Săptămânile astea ne-am jucat tare frumos și eu am jucat jocuri pe care mi-ar fi plăcut să le știu din copilărie. Mă bucur că Loli are ocazia să le joace acum, eu le îngrămădesc sârguincioasă în creier, să le scot din când în când și să ne distrăm atunci când celelalte jocuri ne-au plictisit.
Ursul și tăietorii de lemne este un joc de strategie pentru antrenarea atenției și concentrării, cunoscut de specialiști. Pentru copii este un bun exercițiu de distracție și de testare limite.
Ideea jocului pornește de la nevoia de a selecta ceea ce te interesează și de a nu te lăsa copleșit și distras de mediul în care ești, plin de stimuli vizuali și auditivi.
Mie mi-a plăcut mult jocul, deși nu excelez la el. Spun imediat de ce.
Pentru copii este util, pentru școală, pentru a procesa și reține ușor lucruri, fără a pierde șirul din cauza colegului care a scăpat pixul, de exemplu. Îmi amintesc cum până la finalul unei ore nu eram acolo, prezentă să aud și să înțeleg ce preda profesorul. Eram departe, de multe ori, cu ochii pe geam, pe ce scrijelea colegul pe bancă sau atentă la șușoteala celui din spatele meu.
Fiind un joc bazat pe observație și strategie, nu poți să joci fără să îți construiești un plan și fără te asiguri că ai datele necesare jocului.
Cel care joacă are nevoie de o strategie de joc deoarece nu este ușor să spui ceva sau să faci ceva care să amuze dacă nu cunoști persoana căreia te adresezi. Nu să îi cunoști secretele din jurnal, ci să îți notezi în minte că este foarte implicat în joc, că nu este deranjat de mișcările alandala, că poate să te privească fără să miște un mușchi, că ascultă muzică dintr-un anume gen sau că e fan roboți și prințesa Sofia.
Totodată în joc ți se schimbă rolul, ai posibilitatea să experimentezi ambele ipostaze și asta te ajută să găsești strategia potrivită pentru fiecare rol.
De ce nu sunt eu bună la jocul ăsta? Copilului din mine îi place jocul. Dar îmi place mai mult atmosfera, gust plăcerea lor și când le văd fețele și schemele, întâi mă bucur de joc, apoi mă joc.
Este atâta creativitate și dezinvoltură și chef și implicare în joc încât nu pot să nu zâmbesc.
Copiii sunt mai buni la joacă decât adulții. Știi de ce?
1. Iau povestea jocului ca atare și nu contează când lucrurile nu au sens.
2. Imaginația lor este pură, a noastră este condiționată de context.
3. Văd persoana cu care sunt ca partener de joacă și nu doar un judecător al acțiunilor lui.
4. Au încredere în puterea jocului și nu se lasă pradă presupunerilor (sunt ridicol, oare înțelege ce fac)
5. Asta este responsabilitatea lor, să se joace!
credit photo: unsplash.com
Eu am nevoie de joc, mai des, clar. Copilul din mine este nejucat de mult și poate de aceea nu mă pot juca tot timpul cu Loli.
Când am uitat eu să mă joc? În timp și când …
- jucăriile nu au mai fost în casă pe motiv de dezordine
- mi s-a spus – câți ani ai ca să te joci cu păpușile?
- vreun lucru pe care l-am făcut nu a fost bine și nimic nu era joacă ci doar pregătire serioasă pentru viața de adult- bleah!
- a început școala și în loc să aud că va fi distractiv, am auzit doar încurajarea că mă voi descurca dacă nu mă joc așa mult și fac lecții multe
- nu ai permisiunea să te joci cu copiii mai mici pentru că ești prea mare și ai alte lucruri de făcut …. când …și iar când, nu terminăm nici mâine.
Devenind părinți ne întoarcem la joc, nu-i așa? Atunci ne reamintim ce am uitat și învățăm încă o dată că așa crește puiul de om. Prin joc!
La început e greu, apoi ar trebui să fie ca mersul pe bicicletă. Iți revine pofta și încrederea pentru joc doar jucându-te. Mult și fără frică.
Copii mari, hai la joacă!
bine zici: o vreme am uitat sa ne jucam dar acum, datorita copiilor, ne amintim cum sa facem asta.
uite ca am sattin cont sa nu i mai zic lui Dante ca e prea mare sa se joace si ca trebuie sa ia scoala mai in serios. joaca trebuie sa ramana cat mai mult timp in vaita lui.
Și eu m-am surprins spunând Lolitei: jucăria este pentru bebeluși. Am să îmi inghit limba data viitoare.