2

6 felicitări de Paști cu design special din coji de ouă

Am lucrat cu fetița mea 6 felicitări de Paști cu design special din coji de ouă.

Materiale:

  1. Coji de ouă – spălate și uscate
  2. Carton colorat
  3. Acuarele
  4. Carioci
  5. Lipici
  6. Articole artcraft – morcovi din spumă, ochi de jucărie

Ideea ne-a venit după ce am făcut omletă într-o dimineata. Am spălat cojile de ouă și le-am lăsat la uscat.

La desenat am făcut eu conturul, Loli a ajutat la umplerea corolei florilor, la adăugat florile copacului, lipit coji, detalii de design cu carioca etc

Iată cele 6 modele pe etape:

  • Copacul înflorit
5 felicitări de Paști cu design special din coji de ouă

Modelul – Copac înflorit 1

5 felicitări de Paști cu design special din coji de ouă

Copac înflorit 2

5 felicitări de Paști cu design special din coji de ouă

Copac înflorit 3

5 felicitări de Paști cu design special din coji de ouă

Copac înflorit – final și expus

 

  • Flori colorate (mergeau și fără vreo nuanță, lăsat simplu – coaja de ou nepictată)

Flori colorate 1

Flori colorate 2

6 felicitări de Paști cu design special din coji de ouă

Flori colorate – varianta finală

 

  • Coșul cu morcovi și iepuraș

Coșul cu morcovi și iepuraș (seamănă cu o pisică, ”ilustratorul” nu a exersat desenatul iepurilor:)))) Loli a fost mulțumită!

 

  • Tablou cu ouă colorate și flori
Tablou cu ouă colorate și flori

Tablou cu ouă colorate și flori -work in progress

Tablou cu ouă colorate și flori

Tablou cu ouă colorate și flori expus

 

  • Puișorul
puișorul

Puișorul

 

Expoziție cu primele felicitări

 

5 felicitări – expunere a la Loli

Piesa de rezistență, felicitarea cu care ne mândrim foarte tare este:

Oița și mielul

Oița și mielul

Oița și mielul

Oița și mielul – în lucru

Oița și mielul – decor verde

Oița și mielul

Oița și mielul – expunere

Acestea sunt cele 6 felicitări de Paști cu design special din coji de ouă. Sper să vă inspire să faceți modele și mai elaborate. Inspirație și idei de activități cu copilul avem AICI.

Dacă vreți să vedeți ce urmează să pregătim pentru Paști, vă invit să urmăriți pagina de fb a blogului https://www.facebook.com/unsoideblog/, sau să vă abonați la newsletter.

 

1

Ascultarea și cooperarea – întreabă 2 părinţi și vei avea 2 răspunsuri diferite

Mă recunosc uneori în fraza – vreau să mă asculți. Vreau să mă asculți, Loli! O spun și încerc să renunț la ea. Pentru că ceea ce vreau eu este de fapt altceva.

Am să continui cu învățăminte de la conferința lui Dr. Lawrece Cohen, din 16 martie, O zi dedicată ție și relației cu copilului tău (vezi articolul trecut) – Connection is more important than control, cooperation is better then obidience, adică despre nevoia de conectare cu copilul atunci când trece printr-o situație grea și cum nu e nevoie de controlarea comportamentului, ci de empatie ca să obții cooperare. Avem tendința să credem că prin a fi conectat cu copilul înseamnă a-l ține în brațe atunci când țipă sau are o criză  pentru că așa îl controlez – te voi ține în brațe până când te vei controla. Nu asta e soluția, clar. Dar dacă te voi ține în brațe pentru că vreau să ne conectăm, simțim, atunci da, pot obține cooperarea.

Cooperarea nu este despre supunere. Pe vremea mea, că am ajuns și acolo în prag de 40 de ani, cooperarea însemna în proporție de 95% să faci ce spune mama și tata, aka totul va fi bine. Bine pentru părinți. Bine pentru tine? NU.

Problema noastră, parțial moștenită este – copilul meu mă ascultă? Noi vrem de fapt 2 lucruri diferite – copilul să fie prezent, conectat cu noi și totodată să facă ce i se spune, și organizăm totul sub același sentiment de cooperare prin supunere. În realitate, ceea ce ar trebui să ne dorim este să fie cooperanți și nu obedienți.

Așa cum spunea L.C.:

Ascultarea(obidience) este un obiectiv care funcționează pe termen scurt. Dispare cum nu mai ești prezent, când te întorci cu spatele.

Iar pedeapsa pentru neascultare nu lucrează în adâncime, nu rezolvă problema, care se va repeta imediat ce ai plecat din cameră, deoarece nu atinge nevoia nerezolvată a copilului.

Cooperarea este, de fapt, un obiectiv pe termen lung. Și aici ar trebui să lucrăm.

Dacă ne dorim copii cooperanți, nu ascultători, care să ne audă cu adevărat, atunci este nevoie să construim o relație caldă, empatică, astfel ca vocea aceea de care spunea tot L.C., vocea lui interioară de-a lungul vieții, să fie sănătoasă, calmă, caldă, nu în contradicție cu restul ființei lui.

Exemple de situații, discutate în sală, despre cum aduc cooperarea în caz de:

  • Nu vreau! Nu vreau să fac asta! Ne imaginăm o situație în care copilul trebuie să stea liniștit – de ex. să stea la masă să lucreze ceva, sau să mănânce.

Întâi este necesar să realizăm că punem copilul într-o situație greu de gestionat pentru el. Stai liniștit, nu te foi! Nici adulții nu pot asta locului, dar copiii? Ce copil iubește să stea liniștit?

Într-o astfel de situație de ajutor ar fi un joc de 10 min înainte, un joc de mișcare, un joc în care aș juca situația, aș face reversia rolurilor: cine vrea să se joace de-a statul la masă, sau de-a jucatul sub scaun – dacă acesta este e modul prin care copilul acționează/refuză ceea ce urmează să faci. Întelegerea limitelor, empatizarea situațiilor – stăm la masă pentru că așa putem lucra eficient, de exemplu, mâncăm pentru că … ajută la conectare, respectiv cooperarea cu copilul.

  • 2. Exersatul la vioară – un exemplu din experiența personală a lui L.C. Fiicei lui nu-i plăcea să exerseze la vioară și, ca să coopereze, a inventat un joc numit pauza de eliberarea frustrării – a frustration break.

Când și-a întrebat fiica ce vrea să facă, fiind un joc de eliminarea a frustrării, care poate însemna să țipi, să lovești cu pumnii într-o pernă, ea a spus – să luăm vioara și să o distrugem. Evident, nu asta au făcut. În schimb, au rupt bucăți de hârtie și, în timp ce le rupeau, au imitat sunetul spargerii unei viori.

Fiica lui nu a ajuns o violonistă renumită, dar acest joc a făcut ca repetițiile să fie tolerabile.

  • 3. Situația în care validăm emoția copilului, dar în același timp îi spunem să o oprească. Da, văd că ești supărat, știu că te-ai înfuriat tare, dar, te rog, controleză-te!

Aceasta este o situație cu care am crescut mulți dintre noi. E bine să simțim un pic de emoție, dar nu prea mult. Să o oprim repede, să nu supărăm, să nu ne audă cineva etc. Să simți emoție, să trăiești emoția și apoi să simți eliberare este un proces complex care se modelează prin multă înțelegere, conectare, iubire necondiționată.

Este greu, ne este greu nouă, ca părinți, pentru că avem impresia că emoția/tantrumul/criza va dura o veșnicie, dar nu durează. Acel gata, termină o dată! pe care l-am experimentat noi, ne sperie și acum. Trăim cu frica aceasta că dacă se pornește plânsul, nu se va opri, dar nu s-a întâmplat asta nimănui. Nu este nevoie de control, să controlăm plânsul, furia, ci să eliberăm și să terminăm cu emoția respectivă.

Părinții se pot ajuta la acest capitol, de a exersa situația în care emoțiile copilului au nevoie să se elibereze, nu să le controleze, prin ceea ce L.C. numește – listening partnership sau parteneriate de ascultare.

Parteneriatele de ascultare sunt discuții, întâlniri, conversații la telefon.

  • Într-un parteneriat de ascultare  – nu oferim sfaturi(se poate, dar nu fix atunci), nu ne întrerupem povestind experiențe similare, să nu spui nimic este în regulă, emoțiile sunt binevenite (plângem împreună – walking the emotion), povestea rămâne confidențială. Știu cum sună, dar se pare că acolo unde părinții se întâlnesc și fac asta, lucrurile decurg cu mai puțini nervi.

4. Îmbrăcatul pentru grădiniță/școală – care durează dimineața, activitatea aceasta ne aduce la frustrare zi de zi

Găsirea nevoii din spatele tărăgănatului acțiunii de a se îmbrăca este necesară. De obicei o știm – nevoia de sta conectați mai mult, de a ne juca mai mult etc. Dacă aplici ritualurile specifice de conectare, joc și totuși îmbrăcatul continuă să dureze, atunci poți schimba perspectiva: să joci un joc despre acțiunea aceasta (nu neapărat dimineața, poate fi într-o după-amiază):

  • nu vrei să ne îmbrăcăm acum, dar hai să ne jucăm de-a îmbrăcatul – fiecare poate să își joace rolul sau rolurile să se inverseze.

ex. Mama – nu mă poți face să mă îmbrac, nu ești sefa mea. De obicei copilul râde, se destinde. Nevoia lui e exprimată, nu vrea să se îmbrace.

Tot mama dramatizând – vreau să stau cu tine, doar cu tine, acasă, să nu mai plecăm niciodată de acasă. Copilul singur zâmbește, râde – nevoia lui este de a se juca mai mult.

Prin joc poți afla care e problema: nu-i place să poarte hainele de școală, nu vrea să se termine joaca, deși prelungirea nu înseamnă decât frustrare, copilul stă cu părintele, nu îi place să meargă cu autobuzul etc. Ideea este că situația se dezamorsează, copilul se destinde.

Avem nevoie de emoții pentru că emoțiile nu trec, doar se adună până nu le mai putem duce. Emoțiile sunt necesare pentru energia și informațiile pe care ni le transmit.

Spor la părințeală!

Pentru a fi la curent cu alte evenimente și conferințe realizate de cei de Parenting Academy, vizitați site-ul www.parenting-academy.ro sau pagina de facebook a organizatorilor https://www.facebook.com/ParentingAcademy.ro/.

 

 

2

Conectarea este mai importantă decât controlul – Dr. Lawrence Cohen, martie 2019

Conectarea este mai importantă decât controlul – lucru pe care l-am învățat și la care lucrez cel mai mult de când o am pe fiica mea. E nevoie de multă căutare în interior și vindecare în propoziția și acțiunea acesta. E nevoie să o și auzi și să o împărtășești cu alții.

Înainte de a deveni părinte experimentăm emoții, senzații, facem promisiuni nouă și copilului nenăscut, avem vise, comportamente de luat în calcul. Realitatea este mult diferită, clar! Ajungem, ca părinți, des, la nevoia constantă de a controla, de a spune NU, de a răspunde la comportamente prin prisma pattern-ului(modelului) părinților nostri, de a reacționa fix cum nu am promis din cauza stresului.

Creierul, bucata responsabilă cu răspunsurile adecvate nu e un dulap mare organizat, care deschide, cu precizie și la obiect, sertarul cu răspunsul pentru toate situațiile tensionate părinte-copil. Ar fi bine, nu? Însă e ceva de genul, ia răspunsul care e la îndemână și îl folosește pe acela, lucru ce se și întâmplă, de obicei, în condiții de stres.

Evident, nu e răspunsul cel mai bun, originea lui provine de la felul cum au reacționat părinții noștri în situații similare și sunt acolo pentru că au rămas intense – strigăte, țipete, poate lovituri.

Conectarea este mai importantă decât controlul

Conectarea este mai importantă decât controlul – imagine Lawrence Cohen

Lawrence Cohen în cadrul conferinței – O zi dedicată ție și copilului tău – a prezentat 2 situații despre cum poți fi alături de copil într-un mod sănătos:

  • Băiat de 2 ani, foarte curios, acasă cu părinții, mesterește orice, părinții spun în continuu nu nu nu, ajung și la “scot și tv-ul din priza! Și gata, asta e”.

Dacă stai să te gândești, mulți am fost în situația asta și următorul gând era: Gata ce? Acum ce fac?

  • Conectându-se cu copilul prin luarea în brațe, vorbit cu blândețe, jucat cu copilul, părintele a realizat că în aceea zi copilul nu primise atenție din partea niciunuia dintre ei. A pus tv-ul în priză și copilul a fost liniștit restul zilei. Înainte de acest episod mama nu s-a gândit să se conecteze cu copilul, s-a gândit doar să controleze comportamentul copilului prin NU, prin atitudine autoritară, deoarece a fi blândă și drăguță ar fi însemnat să recompenseze un comportament neadecvat.

Ideea aceasta de a nu recompensa un comportament neadecvat este tare familiară multora dintre noi.

Am învățat la biologie reflexul salivar prin experimentul lui Pavlov, dar acesta e o bucățică din complexul unor reacții la stimuli, întâlnite la mamifere.Țineți minte?

L.C. a spus:

Din păcate nu suntem șoareci sau păsări. Majoritatea experimentelor despre recompensă și pedepse s-au făcut pe animale de laborator, care răspund corect pentru exercițiul recompensă și pedeapsă. Creierele lor de dimensiuni mici sunt construite pentru astfel de răspunsuri, iar creierul unui copil este mai mare și complex. Recompensa și pedeapsa nu sunt în centrul creierului lor. La copii partea aceasta nu funcționează la fel, copiii au comportamente deranjante, pentru că au nevoi mai profunde, ce vin din deconectarea cu părintele.

Majoritatea problemelor, comportamentelor neadecvate sunt din cauza deconectării și se rezolvă prin conectare. Copilul deconectat de părinți, este încărcat de frustrare deoarece părinții sunt prezenți fizic, însă nedisponibili afectiv. 

Copilul mic nu are abilitatea de a cere atenția prin limbaj – hei, scuzati-mă, sunt nebăgat în seama de ceva vreme, sigur lucrați la ceva important, mă simt un pic cam singur.

Făra să fie recompensă – îmbrățișatul, vorba blândă – ah, te simți singur, de aceea ai făcut asta, înseamnă să găsești nevoia din spate și să o întâmpini, să empatizezi cu ea.

Mulți dintre noi am crescut cu ideea de educarea a copiilor pentru că sunt în stare neșlefuită, au nevoie de disciplină, să fie civilizați. Înainte părinții nu se gândeau la copii ca având abilități naturale de a fi cooperanți, iubitori, calzi. Nu priveau conectarea, identificarea nevoii de a-ți călca butoanele ca fiind solutia pentru necooperare.

Exemplul Lui L.C. pentru a înțelege cooperarea, cum cooperarea este despre conectare și nicidecum despre control a fost:

Copilul nerăbdător care urma să ia cina. Ca să scapi de el, ce faci? Îi dai ceva, o gustare? Îi spui du-te la culcare flămând pentru că ai fost obraznic sau nu ai răbdare. Nu te hrănesc  pentru că așa te recompensez? Cine face asa?

Am auzit vorba asta, dar dacă s-a întâmplat cuiva, lui Larry îi place să creadă că originea acestei vorbe era din cauză că nu aveau ce mânca, pe timpuri. Părinții au instinctual nevoia de a hrăni copilul (nurishment through food).

Un alt exemplu:

Copiii de la grădiniță și mușcatul ca acțiune frecventă din cauza faptului că se simt deconectați de acasă, de părinți, de cadrul grădiniței. Educatorul, părintele e nevoie să fie, și metafora e foarte frumoasă, the sun not the judge. Cupa copilului cu nevoi e goală (unmet needs), copilul o umple cu mușcături, însă prin faptul că umplem cupa copilului prin identificarea nevoii lui, empatizarea cu nevoia lui, nu controlul ei, ajung la cooperare.

Adevărul este că nu e greu să fii părinte, e greu să te lepezi de moștenirea de parenting primită, de a o vindeca și închide, de a fi prezent alături de copil așa cum are nevoie, sănătos și empatic. Suntem cu toții în lucru, și ceea ce m-a emoționat, a fost momentul în care a spus – suntem și vom fi vocea interioară a copilului. Cum vrem să fie ea? 

Eu aud o voce care nu îmi place de cele mai multe ori, și lupt cu ea, deoarece îmi dau seama ce greu mi-a fost mie atunci. Nu aș vrea ca fiică-mea să audă o voce care să o facă să spună: eu voi face lucrurile diferit, nu ca părinții mei.

Conectarea este mai importantă decât controlul

Conectarea este mai importantă decât controlul – alternative la vocea interioară

Revin cu alte învățăminte și exemple concrete de la conferință, în curând.

Despre cum s-a văzut evenimentul ca impact și învățăminte, iată ce spun cei de la Parenting Academy:

Peste 600 de parinti „s-au jucat” ghidati de Dr. Lawrence Cohen, parintele Playful Parenting in lume.

Dr. Psih, Lawrence J. Cohen, parintele Playful Parenting in lume si unul dintre cei mai renumiti specialisti in educatie parentala, a sustinut sambata, 16 martie conferinta „O zi dedicata tie si relatiei cu copilul tau”. La invitatia Parenting Academy si a psih. Otilia Mantelers, dr. Lawrence Cohen s-a bucurat de implicarea a peste 270 de parinti in sala Hotelului Sheraton. Evenimentul a fost transmis si live, astfel alti peste 300 de parinti avand posibilitatea il urmareasca de acasa pe omul care inspira si ghideaza parintii in lumea jocului.

Exercitiile practice realizate cu parintii in timpul conferintei au facut din sala un spatiu deschis de joaca. „Dr. Lawrence Cohen a propus jocul ca fiind spatiul de desfasurare a lumii interioare a copilului. Ori de cate ori copilul are o frica, o grija, parintele poate initia un joc despre acea frica. Teama de monstru? Ne jucam de-a monstrul. Teama de testul de matematica? Aducem testul de matematica in joc. In aceste jocuri terapeutice copiii proceseaza si integreaza ceea ce simt si incep sa descopere ca au putere”, declara Otilia Mantelers, psiholog si Leader Head in Head Parenting Romania.

Americanul Dr. Lawrence Cohen a vorbit parintilor si despre limite – cum ne putem debarasa de limitele aspre pe care le-am invatat cand eram mici si cum putem invata un nou fel de a le seta – la nivelul copilului, cu empatie. Un instrument foarte important in parentaj pe care el il sustine este listening partnership – adica parteneriatele de ascultare in care doi parinti se asculta unul pe celalalt fara judecata, fara sfaturi si intreruperi, pentru simplul motiv ca cel care vorbeste sa se simta inteles si acceptat. Parteneriatele de ascultare, instrumente care origineaza din organizatia Hand in Hand Parenting au fost prezentate si experimetate in workshopul restrans de duminica, 17 martie, numit „Diving in Deeper”. In cadrul acestui workshop, dr. Lawrence Cohen asistat de psih. Otilia Mantelers au insotit parintii pe drumul catre sine, drum pe care copiii il deschid de cateva ori pe zi. Astfel, prin joaca fizica si harjoana, prin exercitii de ascultare si de experientiere fizica si multe altele, parintii prezenti la workshop au ajuns mai aproape de sine, dar si de copiii lor intrand in pielea acestora si intelegandu-le reactiile emotionale puternice mai bine.

Au fost 8 ore intense, cu rasete, cu lacrimi, cu joc si multa informatie. Le multumim tuturor partenerilor care au avut grija ca invitatii nostri sa traiasca experinta “Dr. Larry Cohen in Romania” la cele mai inalte standarde. Multumim Napolact Romania pentru de coltisorul “In tihna” si pentru delicioasele gustari, multumim Play Mobil, Pure Essentials, Jucariieducationale.ro, Aquavia, Editura Trei, Sono Diamanti si Sloop.

Mai multe detalii despre proiectul Parenting Academy gasiti pe www.parenting-academy.ro sau pe pagina de facebook a organizatorilor https://www.facebook.com/ParentingAcademy.ro/.

Foto credit: Parenting Academy

Dr. Lawrence Cohen

Dr. Lawrence Cohen și Otilia Mantelers – exemplificare listening partnership

Dr. Lawrence Cohen

Dr. Lawrence Cohen, imagine cu participanți conferință

0

Brioșe aromate cu leurdă proaspătă

Am o rețetă concepută ad-hoc de brioșe aromate cu leurdă proaspătă. Tocmai ce ne-am întors din prima excursie la pădure, din anul acesta. Am ieșit la pădure să respirăm primăvara, să culegem leurdă, să facem picnic într-un luminiș de pădure. Abia așteptam, după multe week-enduri răcite și cu treabă pe lângă acasă.

Partea cu preparatul brioșelor a mers repede, cea mai grea a fost partea cu spălatul frunzelor. La care cică a ajutat și mândra. Tot a spălat – leurda și jumătate de bucătărie, cu apă stropită peste tot cu spor.

Bun, între timp, cât eram la etapa spălat verdețuri, a venit o vecină de la care am primit ouă de țară și ștevie. Așa m-au pocnit 2 idei:

  1. Avem multe ouă și leurdă proaspătă, prin urmare fac brioșe pentru Loli.
  2. Avem ceapă verde, leurdă, stevie – voi face o ciorba de verzituri pentru părinți (noi) care au nevoie să slăbească.

Așadar, rețeta ad-hoc de brioșe aromate cu leurdă proaspătă:

  • 4 ouă
  • carne – tăiată mărunt, de care ai prin frigider, eu am pus 2 felii de mușchi de porc, un pic afumate (dacă nu vrei multe calorii, poți renunța la carne)
  • 2 linguri pline de brânză de vaci
  • leurdă – o mâna bună de frunze – tăiate mărunt sau după preferințe
  • un vârf de cuțit de griș
  • unt – un dreptunghi subțire (a se vedea în poză)
  • Fără sare, carnea era sărată

A amestecat mândra cu telul manual, apoi cu lingura. Toată compoziția am turnat-o în hârtie de brioșe, puse în forme de silicon.

brioșe aromate cu leurdă

brioșe aromate cu leurdă-work in progres

brioșe aromate cu leurdă

brioșe aromate cu leurdă – dreptunghi cu unt

Cuptorul l-am pornit cu vreo 5 min înainte să torn compoziția, la 220 grade.

brioșe aromate cu leurdă

brioșe aromate cu leurdă – gata de copt în cuptor

După ce am dat totul la cuptor, am setat ceasul la 30 min. Au fost gata în 25, probate cu scobitoarea.

brioșe aromate cu leurdă

brioșe aromate cu leurdă – plating cu talent. A fost impresinată Loli, a mâncat o jumătate din cea tăiată, adică egal cu succes:))

Leurda a avut mare succes la fata mea. A mâncat și la pădure, acasă eu spălăm, ea mânca, când nu era ocupată cu răspânditul apei peste tot. Am zis că m-a ajutat cu spălatul? Am zis.

Proprietățile leurdei pe scurt și chestii de biologie (în caz că vă întrebă copilul de ce l-ați luat la cules)

  • Este cunoscută sub numele de usturoiul sălbatic sau/și usturoiul ursului. Denumirea în latina este Allium ursinum, în latină ursinum derivat din ursus înseamnă urs. Se spune că la început de primăvară urșii consumă leurdă pentru a elimina toxinele acumulate pe timpul iernii.
  • Componente benefice: vitamina C, compuși cu sulf cu rol antioxidant, fenoli, se pot extrage uleiuri volatile.
  • Leurda crește în pădure, în zone cu luminiș, o găsești după miros.
  • Unii consumă toată planta, alții doar frunzele, în stare proaspătă sau în alimente gătite.
  • Beneficii pe scurt: stimulare digestie, antimicotic, detoxifiere, supliment alimentar folosit ca adjuvant pentru bolile respiratorii, acnee, dermatite.
  • O resursă utilă și pe gustul celor pasionați să afle mai multe AICI.

Eu nu o folosesc cu un scop anume, îmi place gustul, mă leagă amintiri dragi de această plantă – vacanța de primăvară la bunici, friptura cu leurdă, Sărbătoarea de Paști.

Spor la gatit! Rețete încercate, treburi de bucătărie am pentru inspirație la Povești din bucătărie.

 

0

Un parteneriat pentru educaţie și prietenie – Școala din parc- ateliere de conectare a copiilor cu natura

Școala din parc – Ateliere de conectare a copiilor cu natura este un concept Kinder Trips și Un soi de blog. Acesta este un parteneriat pentru educație și prietenie, început la final de 2018 și implementat în februarie 2019, cu oportunități de dezvoltare pe roll.

Cum ajungi aici? Păi să vedem…

  • Primul pas este despre intenție și documentare

In lumea din spatele ecranului e ușor să dai click/accept la friends cu unul altul, să dai like și share, să apreciezi, să nu apreciezi, să judeci ușor sau să crezi ceea ce se dovedește, la un moment dat, a fi neadevăruri (fake news), experiențe expuse nerealist doar pentru a epata etc.

Să construiești parteneriate cu oameni pe care îi știi, pentru început, din lumea aceasta și să funcționeze, în sensul de învățare reciprocă, de atingere obiective propuse, de a fi onești în munca depusă, este greu.

Fiecare parteneriat funcționeaza pe baza unor concepte și idei bine definite și în care cred partenerii.

Găsirea direcțiilor de dezvoltare pentru un parteneriat sincer și de viitor, ce poate fi implementat folosind abilitățile fiecarui om implicat, necesită timp, mult brainstorming, încredere. Pun și curaj. Ai nevoie și de curajul acela de început să pui în practică tot ce ai pus pe hârtie.

Pe jumătatea Kinder Trips – Miruna o știam de la întâlnirile cu bloggeri din cadrul Digital Parents Talks. De la aprecierea muncii fiecăreia și împărtășind idei de proiecte și de concepte, am ajuns să vedem că există posibilitatea de a ne uni ideile într-un proiect care se pliază pe cunoștințele noastre și pasiuni comune.

  • Pasul al doilea este despre cine este fiecare și despre cum creștem împreună

În zona de blogging este multă competiție, let’ face it. Competiția e bună la nivel de livrare conținut, educare public. Că asta vrem, nu doar să spunem povești. Competiția stimulează informarea corectă și livrarea de conținut țintit.

Orgoliile personale nu ar trebui să interfereze cu mesajul livrat și cu a fi o prezență responsabilă, onestă în online.

Am adăugat lucrurile astea aici pentru că în blogging, ca în orice domeniu, este frica asta de a nu te deschide ca învățare către altcineva. Ne ferim să ne punem la bătaie cunoștințele, să le share-uim și să creștem împreună.

  • Pasul al treilea este despre implementare și outcomeun parteneriat pentru educație și doza de curaj pentru cei care se tem (hai, inspirație)

Parteneriatul pentru educație nu este pentru mai mult trafic pe blog (nu strică, evident), nu pentru un like în plus, ci pentru experiența pe care ți-o oferă. Poți spune că este un parteneriat de investiție pentru tine ca om.

Așadar,

Școala din parc în 6 ipostaze:

Școala din parc

Școala din parc – de la început – o idee, a plimbare prin parc

Documentare foto și planificare – https://kindertrips.com/ro/plimbare-urbana-prin-bucuresti/

Școala din parc

Școala din parc – peisaj de iarnă

Școala din parc

Școala din parc – cover eveniment

Școala din parc

Școala din parc- una dintre fișele de lucru

portret uriaș din elemente ale naturii

Școala din parc – portret uriaș din elemente ale naturii

Școala din parc

Școala din parc- research pe teren, colectare materiale – Miruna și Silviu – partenerii Kinder Trips

Școala din parc

Școala din parc- research pe teren, colectare materiale – Un soi de blog (subsemnata) și Miruna – o jumătate de Kinder Trips 🙂

Pentru a vedea ce pregătim, ce idei avem și cum putem să participați la evenimente organizate în cadrul parteneriatului nostru, vă invit să urmăriți paginile de Fb ale blogurilor noastre https://www.facebook.com/kinder.trips/ și https://www.facebook.com/unsoideblog/ sau să vă abonați la newslettere pentru a primi în timp util informații.

ps. Dacă ai o idee pe care o putem dezvolta împreună, sunt deschisă să o discutăm și vedem cum putem lucra pe ea, sau să te ghidez către cine care are know-how-ul potrivit.

1

Cele mai citite cărţi de la începutul anului 2019, vârsta 4+

Cele mai citite cărți de la începutul anului 2019, la noi în acasă, vi le voi prezenta mai jos. Sunt preferințele fetei mele, unele sunt din lista fiecărei seri. De obicei avem 3- 4 cărți pe seară, înainte de culcare, la lanternă, așa cum ne este stilul. Citim și ziua, dar cum timpul pe acasă e destul de puțin, din motiv de grădiniță, logoped etc, seara e vremea poveștilor.

Așadar, iată cele mai citite cărți de la începutul anului 2019:

1. Lotta și bicicleta – Astrid Lindgren, llon Wikland‎

Lotta este fetița cea mică a unei familii de pe strada Zurbagiilor. Are 2 frați mai mari și ea își dorește să facă tot ce fac ei. Orice, de altfel. Și chiar dacă nu poate, ea este foarte neînduplecată. Se asigură singură că știe să meargă pe bicicletă, că are ochi ca ai fraților, toate acestea În secret!

cele mai citite cărți de la începul anului 2019

cele mai citite cărți de la începul anului 2019 – copertă Lotta

”Sigur că știu să merg pe bicicletă! Ba da, știu! În secret!”

  • Pentru 4+ este o carte tare simpatică, în care copilul se recunoaște la comportamente și trăiri.
  • Pentru părinți – loc de început discuții despre schimbările pe care le simt în interiorul lor copiii, pe măsură ce cresc, despre gelozia și dragostea pentru frații mai mari și nevoia de atenție 1 la 1 sau cu toți frații.

2. Balul Florilor – Sigrid Laube

Legumele au balul lor. Florile au balul lor și niciodată nu se amestecă. Dar domnul Conopidă și domnișoara Morcov vor merge la balul florilor chiar dacă nu sunt încurajați de legumele prietene, din același strat.

cele mai citite cărți de la începul anului 2019

cele mai citite cărți de la începul anului 2019 – coperta Balul florilor

cele mai citite cărți de la începul anului 2019

cele mai citite cărți de la începul anului 2019 – la balul florilor

Este o poveste despre toleranță, despre aparențe și diferențe, nevoia de ieși din tipar și de a reuși să găsească acceptarea.

”La următorul bal să veniți negreșit! spuse domnul Levănțică foarte înflăcărat. Oare îl vrăjise puțin grațioasa domnișoară Morcov?”

Dacă  ți-ai imaginat vreodată că nu te va încânta o carte cu personaje legume și flori, te sigur… așa va fi!

  • Pentru 4+ e foarte interesant ilustrată, personificarea florilor și legumelor este minunată. Cartea are un ton calm, conversațiile deși la un moment dat se precipită în legătură cu atitudinea fandosită a florilor și despre legumele care sunt bune doar pentru că zac în supă, există un zen bine imprimat al poveștii.
  • Pentru părinți – este o carte de povești care inspiră la calm și conectare cu copilul, pentru că nu poți citi ca pe un prospect de medicament, trebuie să te implici în poveste.

3. Nu lăsa porumbelul la volan – Mo Willems

Este o poveste scurtă, mult ilustrată, foarte faină, dacă treci de ridicul și te prinzi că este despre transfer de putere pentru copil. O reiau într-un post separat. A fost folosită în prezentarea lui Lawrece Cohen, la conferința de sâmbăta trecută și vreau să vă spun cum a integrat el cartea în informația pe care a livrat-o.

4. Nu mi-e somn – Colecția Micul Zen – Louison Nielman, Thierry Manes

Este una dintre cele 4 cărți din colecție. Este foarte iubită de fetița mea și, totodată, favorita mea din colecție.

  • Pentru 4+ – sunt prezentate 4 povești cunoscute de copii, trăite de ei
  • Pentru adulți – 4 situații de gestionat atunci când copilul se duce la culcare fără chef, când nu-și găsește cartea preferată de citit înainte de culcare, are nevoi care solicită părintele și care se dovedesc a fi nevoi de reconectare, de hrănirea a emoțiilor lui la timp de seară.
cele mai citite cărți de la începul anului 2019

cele mai citite cărți de la începul anului 2019 – coperta Nu mi-e somn

cele mai citite cărți de la începul anului 2019

cele mai citite cărți de la începul anului 2019 – exerciții de calmare

Fiecare poveste este urmată de un model de ritual de seară (exerciții de relaxare, masaj) pentru copii și părinți – binevenite dacă nu ai astfel de idei și care ajută la conectarea cu copilul.

5. Colecția Mog – povești cu pisica Mog. Nu pot să spun că mă dau în vânt după Mog, însă Loli nu doarme dacă nu citim măcar una. Nu le-am fotografiat, pe elefant sunt aproape toate, sunt și variatele în limba engleză.

Favoritele sunt:

  • Mog și bebelușul
  • Mog și iepurilă
  • Mog în întuneric – nici nu înțeleg prea bine povestea, dar animalele ciudate din poveste o fascinează pe fiică-mea
  • Mog la veterinar
  • Mog pisica uitucă
  • Mog învață alfabetul
  • Prostioara lui Mog – la asta chiar nu sunt de acord cu titlul

Nu este despre Mog, dar este de aceeași autoare – Tigrul care a venit la ceai. Pe fetiță o cheamă Sophie. Loli (Sofia- Lorena) nu dă pagina până nu mă convinge că nu e despre ea – Nu sunt eu. Da, mami, e altă Sophie.

  • Ilustrațiile cărților cu Mog sunt simpatice, pisica este frumos desenată și e o ea, iar eu am tendința ca atunci când citesc să mă refer la Mog ca la un motan, nu o pisică. Așa a fost feelingul inițial. Nu mă întrebați de ce…

6. Peștele curcubeu – Marcus Pfister

Este o carte frumos ilustrată, senzorială prin acei solzi care te invită la pipăit pe fiecare pagină. Așadar, se potrivește și pentru 2+.

cele mai citite cărți de la începul anului 2019

cele mai citite cărți de la începul anului 2019 – solzii sunt tare atractivi la pipăit

  • Peștele curcubeu integrează ideea de a fi diferit și de prietenie, de a recunoaște nevoia de a fi cu cei care te apreciază pentru cine ești cu adevărat, nu pentru cum arăți. Vanitatea este atinsă ca subiect și interpretată pe înțelesul celor mici.
cele mai citite cărți de la începul anului 2019

cele mai citite cărți de la începul anului 2019 – fragmentul în care peștii îl părăsesc

”La sfârșit de tot, Peștelui – curcubeu nu-i mai rămăsese decât un solz sclipitor. Unul singur. Pe toți ceilalți îi dăruise. Dar era fericit, mai fericit ca niciodată”

7. Girafa care nu voia sa se spele – Christine Beigel, Herve Le Goff

 Știi cum seara copilul ar face orice, numai să nu se spele, să ia cina, să meargă la culcare. Ei bine, aceasta este povestea girafei care nu voia să se spele și este o poveste în poveste, spusă de Buni Cloșcă pentru puii murdari și cum reușește ea să îi facă să coopereze când vine vorba de ora de baie.

cele mai citite cărți de la începul anului 2019

cele mai citite cărți de la începul anului 2019 – coperta

  • Sincer, nu mă pasionează povestea tare, poate traducerea nu e chiar reușită, dar mândrei îi plac desenele și cum citesc eu pe alocuri povestea, așa că e pe lista celor mai citite cărți. Deocamdată!

cele mai citite cărți de la începul anului 2019 – fragment – girafa se ascunde

8. Lama lama în pijama – Anna Dewdney

O carte care se pare a inspirat producerea unui serial pe Netflix.

  • Este o altfel de interpretare pentru nevoia de conectare a copiilor înainte de somn, cu părinții.
cele mai citite cărți de la începul anului 2019

cele mai citite cărți de la începul anului 2019 – coperta

cele mai citite cărți de la începul anului 2019 – fragment

Lama lama în pijama nu poate adormi. Ar vrea apă, ar vrea multe lucruri și să vină mama. Mama vine să liniștească puiul și lama adoarme liniștită.

9. Cărți cu gâsca Petunia – Roger Duvoisin

  • Petunia
  • Ai grijă, Petunia! 
cele mai citite cărți de la începul anului 2019

cele mai citite cărți de la începul anului 2019 – coperta Ai grijă, Petunia, credit foto elefant.ro

cele mai citite cărți de la începul anului 2019

cele mai citite cărți de la începul anului 2019 – coperta Petunia, credit foto elefant.ro

Povestile au ca personaj principal gâsca Petunia, o gâscă caragioasă, nemulțumită și încăpățânată ce trăia la fermă. Petunia învață în ambele povești lecția onestității și recunoștinței. Povestea include propoziții ritmate, cuvinte cheie repetate intenționat pentru captarea atenției, ajută astfel micul cititor să rețină ideea principală ce a declanșat aventură Petuniei. Ilustrațiile sunt în genul old school, dar foarte frumoase.

  • În prima poveste – Petunia găsește o carte și cu ea sub aripă și credința că cine are o carte este foarte isteț, împarte sfaturi în dreapta și stânga, fără să aibă vreo soluție reală, corectă la problemele prietenilor. Vă dați seama că finalul este revelator pentru Petunia și copil.
  • Ai grijă, Petunia – este despre apreciere și recunoștință, despre călătoria Petuniei pentru a găsi iarba mai verde și mai grasă. Cea din curte, nefiind pe gustul ei. Surpriză, tot cea din curte e mai verde și mai grasă. Dar până să realizeze asta are parte de multe întâlniri/pățanii care o ajută să găsească ceea ce căuta.

10. Fantasticele cărți zburătoare ale domnului Moris Lessmore – William Joyce

O carte cu ilustrații deosebite, cu o poveste destul de abstractă pentru copiii de 4+, dar nu fiți intimdați de carte, lăsați copilul să asculte și să cuprindă povestea în felul lui. Loli a înțeles că este despre dragostea pentru cărți și importanța cititului. Nu o să îți spună fix asta, va spune că băiatului îi plac cărțile și cărțile sunt zburătoare.

cele mai citite cărți de la începul anului 2019

cele mai citite cărți de la începul anului 2019 – coperta

cele mai citite cărți de la începul anului 2019

cele mai citite cărți de la începul anului 2019 – Moris are grijă de cărți

”Povestea noastră se încheie așa cum a început…cu deschiderea unei cărți.”

Astea sunt poveștile des reluate de noi, citim și alte cărți pe lângă, pregătim o listă viitoare cu povești noi descoperite. Până atunci, poți vedea aici la Recenzie carte copii care sunt cărțile care ne ispiră fie prin ilustrații, fie prin mesaj.

Spor la citit!

0

Cum putem accesibiliza activităţile culturale pentru persoanele cu dizabilităţi?- Roger Ideishi, București, martie 2019

Știi cum e să privești un om fără speranță? Nu știi. Pentru că nu e chiar fără speranță (acolo tot e ceva), e un om care nu are nimic. Nici speranță, nici credință, nici ”ce-o să dea D-zeu”, așa cum spun mulți. Are doar o ridicare din umeri și atât. Un pupic pe obrazul copilului și atât.

E trist, dacă voiai un răspuns. E trist până la fundul Gropii Marianelor și înapoi.

Minunea lui nu se va întâmpla niciodată. Iar minunea de care se agăță unul altul – “trăiește, ne umple viata”, nu e minunea de care are nevoie. Ce minune să simți când urmează ani lungi fără nimic. Adică faci lucruri, lupți dar știi că le faci ca să nu stai. Nici măcar disperare nu ai. Disperare înseamnă să te agăți de ceva, să mai crezi un pic, ca la bolnavii care încearcă diverse tratamente ce prelungesc un timp agonia, boala, viața. Le prelungesc și pentru ei contează. Pentru tine nu contează, prelungește stare care nu evoluează. Și când se va sfârși, că se va sfârși la un moment dat, va fi trecut așa mult timp că nu ai ce vindeca, nu ai ce aduna ca să trăiești din nou. Nici ani, nici prieteni, nici sănătate.

Acesta este cel mai trist text pe care l-am așternut vreodată. S-a întâmplat într-o seară după ce am venit cu Loli de la terapie. De ce îl pun aici, deși urmează ceva plin de speranță și cu mult folos pentru noi toți? Pentru că există multă tristețe acolo unde nu ai cum schimba ceva ca mentalitate, viziune și, deși nu crezi, fiecare om are ceva în el, care te surprinde.

L-am pus aici pentru că eu cred și pentru acel fără speranță, vreau și pentru el, chiar dacă el nu mai are așteptări. Și da, speranța vine când ești cel mai jos, căzut, rupt de suferință și deși pare că nu vine, vine cumva.

Și, iată că, dacă nu a zis-o nimeni până acum, un om a zis, nu chiar în cuvintele astea – e nevoie să știi cum să trăiești pe lângă dizabiliate, nu să trăiești doar în ea, e nevoie să cunoști fapte și să le clarifici și pentru restul lumii. Și e simplu, nu costă. Cum de am ajuns să aud așa ceva, acum o săptămână, a fost posibil prin 2 oameni Ruxandra și Vlad Mateescu 2 Supereroi printre noi, care au înțeles că este nevoie să faci lucruri, să dai exemplu și să aduci și pe alții să expună clar, ce este, oarecum evident, dar nevăzut: actionăm perfect normal în diverse situații, indiferent de nevoile noastre, specifice și nespecifice și în loc să judecăm instant, să stăm un pic, cu suflarea și judecata, și să înțelegem.

Supereroi printre noi a pus încă un pic la temelia unui vis comun tuturor celor care cunosc dizabilitatea și o trăiesc – acela de a accesibliza activitățile culturale pentru persoanele cu dizabilități, de a le scoate din casă, de a le oferi șansa de a se bucura de un spectacol de teatru, dans, de muzică sau artă grafică, de un muzeu sau o galerie de artă. Adică de tot ceea ce ne bucură pe noi, dar lor le este inaccesibil acum.

Despre accesiblizarea activităților culturale pentru persoanele cu dizabilități profesorul Roger Ideishi, venit în România la invitația Supereroi printre noi, a vorbit în cadrul unui workshop gratuit la București, pe care l-au organizat în parteneriat cu Happy Cinema București și Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Psihologie și Științele Educației.

Workshopul ținut de Roger a durat 2 zile: prima zi a fost dedicată familiilor și operatorilor culturali, ziua 2 pentru profesioniștii din domeniul psihologiei/psihoterapiei.

Roger Ideishi e director și profesor de terapie ocupațională la Universitatea Temple din Philadelphia, Pennsylvania, SUA. Eforturile lui se îndreaptă către a crea acces în comunitate și oportunități pentru copiii cu abilități senzoriale și cognitive diverse. Oferă consultanță organizațiilor comunitare și creează oportunități de învățare cu sens pentru copii și familiile lor. Oferă consultanță organizațiilor de artă la nivel regional, național și internațional în accesibilizarea spectacolelor de teatru, muzică, dans, vizite la muzeu și la grădini zoologice. E profesor asociat la Universitatea Metropolitană din Tokyo, Japonia.

Roger a început cu prezentarea orașului unde locuiește și munca sa de terapeut ocupațional de peste 30 de ani, și a marcat fix de la început o frază cheie, un obiectiv pe care vrea să-l atingă prin munca sa, pe care noi să îl atingem ca societate:

Accesibilizare lumii pentru toți este de fapt punctul de început și nu definește incluziunea, care asigură practic acțiuni pentru fiecare nevoie specifică. Aici trebuie lucrat.

Adevărul este că de-a lungul timpului opera, teatrul, activitățile artistice, culturale au fost închise în jurul lui NU și a unei ascultări pasive – NU vorbi, NU te mișca, NU, NU…

Respectul pentru arta de orice fel, multă vreme, s-a tradus în a NU trăi exploziv emoția care vine din artă, ci de a o pune sub semnul apaticului NU. Ne place ceva, dar nu ne facem auzit extazul, ne bucură ceva peste măsură, dar nu hohotim de fericire, ne vine să dansăm, țopăim, dar nu avem voie a mișca un deget. Cum să te bucuri de ceva dacă nu o poți exprima, iar pentru nevoile speciale, tocmai aici e puterea lor de a cuprinde lumea – să te faci auzit, să te faci văzut, să exiști prin tot ce este al tău – mișcare, agitație, vorbit încontinuu etc.

Nu are importanță de unde au apărut aceste reguli, cine a făcut aceste reguli, care pentru mulți dintre noi nu sunt deranjante și nu ne limitează accesul la ceea ce ne interesează ca artă, cultură, muzică, dar limitează pe cel care nu le poate integra pentru că așa funcționează. Și, de menționat, nu e nimic greșit în asta. E nevoie doar să schimbi perspectiva.

Misiunea lui Roger, apoi a noastră prin ceea ce ne-a învățat, este de consiliere a instituțiilor culturale, educatorilor culturali, terapeuților, părinților copiilor cu dizabilitate, adulților cu dizabilitate pentru a putea asigura includerea persoanelor cu dizabilități în viața culturală a locului unde trăiesc. De fapt, așa cum s-a exprimat el, este vorba despre crearea de oportunități pentru persoanele speciale și meaningful participation – adică experimentarea culturii de către personale cu dizabilități și descoperirea modalităților de când și cum pot accesa actul cultural.

Experimentarea culturii de către persoanele cu dizabilităţi

Înseamnă să pătrunzi în comunitate, să te implici, dedici comunității de oameni care includ persoane cu dizabilități. Acest lucru poate fi înfricoșător, chiar pentru un terapeut, dificil la fel ca ieșirea din mediul cunoscut, sigur, predictibil pentru o persoană cu dizabilitate.

Cum simte lumea o persoană cu dizabilitate?

  • Un loc nou cu sunete, imagini ce se succed cu rapiditate, spații mari, sunt procesate cu multă anxietate. Valabil pentru oricine, de altfel. Și ceea ce greșit credem atunci când ne implicăm în a accesibiliza cultura pentru dizabilitate, este că procesarea este lentă, că gândesc lent. Majoritatea persoanelor cu dizabilitate neuro-cognitivă nu procesează lent, ci diferit. În acest diferit – includem și rapid și lent ca orice persoană fără dizabilitate.
  • Modul în care se procesează informația pentru persoanele cu dizabilitate este parte esențială în a concepe moduri de accesibilizare a culturii. De obicei atunci când suntem expuși la nou, situații noi, pentru a trece de anxietatea de început, căutăm ceva familiar, ceva care să ne anticipeze ce va urma.

Cum creezi predictibilitatea în mediul cultural?

Pentru început, munca care presupune accesibilizarea culturii începe cu familia, apoi cu școala care asigură mediul persoanei cu dizabilitate, apoi cu comunitatea în care trăiesc. Comunitatea nu asigură anticipația care le-o conferă mediul organizat al familiei și al instituțiilor care îi educă, respectiv oferă suport terapeutic. Comunitatea nu cunoaște nevoile unei persoane cu dizabilitate și, fără să știe că există o nevoie specială, cataloghează părinții cu copii cu dizabilitate ca fiind părinți răi, care au copii needucați, cu comportament neadecvat. ”Părinții răi” nu pot controla copilul la piesa de teatru, restul se consideră deranjați de cel care nu face decât să-ți exprime bucuria de a participa la un spectacol. Izolarea socială devine singura soluție, părinții vor sta acasă, copiii cu dizabilitate vor sta acasă, nu vor ieși în comunitate din acest motiv, de a nu fi ridiculizați, judecați, de a nu deranja. Acest ”a nu deranja” – neagă dreptul copilului și al părinților de a participa la viața socială a unei comunități.

Muzeele, cinema-urile, teatrele – istoric vorbind, nu sunt locuri frecventate de persoanele cu dizabilități. Temerile părinților, îngrijitorilor persoanelor cu dizabilități sunt greu de îndepărtat, deși, poate, de-a lungul timpului s-au făcut proiecte și au existat încercări de a include persoanele cu dizabilități în actul cultural al unei comunități. Însă acestea au fost specifice – pentru dizabilități (locomotorii, vizuale, auditive) care excludeau dizabilitatea neuro-cognitivă.

În cazul dizabilităților neuro-cognitive procesarea informațiilor este diferită, nu neapărat înceată, lentă și necesită documentare din partea celor care vor să accesibilizeze cultura. În primul rând, trebuie înțeles și integrat perfect faptul că o personă cu dizabilitate neuro-cognitivă procesează diferit informația, poate chiar lent, dar asta nu înseamnă că nu înțelege.

Procesarea senzorială și cognitivă este ușor de înțeles și explicat dacă îți oferi timp să analizezi propriile emoții, simțuri. Adică, cele 5 simțuri prin care adunăm informații din mediul înconjurător. De fapt, sunt 8 simțuri, dacă cauți mai bine, și acele 3 sunt legate de mișcare. Toate aceste simțuri ne ajută să integrăm lumea cu care suntem în contact. Creierul primește stimulii și știe ce să facă cu ei. Pentru persoanele cu autism, dizabilitate intelectuală, alte afecțiuni neurologice și psihiatrice, informația se înregistrează în ceea ce specialiștii numesc hiposenzitivitate sau hipersenzitivitate.

  • Hiposenzitivitate – persoana experimentează senzații mai slab decât restul
  • Hipersenzitivitate – senzațiile sunt mult mai intens experimentate.

Roger Ideishi a explicat:

SENSIBILITATEA LA LUMINĂ

  • În caz de hipersensibiliate la lumină – persoana are senzația de lumină pe față, pe corp tot timpul, așa că lumina care vine dintr-o sursă mică sau puternică este procesată la fel, și reacția normală atunci când te simți cu o lumină puternică în față – este de a privi în jos, de a fi retras, de a nu te uita prea mult în jur – în traducere  pentru cel care nu știe – nu are abilități de comunicare socială. În contextul unei astfel de sensibilități reacția este pur normală, la fel cum și ar fi și a ta dacă ai avea un bec ce te luminează fix pe față tot timpul.
  • În caz de hiposenzitivitate la lumină –  nu primesc îndeajuns informații, camera este prea întunecată ca să se orienteze vizual – de aici nevoia de mișcare a capului stânga – dreapta, de mișcare mai multă care să ajute la captarea spațiului, persoanelor, decorului.

Spațiile culturale au nevoie să adapteze cadrul artistic pentru persoanele care procesează senzorial diferit. Lumina și sunetul pot fi ușor adaptate, fără costuri suplimentare. Într-adevăr partea de acomodare a stimulilor din spațiile culturale poate fi provocatoare, pentru că există un fel de mix de dificultăți de procesare – hiposensibil la lumină, hipersensibil la sunete, sau la mai mulți stimuli. Cu toate acestea se poate.

SENSIBILITATEA LA SUNET

  • Sensibilitatea la sunet – este nevoie să fie înțeleasă deoarece un spectacol de teatru, o conferință, un atelier de muzică are un anume sonor care la hipersensizitivi înseamnă țipete. Emoția declanșată va fi de stres, de ce am făcut rău ca să țipe cineva, și nu e un sentiment confortabil. Imaginază-ți că cineva țipă la tine constant, cum te-ai simți?
  • Pentru cei hiposensibili informația audio ajunge greu, nu înseamnă cu nu aud, ci că primesc mai puțin decât o personă fără sensibilități anume legate de intensitatea sunetului. Reacția tipică pentru acestă situație și pentru oricine aflat în situația de a nu distinge sunete este să se apropie de vorbitor, de ceea ce emite sunetul sau să spună cu voce tare – Ce ai spus, ce se aude? Imaginează-ți viața – repetând încontinuu interlocutorului tău – ce ai spus, apropiindu-te mult de cineva, invadând spațiul personal al celui care vorbește cu tine. Răspunsul natural al oricui este îndepărtarea de tine. Ce vrei simți? – nu mă place, de ce mă respinge, cu ce am greșit? Dar sunt răspunsuri normale de comportament, e ca și cum cineva le-ar vorbi în soaptă tot timpul, pentru că așa integrează corpul lor informația, așa se procesează ceea ce primește din exterior. Frustrant, nu?

Ex. Spectacolul William Tell are o secvență minunată cu trompete, iar trompetele nu sunt silențioase, muzica crește în intesitate gradat, scade, iar crește, foarte frumos de altfel (remember desenul Călărețul singuratic – Hi-oh, Silver). Prin urmare, muzica în această parte a spectacolului este foarte puternică, un hipersensibil nu se va simți comod cu acestă secvență cu sunete intense, experiența va fi una extrem de înfricoșătoare, traumatizantă chiar. Probabil copilul cu dizabilitate, adultul cu dizabilitate, pe viitor, nu va mai fi interesat de acest gen de spectacol.

Muzicienii nu pot cânta mai încet, soft, dar Opera, Teatrul POATE pentru cei hipersensibili:

  1. pune la dispoziție CĂȘTI, pe care să le poarte pe durata spectacolului
  2. permite libera mișcare în sală, spre holul concertului, să stea lângă ușă, să audă de la distanță muzica.

Sunt soluții simple, acomodări fără efort care pot fi făcute de orice instituție de cultură, și care permit ca arta să fie experimentată în termenii sensibilității lor.

roger ideishi

Roger Ideishi – postere cu signalistică activități cullturale accesibilizate

3. pentru persoanele hiposensibile la sunet – se poate încuraja libera mișcare până la marginea scenei, pentru a simți vibrația, sunetul.

Toate aceste măsuri necesită educarea publicului. Publicul are nevoie să înțeleagă că fiecare are dreptul la artă, la cultură, la a-și exprimă înțelegerea pentru actul cultural fie prin mișcare, apropierea de scenă, purtarea de căști, atingerea scenei.

SENSIBILITATEA LEGATĂ DE MIȘCARE – kinestezică sau simțul poziției și mișcării în spațiu

Senzația de mișcare – vine de la gravitație, din nevoia de a te poziționa cu pământul.

  1. Persoanele hipersensibile – simt gravitația mai intens ca ceilalți. Imaginează-ți cum e să îți fie frica că la orice mișcare te vei prăbuși. Reacția normală atunci când simțim că ne prăbușim este de încordare, ne strângem mâinile pe lângă corp, limităm mișcarea. Așa face un hipersensibil, și este normal!

Problema se pune – Dacă nu mă mișc, cum aș putea să adun informații din jurul meu, să experimentez arta? Ideea este că dacă ai în vedere un spațiu unde dansul este exersat, accesbilizarea lui va fi pe direcția cum îl experimentez, cum particip?

Dansul nu înseamnă doar mișcări ample, succesiuni rapide de mișcări.

Dansul poate fi experimentat: 

– prin mișcări nu foarte ample, cu suport – ținut de mână, în pereche, în grup, mici obiecte* (fidgets) de ținut în mână, utilizate pentru reducerea stresului și anxietății.

– sala de dans poate fi echipată cu materiale de suport, de care cursantul hipersensibil la mișcare se poate susține.

Suportul din sală (material, personal educat)- ajută la orintarea în spațiu, la înțelegerea spațiului, la experimentarea(ajustată motric) a dansului.

*Fidgets – nu necesită buget mare, pot fi din realizate din materiale reciclate, se poate observa și din link.

2. Persoanele hiposensibile – experimentează gravitația mai puțin ca restul. Noi știm ce să facem ca să nu cădem, ei nu au frica aceasta. E o senzație interesantă – simt un pic de gravitație dar nu cât să aibă simțul orientării, al spațiului. Atunci ei încearcă să ”găsească gravitația”- se mișcă mai mult, sar mai mult, ating mai mult pentru a integra spațiul, perimetrul unde se află.

Dansul pentru hiposenzitivi – este perfect, îi ajută mult la înțelegera spațiului, la ”găsirea gravității”, nu necesită acomodări speciale.

Rogera a povestit un exemplu frumos și emoționant de acomodare a actului cultural. Context – opera Hansel și Gretel – la care a participat o tânără de 16 ani, hiposensibilă la mișcare. În timpul spectacolului se mișca mult, simțea nevoia de a se plimba în apropierea scenei. Mama fetei era stresată – nu te mișca, stai locului. Fiind un program adaptat pentru nevoi speciale, personalul a sfătuit mama să se relaxeze, să își lase fiica să se conecteze cum simte ea la spectacol și să se bucure amândouă de spectacol. Tânăra pe durata spectacolului nu s-a uitat la scenă, nici pentru un minut, dar se mișca în ritmul actorilor, și deși părea ciudat că ea face asta, ea a procesat întregul act de pe scenă. Cel mai bine s-a văzut acest lucru în momentul când a imitat acțiunea actorilor- de a adormi, deși, să ne reamintim, ea nu se uita la scenă, doar cât îi permitea vederea periferică să vadă din spectacol. Tot mama a realizat cu lacrimi în ochi și transmis personalului de la teatru că fiica ei a înțeles opera și s-a conectat la cadrul operei, prin faptul că a sesizat lumina verde a decorului și a rămas mult timp nemișcată în zona astfel luminată a scenei. Culoarea verde era culoarea preferata a fetei, un aspect despre care personalul nu știa inițial.

Prin urmare, prin faptul că tinerei i s-a oferit cadrul și suportul de a experimenta un spectacol așa cum știe ea a experimenta lumea, în felul ei de aduna informația, a fost un pas excelent în a înțelege că persoanele cu dificultăți senzoriale se pot conecta la artă, pot înțelege arta.

Acomodarea/accesibilizarea spațiului cultural, actelor culturale pentru persoanele cu dizabilități uneori înseamnă doar să relaxezi regulile – te poți mișca, poți atinge, poți ieși din sală, poți purta căști pe urechi. Este un proces gratuit, nu necesită buget special, doar bunăvoință.

Când spun bunăvoință, mă refer la creșterea capacității de înțelegere. Pentru tânăra de mai sus, nu vorbim despre nevoia de a atrage atenția, de a face lucrurile diferit în mod intenționat, ea are nevoie să își exprime ceea ce corpul ei îi comunică: să se miște, să atingă. Ea experimentează lumea diferit, la fel ca restul, incluzându-te și pe tine. Publicul trebuie educat să înțeleagă nevoia persoanelor cu dificultăți senzitive de a fi acceptate pentru ceea ce sunt.

Este important ca fiecare instituție de cultură să redefinească misiunea ei, termenul accesibilitate să cuprindă și incluziunea. Incluziunea este greșit înțeleasă ca prezență fizică, includere în spațiu, fără angajare în conceptul livrat de instituție. Asiguri prezența persoanelor cu dizabilități (rampă, lift, marcaje nevăzători), dar nu există oportunități de acomodare specială pentru perceperea mesajului cultural livrat, în mod obișnuit. Ex. personal special educat pentru persoanele cu dizabilitate, materiale de suport tangibile pentru procesarea informației.

Multe instituții consideră că prin includerea spațială, prin facilitarea accesului fizic, aici practic se oprește accesibilizarea culturii pentru persoanele cu dizabilități.

Ideea este că atunci când organizezi o activitate culturală trebuie să cunoști publicul, mediul social unde se va ține activitatea și să îți propui un eveniment public, un eveniment special, educatori culturali specializați pentru includerea persoanleor cu dizabilități. Dacă întrebi părinții copiilor cu dizabilități, prin prisma experienețelor lor, vor fi motivați ”să iasă din casă” doar de un eveniment special. Și e de înțeles, însă gândind un eveniment public, acomodat pentru toate categoriile de public, atunci realizezi incluziune și totodată educi publicul tău, cel obișnuit, să aibă o experiență publică incluzivă.

Roger Ideishi

Roger Ideishi – accesibilizare activități cullturale

Cu cine trebuie să lucreze instituțiile pentru realizarea de evenimente incluzive?

  1. Cu familiile persoanelor cu dizabilități, cu persoanele adulte cu dizabilități pentru că ei sunt specialiști în dizabilitate.
  2. Cu comunitatea căreia se adresează în mod obișnuit, pentru a o pregăti pentru evenimente incluzive. Dacă comunitatea nu e pregătită, atunci evenimentele speciale sunt o soluție de moment. În paralel să se lucreze cu comunitatea până când informarea și educarea comunității crește nivelul de pregătire pentru evenimente publice incluzive.

Scanarea comunităţii

– din punct de vedere social și cultural este necesară pentru a putea începe munca la accesibilizarea unui spațiu, pentru acomodarea lui, pentru crearea de evenimente accesibile tuturor.

Roger Ideishi - accesibilizare activități cullturale

Roger Ideishi – scanare socială și culturală

Scanare înseamnă – colectarea de informații despre comunitate, educarea comunității și crearea de oportunități culturale pentru persoanele cu dizabilități.

 Ce scanezi?

– tiparul vizitatorilor pe anotimp, săptămână, lună, tip de activitate culturală

– posibilitățile de navigare – distanțele și puncte de reper pentru muzee, galerie de artă de exemplu, modalități de a ajunge – trafic greu sau light

– ziua săptămânii când este mai liber sau mai aglomerat într-o expoziție, spațiu cultural

– conceperea unor trasee de vizitare acomodate pentru procesarea conținutului – bazate pe mișcare (movement programs), pe tangibilitate cu activități specifice traseului ce implică mult partea de senzorial și scanarea impactului la nivel de comunitate

– personal special educat pentru persoanele cu dizabilitate care pregătesc comunitatea pentru evenimente: mers în școală și lucrat cu copiii tipici și speciali, cu părinții copiilor – astfel încât așteptările unui eveniment să fie ajustate pentru o experiență incluzivă

– acțiuni de intervenție, promovare evenimente pentru care se pregătesc povești care asigură predictibilitatea evenimentului pentru publicul obișnuit și atipic – prin descrierea lui, sau povești ”prescriptive” cu indicare de acțiuni – va fi muzica tare, să îți acoperi urechile dacă simți nevoia etc

acțiuni de intervenție cu conținut care explică, descriu emoții, pentru a putea pregăti răspunsul la emoția pe care o poate declanșa actul cultural. Toate aceste intervenții însoțesc celelalte informații legate de evenimentul cultural ce urmează să se desfășoare. Poveștile pot fi video sau gen broșură. Ex. Pregătirea unui video scurt despre modul cum pot accesa clădirea pentru un anume spectacol, indicații de spațiu, de orientare, în care mesajul este pozitiv, cu mult zâmbet, pentru că o invitație sau explicație expusă pozitiv, cu zâmbet sincer, crește interacțiunea socială.

Scanarea din timp a tuturor activităților la care participă comunitatea – festivaluri, târguri care pot îngreuna accesul la un spectacol, atelier, dacă se suprapun. Exemplul dat de Roger – un maraton poate impiedica accesul la galeria de artă care susținea un atelier, iar participanții sunt nevoiți să renunțe, deoarece nu pot traversa strada, ocolesc mult, crește nivelul de anxietate și dezechilibrează traseul prestabilit, anticipat.

Tot la scanarea comunității includem și identificarea modul de adresare către persoana cu dizabiliate și lucrat la acest aspect prin acțiuni de constientizare a dizabilității. Avem tendința de a trata persoanele cu dizabilitate ca și cum ar avea 3-5 ani. Dacă are 9 ani, vorbim cum am vorbi cu un puști de 9 ani, dacă are 21, vorbim exact ca pentru vârsta pe care o are. ”Nu vă coborâți așteptările” – este necesar să se folosească interacțiunea socială adecvată vârstei.

Schimbăm arta, teatrul, expoziţiile?

NU! Arta a fost creată de un artist, care a avut o anume viziune, idee. Nu facem artă specială separat. Nici cultură specială. Dizabilitatea nu înseamnă să concepi ceva nou, ci să facilitezi experimentarea conceptului original ca pentru oricare.

Cum acomodezi arta pentru dizabilitate? Prin crearea de schimbări în jurul artei, astfel ca ea să rămână originală și să poată fi experimentată și de cei speciali.

Roger spunea că mulți își doresc să schimbe arta, și că aceasta ar fi direcția pentru nevoi speciale, dar asta înseamnă să schimbi arta pentru toți, ca toți să o experimenteze la fel. Chiar sunt muzicieni, artiști care deja fac asta, fie că există public cu dizabilitate sau nu.

Părerea lui Roger – a schimba arta pare o idee bună DAR arta trebuie prezentată așa cum este, iar rolul nostru este să modificăm mediul în care ni se prezintă arta. Nu suntem creatorii artei. Nu schimbăm arta exact cum nu încercăm să schimbăm persoana cu dizabilitate, creăm un mediu de suport, prietenos în jurul artei pentru cei cu dizabilitate.

Așteptări vs experienţa culturală?

Ca acces, accesibilitate, acomodare experiență culturală balanța este inegală momentan, nu neapărat doar pentru București, pentru toată România și pentru multe țări din Europa. Și în SUA în orașele mari se lucrează mai mult pe accesibilizare față de orașele mici.

Dizabilitatea începe să fie văzută și la noi ca parte integrantă a comunității, se lucrează la incluziune. Și este mult, mult de muncă.

Procentul de participare la acțiuni incluzive va varia de la o comunitate la alta, asteptări vs experiență ne vor surprinde tot timpul, ideea este să păstrăm determinarea în a acomoda lumea pentru fiecare dintre noi cu sau fără dizabilitate.

Asociația Supereroi printre noi muncește mult la vizibilitatea oamenilor speciali, la ”ieșirea din casă” a copiilor cu dizabilitate și a familiilor lor. Intrați pe site-ul lor http://supereroiprintrenoi.ro/ să descoperiți ce fac, scrieți-le, veți găsi în comunitatea Supereroi printre noi sprijin pentru acțini speciale și incluzive.

Mă bucur că am avut ocazia să particip la acest workshop, am avut multe de învățat și clarificat (personal).

Evenimentul a fost o premieră pentru România și sper că se va dovedi util tuturor – părinților, operatorilor culturali, terapeuților. 

0

Impresii și învăţăminte de la prima participare la un tur de noapte – Stejarul de pe Horei

Eu nu ies noaptea în oraș de ceva ani. Și, iată că, s-a întâmplat, acum câteva zile, să particip la un eveniment foarte fain – Stejarul de pe Horei/ Tur de noapte. La mine seara este cu timp în familie, activități de baie, culcat mândra, timp în cuplu etc. Nu mă plâng, no worries. Dar Miruna  – KinderTrips m-a convins. Prin urmare, 2 mame fugite de acasă, miercuri seara, sărbătoresc (în avans) 8 martie altfel.  Am fost să ascultăm povestea unui stejar bătrân din București, cunoscut ca Stejarul de pe Horei – un stejar curajos să reziste printre oameni, într-un oraș aglomerat, poluat.

Arbori bătrâni

Am localizat într-un mod amuzant arborele de pe Horei. Eram la adresă dar acolo era plin de gunoaie. Noroc că au venit și alți fugiți de acasă și rotind ochii dreapta-stânga am văzut oameni adunați și stejarul luminat, la distanță de o traversare neregulamentară. Da, eu. 😄

Această întâlnire de noapte are legătură cu expoziția de la Muzeul Țăranului Român, un proiect artistic ”Arbori Bătrâni” extrem de apreciat. Intreg conceptul aparține lui Florin Ghenade. Aici sunt detalii despre nașterea expoziției și colaborarea cu Galeria Posibilă, care a organizat turul de pe 6 martie. Nu am apucat, din păcate, să văd expoziția. Miruna și Laura au scris frumos despre aici și aici.

Tur de noapte - Stejarul de pe Horei

Tur de noapte – Stejarul de pe Horei – prima întâlnire

Tur de noapte – Stejarul de pe Horei

Diana Culescu – peisagist cu specializare în arbori – a povestit despre cum vede ea stejarul și ce crede că se va întâmpla cu el. A intrat rapid cu informații despre personajul principal al serii, o idee bună – eficientă în condițiile unei seri destul de răcoroase.

Așadar:

  • Oamenii care locuiesc în casa de lângă stejar stau la capătul rădăcinilor lui, și pentru că rădăcinile depășesc cu un 1 metru, 1 metru și ceva coroana, înseamnă că spre finalul rădăcinilor circulația, absorbția apei este întreruptă (acolo e linia de picurare). Stejarul de pe Horei este însetat, cu alte cuvinte.
  • Apa prelinsă de pe frunze nu are loc să intre până la rădăcini și prin urmare stejarul suferă, singurul petec de pământ neacoperit fiind în jurul trunchiului.
  • Atunci când nu poate folosi apa, arborele își usuca o parte din lemn pentru a supraviețui, conservă energie, în acest fel.
  • Deși este un arbore ocrotit, ocrotirea lui nu este reglementată în niciun fel. Poziția lui în curtea unei benzinării nu îi asigură statutul de ocrotit, ba chiar a suferit și mai mult din cauza construcției, deoarece a însemnat pierderea rădăcinilor de pe partea cu benzinăria.
  • Lemnul uscat și cel căzut din motive de intemperii meteo provoacă panică. Panică despre care nu am avea habar în contextul cunoașterii arborilor și toaletării corespunzătoare în fiecare anotimp. Prin urmare, crengile căzute panichează și copacii au de suferit din cauza unor tăieri din exces de zel, care nu sunt documentate și, evident, nu ajută la prevenirea altor căderi. Tăierile aiurea traumatizează lemnul și capacitatea arborelui de a închide tăieturile făcute. Arborii nu vindecă răni, le închid, cu lemn, evident. Se formează un țesut de închidere, asta dacă ții cont de arhitectura arborelui și faci corect tăietura la joncțiuni, prindere de trunchi. Un arbore sănătos cu o arhitectură controlată nu va avea ramuri de grosimi atât de variate care îi pun în pericol integritatea pe timp de iarnă, vânt puternic, ger, ploi înghețate.
  • Toate lucrurile de până aici expuse sunt cunoscute de un arhitect peisagist. Numai că meseria de arhitect peisagist sau arborist la noi nu există.
  • Stejarii, arborii dintr-un oraș într-o continuă reașezare, ridicare de construcții, sunt afectați pe lângă modificările de construcție, acțiunile oamenilor, de curenții de aer. Adică au crescut printre case mici, au învățat să se adapteze curenților care veneau prin relief urban de mică înălțime. Blocurile, casele noi construite, șoselele modifică constant direcția curentilor de aer, indirect umiditatea, unghiul sub care ajung la frunze razele soarelui. Arborii au cu creștere lentă, abia ce învăța un pattern, el e modificat de o nouă construcție. Drept urmare, va crește dezorganizat, neadaptat. De aici și dezechilibrele crengilor, coroanei, respectiv trunchiului.
Tur de noapte- Stejarul de pe Horei

Tur de noapte- Stejarul de pe Horei – coroana – privire de jos

Priviți cu atenție copacii din zona voastră, veți vedea cât de schilodiți sunt. Cu fiecare tăietura ei încearcă să calibreze poziția și par că fac acrobații. Acum primăvară se vede foarte bine cât de afectați sunt.

Mergeam cu tramvaiul zilele trecute la o conferință, și, privind pe geam, cu informațiile proaspete în minte, mi s-a strâns inima când am văzut arborii dintre blocuri, marginea drumului.

Diana a continuat cu expunerea a 2 tehnici de ajutare a arborilor, în caz de tăieturi pentru toaletare sau datorate ruperii, și cum aplicarea acestora nu asigură de fapt copacul. Motivul: pentru că nu sunt înțelese și aplicate corect. Așadar:

  1. Masticul este un fel de ceară  – utilă la îmbinare a 2 plante, adică se folosește la altoire când porțiunile altoite trebuie să fie perfect conectate, astfel ca seva să urce și la altoi. Dar folosit pentru tăietura efectuată ca toaletare, nu închide rana copacului ci împiedică copacul să o închidă.
  2. Betonul – este folosit pentru arborii foarte bătrâni în ideea de a susține lemnul. La Stejarul de pe Horei s-au combinat tehnicile, un fel de struto- cămilă, deloc benefică stejarului.

Mai departe:

  • La steajrul de pe Horei poți nota prezența ciupercilor de tip iască, ce indică lemn mort. Prin urmare, risc de rupere la furtuni.
  • Crengi cu dispoziții ciudate, care se vor lovi de celelalte la prima pală de vânt, sunt dovezi ale unei arhitecturi defectuoase. Și motiv de panică pentru viitor. Arborele se va rupe, vor fi pagube și ca să nu rezulte și alte daune, reduce panica în rândul oamenilor, probabil va fi tăiat de tot. Acest lucru s-a întamplat deja cu Platanul de la Podul Cotroceni – “Un arbore protejat, momentan în stadiul de ciot”
  • ” Absolut tot ce scrie în carte să nu îi faci unui arbore, vedeți la acest stejar din București!” – nu am ce adăuga, Diana a spus tot.

Tur de noapte- Stejarul de pe Horei – capetele noastre conectate la coroana

Oameni și un stejar

După ce a făcut aceste observații, a urmat un fel de sesiune de Q&A(aș vrea să vă imaginați un grup de oameni, peste 50, în semiîntuneric ascultând informații utile și privind cu interes un arbore – o experiență interesantă, poate o vor repeta pentru familiile cu copii, pe timp de vară)

Dintre întrebări:

  1. Cum poate fi ajutat stejarul?
  • Să i se asigure apa deoarece rădăcinile sunt în mare parte acoperite de asfalt, beton, pământ tasat. Arborii nu se udă ca floarea din ghiveci, au nevoie de x litri apă/lună și să ajungă treptat la rădăcini (prin picurare). O soluție ar fi saci cu eliberare lentă, care se pun la baza trunchiului. De documentat acest aspect.
  • Să se lucreze la arhitectura coroanei, astfel încât copacul să fie echilibrat, să nu sufere ruperi și să îi asigure supravietuirea încă alți câțiva zeci de ani.
  • Să fie clară încadrarea lui ca specie protejată prin legislație specifică, cu valoare de patrimoniu.

2. Cât de bătrân este?

  • Fără testate specifică – aproximativ 350 de ani

                 3. Cât trăiesc stejarii de obicei?

  • 400- 600 de ani, unii nu depășesc 200. Vârstă lor diferă în funcție de specie. La plante există 2 vârste: biologică (din momentul plantării până când încolțeste) și fiziologică (din momentul când se autosusține – are frunze, rădăcini etc). Ex : tai o bucățică dintr-o plantă care va ajunge să aibă propriile rădăcini și frunze într-un an, atunci vârsta ei fiziologică va fi de 1 an și va avea vârsta biologica de 300 plus 1 an.

                4. Lista arborilor protejați? Cum e întocmită? Cine se ocupă?

  • O nebuloasă birocratică, you name it, care nu specifică clar criteriile de identificare, clasare a speciilor ce necesită protejare.

Un proiect la care a lucrat Diana a avut ca rezultat un ghid de administrare a spațiilor verzi ce a fost oferit la 600 de primării din țară, inclusiv București și o propunere de modificare pentru legea 24 – legea spațiilor verzi, cu pași pentru măsurile de luat în cazuri speciale – arbori protejați și altor tipuri de material săditor,  includerea în planuri de gestionare, măsuri în caz accidente meteo. Se pare că nu fost utilizate îndeajuns. Legea poate va avea mai mult succes.

                5. Meseria de arboricultor la noi?

Meseria de arboricultor este neatestata la noi, cei care lucrează în România sunt atestați doar internațional, nu și la noi. ” În Romania – sunt doar 3 oameni în care aș avea încredere să taie acest arbore”

                6. Ce specie este?

  • La noi se găsesc 14 specii de stejari care cresc spontan în România, acest stejar este una dintre ele. Stejarii sunt rezistenți la poluare. O specie care rezistă bine la oraș este stejarul roșu, specie ornamentală, plantată mult în zona parcului Herăstrău.

7. Tăieturile la arbori, cum le simt? Benefice sau nu?

  • La arbori oriunde tai, provoci ceva în ei, crengile vor crește astfel încât să capteze cât mai multă lumină”. Dovada că stejarul nu a fost bine îngrijit se vede prin dispozitia crengilor, grosimea lor. Arborii au un vârf – un fel de manetă de conducere care ghidează creșterea ramurilor, tuturor părților arborelui. Stejarul nu îl mai are, de aici haosul de creștere, nici tăierile nu l-au ajutat, având drept rezultat creșteri inutile, mult în lateral, are ramuri care au grosimi mari și în dezechilibru cu poziția restului de ramuri.

“Când este tăiat aiurea, arborele alege strategia de supravietuire – face mai multe frunze, mai multe ghinde în ideea că ceva va supraviețui”

Cam așa a decurs seara în oraș, a fost interesant, am și înghețat de frig. Dar am privit cu alți ochi fiecare copac întâlnit în drum, de atunci. Mi-am dat seama că avem așa multe restanțe la tot ce înseamnă respect pentru natură, pentru fiecare fir de ceva care crește pe lângă noi și în beneficiul nostru. Dacă arborii ar avea glas ne-ar umili tare. Serios!

Fotografia de grup a fost, de asemenea, unul dintre momentele frumoase ale serii. Am trebuit să stăm nemișcați, lucru greu de făcut, dar cumva special, ne-am conectat cu cei prezenți și a fost un moment drăguț.

Posterul primit este pe ușă, Loli îl studiază cu interes, l-am pus fix sub numerele ei, iar carnetul îl vom folosi în călătoriile noastre prin natură.

Dacă vreți să înțelegeți mai mult despre viața arborilor și cum îi putem ocroti, iată că aveți ocazia la cursul de pe 16 martie 2019, susținut chiar de Diana, evenimentul pe facebook aici.

Fotografii – momente și ”suveniruri” eveniment

Tur de noapte- Stejarul de pe Horei

Tur de noapte- Stejarul de pe Horei – Miruna a cules și un suvenir mai aparte pentru fiica ei, eu am pus niște frunze uscate în geantă pentru Loli

Tur de noapte- Stejarul de pe Horei

Tur de noapte- Stejarul de pe Horei – drăgut acest carnet de observație, util micilor naturaliști

Tur de noapte- Stejarul de pe Horei

Tur de noapte- Stejarul de pe Horei-poster

În concluzie: este nevoie de informare, toate erorile vin din informare puțină și nepăsare. Nepăsarea costă nu doar pentru natură, ne afectează și pe noi. Și nu trebuie să așteptăm să ne învețe cineva, ci să o pornim chiar noi, cu noi și ai noștri. Pornim de la petecul de verdeață din fața blocului, ce spui?

0

Mucenici muntenești coloraţi – reţeta specială de mărţișoare și felicitări de 8 martie

Cu siguranță vor fi și pe gustul vostru acești mucenici muntenești colorați. Cum de am descoperit această rețetă? Cam așa…

Săptămâna trecută, spre final, Loli a rămas acasă din motiv de răgușeală și muci iscați din senin. Cu o zi înainte, am făcut împreună cumpărături la Mega și alături de casa unde am pus produsele achiziționate, a văzut o pungă de mucenici. Veau covigi ătia – de nu mai scăpam să plecăm. N-am convins-o că nu sunt covrigi, însă îi cumpăr și zic: mama, eu nu știu să îi gătesc, dar facem noi altceva bun cu ei.

Ca să nu ne plictisim între scos mucii și starea miaunată de vreau și nu vreau la grădiniță la popilași, ne-am pus pe treabă. Pictatul este pe lista preferințelor mândrei așa că…

Iată rețeta de mucenici colorați pentru mărțișoare și felicitări:

  • o mână de mucenici
  • acuarele, acrilice – ce aveți de pictat prin casă
  • pensule
  • spor la colorat!
  • hârtie colorată – tăiată la dimensiunile pe care le doriți
  • pistol de lipit cu silicon

După colorare, i-am lăsat la uscat. Erau pe jumătate uscați o parte, chiar la final de colorat ultimii mucenici, deoarece au absorbit apa, și nu a durat mult până ne-am apucat de asamblat pe foi de hârtie colorată.

Cea mai simplă rețetă pentru cele mai simpatice și originale felicitări și mărțișoare din mucenici muntenești colorați, nu?

 

mucenici muntenești colorați

Mucenici muntenești colorați – pregătiți pentru lipit

mucenici muntenești colorați

Mucenici muntenești colorați- fluturi

 

mucenici muntenești colorați

Mucenici muntenești colorați – mărțișor&felicitare 8 martie

Puteți să vă jucați cum vreți, noi ne-am oprit la modelul de fluturi, dar se pot face libelule, flori, orice, numai chef să fie.

Alte idei de mărțișoare si felicitări avem aici, ce mai facem noi când avem timp și inpirație aici și aici.

Spor la joacă și colorat!

O primăvară însorită și liniștită vă doresc!