Știu că majoritatea își doresc sau le este dor de perioada când stăteau cu copilul tot timpul. Sunt momente dragi, chiar dacă uneori sunt copleșitoare, simți din plin cum se adeverește faptul că cea mai mare realizare a ta este copilul, de fapt, creșterea lui.
Fie că alegi un an sau doi sau trei (la început nu ai idee, perioada se schimbă pe parcurs) sau mai mulți ani de concediu, timpul petrecut împreună este important atât pentru părinte cât și pentru copil. Mama sau unul dintre părinți, sau ambii, se remodelează fizic și psihic după cele 9 luni sau mai puțin de așteptare, copilul alături de părinți se adaptează sigur și în siguranță, crește, învață, înfruntă lumea și ce e în ea. Pe lângă refacere, e și un fel de upgrade ca om, femeie, bărbat, soție, soț, copil mare ai unor părinți (deveniți bunici).
Concediul pentru creșterea copilului
Revenind la dor, după perioada de stat cu copilul, vrei și nu vrei să te desprinzi. Îți dorești dorul așa cum dorești eliberarea. Să ai un program, poate de serviciu, oricare ar fi el, să pleci și să revii la viața de părinte a unui copil. Ai nevoie de asta.
La mine nu a fost doar 2 ani. Al treilea an cu Loli era necesar. Poate vor fi mai mulți, nu știu. Pe ea, anul în plus cu mine, a ajutat-o mult, pe mine m-a ajutat și m-a sleit, în același timp. Știu beneficiile și sacrificiile făcute, le-am dorit, nu puteam accepta altă opțiune.
Timpul de creștere a copilului însumează niște ore care pot egala un serviciu tare solicitant. Un serviciu personal, plin de joacă, de oboseală, de stres, de stări de exaltare și de depresie, cu multe situații, momente noi, până și cu deadline-uri.
N-am crezut că o să fac față. Când mai aveam câteva săptămâni și urma să nasc făceam cursuri. Voiam acțiune. Am intrat în capcana – ai să stai acasa cu copilul, să vezi ce o să îți lipsească toate, ai să devii femeia care vorbește doar despre un singur lucru, ai să fredonezi doar cântece de leagăn, ai să ieși rar, ai să bla bla. Și ce dacă, so what, vezi-ți de treabă. Sunt același om, prieten, ceva mai ocupată. Nu am devenit ciumată doar pentru că am devenit părinte. Să nu spuneți treaba cu „ai să” unei viitoare mămici, unor viitori părinți, pentru că aveți de la mine cele mai nașpa gânduri. E bine să prezinți o realitate personală, nu una auzită și îndepărtată de adevăr. Și ce dacă simți nevoia să vorbești despre copil, este normal, acum ai alte preocupari decât cele de dinainte, viața nu a devenit lipsită de acțiune și e la fel de palpitantă ca a celor fără copii. Din cauza unor astfel de gânduri induse simțeam că trebuie să îmi ocup mintea și cu altceva decât sarcină, copil ce urmează să se nască. Urmam cursuri, îmi făceam planuri de cum am să fac multe și tot ceea ce nu am făcut până atunci, pentru că eu (voiam să demonstrez/demontez teoria) voi avea timp, spațiu, inspirație. Timp nu am avut, nici spațiu, inspirația mi-a venit, și dacă aș fi putut să o înmagazinez pentru mai târziu, cu siguranță aș fi făcut-o.
Timpul cu copilul
Ei bine, timpul meu acasă cu copilul s-a prelungit. Sunt printre părinții fericiți după unii, după alții nu. Sunt fericită, mulțumită oricum. Am și acele momente când nemulțumirea mi se cuibarește în suflet și acceptarea nu vine, nicicum, pentru lucrurile care merg așa cum merg. Cu toate astea, de fapt, am realizat multe cu mine și pentru copilul meu. Nu e cum mi-am imaginat, însă este acolo unde nu vedeam nici dacă m-aș fi teleportat.
Aud des ce norocoasă sunt că pot să mă bucur de fiecare moment cu fiica mea, cum plâng mult și sfâșietor copiii altora atunci când rămân la grădiniță. N-ar trebui să delimităm norocoșii (ca mine) și mai puțin norocoșii (ca voi). Nu poți să știi niciodată dacă presupunerea ta legată de statul meu acasa este corectă. Eu sunt norocoasă în felul meu, cu copilul meu, care are nevoie acum de mine. Voi sunteți la fel de norocoși, numai că unele nevoi sunt diferite, necesita timp, terapie, prezența unui părinte tot timpul.
Dacă gestionăm corect astfel de situații (în timp, doar învățăm pe parcurs), ajungem să renunțăm la categorisirea de mai sus. Și vedem adevărul, copiii sunt diferiți, achiziționează diferit și în ritmul lor. Fiecare părinte trebuie să se asigure că își concentrează resursele astfel încât copilul său își atinge potențialul său, conform vârstei, stării de sănătate mentală și fizică. Asta fac eu, mă asigur acum, pentru mai târziu, că fata mea va avea abilitățile neceare pentru a se descurca între copii, între oameni, într-un oraș, în lume. Nu fac referire la altceva căci aici printre noi e jungla, nu în natură.
Timp de calitate
Nu contează timpul (contează, evident) petrecut cu copilul, în sensul de cantitate. Calitatea lui contează enorm, degeaba te bucuri de lipsa unui serviciu sau de orice te ținea ocupat înainte de copil, dacă nu ești prezent cu el, la nevoile lui. Atunci când sunt la mijloc nevoi specifice, evoluția lui și a ta ca părinte este în mâinile tale. Depinde de tine să deții controlul calității vieții copilului și al tău ca părinte.
Acasă cu copilul, concediul prelungit, poate fi o soluție bună atunci când ai nevoie, de timp și resurse, să lucrezi, să te joci, să exersezi cu copilul tău abilității, deprinderi, să îl pregătești suplimentar pentru viață. În final, te pregătești pe tine pentru toate grijile, temerile legate de etapele lui de creștere.
credit photo unsplash.com
