Înainte să plec din București, acum 3 săptămâni, am trecut pe la Miruna să iau cele 2 cărți cu împrumut pe care le-am uitat ultima oară și am plecat cu o plasă. Credeam că îmi vor ajunge pentru o lună jumătate, se vede treaba că nu eram citită de mult de altfel de cărți din afara sferei de parenting și cărti Loli, că le-am terminat rapid.
Tot înainte de a pleca am cerut Irina Binder de la o altă prietenă și nu am ajuns cu ele la Ploiești. Le-am citit în noaptea dinainte să urc în mașină.
Apoi am făcut comandă pe net, am luat alte volume. Pentru cele care mi-au plăcut mult dedic posturi separate.
1. Fluturi – Irina Binder, 3 volume.
Adevărul este că la început am fost curioasă din cauza titlului, credeam că sigur are ceva descrieri aparte despre lepidoptere și, până să mă lămuresc cum vine treaba cu titlul, povestea m-a prins și am uitat, apoi am descoperit și fluturii. Este o poveste plină de trăiri și dragoste, un drum despre cunoaștere și descoperirea propriei vieți.
2. Un bărbat pe nume Ove – Fredrik Backman
Iată o carte din genul celor care, fie te prinde de la început, fie faci un efort că te scarmă un pic curiozitatea și nu o lași baltă după primele pagini. Concluzia, în ultimul caz, este că nu îți va părea rău pentru ce ai răbdat, deoarece ajungi să o termini cu plăcere și cu râs și cu zâmbetul pe buze. Povestea s-a ecranizat. Nu am vizionat filmul, dacă l-a văzut cineva, să dea de veste și să spună cum e comparativ cu cartea.
3. Dulcele bar – John Joseph Moehringer
O carte groasă, concentrată, curge ușor, cu toate că nu poți sări niciun rând. Ca fată simți că intri în lumea bărbaților și afli lucruri interzise. Te pune pe gânduri, maturizarea – trecerea spre adulthood (că nu găsesc alt termen acum) – nu e ușoară pentru nimeni. Ajungi să faci comparații cu viața ta și a personajelor. E o carte care te surprinde și care îți dă curaj în sensul de perspective privind raporturile dintre oameni.
4. Eu sunt Malala – Malala Yousafzai si Christina Lamb
Este greu de definit. E o altă lume acolo, e o naivitate dar și o inteligență aparte printre rândurile cărții. Merită citită de copiii mai mari de 10 ani și de adulți. Educația nu trebuie câștigată prin luptă, e un drept pentru oricine, de care se poate bucura fiecare, indiferent de gen, rasă și care ar trebui apreciat cu adevărat, cu toate neajunsurile sistemului de învățământ, de oriunde. Ideea acesta poate că ar trebui rumegată de părinți și copii și nu numai.
5. Lecții de magie – Elizabeth Gilbert
Această carte este de pus sub pernă când teama te ia la alergat și te îndoiești de calitatea creației tale oricare ar fi ea. Am făcut un post separat pentru asta. E aici.
6. Mănâncă, roagă-te, iubește – Elizabeth Gilbert
Foarte concentrată și totodată lină, firul poveștii autoarei despre căutările personale spirituale, fizice curge frumos și bogat. O iubești pe Elizabeth Gilbert pentru că e clar – are magie în cuvinte. Și mie mi s-a făcut dor de Roma și gelato de acolo după primele pagini. Veți vedea :))
S-a făcut și film după cartea ei. Nu l-am văzut, poate la un moment dat. Nu simt nevoia acum.
7. Bărbatul care nu a mai sunat – Rosie Walsh
E foarte sensibilă, în genul dureros, este despre cum ni se întâmplă lucruri care ne schimbă existența și cum la un moment dat în viață se face liniște, apoi haos de aproape mori, apoi e bine. Povestea te ia repede pe sus și nu o lași, o poveste despre iubire, regăsire și liniște după mult zbucium.
8. Inteligența erotică – Esther Perel
M-am apucat și nu era momentul, am lăsat-o să aștepte până mă încarc cu povești de dragoste, despre evoluții, despre regăsire de sine. îi fac poveste separat. Am pus-o pe listă ca să nu o las de tot. Din momentul în care a pus-o departe am citit alte 3.
Plină de emoții și abuz, este un drum terapeutic pentru personaj dar și pentru orice femeie abuzată fizic și emoțional în cadrul familial. E o poveste de viață în care regăsești dacă nu ipostaze, stări, ci frânturi din viața de la bloc, auzite prin pereți, din familia de veri, mătuși.
10. Oamenii fericiți beau cafea și citesc &
11. Fericirea îmi scapă printre degete
Autoarea pentru volumele de mai sus este Agnès Martin-Lugand. Sunt povești ce emană aer franțuzesc, ușor de parcurs, foarte bune de ecranizat. Eu m-aș duce la film. La drum, în vacanță pe sezlong sunt o lectură plăcută.
12. Poștașul sună întotdeauna de 2 ori – James M. Cain
Pfuuu, eu am simțit cartea asta precum un film alb negru, cu sonor. Am vizualizat-o scenă cu scenă. Este greu de explicat, povestea se succede repede. Cartea dacă te prinde o vizionezi rând cu rând și apoi când e gata o rumegi. Ca în viața reală oamenii te surprind cu câte le poate coace mintea și cât de banali pot fi aparent.
Ar mai fi cărțile Lolitei, despre ele povestesc altă dată. 🙂 Ce-i drept am citit mult mai mult față de acasă, deși timpul a fost la fel de puțin, iar primele zile de acomodare destul de grele.
Voi ce ați citit lately și a fost de nelăsat din mână?