Am citit pe nerăsuflate o carte bună. Tatăl celuilalt copil. Mulțumesc, Cristina. Iulian: te-a marcat cartea asta! Da! E presărată cu tipare de parenting şi efectele acestora asupra copiilor. Şi da, recunosc că finalul e pe sufletul meu. Îi dau dreptate. Bine, nu mă compar cu personajul, dar o parte din trăirile legate de neputinţa de a mă face înțeleasă şi greşeală clasică a părinţilor de comparare a copilului mare cu cel mic şi de a îşi dori două copii fidele, le recunosc. Acum privind în urmă nu mă mai doare nimic din toate astea. Şi părinţii au realizat propriile greşeli. Îmi doresc, ştiind asta, să nu fac aceeaşi greşeală cu fiica mea, sau fiicele mele, sau fiica şi fiul meu ( asta în cazul în care se va întâmpla). Îmi doresc să nu uit, în anii ce vor urma, că a îmi iubi copilul înseamnă nu doar a îi purta de grijă, ci apropiere, căldură, înţelegere, respect şi îmi doresc să nu fiu orbită de mândrie şi să intru în cercul vicios al competiţiei gen cine are copilul dotat şi cu foarte multe preocupări şi aptitudini.
Pe colegul meu, Ciprian, săracul, nu avea nici o vină, maica-să nu se putea abţine, iar eu mi-am canalizat ”simpatia” către el, l-am urât tare. Mama lui lucra în acelaşi birou cu mama. Şi parcă şi acum o aud. Cipi a luat 9 la … Fata dumneavoastră cât a luat? Ce conta? Acum mai contează?
Dacă am să simt vreodată că alunec pe acest făgaș al transformării copilului în ceea ce mi-aș fi dorit de la mine la vârsta lui, am să caut ajutor. Specializat. O spun cu toată sinceritatea. Dacă sănătatea mentală, fericirea unui copil depind de asta, nu va fi o rușine. Sper să nu fie cazul. Sper să mă autoeduc astfel încât să realizez pericolul unui parenting care condiționează și provoacă răni.
Multumesc