Voi ați mers cu cortul? Cu siguranță, veți spune că da. Tips and tricks aveți, cu siguranță. Aventuri la cort în sufragerie aveți? Unii da, alții nu. Povestiți mai jos, la comentarii. Mi-ar face plăcere să citesc. Noi am fost cu cortul weekend-ul acesta. Unde?  În sufragerie. Și tare aventuros și frumos a fost!

Asamblare cort

S-a întâmplat exact ca atunci când ieși prima dată cu cortul și nu verifici ustensila. Cortul cu care ne-am făcut de lucru este un cort pentru plajă – sun tent. Inițial voiam să punem cortul de plecat pe coclauri (cu care nu am fost niciunde până acum, de altfel), numai că trebuia să dărâmăm pereții ca să îi facem loc. Așa că s-a votat, în unanimitate, camping cort de plajă.

Așadar, să revenim: prima dată scos din husă, cum se pune, cum se așază, nu sunt bune bețele, nu avem bețe îndeajuns, unde sunt instrucțiunile. Toate cele enumerate, probleme majore. A durat jumătate de zi montajul și a ieșit, într-un final. Am noroc de un om care nu știe să renunțe. Nu aveam bețe câte trebuie, cortul e de ceva vreme, nu am verificat când l-am cumpărat dacă are echipament complet și acum am descoperit că îți trebuie nerv tare și idei să îl ridici cu ce ustensile avea, de fapt care îi cam lipseau.

Așadar, a durat, s-a miaunat Loli că vrea, că nu e gata când vrea ea etc, știm repertoriul toți, să nu insistăm pe aspectul ăsta. Când a fost gata, ea a uitat în 3 secunde, noi eram nițel leșinați.

Aventuri la cort

Cu toate neajunsurile de mai sus, cortul asamblat a fost un mega fun loc de joacă:

  • Am făcut focul! Nu unul real ci ne-am prefăcut cu o lampă care își schimba culoarea. Când ajungea la roșu ne făceam că ne încălzim mâinile.
  • Am proiectat diverse pe pereții cortului și pe pereți, apoi am vânat imaginea. Am văzut pe un grup de activități și pe Pinterest ideea de proiector DIY și am făcut și noi cu o zi înainte. Dați și voi căutare  – toilet paper roll projector și vedeți idei, poate perfecționați modelele. Noi am mers pe ideea simplă.

Iată cum: role hârtie igienică, folie alimentată, elastice colorate pentru borcane sau pentru brățări din acelea împletite și chestii art craft pentru efectul de umbră și proiecție.

proiectoare din role de hârtie igienică
Aventuri la cort!
  • Am citit povești în cort. Pozele sunt în oglinda de la dulap, de aici și distanța de cadru. Ne-am prefăcut că dormim, că acolo e casa noastră, ne-am făcut planuri de viitor cu vacanțe la cort, cu gândul că vom sta în iarbă și vom mângâia cu dor pământul ca pe un prieten bun. Am făcut lista de cărți despre natură ( AICI și AICI vedeți cu ce ne facem de lucru) ca să fim pregătiți pentru când vom pleca și lista de cărți pentru drum și pentru povești la laternă, în  serile de stat în aer liber. Sper să reușim. Acum pare un vis.
Joc de lumini, proiecții, citit povestea de seară la cort 🙂

Avem cort, după cum spuneam, și pentru o vacanță cu cortul. Nu am găsit momentul pentru o astfel de ieșire în trecut, o punem pe planul de călătorii. Acum că am făcut pregătirea indoor, cu siguranță ne vom aventură cu oale, linguri și saci de dormit. Doar pandemia ne trimite în lume, să trăim simplu, în armonie cu natura. Asta e lecția noastră în lunile astea. Să prețuim spațiul în care trăim, să nu luam totul ca pe un drept, fără nicio responsabilitate.

Spor la joacă!

#stămacasă #nejucăm #construim #amintiri

Avem nevoie de idei pentru jocuri făcute în casă, așa că nu vă sfiiți, primim cu drag ponturi.

AICI este pagina de facebook a blogului, acolo vezi când public lucruri care mi se par interesante și te-ar putea prinde și pe tine. Sau te poți abona la newsletter. Dacă ești în căutare de idei de activități AICI poți să vezi ce meșterim.

Când nu ne jucăm, citim! Dacă vrei să vezi ce cărți citim, aici este secțiunea noastră de cărți – Recenzie carte copii.