Primul lucru, de fapt, prima acţiune pe care a învătat-o Loli a fost aplauze-aplauze. Am vrut să avem ceva al nostru pentru când e plictisită, pentru dispoziţii şi indispoziţii care urmau să implice şi urechile vecinilor. Nu am folosit ”bravo”. Nu că ar fi uzat şi nu poate fi interpretat printr-o acţiune propriu-zisă, ci pentru că ar ajunge un soi de recompensă şi crează dependenţă. Nu era cazul fetei mele. Aplauzele le-am început cam pe la 3 luni. Abia atunci Loli a început să fie mai prezentă. Şi repetând câteva zile la rând a învăţat. Al doilea vaccin din viaţa ei a fost aplaudat. Şi nu a plâns mult. Şi, apoi, când a început să prindă jucării am asociat la aplauze o zornăitoare colorată. Ce-i plăcea! Până si-a dat-o de cap. 🙂 Ea nu s-a sesizat, eu am sărit ca arsă. Acum că e mai mărişoara, zornăitoarea respectivă, îi este indiferentă. Are altele mult mai bune..de lins. Aplauzele au rămas şi ne aplaudăm zilnic.