Când ai timp să cugeți…

Așa aș vrea sa fiu doar cu mine uneori! Mi-e dor de mine și simt nevoia să stau cu mine, în mine. Să obsedez gânduri, amintiri, să stivuiesc sentimente și să ajung să fac ordine în emoții. Și, după asta, ca după o curățenie generală în casă, să contemplu, să stau. Să nu fac nimic, să am mintea goală, să stau confortabil la TV și să privesc la un documentar, film, muzică, nu contează. Să treacă timpul și să îmi fie lene, să zac în nesimțire și să fie așa bine.

E complicat să fii mulțumit tot timpul

Dar cum să reușesc oare? Nu, nu mă plâng. După fiecare zi îmi doresc asta. Așa cum îmi doresc momentele acelea de părinte liniștit, nestresat, bucuros că totul merge bine, se leagă toate, că viața e așa simplă și mulțumitoare. Numai eu par oarbă la partea asta. Dom’le e complicat să fii mulțumit tot timpul. Da, și să nu sară nimeni cu vorba tradițională cu ”luat totul” că mă uit urât.

Nu e chiar așa rău cum sună. Sunt și cugetări pozitive, mai departe la Vocea Ta (mea) de pe Totul despre mame.

Și la final, tocmai ce ziceam de păzit mândra… nu fac singură garda, ci cu Mickey. Nu se poate fără de el, nu o ia somnul 🙂

WP_20160222_17_03_28_Pro