0

Un om simplu

La începutul lunii august am fost la reuniunea cu colegii de liceu. De 20 de ani, prin urmare trecut-au anii, nu chiar degeaba. Și, printre ce am făcut și ce am ajuns noi foștii liceeni, acum adulți cu acte în regulă, un profesor a spus ceva de genul să fim mândri de vârstă pe care o avem și de faptul că am făcut față responsabilităților vieții de până acum.

Responsabilitate

Responsabilitatea vieții! Cum sună asta? Într-un marea fel și are dreptate. Casa pe care am construit-o, copilul pe care îl creștem, slujba pe care o facem astfel încât să ținem și casa și familia sunt o parte din responsabilitățile vieții. Fie astea sau o parte din celelalte responsabilități ale vieții ne pun în genunchi fizic sau emoțional, pentru alții sunt delegații și nu depășesc linia către maturitate. Da, știu, sună a judecată. Un pic. Dar am simțit nevoia să punctez că apreciez responsabilitațile vieții mele și că numai așa am crescut copilul interior. Am și urât responsabilitățile, pentru că fiecare drum sau doar anume căi urmate se lasă cu multă trudă și atunci când îmi este greu aș prefera să poarte altcineva responsabilitățile mele de om care face umbră pământului.

Aș fi vrut….

Aș fi vrut să am responsabilitatea unui om care călătorește mult și are pasiuni care îi țin de foame și sete și loc de partener și moștenitori.

Aș fi vrut responsabilitatea unui scriitor care trăiește prin personajele lui și duce viața aceea plină de lucruri de care nu se atașează și nici nu se simte deranjat de asta.

Aș fi vrut responsabilitățile unui om care muncește cu zâmbetul pe buze ceva-ul cu care s-a născut să facă și să simt împlinirea muncii și pasiunii care-l mână. Și banii să fie doar un moft.

Aș fi vrut responsabilitățile cele mai ușoare, dacă ar fi posibil, numai să pot trage linie și să spun – moamaaa, ce bine m-am descurcat!

Daaar se pare că la una dintre responsabilități mă descurc, adică…

Responsabilitatea de a fi un om simplu

Mi-a spus cineva în ziua aia că sunt frumoasă prin simplitate. Nu am știut dacă râde de mine sau îmi face un compliment. Am simțit, pe moment, că responsabilitățile mele în naivitatea mea, sunt imposibil de realizat, și e bine că nici nu realizez asta.

Apoi m-am învârtit și gândit. Nu a spus asta un necunoscut, ci un om care m-a văzut crescând și cred că s-a referit la felul meu de a fi și curajoasă și fricoasă, la felul cum niciodată nu am reușit să ascund emoții și cum am avut fricile la vedere deși le-am crezut ascunse.

Adevărul este că responsabilitățile vieții sunt despre emoții și devenirea ta ca om. Umanitatea din tine care crește dacă îți dai voie și nu înseamnă să ajuți fiecare om de pe stradă, poate fi doar să iubești oamenii din familia ta, să ții de baiera sacoșii vecinului ca să deschidă ușa, să nu uiți o zi de naștere și să spui iarta-mă când e nevoie, să nu sari cu judecata și să nu uiți că sinceritatea și dreptatea nu e despre a spune lucurile care îți vin imediat pe buze, care taie ca lama de altfel, ci despre a asculta cu atenție. Lucruri mărunte care contează. Am primit un compliment, despre care nu mă bat acum cu pumnul în piept că e drept, dar pentru că cineva crede asta, am să-l port ca pe un ecuson și am să-l dețin cu adevărat de acum încolo.

0

Dragostea se construiește

Când nu am sa mai scriu despre dragoste, fericire, împlinire, tristețe, frustrare nu însemnă că s-au terminat și trăiesc fără, ci că eu nu mai exist fizic. Da, stiu, sună într-un fel…

Despre dragoste…

Că-n ea sunt toate de mai sus și din dragostea în care ai crescut te descurci să o cunoști, recunoști și să o dai mai departe. 

Pentru că dincolo de viață nimic nu e sigur, pot spune că aici în viața reală în dragoste ai foc continuu de contradicții, suișuri tare grele de atins la vârf și coborâre bruscă, iar siguranța, poate și un pic de calm există pentru cei care muncesc în dragoste, cu dragostea lor, viața roz este pentru cei visători, care trăiesc doar o boare de prietenie, care se învârt în lumea plină de oameni, singuri și neiubiți.

Bagajul de emoții cu care venim în dragoste, în relațiile noastre, ne aduce din cer până aproape de un iad, în care fie intri, fie te opresti și tot așa. Iadul nu e dragoste adevărată, e doar o căutare fără sens a ei. Acolo unde dragoste nu e, nimic nu e – vorba cântecului.

Urmează doar inima?

De obicei știi, în orice prietenie, cuplu, chiar dacă pe moment ești scurt circuitat la instincte (se întâmplă), flăcările care se nasc din rebeliune și nevoi de imaturitate, neîmplinire, expiră la un moment dat. Se duce vălul și lucrurile devin clare. Și doare de mori. Visele dor tare de ai impresia că supurezi pe undeva. Proiecțiile și viziunea aceea frumoasă te macină și te doare pentru că nu e posibilă, pentru că vina nu e doar a celuilalt, ci a ta că ai uitat să dai crezare și rațiunii și instinctului, în același timp. Nu e așa pentru toți. Sunt oameni care au în ei învățăturile astea, sunt mulți care le învață pe pielea lor. Asta pentru că au fost iubiți de mici cum trebuie, cu încredere și necondiționare.

Nothing for granted

Când simți, știi deep down, dar încă semnalul e pe drum, către neuronul responsabil, zidărie faci din start. Faci planuri reale, construiești, ții schele și cu dinții, repari, pui încă o cărămidă, vindeci o crăpatura din fundația proprie și adaugi una bună la aia comună.

Dragostea pentru orice se construiește, nu vine predefinită cu omul, ceva-ul pe care crezi că îl iubești. Îi dai formă, o înveți, o crești.

La fel ca toate lucrurile bune în viață, te prinde ușor și rămâne în tine cu greutatea unei lumi întregi. Și deși nu o cari greu, te ții cu tot ce ai de ea. 

0

Numele tău

Mi-a plăcut întotdeauna numele meu de familie. Nu e foarte des întâlnit, are origini interesante și o sonoritate aparte. Urmează un dar, desigur. Problema cu numele de familie cu 3 consoane și aceeași vocală repetată între este exact așa:

– va fi transcris cu încă o terminație, probabil părea cumva că se termină brusc – am primit asta la un moment dat ca explicație la a-ul sau i-ul în plus.

– va fi pronunțat în fel și chip

– scris după dictare va deveni un fel de acronim. Așa sunt trecută în agenda multor prieteni, numai că acolo e vorba de simpatie.

Nume de familie

Lista e lungă și dacă aș căuta chitanțe și facturi cu numele pocit aș umple un caiet întreg. Bine că pe actele importante nu s-a strecurat vreun alt nume.

credit photo: unsplash.com

Acum partea și mai interesantă. Cu tot cu numele buclucaș, nu am spus niciodată că aș vrea să îl schimb sau să mă grăbesc cu măritișul din acest motiv. Poate că l-aș fi păstrat în ideea de a duce numele tatei mai departe, dar universul a vrut să îmi coacă ceva mai măreț, soțul meu a venit la pachet cu un nume la fel de frumos și sonor și la fel de complicat de pronunțat și reținut. Probabil nemulțumeam tare copila cu 2 prenume și două nume de familie grele. Avea ce să îmi mănânce urechile pentru asta și mă felicit și am acum în gând pentru că mi-a plăcut tradiția asta de a lua numele bărbatului, ține în suflet, dar nu și în acte numele părinților.

La spital, când am născut mândra, cred că aș fi scris un roman la câte nume am primit și aș fi deschis o fermă pentru fiecare miel pe care l-aș fi cerut.

Când sun pentru programare la doctor fac spelling și Loli râde foarte amuzată de felul în care fac conversație.

Când mă prezint, uneori, mă surprind spunând rar numele și sunt sigură că sunt caraghioasă după zâmbetul mijit al interlocutorului.

De fiecare dată când mă regăsesc în vreo listă, cu numele scris cu virgulă și fără greșeală, răsuflu ușurată.

Respect

Nu pot spune că am un fix cu numele și că nu mai pot de supărare dacă e scris greșit. Am un sentiment de dezamăgire când cineva nu se poate concentra cap coadă să pronunțe și scrie un nume, oricare ar fi el. Mi-amintesc cum strigam catalogul atunci când am fost la catedră – cu atenție și cu responsabilitate. Știi cât de ușor este să creezi rumoare între copii pentru un nume spus aiurea. Ca să nu mai spun ce ciudat este pentru cel în cauză. Eu știu, știam, din acest motiv am fost și încerc și acum să fiu atență la numele cuiva.

Se poate întâmpla oricui să citească greșit, nu suntem perfecți, de aceea nici eu nu exagerez când primesc vreun nume cadou. Creierul funcționează cu anume algoritmi când vine vorba de citit. Și multi dintre noi avem abilități de citire care mai de care, ce pot fi logic demonstrate, adică punem literele lipsă sau citim pe dos.

Fiecare nume e special, dar la fel cum haina nu face pe om, nici numele nu îl face, ci purtătorul lui.

Un nume interesant cu tentă străină sau pur traditional nu te recomandă. Am cunoscut oameni cu nume așa de ciudate, hazlii, unele poate pe care le-aș fi schimbat la tribunal, dar oamenii erau minunați.

Responsabilitatea unui nume

Prin urmare, indiferent de nume, tu contezi, tu definești lucruri și dacă chiar crezi că te poți reinventa, de ce nu? Alege numele care îți place!

Când am întocmit lista pentru numele de fetiță, pe coloane – preferate și la care să mă gândesc, atunci când Loli era cât o măslina, m-am gândit la mine, la ea și nu știu dacă am ales bine. Combinațiile trebuiau simplificate, din motiv de nume de familie. O să îmi spună ea mai încolo.

Eu încerc să o cresc să se definească ca om, nu să se poticnească într-un nume.

credit photo: unsplash.com

De unde am plecat și unde am vrut să ajung. Să învățăm responsabilitatea numelui, nu în sensul de a nu face numele familiei de rușine, ci în sensul de a da o nouă semnificație numelui prin omul care îl poartă. Când dai mâna cu un om, îți reține zâmbetul și felul prezentării, apoi numele. Nu? Nu pentru toți, clar.

Despre mine pot spune că nu rețin tot timpul nume din prima, pun pe seama vârstei, recunosc că eram mai bună acum câțiva ani, dar felul cum am interacționat cu un om, cum am trecut de prima impresie, l-am descoperit apoi, îi va da numelui lui o semnificație deosebită. Chiar dacă îl cheama Prună-arsă.