Age is just a number. Bine a spus, cine a spus asta. Și cred că trebuie să treci de ceva decenii ca să înțelegi adevărul acesta.
Când eram de școală generală voiam să cresc și să păstrez copilul de 13 ani, dar să am ”avantajele” unui om mare. Credeam că timpul stă ca să fii mare cât vrei, să faci tot ce nu ai avut voie sau nu se putea pentru că „ești mic încă”. Crești ca să ajungi la om mare, apoi gata. Timpul, lumea, experiențele sunt de partea ta.
Păi… s-a întâmplat! Nu chiar ca în visele de la 13 ani. Am crescut, am ajuns mare! În afară de timp, care se scurge cum vrea și nu e de partea nimănui, restul a fost de partea mea. Cu bune, cu rele, cu de toate și din plin. Nu mă pot plânge.
Ce e frumos – simt o creștere continuă. Am ajuns la 40 de ani, însă tot cresc. Dacă mă întrebai acum 15 ani cum văd oamenii la 40, aș fi spus bătrâni. Dar unde e bătrânețea aia? Că eu nu o cunosc. Mă simt tânără și dacă mă iei repede nu știu să spun anii. Nu îi simt. Sunt ai mei, cu toate astea sunt de acord cu vorba – ai anii pe care îi simți. Dacă simți bătrânețe, atunci aia e. Ai îmbătrânit.
Sunt om mare! Și continui să mă fac mare. În sensul acela bun, bineînțeles. Cresc la minte, explorez lucruri, cresc mândra, mă cresc pe mine, experimentez emoții, trăiesc, iubesc.
Vă doresc și vouă să creșteri mari… fără să îmbătrâniți!
La mulți ani! Happy 40!
Un comentariu