unde se lucra la clădirile vechi și cam asta a fost. Nu a putut adormi la loc.

Am urcat în turn cu Loli. Frumos turul și designul întregii construcții. Să ajungi în punctul cel mai înalt vezi biserica din toate unghiurile, iar din turn panorama orasului. Am urcat multe scări – plăcerea Lolitei.

Piața Liberdade

Am marcat diverse locuri doar pe dinafară, remarcat decorațiunile clădirilor, ne-am bucurat de după-amiază caldă, mult mai caldă ca în Lisabona.

Plimbarea, în prima zi (jumătate) prin Porto, s-a terminat cu parcul Cristal Palace Garden unde ne-am jucat, fugărit păunii.

Ziua 2

După ce am făcut ochi, ne-am dus să luăm micul dejun peste drum de apartament, la un mic local pentru cei de acolo, nu neapărat turiști. Nu apucasem să cumpărăm ceva cu o seara înainte, așa că ne-am dus unde am primit recomandare de la dna drăguță de la recepție.

După un mic-dejun copios, mai degrabă prânz am purces la scăzut calorii.

Loli s-a speriat când a văzut farfuria plină. Până la urmă m-a ajutat cu mâncatul.

Plimbarea a fost înspre Muzeul Marionetelor. Un muzeu mic perfect pentru copii, cu loc de joacă și mânuit marionete.

Apoi am trecut pe lângă mai frumoasă stație de gară Sao Bento.

Aici am admirat pereții și arhitectura, am făcut poze, după care am urcat spre Centrul de fotografie, o clădire cu multă istorie, fost tribunal și închisoare. Încă păstrează gratiile, se pot observa spațiile destinate prizonierilor. Turul este interesant, gratis pe deasupra. Am trecut prin toate sălile cu expoziții temporare și am terminat cu expoziția de aparate de fotografiat (vechi, foarte vechi, de spionaj, noi și de jucărie). Loli ar fi plecat cu toate din vitrină acasă. Ata, ata veau

După ce am promis că vom căuta un aparat foto de jucărie frumos, am coborât apoi spre una dintre cele mai vechi librării/biblioteci din lume Livraria Lello.

Acolo, Loli obosită deja, plus vremea prânzului, voia toate cărțile de la secțiunea pentru copii. Am plecat cu plâns și am căutat locul despre care gazda ne-a povestit că mâncarea este bună și cu prețuri ok. Așa a fost. A mâncat Loli cu plăcere supa lor cu cartof și varză kale (caldo verde) și dintr-o altă supă cu multă carne, pui și porc. Am luat și cartofi aromați, cod pane și o tigaie cu carne care ți se topea în gură. Am savurat tot, fără grabă, Loli a mâncat și ea fără niciun naz, mult și bine. Probabil ne-a fost foame foarte rău. Am băut ceva frizant de era să plec pe 3 cărări. Credeam că mândra mea va dormi buștean după, nu s-a întâmplat imediat, a vrut la popii la joată (la copii, la joacă). Am găsit un parc și acolo s-a zgăibărat peste tot.

Când s-a plictisit de joacă am luat drumul portului și mers de-a lungul apei, în muzica și veselie, erau pline terasele, cântăreți stradali. La câteva minute după ce am traversat podul pe Rio Douro a cerut nani și am făcut aranjamentul în căruț pentru asta. Între timp am căutat turul pivnitelor și spre acolo ne-am îndreptat. Noi am fost la pivnița Calem. Am vizitat muzeul și am așteptat vreo 40 min să înceapă turul istoriei vinului și degustarea. Loli a dormit bustean până la partea cu de gustarea. Vreo 2 ore. Când s-a terminat degustarea ne-am pornit apoi iar spre popii a pac (copii în parc). Cum ardea atunci să mergem la joacă, supărată că ea a băut suc și nu din paharul de vin am căutat pe gps un loc și am găsit unul la deal, de am asudat urcând în pantă. S-a jucat Loli, explorat toate toboganele, conversat cu popii portughezi. A fost mulțumită de locul de joacă și view-ul de acolo. Leșinați de picioare și cu o mică criză de oboseală am luat metroul spre apartament. Am făcut mâncare în chicineta apartamentului, apoi am căzut precum muștele de oboseală.

Asteptând să înceapă turul pivniței. Loli a dormit foarte bine la răcore în muzeu și pe tot parcursul turului

https://www.facebook.com/keelydenhammusic/

Ziua 3

Ziua de explorat la World of Discoveries – un muzeu de istorie foarte frumos, interactiv, ne-a plăcut mult. Traseul de vizitare include vizita cu barca, în interior, cu un tur foarte interesant și educativ. De la atâta istorie Loli a cerut de mâncare și am probat în restaurantul din incintă renumita francesinha. E ceva de mâncare hmmm, depinde de gust. Mi-a plăcut, nu m-a dat gata!

Catedrala Porto nu a rămas nevizitată, am admirat tramvaiul vechi, povestit și recapitulat cu Loli ce am vizitat, am mâncat înghețată pe drum. Plimbare lentă spre cazare, prin centrul vechi, cât a dormit Loli noi am oprit la o terasă să savuram nimicuri calorice (dietă de vacanță, știu) – crochete de vită și Pepsi. Daaa, aveau sticle din acelea de când eram mici și gustul fix de atunci.

Spre seară am cumpărat vin (caut locul și pun link) dintr-un magazin dedicat cu prețuri foarte bune (ni le-au impachetat pentru avion cu pungi din acelea speciale cu bule – foarte drăgut gestul, fără taxă) și ne-am întors la apartament. Ziua ce urma, era ziua lungă de reîntors în Lisabona cu trenul, apoi avion, spre București.

Zborul a fost destul de greu, Loli a dormit greu, avionul plin de semeni de vârstă 3+ și bebeluși. Toți s-au foit, adormit la fel de greu ca mândra mea. Când am ajuns acasă și îi puneam pijamaua pe semiîntuneric a deschis ochii și a spus: atasă a mine (acasă la mine), a zâmbit larg, ne-am pupat cu toții, apoi s-a târât spre perna cu Mickey și a adormit la loc.

Se pare că a fost o vacanță pe gustul ei, s-a bucurat că am revenit.

1

Cel mai bun tratament pentru copil – vizită la medic & împărtășim duminică de duminică?

M-am gândit să scriu despre cu totul altceva, numai că atunci cand te scurmă un lucru, e greu să te abții să îl lași să treacă.

Nu o să fac tabără cu cineva, pentru că de la început am fost clară: nu dau sfaturi, spun doar experiențe și ce cred eu despre lucruri.

Iată, fără introducere: “nu uitați, medicamentul cel mai bun pentru cei mici este împărtășania de duminică. Să aduceți copilul duminică de duminică la împărtășit”.

S-a repetat mult fraza asta la botezul nepoatei mele de săptămână trecută. Și da, eu duc fata la împărtășit, din când în când, nu am nimic împotriva acestui obicei, care nu are legătură cu credința mea și apropierea de biserică, însă de la medicament până la adevărul absolut despre sănătatea copilului nu pot să înghit și să dau din cap cuminte, asculta ca sfat și luat drept regulă de urmat cu sfințenie.

photo credit: unsplash.com

Știi de ce? Pentru că suntem într-un alt film decât evul mediu și mileniu ăsta 3 nu e degeaba. Fiecare decide ce este mai bine pentru copilul lui, este responsabil pentru propriile acțiuni, și, da, aici am dreptate, nu poți să stai liniștit cu copilul împărtășit și să crezi că eczema de la picior îi va trece instant, ca prin minune.

Împărtășitul duminică de duminică nu are nimic în comun cu efectul pe termen lung al unui tratament medical adecvat. Da, știu de efectul placebo, știu și că pozitivismul ajută în boală. Și o vorbă bună și un pahar de ceai, pe lângă medicină, ajută să treci cu bine de clipele grele.

Ceea ce nu aud și ar fi frumos este: credința ta este la fel de bună chiar dacă îți duci copilul la medic și nu chiar duminică de duminică la lingurița de vin.

Sunt medici care se roagă înainte de operație, este momentul lor de meditație, de liniște și concentrare, și mulți nu ajung la biserică ca să împărtășească copiii. Credința lui este acolo, în ceva, nu e treaba nimănui să o măsoare sau judece, plus credința că medicina și tot ce învață zi de zi poate salva viața pacientului lui/ copilului.

Regulile în parenting, în educație, la slujbă, sunt bine venite. Asigură rutina necesară pentru a te menține concentrat pe ce ai de făcut, asigură baza sănătoasă în dezvoltarea relațiilor sociale și organizează acolo unde nu e nevoie de haos.

Regulile de urmat ca să devii sau să rămâi un om credincios, să înțelegi concepte, învățături și, totodată, apreciat pentru ce predici ( ca preot, pastor, duhovnic) sunt și ele necesare. Așa înțelegi mai bine, poți ajunge la starea de liniște că faci lucrurile bine. DAR aici nu are ce căuta absurdul. Asta voiam să spun.

Sunt oameni care, indiferent de pregătirea lor, au încredere în ceea ce spui. Pentru că la fel cum profesorul, doctorul, vânzătorul este autoritate în clasă, cabinetul, toneta lui, așa și tu. Reprezinți autoritatea acelui loc, încrederea că știi ce noi restul nu știm. Asumarea mai multor meserii, în afară de cea pentru care te-ai pregătit nu e ok.

Într-o biserică plină de oameni de vârste diferite, nivel diferit de studii, părinți medici, cum sună fraza cu medicamentul de duminică? Pentru cel care se documentează continuu și se străduie să se facă înțeles cu privire la necesitatea prevenției și adoptarea tratamentului necesar într-o problemă de sănătate pentru copiii și adulții care nu urmează tratamentul prescris pentru că dimineața iau întâi nafura și nu medicamentul? Hai să nu mai prioritizăm gândurile oamenilor cu reguli aiurea și să facem lumină pentru fiecare. Tu te ocupi de liniștea sufletească așa cum ai învățat, fără sfaturi și reguli despre care nu ești educat adecvat să le dai, iar restul (eu, el, ea etc) de rolurile naturale sau învățate, strict pe un domeniu anume.