Category Archives: Campanii și proiecte

0

Părinţi și terapeuţi stau de vorbă – relaţia de cuplu și momentul apariţiei copilului

|

Momentul apariţiei primului copil pare să fie din ce în ce mai des asociat cu ideea de efort, dificultate, chiar criză a cuplului. Sunt enumerate tot felul de strategii, metode de supravieţuire, ce par a ne pregăti pentru o adevărată luptă în tranşeele vieţii de familie.

Un omuleţ de câteva kilograme şi câţiva centimetri ne declanşează o multitudine de anxietăţi şi angoase necunoscute până atunci.

Totuşi, cum rămâne cu bucuria venirii pe lume a unui copil, cu bucuria de a deveni mamă/tată? Nimic mai provocator, nimic mai firesc ca apariţia unui copil.

Adevărul este că nu ești pregătit pentru venirea copilului oricât de mult ți l-ai fi dorit. E ca în adolescență, mintea e bulversată, hormonii, chimia din corpul nostru fac vraiste creierul pe comenzile de stimuli. Așa și cu copilul, chimia corpului nu e ceva ce poți stăpâni imediat după naștere cu primul plâns al copilului, trebuie să îți dai timp să reiei procese cu calm și cu sprijinul omului cu care ai decis să faci copilul.

Despre relația de cuplu am stat de vorbă cu prietena mea de la Iași – Cătălina Costin care, ca mulți alți părinți, a căutat vindecare pentru greutățile din viața de părinte și de cuplu, și, între timp, a devenit vindecător pentru alții, evoluând personal și profesional, ajungând terapeut.

Istoria noastră începe în urmă cu 15 ani. Atunci eram profesori. Cu Cătă am învățat jocuri și strategii de comunicare pentru elevii mei. Pedagogia din facultate (11 ani în urmă) – nu știu cum e structurat modulul acum și dacă e în vreun fel de folos celor care merg la catedră – nu m-a ajutat să transmit ceea ce îmi propuneam eu, ca profesor. Nu mă refer doar la partea științifică. Ea știa niște lucruri inovative și m-a salvat în 3 ani de predare. Și îi multumesc!

Ca un sfat, deși mă feresc de astfel de lucruri: nu lăsați deoparte oamenii de la care aveți de învățat, ține-ți aproape de ei, chiar dacă vă despart km.

Bun, iată cum a decurs discuția pe subiect:

Imaginați-vă un loc în care stați confortabil și luați un ceai, o cafea în mână. Va fi interesant ce urmează. Știți că eu nu sunt adepta îți mulțumesc că m-ai ales să îți fiu mamă, tată. Și dacă ar fi posibil ce urmează, prima partea a dialogului, cu siguranță aș face acest exercițiu cu fata mea. Să mă interogheze și eu să ascult cu atenție. Să îi spun mulțumesc că e a mea, deși nu a fost alegerea ei.

Așadar, începem:

Copilul are nevoile şi întrebările lui. La fel și cuplul de părinţi, pentru că orice etapă de viaţă îşi are problemele sale. Să-i ascultăm pe rând, într-un dialog imaginar.

foto credit- unsplash.com

Copilul ar întreba, înainte de a se naște:

O să mă primiți așa cum sunt?

O să mă ajutați să trăiesc?

O să fiți conștienți că sunt o persoană diferită de voi și nu o anexă a dorințelor și nevoilor voastre?

O să mă acceptați chiar dacă nu sunt exact aşa cum vă doriți voi?

O să mă ghidați să mă dezvolt?

O să îmi fiți alături de mine ca să mă descopăr?

Copilul tău ți-ar spune și că are multe nevoi:

Nevoia de a fi îngrijit;

Nevoia de contact cu corpul mamei;

Nevoia de contact cu ochii celor ce mă îngrijesc;

Nevoia de a fi în siguranță;

Nevoia de a fi înțeles;

Nevoia de a fi susținut;

Nevoia de a aparține în exclusivitate părinților, cuiva;

Nevoia de a fi recunoscut că sunt unic;

Nevoia de a fi valorizat;

Nevoia de a fi ghidat;

Nevoia de a fi primit cu bucurie

Începem să devenim părinti atunci când ne hotărâm să avem un copil sau după ce acesta se naste, voi decideți. Că o fi după prima noapte nedormită și primul sentiment de îngrijorare, la fel. Când conștientizăm cu adevărat acest lucru, că suntem părinți unui copil pentru toată viața? În timp, nu ne lovește brusc și nu ne deșteptăm la fel de rapid.

Devenim părinți treptat, prin flexibilitate, prin renunțare, prin iubire, prin efortul nostru personal de a ne pune ego-ul în paranteză, de a ne pune calitățile în sprijinul creșterii și educării unui copil.

E liniștitor când îți spune cineva asta, că nu trebuie să știi instant. Goana asta de a fi părintele care nu a fost mama sau tata pentru noi, ne aduce la toate angoasele și temerile care ne defocusează de la rolul nostru. De a iubi copilul nostru așa cum este, și cum are nevoie să fie iubit.

Dialogul continuă pe planul părinților – părinţii s-ar întreba (în viața reală mulți chiar fac acest exercițiu):

 Sunt cu adevărat pregătit/ă pentru a avea un copil ?

Sunt eu capabil/a să îngrijesc un copil?

Voi fi o mama bună/un tată bun?

O să ne descurcăm financiar?

Cât de independent/a voi mai fi?

Se vor schimbă relația de cuplu și viață sexuală?

Mă voi descurca cu toate noile responsabilități?

Va fi partenerul/a alături de mine?

Partenerii, între ei, au nevoie, să știe: Chiar aşa, vei fi TU, partenerul meu alături de mine?

În raport cu ține am aceleași  nevoi ca și până acum:

1. Nevoia să mă simt în siguranță, să am sentimentul de a fi în mod simultan vulnerabil/ă și în armonie cu ține;

2. Nevoia de reciprocitate,  nevoia de a ști că experiență mea este înțeleasă de ține;

3. Nevoia de valorizare, nevoile noastre relaționale să fie  acceptate ca firești;

4. Nevoia de acceptare, nevoia de a fi acceptat/a de ține ca o persoană demnă de încredere;

7. Nevoia de autodefinire, nevoia de a-mi exprimă preferințele, ideile, fără frica de a fi ironizat/a, umilit/a sau respins/ă;

8. Nevoia de exprimare a iubirii, nevoia de a simți afecțiune, recunoștință;

9. Nevoia de comunicare, de a ne împărtăși în permanentă gânduri, temeri, speranțe (Aș începe chiar acum cu ”Mi-e teamă, mă voi descurcă?”, ”Voi fi mai bun/a decât mama mea/tatăl meu?”, ”Mi-e frică să nu dezamăgesc”, ”Nu știu exact ce am de făcut”.

În relația de cuplu – o comunicare eficientă, implică mai puține critici, observații, sfaturi în permanenţă. Sub impactul oboselii, stresului uităm să fim empatici, răbdători, afectivi.

Părinţii – cu ei înșiși au nevoie să pună pe un platou, ceea ce vine din exteriorul şi interiorul lor:

Da, știm, din experiențele altora, din articole, din cărți din…exterior că :

Vom avea timp mai puțin pentru noi, va interveni oboseala (vizite la pediatru, nopțile nedormite, înmulțirea treburilor casnice);

Va intervini starea de nesiguranță și stres în privința noului rol de părinte (implicând gestionarea vizitelor rudelor , prietenilor și mai ales a multitudinii de sfaturi primite, precum și a conștientizării noilor responsabilități);

Nevoia de intimitate se va confrunta cu nemulțumiri personale (legate de kilogramele în plus în cazul mamelor, ori sentiment de neglijare în cazul taților) sau cu confuzia, chiar contradicția de roluri (suntem acum predominant mami și tati, și mai puțin ”dragul meu” și ”draga mea”).

Ok, asta e partea grea, de care ne umple societatea, dinainte de a face copilul, dar nu știm ceva.

Ce nu știm?

Nu știm ce se va întâmpla în interiorul nostru, ce vom simți atunci când copilului nostru:

va râde în hohote prima dată;

va adormi atunci când îi cântăm o strofă dintr-un cântecel cu greu amintit;

va zâmbi relaxat când îl spălăm cu delicatețe;

va privi uimit  ca și cum povestea pe care i-o citim se întâmplă aici și acum;

ne va prinde cu drag în brațe chiar dacă noi suntem obosiți și neatenți la el;

îi vom citi în ochi mirarea plină de bucurie pentru că un fluture sau o pasăre sau o banală insectă sunt  adevărate miracole  pentru el.

Și, da, nicio carte, articol ori relatare a cuiva nu ne va putea spune cum ne vom simți când ne va striga pentru prima dată mama, tata.

Apariția unui copil într-un cuplu stabil îl consolidează și îl întărește, dar poate deveni o provocare dificilă atunci când cei doi au puternice neînțelegeri anterioare. Copilul nu e un plasture pe o rană veche.

Da, apariţia unui copil presupune învăţarea unor noi roluri, sarcini, responsabilităţi.

Da, apariția unui copil este o ocazie unică pentru părinții lui de a crește interior, de a-și redescoperi resurse uitate sau de a conștientiza unele cu totul noi, este o ocazie de a experimenta altruismul, generozitatea și de a trăi iubirea necondiționată. Vom ști atunci, față în față cu copilul nostru și cu noi înșine, iar cel mai bun început este de a nu ne propune să fim părinţi ideali ci doar nişte părinţi buni.

Să nu uităm că relația dintre doi oameni este ceva viu, dinamic, flexibil. Relația dintre copilul nostru și noi ca părinți, se naște, crește și se dezvoltă o dată cu acesta. Ce se întamplă cu relația noastră? Cei doi, “dragul meu” și “draga mea” unde se duc? Ei rămân tot acolo, bază a sentimentelor noastre, doar că fricile noastre ne determină să vedem rolurile de “mami” și “tati” ca o amenințare la adresa lor. Frica de a nu mai fi la fel, că exact asta se întâmplă – lucrurile nu vor mai fi la fel, a apărut un copil în casă, e de înțeles.

Cuplu cu copii – foto credit – unsplash.com

Dar tocmai acest lucru este motiv de dezvoltare și maturizare a relației de cuplu pentru că și noi, părinții, vom avea parte de o noua dinamică, dinamica în “trei”.

A fost o dialog relevant? Atunci nu uita să revii pe blog, cu Cătălina voi pregăti mai multe materiale pentru noi, părinții, pentru viitori părinți. Dacă simțiți nevoia unei discuții cu Cătălina, într-un cadru privat, ea lucrează AICI. Consultați programul, clinica este în Iași.

Nu uita AICI este pagina de facebook a blogului, acolo vezi când public lucuri care mi se par interesante și te-ar putea prinde și pe tine. Dacă sunteți în căutare de idei de activități AICI este secțiunea cu ce facem noi.

0

5 subiecte, 5 sfaturi, sugestii utile pentru vacanţă – recapitulare!

|

Luna iunie a fost despre 5 subiecte, 5 sfaturi, sugestii utile pentru vacanță.

Am reunit în acest articol, pentru a fi găsite mai ușor, toate cele 5 subiecte din campanie, cu mici highlighturi pentru fiecare.

Lunile următoare voi aborda și alte subiecte utile pentru noi, ca părinți, și pentru cei care se ocupă de copiii nostri – educatori și profesori.

Ce am urmărit prin acestă campanie?

  1. Să ating subiecte de interes pentru mine și alți părinți, și care au legătură cu periada vacanței – cu sfaturi și sugestii de la un specialist care lucrează cu copii și adulți, printre adulți se numără și părinți.
  2. Să avem informații țintite, cu exemple personale, la obiect, concentrate în texte de lungime medie, prin urmare optimizate din punct de vedere al timpului de cititre.
  3. Să ne inspirăm unii de la alții legat de cum gestionăm perioada vacanței pentru copiii mici și mari.

credit foto – unsplash.com

Primul subiect

A fost despre plictiseală, deoarece vacanța are și momentele ei de inactivitate, din lipsă rutină.

Prin urmare,

Când vine copilul cu ”plictiseala” în proțap, ce facem?

Ne oprim din ce facem pentru a-i acorda atenție, îi spunem ca e ok să se plictisească și încercăm să descoperim împreuna ce simte în legătură cu plictiseala și cum am putea umple aceste momente.

Este important pentru copil să aibă posibilitatea de a alege cum își petrece o parte din timpul său liber.

Restul articolului este AICI.

Al doilea subiect

Activităţile sportive pe timpul vacanţei – în vacanță o parte dintre părinți consideră că este nevoie de pauză de la programul de balet, tenis, mersul la înot pe o perioadă scurtă de timp sau de tot din varii motive. Lipsa unui program, lipsa colegilor de școală poate reinstala starea de anxietate, de izolare între pereții casei, interacțiunea cu prietenii reducându-se doar la mesaje pe telefon, Facebook, Instagram.

Sportul ajută la diminuarea anxietății. Activitățile sportive dezvoltă curajul de a lua decizii, îi determină pe cei mici să colaboreze, să-și recunoască limitele, dar și să-și asume consecințele asupra propriului comportament.

Copiii au nevoie să-și consume surplusul de energie, să învețe ce înseamnă autodisciplina și consecvența, iar aceste aspecte odată dezvoltate îi vor fi de folos pe parcursul întregii vieții. Sportul nu numai că nu este pierdere de timp, este un câștig pe termen lung.

Restul articolului este AICI

Al treilea subiect

Nevoia de conectare a copiilor cu părinții pe timp de vacanță, de ”recupere” după un an școlar plin cu lucruri bune și mai puțin bune, după despărțirea de colegii de clasă, înainte de plecare la bunici sau în tabără.

Copilul are nevoie să știe că îi vom fi alături indiferent de rezultatele sale scolare și că suntem lângă el pentru a-l ajuta atunci când nu înțelege ceva sau când consideră că ar vrea să înțeleagă mai mult.
Până la urmă tot ce ne dorim este să creștem viitori adulți echilibrați, mulțumiți de drumul pe care l-au ales și de faptul că s-au străduit să facă lucrurile cât mai bine. (…)

Cu cât îi obișnuim pe cei mici să aibă în preajmă și alte persoane, cât mai de timpuriu, cu atât le va fi mai ușor când vom fi nevoiți să-i lăsăm în grija bunicilor, a unei bone sau la creșă.

Restul articolului este AICI

Al patrulea subiect

Cititul – corvoadă sau plăcere! Ei bine, orice acțiune tensionată pe tema cititului poate împinge copilul într-o direcție care nu crește în el dragostea pentru lectură.

Ca orice achiziție a copilului, plăcerea pentru citit nu apare brusc, ci se consolidează pe o bază de alte achiziții și emoții susținute de părinte.

Ar trebui să avem anumite ritualuri care să-i facă plăcere copilului, să-i stârnim curiozitatea pe anumite subiecte, domenii și apoi să-l invităm să găsească răspunsuri în cărți, dar cel mai important ar trebui să-i fim model. Să-l ajutăm să devină un cititor avid și curios, care să nu-și piardă dorința de a învăța și de a cunoaște, în felul acesta nu vom fi nevoiți sa-l readucem la cărți, cărțile vor fi parte din lumea lui.

Citiți-le copiilor! Citiți voi, fiți exemplu pentru copil. Purtați discuții despre ce ați citit interesant într-o carte. Copiii devin cititori alături de noi, le facilităm accesul spre cunoaștere dacă ne văd pe noi făcând asta. Oferiți-le șansa să încerce, să viseze, să spere, să creeze.

Restul articolului este AICI.

Subiectul cu numărul 5

Ultimul subiect din campanie este despre obiceiurile alimentare pe care n-ar trebui să le uităm nicicând. La oricare dintre noi există mici scăpări pe timpul verii, de la rutina de masă, programul de masă din restul timpului. Ideea este să nu uităm de tot, deoarece este în joc sănătatea copiilor și a noastră, pe termen lung.

Obiceiurile alimentare negative sunt influențate și de disponibilitatea alimentelor nesănătoase în casă, de tensiunea creată în timpul meselor, de mâncatul în fața televizorului. Totodată, noi părinții avem tendința ca încă de când copiii sunt mici să-i încurajăm să termine tot din farfurie, în loc să le transmitem că se pot opri din mâncat în momentul când simt că s-au săturat.
Obișnuințele bune devin deprinderi care îi vor ajuta pe cei mici să devină adulți echilibrați, atenți la ei și la nevoile organismului.

Restul articolului este AICI.

Lunile de vacanță sunt binevenite pentru copii și pentru părinți, familia de-a lungul celor câteva luni de vacanță are multiple momente de timp de calitate împreună. Stimulii externi familiei ar trebui să fie lăsați deoparte și să primeze conectarea și jocul cu copii. Copiii au nevoie să fie pregătiți pentru noile provocări ale școlii și etapelor de creștere prin care vor trece.

Sper să vă fie de folos subiectele tratate.

Vacanță plăcută!

Dacă vrei să vezi ce alte campanii pregătesc AICI este pagina de facebook a blogului  sau te poți înscrie la newsletter, dacă sunteți în căutare de idei de activități AICI este secțiunea cu ce facem noi.

1

5 subiecte – 5 sfaturi, sugestii utile pentru vacanţă (5) – Obiceiurile alimentare sănătoase nu iau vacanţă!

|

Am ajuns la final de campanie 5 subiecte – 5 sfaturi, sugestii utile pentru vacanţă. Celelalte subiecte tratate sunt aici – primul – Plictiseala, pe al doilea – Activitățile sportive pe timpul vacanței, al treilea – Conectarea cu copilul nu ia vacanţă, nu-i așa?, subiectul cu numărul 4 –Cititul – corvoadă sau plăcere.

Amintesc că pentru cele 5 subiecte/întrebări avem răspunsuri, sfaturi, sugestii, povești personale de la prietena mea și a fetei mele psiholog Cristina Mihaela Răileanu.

Ultimul subiect – cu care închidem seria de 5 subiecte – este despre obiceiurile alimentare sănătoase la copii, cum le creștem în timp astfel încât să le menținem și pe timp de vacanță. Ideea este că tentațiile sunt mari atunci când ești într-un loc nou, când vrei să explorezi culinar un loc. Uneori vrei să experimentezi chiar în bucătăria proprie și lucrurile să ia o întorsătură ciudată. La copii, pe timp de vacanță, vor exista scăpări de la orarul de masă, multe înghețate, junk food de ronțăit cât citește, joacă un joc etc.

Cu toate astea…

Obiceiurile alimentare sănătoase se învață în familie, încă de când copilul este foarte mic. Ne asigurăm, astfel, că nu ne îndepărtăm prea mult de planurile noastre alimentare, chiar dacă suntem pe modul de vară, vacanță și abia am așteptat sucurile reci și înghețata cu fructe.

Nevoia de a ne alimenta și hidrata este o nevoie fundamentală care susține viața, de aici și preocuparea excesivă a părințor ca cei mici să aibă o alimentație sănătoasă și echilibrată. Când un copil începe să aibă probleme alimentare, de obicei, la mijloc este vorba de un comportament greșit al părintelui observat și speculat de cel mic.
Am întâmpinat la rândul meu probleme când băiețelul meu avea 4- 5 ani și m-a testat în repetate rânduri făcând nazuri la masă, încercând să mă facă să fiu atentă la el, refuzând să mănânce sau solicitându-mi să-i dau altceva decât am pregătit. Toate acestea le-am rezolvat înarmându-mă cu răbdare, implicându-l în procesul de pregătire al mesei, păstrând o rutină legată de ora și durata mesei, respectându-i decizia de a nu mânca dacă nu dorește, dar cu asumarea consecințelor de rigoare. Riscul să cădem în capcana luptei de putere este foarte mare, iar odată prinși în acest război nu avem decât de pierdut.

De preferat ar fi ca părinții să mănânce alături de copii, să creeze o atmosferă relaxată în jurul mesei, să elimine factorii care ar putea să-i distragă atenția copilului cum ar fi televizorul, telefonul, cărți sau jucării.

Dacă știm că, de obicei copilul mănâncă puțin să-i pregătim porții mici, prezentate într-un mod atractiv, astfel încât să-l încurajăm. Când refuză să mănânce un fel de mâncare, să nu sărim să-i oferim imediat altceva. Dacă cel mic a hotărât că nu-i plac felurile de mâncare servite la masă, consecința logică a acestui fapt este că va mânca la următoarea masă.

Nu pedepsim și nu recompensăm copilul cu alimente, stimulăm comportamentul potrivit și nu-l impunem prin forță.

Respectul pentru dorințele și nevoile copilului este esențial. Asta nu înseamnă că suntem permanent la dispoziția copilului, transformându-ne în bucătarul lui personal. Trebuie să ne dezvoltăm capacitatea de a face diferența între nevoile și mofturile lui. Copilul are nevoie de limite puse cu blândețe. Nu îi arătăm mai multă iubire făcându-i mereu pe plac, ci îi transmitem mesaje greșite: că ceilalți vor fi permanent la dispoziția lui sau că nu poate decide singur când a mâncat suficient.
Îl tratăm cu considerație și respect când îi dăm posibilitatea să aleagă, să participe activ la pregătirea mesei, când îi permitem să experimenteze în bucătărie.
Când facem împreună biscuiți, brioșe, pâine întreprindem și o activitate plăcută cu copilul, ne conectăm cu el și va mânca cu plăcere știind că a contribuit și el la produsul final. Faptul că le permitem copiilor să contribuie îi ajută să simtă că sunt importanți și că au rolul lor în familie.

sursa foto – unsplash.com

Obiceiurile alimentare sănătoase nu iau vacanță.

Atunci când  îi oferim copilului un exemplu bun având la rândul nostru o dietă sănătoasă, echilibrată, când îl luăm la piață să-și aleagă singur legumele și fructele, când îi dezvoltăm curiozitatea pentru mâncare și îi punem la dispoziție instrumentele necesare pentru a înțelege cum să mănânce bine, șansele ca el să fie tentat să consume alimente nesănătoase sunt mici.
Îmi amintesc cu plăcere de mesele luate în familie pe vremea când eram copil. Părinții mei lucrau foarte aproape de casă și în pauza de prânz veneau și mâncau cu noi (cu mine și cu frații mei). Eram extrem de bucuroși că puteam să-i așteptăm cu masa pusă, iar momentele acelea au contribuit foarte mult la o atmosfera de familie relaxată. Erau momentele cele mai plăcute din zi, momentele de uniune și de conectare.
Într-un fel sau altul acest ritual s-a transmis mai departe și în familia mea de acum, nu cu aceeași constanță, dar cu aceeași bucurie și, deseori, băiatul meu ne face mie și tatălui lui surprize culinare. Surpriza cea mai mare este încântarea de pe chipul lui când ne oferă astfel de momente.
Despre efectele carbohidraților asupra celor mici nu pot să spun decât că sunt dezastruoase. Enumăr doar câteva dintre acestea: agitația, hiperactivitatea, scăderea concentrării și a atenției, lipsa răbdării, oboseala.
Ronțăitul între mese este nesănătos și strică pofta de mâncare. Recomandarea specialiștilor pentru copii – 3 mese și două gustări, iar gustările să fie formate din fructe sau legume, iaurturi, cereale.

Despre mâncatul de pe la toate dughenele din parc și de prin locul vacanță, voi dezvolta separat. Ideea de bază o știm cu toții, în vacanță igiena alimentară este esențială. Astfel, vacanța va avea și amintirea unei toxiinfecții alimentare și vreo spitalizare pe motiv de diaree severă.

Mâncatul compulsiv la adolescenți

Consumul unei cantități de mâncare excesiv de mare în decursul unei perioade scurte de timp, cu pierderea controlului poate avea la bază un atașament insecurizant, lipsa suportului emoțional, dar și factori stresanți, cum ar fi: schimbarea domiciliului, divorțul părinților, neînțelegerile din familie. De asemenea, tot factorii familiali sunt cei care contribuie destul de mult la menținerea comportamentului alimentar compulsiv.

Obiceiurile alimentare negative sunt influențate și de disponibilitatea alimentelor nesănătoase în casă, de tensiunea creată în timpul meselor, de mâncatul în fața televizorului. Totodată, noi părinții avem tendința ca încă de când copiii sunt mici să-i încurajăm să termine tot din farfurie, în loc să le transmitem că se pot opri din mâncat în momentul când simt că s-au săturat.
Obișnuințele bune devin deprinderi care îi vor ajuta pe cei mici să devină adulți echilibrați, atenți la ei și la nevoile organismului.

Aici se încheie campania 5 subiecte – 5 sfaturi, sugestii utile pentru vacanţă. Reluăm discuțiile scurte pe teme de interes, puteți să îmi scrieți topicul pe care vreți să îl abordez cu un specialist.

Dacă vrei să vezi ce alte campanii pregătesc AICI este pagina de facebook a blogului  sau te poți înscrie la newsletter, dacă sunteți în căutare de idei de activități AICI este secțiunea cu ce facem noi.

2

5 subiecte – 5 sfaturi, sugestii utile pentru vacanţă (4) – Cititul – corvoadă sau plăcere!

|

Campania 5 subiecte – 5 sfaturi, sugestii utile pentru vacanţă a ajuns la subiectul 4. Dacă ai ratat primul articol, iată aici – 5 subiecte – 5 sfaturi, sugestii utile pentru vacanţă (1) – Plictiseala, pe al doilea – Activitățile sportive pe timpul vacanței, pe al treilea – Conectarea cu copilul nu ia vacanţă, nu-i așa?

Amintesc că pentru cele 5 subiecte/întrebări avem răspunsuri, sfaturi, sugestii, povești personale de la prietena fetei mele psiholog Cristina Mihaela Răileanu.

Azi este despre citit și cum putem crește copii iubitori de carte.

Cititul este precum pofta de mâncare, vine exersând lingurița/ cititul, testând gusturi, arome/ genuri literare, povești moderne/tradiționale. Partea cu plăcerea și corvoada vine din familie. Să nu ne supărăm că nu citește copilul, să căutăm cauza în sânul casei, acolo e istoricul cititului cu evoluție ce poate fi lucrată.

Nu știu cum ar fi evoluat cititul meu dacă nu era soră-mea care citea la lanternă și pe cazanul din baie, la becul chior racordat la bateria de tractor (se lua lumina pe vremea lui Ceașcă și aveam becuri pe baterie în baie, bucătărie și hol, care luminau imediat cum se lua curentul), cum aș fi crescut fără să văd cărțile de la marginea patului părinților. Adevărul este că am trăit copilăria pe vremea televizoarelor alb-negru, cu lampă, care se încălzeau greu, mergeau și cu 2-3 pumni, cu 3 minute de desene și vacanțe la țară, la bunici. Nu am citit de plăcere la început, ci din ambiție, să nu cumva să rămân în urmă față de soră-mea, să rămân în urmă cu aprecierea părinților. Am suferit un pic din cauza competiției cu soră-mea, dar ceva tot a ieșit bine din asta.

Tata a fost cel mai mare din familie și bunicul, tatăl lui, a murit când el avea doar 16 ani.Tata a preluat rolul de cap de familie pentru restul fraților și a început munca. Visele despre facultate și școala la Iași au căzut pe plan secund. A muncit pe șantier, a făcut și liceul în paralel și toată biblioteca de acasă de la Roman este din munca lui de adolescent. Cumpăra cărți și le ascundea de colegii de șantier pentru că voiau să folosească filele pe post de hârtie igienică. Pe mine m-au impresionat povestirile astea și am apreciat cărțile din bibliotecă pentru că știam truda din spatele lor. Și m-am supărat tare de fiecare dată când am împrumutat și nu mi-am primit cartea înapoi. Am dezlegat prietenii, pentru că am pierdut cărți la care țineam.

Am descoperit, citind, că îmi plăceau doar anumite povești, am citit cărți până când nu se mai vedea scrisul pe unele pagini, am avut cărți de alinare emoții, cărți de citit ca să găsesc inspirație să compun desene. Am citit pe furiș cărți pe care mama nu mi le dădea la citit, erau pentru când mai cresc.

Acum citesc fetei mele seara, face parte din rutina noastră de culcare. Citim când își dorește și ziua, când simte nevoia să petrecem timpul cu vreun personaj pe care îl îndrăgește. Plăcerea cititului am cultivat-o la fata mea cu răbdare, nu am presat cu povestea de seară de mică, deoarece până la 3 spre 4 ani ani nu avea răbdare să răsfoim cărți, priveam coperțile mai mult. Atât o ținea atenția!

Când era Loli și mai mică, bebe, citeam des, dar nu participa la citit, să urmărim împreună desenele. Îmi citeam singură, și nu pot spune că mi-a displăcut. Cărțile pentru copii, alese bine, sunt minunate, relaxante. Cititul și plăcerea pentru cărți a venit în timp la copilul meu.

Povestea cititului este diferită pentru fiecare, ceea ce ne unește pe toți în a ne dezvolta plăcerea cititului este răbdarea, acordarea de timp pentru a pătrunde în ceea ce se numește lumea poveștilor. Ca orice achiziție a copilului, plăcerea pentru citit nu apare brusc, ci se consolidează pe o bază de alte achiziții și emoții susținute de părinte.

plăcerea cititului

Lectura de seară

Ce spune Cristina despre cititul la ea în familie:

Am fost genul de copil care abia aștepta să se facă seară, să se retragă toată lumea la culcare, ca să pot să-mi iau lanterna și cartea și să mă bag în pătură să citesc. Am citit tot ce mi-a căzut în mâna. Țin minte cu câtă nerăbdare așteptam vacanțele de vară, să plec la bunici, să fac schimb de cărti cu verisoarele mele sau cu copiii veniti din toate colturile țării pentru a petrece vacanța la țară, să stau la soare pe o rogojină și să evadez pe tărâmuri de vis, să mă identific cu unele personaje, să trăiesc cu sufletul la gură, să râd, să plâng, să mă bucur alături de eroii copilăriei mele.

Copilului meu i-am citit povești încă de când am aflat că s-a cuibărit în mine și am continuat să-i citesc până când a învățat el să citească. Acum îmi citește el mie.

L-am luat cu mine încă de când era foarte mic la librărie, la târguri de carte, și-a ales cărțile singur.
Am preferat să citească ce-i place, să o facă cu plăcere, să iubească lectura. Când a avut lecturi mai greoaie de citit pentru școală le-am citit împreună.

Avem acasă colțul nostru de lectură. Aici ne întâlnim, bem ceai și mâncăm biscuiți făcuți de noi și ne citim fiecare cartea lui. De multe ori încercăm să ghicim ce urmează să se întâmple sau schimbăm finalul poveștii.

Pentru că sunt o iubitoare de povești și de copii mi-am dus mai departe pasiunea și dragostea de carte și am creat proiectul ”Comori pentru minți curioase”. Mă întâlnesc cu micuții mei cititori creativi o dată pe săptămână și prin intermediul poveștilor abordăm teme precum Frica, Furia, Cum să facem față provocărilor, Prietenia. Personajele din povești ne devin prieteni și ne ajută să scoatem la iveală trăiri și emoții despre care nici nu știam că sălășluiesc în sufletul copiilor.

De ce ajung copiii să urască cititul?

Atunci când le impunem copiilor, când îi obligăm să citească sau să facă orice altă activitate, îi îndepărtăm de la scopul nostru.

Au nevoie de spațiu, timp, cărți potrivite vârstei, o atitudine pozitivă a părinților în privința lecturii copilului.

Cum gestionăm lecturile mai ciudate – cărțile nepotrivite vârstei și revistele cu conținut vulgar

Cât despre cărțile sau revistele nepotrivite vârstei, tot ce putem face este să vorbim cât mai mult și mai deschis cu ei încă de mici. Să-i ținem aproape de noi, să-i ascultăm chiar când ni se pare că nu e important ce au de spus. Să nu reacționăm exagerat dacă ne povestesc despre faptul că au vorbit la școală despre anumite reviste sau cărți. Să le facilităm noi accesul la o gamă largă de lecturi adecvate vârstei.

Într-o lume în care televiziunile și mass-media ne bombardează cu emisiuni și articole cu tentă sexuală este foarte greu să-i protejăm, dar e important să știe că suntem aproape de ei și pot apela la noi oricând.

Cum îi aduc înapoi să iubeasca cititul, să nu renunțe la a descoperi cărti bune

Ar trebui să avem anumite ritualuri care să-i facă plăcere copilului, să-i stârnim curiozitatea pe anumite subiecte, domenii și apoi să-l invităm să găsească răspunsuri în cărți, dar cel mai important ar trebui să-i fim model. Să-l ajutăm să devină un cititor avid și curios, care să nu-și piardă dorința de a învăța și de a cunoaște, în felul acesta nu vom fi nevoiți sa-l readucem la cărți, cărțile vor fi parte din lumea lui.

Așadar, citiți-le copiilor! Citiți voi, fiți exemplu pentru copil. Purtați discuții despre ce ați citit interesant într-o carte. Copiii devin cititori alături de noi, le facilităm accesul spre cunoaștere dacă ne văd pe noi făcând asta. Oferiți-le șansa să încerce, să viseze, să spere, să creeze.

Următorul subiect va încheia campania din acestă lună. Va fi publicat joi, așa cum am început cu primul articol. Ca să nu ratați vreo postare, AICI este pagina de facebook a blogului, dacă sunteți în căutare de idei de activități AICI este secțiunea cu ce facem noi. Dacă aveți sugestii de subiecte, le primesc cu drag, facem o nouă serie de ajutor pentru voi și pentru mine.

Spor la citit și la creat momente minunate împreună!

3

5 subiecte – 5 sfaturi, sugestii utile pentru vacanţă (3) – Conectarea cu copilul nu ia vacanţă, nu-i așa?

|

Campania 5 subiecte – 5 sfaturi, sugestii utile pentru vacanţă a ajuns la subiectul 3. Dacă ai ratat primul articol, iată aici – 5 subiecte – 5 sfaturi, sugestii utile pentru vacanţă (1) – Plictiseala, pe al doilea aici- Activitățile sportive pe timpul vacanței

Modul vacanță sau vacantion mood nu înseamnă că nu vom avea nevoie să ne regăsim, conectăm, să pansăm frici/temeri după o zi plină la plajă, acasă, după finalul anului școlar, după o supărare la locul de joacă.

Amintesc că pentru cele 5 subiecte/întrebări avem răspunsuri, sfaturi, sugestii, povești personale de la prietena fetei mele psiholog Cristina Mihaela Răileanu.

Ce este conectarea? 

Conectarea este esențială în orice relație, dar mai ales în relația părinte – copil. Atunci când ești acolo cu adevărat pentru copilul tău îi transmiți mesajul că este important, că el contează pentru tine, că aparține. Momentele de conectare sunt extrem de importante pentru dezvoltarea emoțională a copilului. Uneori nu trebuie decât SĂ FIM lângă el.
Copiii cu care lucrez la atelierele de dezvoltare personală devin cooperanți și extrem de deschiși la a găsi împreună strategii de a face față situațiilor dificile, în momentul în care se simt văzuți, ascultați și acceptați așa cum sunt.

Despre momentele de conectare pe care le am cu băiețelul meu aș putea spune că ne-au ajutat să clădim o relație bazată pe încredere, respect, afecțiune.

Am învățat să fim deschiși la ideile și sugestiile noastre dezvoltând în felul acesta curajul de a încerca lucruri noi.
Cele mai plăcute momente petrecute alături de băiețelul meu sunt cele în care ne întindem seara în pat și se cuibărește cât este de mare la mine în brațe și citim, evadăm în lumea poveștilor. Nu mai există nimic în jurul nostru, suntem doar noi doi și personajele din poveste.

În general, la cină ne adunăm toți în jurul mesei și povestim despre cum a fost ziua fiecăruia. În felul acesta, copilul înțelege că și noi, adulții întâlnim provocări la locul de muncă, în relațiile cu ceilalți oameni și învață privindu-ne cum să se descurce în anumite situații.

Băiețelului meu îi place foarte mult când îi povestim despre copilăria noastră, despre vacanțele petrecute la bunici.
Încercăm ca la sfârșitul săptămânii să avem o seară de film sau să jucăm cărți, Remy, HedBenz sau orice alt joc de societate.
De când s-a făcut cald afara ne plimbăm împreună prin parc în fiecare seară.
Sunt seri în care mă așez pur și simplu lângă el și îl întreb ce și-ar dori să facem.

photo credit: unsplash.com

Cum fac copilul să intre în atmosfera de vacanță după un rezultat școlar care nu îl mulțumește?

Faptul că ia o notă mică nu ar trebui să constituie un eșec sau că nu a luat premiul I. Atitudinea pe care o are părintele în momentul în care copilul vine și spune că a luat o notă mică este esențiala pentru modul în care copilul va percepe importanța rezultatelor sale școlare.

Obișnuiesc să-l întreb pe băiețelul meu când îmi comunică nota primită la un test sau o evaluare dacă este mulțumit de cum a lucrat, dacă a făcut tot ce a putut pentru a obține un rezultat bun sau ce ar putea îmbunătăți pe viitor.

Copilul are nevoie să știe că îi vom fi alături indiferent de rezultatele sale scolare și că suntem lângă el pentru a-l ajuta atunci când nu înțelege ceva sau când consideră că ar vrea să înțeleagă mai mult.
Până la urmă tot ce ne dorim este să creștem viitori adulți echilibrați, mulțumiți de drumul pe care l-au ales și de faptul că s-au străduit să facă lucrurile cât mai bine.

Cum îl ajutăm să gestioneze relațiile cu prietenii, partenerii de joacă? Vara este despre joc și supărările între partenerii de joacă sunt inevitabile.

De preferat ar fi să nu intervenim în relațiile copiilor. Ei acum se ceartă și peste 10 minute au uitat și sunt din nou cei mai buni prieteni.
Ce putem face este să fim noi atenți la relațiile pe care le avem cu ceilalți. Ne cerem scuze când greșim, suntem atenți la nevoile celor dragi, suntem disponibili când au nevoie de noi?
Dacă răspunsul este da, cu siguranță îi vom insufla și copilului nostru valori solide menite să-l ajute să construiască relații de prietenie adevărate.

Plecarea în tabără, la bunici vine cu emoții. Cum îl ajut să depășească anxietatea de separare?

Cu cât îi obișnuim pe cei mici să aibă în preajmă și alte persoane, cât mai de timpuriu, cu atât le va fi mai ușor când vom fi nevoiți să-i lăsăm în grija bunicilor, a unei bone sau la creșă.
De asemenea, copiii înțeleg mai mult decât ne imaginăm din limbajul non-verbal. Degeaba îi spunem că totul este în regulă, dacă noi stăm cu inima strânsă și nu avem încredere în persoana în grija căreia lăsăm copilul.
De ajutor ar putea fi și să pregătim copilul, să-i spunem clar unde merge, cu cine stă și pentru cât timp și să ne respectăm promisiunile.

Fiecare copil are nevoile lui, limbajul lui de iubire și un stil propriu de a se conecta cu părintele. Copilul este ghidul vostru, lăsați-vă instruiți.

Următoarele subiecte vor încheia campania din acestă lună. Vor fi luni și joi. Ca să nu ratați vreun articol, AICI este pagina de facebook a blogului, dacă sunteți în căutare de idei de activități AICI este secțiunea cu ce facem noi. Dacă aveți sugestii de subiecte, le primesc cu drag, facem o nouă serie de ajutor pentru voi și pentru mine.

Spor! Pe curând!

4

5 subiecte – 5 sfaturi, sugestii utile pentru vacanţă (2) – Activităţile sportive pe timpul vacanţei

|

Campania 5 subiecte – 5 sfaturi, sugestii utile pentru vacanţă continuă. Dacă ai ratat primul articol, iată aici – 5 subiecte – 5 sfaturi, sugestii utile pentru vacanţă (1) – Plictiseala

Amintesc că pentru cele 5 subiecte/întrebări avem răspunsuri, sfaturi, sugestii de la prietena fetei mele psiholog Cristina Mihaela Răileanu.

Așadar, azi vorbim despre activitățile sportive pe timpul vacanței.

Sunt părinți care preferă o vară foarte relaxată, cu multă înghețată, răsfățuri culinare de vară și activități fizice puține, pentru că e ”obosit” copilul de la mersul zilnic la școală, în plus făcea balet, baschet, tenis în timpul școlii.

Ne oprim cu sportul sau încurajăm activitățile sportive și pe pe timpul verii?

Le recomand tot timpul părinților care îmi trec pragul pentru consiliere parentală să-și înscrie copiii să facă sport. Motivele pentru care fac asta sunt: sportul practicat încă de la vârste mici (3-4 ani) ajută la o dezvoltare fizică și psihică armonioasă, îi dezvoltă copilului valori precum echilibru, perseverență, încredere în sine, flexibilitate, adaptabilitate, îl învață cum să piardă, dar și să se bucure când câștigă.
De asemenea, are un rol incontestabil în dezvoltarea abilității de lucru în echipă, îi învață să coopereze, le dezvoltă răbdarea, îi ajută să fie mai organizați.
Trebuie amintit și faptul că sportul ajută la prevenirea obezității. Statisticile arată că suntem pe locul 2 în Europa în ce privește obezitatea infantilă.

Activitățile sportive pe timpul vacanței foto credit – unsplash.com

Cum ajută sportul la dezvoltarea atenției și concentrării? Că doar nu ne oprim din gândit pe timpul verii…

Prin activitatea fizică susținută creierul se bucură de un aport crescut de oxigen și substanțe nutritive care ajută la buna lui funcționare.
Prin sport ne eliberăm de stres, învățăm să ne centralizăm atenția într-o manieră susținută și constantă împărțind o sarcină mare în sarcini mai mici.

Unii spun: e pierdere de timp, mai bine să-și facă temele date pe timpul verii de la școală! 

Copiii au nevoie să-și consume surplusul de energie, să învețe ce înseamnă autodisciplina și consecvența, iar aceste aspecte odată dezvoltate îi vor fi de folos pe parcursul întregii vieți, iar performanțele lui școlare se vor îmbunătăți, căci sportul practicat într-o manieră organizată ne ajută să fim ordonați și în gândire. Așadar, sportul nu numai că nu este pierdere de timp, este un câștig pe termen lung.

Ajută sportul la diminuarea anxietății acolo unde există probleme de socializare?

Da, sportul ajută la diminuarea anxietății. Activitățile sportive dezvoltă curajul de a lua decizii, îi determină pe cei mici să colaboreze, să-și recunoască limitele, dar și să-și asume consecințele asupra propriului comportament. De curând l-am însoțit pe băiețelul meu la un meci de baschet. Pe drum am discutat despre cât de diferit este un meci de baschet, față de un concurs de karate (a practicat karate timp de 6 ani). Răspunsul lui a fost “presiunea este mult mai mare la meciul de baschet, deoarece aici nu e vorba doar de mine. Dacă fac ceva greșit nu pierd doar eu, pierde întreaga echipă.”

Dorința de a contribui, autodisciplina și competența, dar mai ales respectul pentru sine și pentru ceilalți sunt atribute esențiale obținute de micii sportivi.

Încurajați copiii să facă sport oricând, căci sportul înseamnă sănătate, armonie și echilibru.

Următorul subiect pe listă are legătură cu activitățile de conectare pe care le puteți face cu copiii pe timpul vacanței. Ca să nu ratați vreun articol, AICI este pagina de facebook a blogului, dacă sunteți în căutare de idei de activități AICI este secțiunea cu ce facem noi.

 

0

Ziua Empatiei marcată pentru prima oară în România -10 iunie 2019

|

Adevărul este că nu știm foarte bine, ca popor, empatia.

Iată că, pentru prima oară în România, se lansează invitaţia de a marca Ziua Empatiei pe 10 iunie 2019, o zi de conştientizare a importanţei şi a impactului empatiei la nivel personal sau colectiv şi de a contribui la construirea unei culturi a empatiei în comunităţile în care trăim.

Obiectivele evenimentului Ziua Empatiei sunt de a informa despre semnificația empatiei și modalități de dezvoltare a ei, de a promova rolul şi puterea empatiei în comunitate şi de a pune empatia în mișcare.

Pentru acest an, organizatorii propun marcarea acestei zile prin lecturi publice sau private și prin conferinţa Building Empathy in My Community.

Ziua Empatiei – invitaţie la lectură – Eveniment Naţional

Pentru că 2019 este şi Anul Cărţii şi pentru că cititul poate avea o contribuţie importantă la dezvoltarea empatiei, românii sunt invitaţi ca, în orice colţ al României ar fi, pe 10 iunie 2019, să organizeze lecturi publice sau private despre empatie.

“Lecturile pot fi organizate de tine în oraşul tău, la serviciul tău, într-o şcoală, într-o librărie sau într-o bibliotecă, într-o cafenea, ceainărie sau într-un hub, în orice loc preferat de tine sau chiar în familia ta. Pot fi organizate de către orice organizaţie sau persoană care salută iniţiativa. Până în acest moment, s-au făcut înscrieri din 10 judeţe, existând chiar şi câte doi organizatori în anumite judeţe” declară Claudia Serbănuţă, membru în echipa de proiect.

Cei interesaţi de organizarea acestui eveniment pot găsi mai multe detalii şi suport în organizarea evenimentului pe http://empathyday.eu/index.php/cum-te-implici/

După eveniment, vor fi premiaţi trei organizatori locali cu un set de cinci cărţi de la editura Cartea Copiilor.

Conferinţa „Building Empathy in my Community” – Bucureşti

Luni, 10 iunie 2019, începând cu ora 14:00, în Bucureşti, va avea loc şi conferinţa Building Empathy in My Community. Conferinţa reunește lideri în diverse domenii, antreprenori și inițiatori de proiecte din companii și organizații nonprofit, propunându-şi  să aducă poveşti de succes şi, mai ales, mai multe perspective despre impactul empatiei în diferite comunităţi: antreprenoriat, leadership, resurse umane, customer care, educaţie, parenting, comunităţi şi nu numai.

La conferinţa găzduită de Cartier Hub sunt aşteptaţi traineri, consultanţi, specialişti HR, antreprenori sociali, manageri, psihologi, specialişti în educatie, cadre didactice, părinţi, persoane care doresc să contribuie la construirea unei culturi a empatiei în spaţiul în care construiesc relaţii de calitate.

Participanţii vor afla, pe parcursul a patru ore, ce este şi ce nu este empatia şi, mai ales, care este valoarea empatiei, vor descoperi perspective diferite despre impactul empatiei în diferite comunităţi sau niveluri, vor obține instrumente şi tehnici pentru a rezolva provocările cu care se confruntă, prin intermediul empatiei. Participarea la conferință este gratuită, pe bază de înscrieri: http://empathyday.eu/index.php/program/

Speakeri: Lăcrămioara Ocunschi (inițiator proiect, facilitator Comunicare Nonviolentă), Claudia Şerbănuţă (PhD, MSLIS, Library specialist), Dana Nae Popa (Owner & Managing Partner Pastel), Alexandru Moldovan (Consultant în resurse umane), Mihaela Gîrleanu (Director Executiv Organizația Națională Cercetașii României), Claudia Chiru (cadru didactic, fondator SAGA Kid), Mihaela Ioanițoaia (fondator Asociația Există viață după doliu), Mirela Şteţco (Director Training și Suport Teach for Romania), Oana-Alexandra Budiș (psiholog la Fundația Regală Margareta a României), Luiza Ştefan (psiholog, facilitator Jocul Emoțiilor), Raluca Sadula (consilier de dezvoltare personală).

De la ora 18.15 la ora 19.00, tot la Cartier Hub, adulţii vor face loc copiilor. Binecunoscuta scriitoare Victoria Pătraşcu, de la Asociaţia De Basm, va susţine o lectură publică gratuită pentru copii din cartea “Ela cea fără cuvinte”, o poveste despre iubire, despre zgomotul lumii de azi, despre toleranță și despre curajul și împăcarea de a fi altfel.

“Ce poate însemna sau ce ai putea face de Ziua Empatiei? Poate însemna în primul rând conştientizare. Poate fi o ocazie să afli mai multe despre ce înseamnă şi ce nu înseamnă empatia,  ce este ascultarea empatică şi care sunt barierele ei, să împărtăşeşti poveşti personale în care empatia a avut un rol important, să aduni o mână de oameni în biroul tău sau într-un loc preferat şi să povestiţi despre empatie, să organizezi lecturi private sau publice sau să organizezi poate alte activităţi care să pună în lumină empatia. Ai putea chiar să faci un exerciţiu de imaginaţie de la prima oră, să îţi pui ochelari empatici şi să vezi cum e lumea pentru cei de lângă tine, poate chiar “să te pui în papucii” unei persoane pe care ţi-e greu să o înţelegi. Iar dacă la sfârşitul zilei simţi că puteţi face lucrurile cu mai multă pace, bucurie şi împlinire, înseamnă că ai reuşit să pui empatia în mişcare”, Lăcrămioara Ocunschi, iniţiatorul mişcării Ziua Empatiei

Despre Ziua Empatiei

Ziua Empatiei este un proiect pilot şi o mişcare civică iniţiată de Lăcrămioara Ocunschi, alături de Claudia Şerbănuţă, şi derulată cu suportul Oanei Mihaela Constantinescu (Mămica activă). După acest eveniment pilot, se doreşte înfiinţarea unui ONG care va face lobby pentru declararea oficială a unei zile a empatiei, cercetări legate de nivelul de empatie, va crea programe pentru dezvoltarea empatiei, și va duce poveştile empatiei mai departe.

Mai multe detalii:

Siteul oficial http://empathyday.eu Instagram @Empathymove, pagina Facebook Empathy Move şi evenimentul Building Empathy in My Community
Pentru a susţine această iniţiativă,  a fost creată o ramă pentru poza de profil Facebook: “Empathy Day” de la Empathy Move.

 

6

5 subiecte – 5 sfaturi, sugestii utile pentru vacanţă (1) – Plictiseala

|

Luna aceasta am o campanie simpatică/utilă pentru voi – 5 subiecte – 5 sfaturi, sugestii utile pentru vacanţă.

Scurtă și la obiect – 5 subiecte/întrebări la care avem răspuns, sfaturi, sugestii de la prietena fetei mele psiholog Cristina Mihaela Răileanu. Cu Cristina am lucrat și alte subiecte care au fost bine primite de voi, de aici și idea de a avea o dată pe lună, mici intervenții utile mie și părinților care poposesc pe acest blog, de la un specialist.

Bun, făra a mă lungi cu introducerea, iată primul subiect: PLICTISEALA

Acuși e vacanță! După efervescența de început- yeyy, e vacanță, intră în scenă bine-cunoscutul – Mă plictisesc!

Bun, ce facem cu plictiseala? E de bine sau nu? Cum ar trebui să abordăm starea aceasta? Ii pun o carte în mână și, probabil, prima reacție va fi – ce vrei cu asta? Dăm drumul la tv – ca soluție finală?

Familia – prima societate a copilului este cea în care acesta învață cum să relaționeze cu cei din jur, cum să se poarte în diverse situații, care sunt acele valori și principii pe care părinții pun accent.

Dacă celui mic i se oferă tot ce își dorește, dacă întreaga casă se transformă în depozit pentru jucării, plictiseala cu siguranță își va face simțită prezența destul de repede.

De altfel, din punctul meu de vedere plictiseala este benefică, deoarece ajută la dezvoltarea creativității și imaginației celui mic.

Cele mai prețioase momente de conectare pe care le-am trăit alături de băiețelul meu au fost în momentele în care neavând la îndemână jocuri sau jucării, am inventat diverse distracții care pe mine m-au ajutat să pătrund în universul vast al trăirilor lui, iar pe el l-au ajutat să-și exprime emoțiile. De nenumărate ori s-a transformat în personaje de poveste sau am călătorit prin cele mai minunate locuri sau un băț s-a transformat pe loc în cal, iar o lingură și o oala au devenit cea mai grozavă tobă. Pornind de la câteva cuvinte sau imagini am creat povești despre prietenie, despre lume, despre generozitate.

Încă de când era foarte mic, am amenajat un spațiu pentru lectură unde ne întâlneam pentru a bea ceai, a mânca biscuiți pe care îi preparam împreună și a pătrunde în lumea magică a poveștilor. I-am citit încă de când era bebeluș, acum îmi citește el mie.

Copilului nu îi spui să citească, îl ajuți să iubească poveștile, îl iei cu tine la librărie, la târguri de carte, îi permiți să-și aleagă cărți adecvate vârstei, citești tu ca părinte. Copilul învață mai mult din ce vede că face părintele, decât din ce îi spune să facă.

Nu-l poți trimite pe copil să citească în timp ce tu te uiți la televizor sau butonezi telefonul. Nici nu zic că ar trebui să le interzicem să aibă acces la gadgeturi, căci în felul acesta nu-i ajutăm decât să și le dorească și mai mult, le creștem importanța în ochii copilului. Totul trebuie făcut cu moderație și având în minte permanent că suntem modelul copilului nostru. Când ceva nu ne place în comportamentul copilului nostru, trebuie să privim cu atenție la noi, căci copilul este oglinda noastră.

Vă îndemn să lăsați copiii să se plictisească, nu se știe niciodată ce opere de artă pot crea în astfel de momente. Să le permitem copiilor să își dezvolte creativitatea și imaginația.

foto credit – unsplash.com

Concret, când vine copilul cu ”plictiseala” în proțap:

Ne oprim din ce facem pentru a-i acorda atenție, îi spunem ca e ok să se plictisească și încercăm să descoperim împreuna ce simte în legătură cu plictiseala și cum am putea umple aceste momente.

Este important pentru copil să aibă posibilitatea de a alege cum își petrece o parte din timpul său liber.

Următorul subiect pe listă are legătură cu activitățile pe care le puteți face cu copiii pe timpul vacanței. Ca să nu ratați vreun articol, AICI este pagina de facebook a blogului, dacă sunteți în căutare de idei de activități AICI este secțiunea cu ce facem noi.

0

1 Iunie zi de sărbătoare pentru copii și părinţi – interviu cu Nadia Tătaru – Itsy Bitsy

|

Mai țineți minte cum ne doream ca ziua noastră, a copiilor, să o sărbătorim împreună cu familia și prietenii?

În urmă cu 3 ani, a fost promulgată legea prin care ziua de 1 iunie a fost declarată zi de sărbătoare legală, devenind astfel zi nelucrătoare la nivel naţional.

Propunerea legislativă care a modificat articolul 139 din Legea nr. 53 / 2003 – Codul Muncii a avut în spate o campanie inițiată și derulată timp de un an de Itsy Bitsy FM. Campania viza conștientizarea importanței timpului de calitate părinte-copil.

În campania Itsy Bitsy FM au fost implicați liderii de opinie – Andreea Marin, Virgil Ianțu și Tily Niculae -, parlamentari, psihologi, reprezentații Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), asociații de părinți şi zeci de mii de susţinători din toată țara.

campanie Itsy Bitsy

1 iunie zi liberă națională – 2016

Am stat de vorbă cu Nadia Tătaru, fondator Itsy Bitsy, inițiator al campaniei 1 Iunie zi liberă națională despre ”nașterea” campaniei, despre copilărie și despre festivalul 1UNIFEST cel mai mare festival al copiilor și părinților organizat de Itsy Bitsy, în parcul Al. Ioan Cuza din București.

Iată povestea:

Care a fost triggerul pentru 1 iunie zi liberă? Cu siguranță ideea aceasta exista undeva acolo, pe lista de ”to do”, dar ce a declanșat hotărârea de face campania și demersurile necesare pentru a deveni zi libera? 

Faptul ca părinții petrec din ce în ce mai puțin timp de calitate cu copiii lor a fost triggerul campaniei. Oamenii mari nu mai sunt conștienți că atunci când stau cu televizorul deschis, cu telefonul în mână sau cufundați în gândurile lor cu grijile zilnice nu sunt disponibili 100% pentru copil, pentru relația cu el. Când se întâmplă un “alături” și nu un “împreună” copiii nu se simt cu adevărat conectați cu părinții lor. Dar dacă părinții le-ar oferi măcar 20 de minute pe zi de ascultare adevărată, de la suflet la suflet, atunci copiii ar fi mai sănătaoși, mai încrezători, ar avea mai multă putere și mai multe succese școlare!

Și spun asta din experiența proprie și din experiența multor oameni din jurul meu, pentru care această campanie de 1 iunie zi libera a fost un AHA moment.

Care este cea mai dragă amintire a ta din copilărie legată de ziua copilului?

Nu am amintiri din copilărie legate de ziua copilului. Am însă amintiri plăcute din după-amiezile de duminică, când mă hârjoneam împreună cu părinții.

Ai avut un joc preferat în copilărie? Se va juca și în cadrul festivalului?

Când eram mică am jucat toate jocurile posibile și imposibile. Dar cel mai mult îmi amintesc că săream coarda și jucam Șotron, Rațele și vânătorii și Țară-țară vrem ostași. Sigur se vor juca la 1UNIFEST, la Zona Itsy Bitsy Creativ și Joacă.

Mulți nu realizeaza munca din spatele unui festival. Ce te face să treci peste greutăți ca lucrurile să se întâmple? 

E multă muncă, e drept, iar noi suntem o echipa foarte mică, mică dar inimoasă. Uneori lucrurile întârzie sau nu ies cum ne-am dorit. Norocul nostru e că gândim pozitiv! Și mai e ceva, faptul că știm să facem echipă și tragem toți la același obiectiv. Iar când ne trezim cu blocaje sau lucruri care nu ies, ne repliem repede și găsim solutii noi, și mai faine, pentru că suntem flexibili. Să facem fiecare tot ceea ce putem în dreptul nostru, dar să fim atenti la ce e jur și să lăsăm lucrurile să se întâmple, să credem că lucrurile se vor aranja cum se poate mai bine – sunt acele tips&tricks care ne ajută să o scoatem la capăt!

Și firește, când ne uitam în urmă, poate ceea ce am realizat este cu 30-40% diferit față de ce ne-am propus, dar de aici vine și frumusețea lucrului construit împreună!

Un gând pentru copii și părinți de 1 iunie?

Bucurați-vă unii de alții! Petreceți timp împreună, conectați-vă de la suflet la suflet!

Vă asteptam cu drag la 1UNIFEST!

Detalii program 1Unifest AICI, Facebook event AICI

1UNIFEST

Afiș festival

Dacă vrei să citești interviuri interesante și povești despre oameni care au desfășurat campanii frumoase, de interes social, iată inspirație AICI

0

Acceptare și accesibilizare. Interviu cu Ruxandra Mateescu – Asociaţia Supereroi printre noi

|

Adevărul este că, mulți dintre noi, fără vreo dizabilitate, purtăm ca adulți rănile copilăriei despre neacceptare, despre a nu fi îndeajuns de bun, de isteț, de slab, de înalt, și, cu toate astea nu suntem dispuși către acceptare și nici măcar nu ajungem cu gândul la cuvântul acceptare pentru oameni diferiți, pentru cei are muncesc enorm pentru acceptarea de care nici tu n-ai avut parte, pentru care ai muncit și tu, și de care te temi groaznic, numai că acum o poți ascunde mai bine.

Acceptarea se învață greu sau ușor, depinde cum te-a găsit și vindecarea până la ea te trece precum o operație pe creier. Nimeni nu-și dorește dizabilitatea, dar ea există și nu o poți îngropa pentru că e deranjantă. Nu! Așa cum vremea e cum vrea ea – azi soare, mâine furtună – așa și cu dizabilitatea! Nu o poți schimba, o trăiești, o urăști, înveți să o iubești, o spui și altora și faci ceva în privința asta.

În martie 2019, la București, s-a desfășurat workshopul Cum putem accesibiliza activităţile culturale pentru persoanele cu dizabilităţi?

Asociaţia Supereroi printre noi a invitat persoanele cu dizabilităţi, familiile şi prietenii lor, artişti, manageri culturali, profesioniști din domeniul psihologiei/psihoterapiei, precum şi pe cei care iubesc pe cineva cu nevoi speciale, la două zile de workshop pe tema accesibilizării spațiilor şi evenimentelor culturale pentru persoanele cu dizabilităţi.

Workshopul a fost susţinut de către Roger Ideishi, director și profesor de terapie ocupațională la universitatea Temple din Philadelphia, SUA și profesor asociat la Universitatea Metropolitană din Tokyo, Japonia. Accesul a fost gratuit, fiind nevoie de înscriere în prealabil.

Cum a ajuns Roger Ideishi în România?

Despre cum a fost posibil acest workshop mi-a povestit în interviul de mai jos Ruxandra Mateescu, fondatoarea Asociației Supereroi printre noi.

Cum/când ai auzit de  profesor Roger Ideishi?

Am auzit de Roger Ideishi în anul 2017, în august, după prima ediție ”Filmele Olgăi” – Proiecţii de film adaptate senzorial pentru copiii cu nevoi speciale. Imediat după eveniment o prietenă, Lili Covaci, mi-a trimis un link către un interviu foarte scurt cu Roger. Mi s-a părut fascinat tot ce am auzit. Am avut sentimentul acela că nu ești singur, că ceea ce gândești să faci pentru copilul tău și pentru prietenii lui nu e utopie, nu e doar în capul tău, iată, și alți oameni s-au gândit la asta, că sunt gânduri realizabile. Mi-a dat curaj! Am devorat toate materialele despre el și munca lui, la universitatea unde lucrează, cu cine a lucrat, despre spațiile accesibilizate în USA.

I-am trimis mail abia un an mai tarziu, când am simțit că am curajul necesar să vorbesc cu el și să îi povestesc ce am făcut și ce îmi propun să fac. A răspuns în câteva ore și de atunci ținem legătura. Am învățat de la el enorm de mult, mi-a trimis materiale după care să învăț – despre cum să propun și să fac activități accesibile pentru persoanele cu dizabilități. Am vorbit de foarte multe ori live pe Skype. Și, în ultimul an și jumătate, am avut așa un bust de energie pentru noi proiecte și evenimente, pentru că a fost atât de deschis, dornic să împărtășească și transmită, nu numai pentru cei din țara lui, ci și pentru restul lumii, cum se pot accesibiliza activitățile culturale pentru persoanele cu dizabilități.

În afară de accesibilizarea actului cultural, orice formă de arta în proportie de 25% sau mai mult reprezintă o formă de terapie. Cum ai descoperit asta?

Art terapia este un segmnent aparte, terapia prin arta se face de către oameni specializați, pe ambele domenii. Ceea ce fac eu nu este terapie prin artă și nu aș vrea sa intru în zona asta pentru că nu am cunoștințe de artă, de terapie, doar în măsura în care trăiesc terapie zi de zi datorită Olgăi. Nici nu am cunoștințe de psihologie, doar din pasiune și din nevoie pentru mine și copilul meu. Art terapia nu e ceea ce fac prin evenimetele pe care le organizez, ele sunt forme de vindecare a unor răni, pentru că pun oamenii la un loc. Atât persoana cu dizabilitate cât și familiile cu copii cu dizabilitate ies din casă, împreună la activități culturale. Cred că aduc vindecare, deoarece nu te mai simți singur, între patru pereți, în fața unui calculator sau televizor.

In cazul nostru, Olga s-a născut cu multiple malformații, cu multe probleme de sănătate, cu trăsături faciale atipice, și, evident, în primii ani ieșeam afară doar în căruț, pentru că un timp a fost într-un aparat ghipsat. Oamenii se uitau urât la noi. Da, urât! Alt cuvânt nu îmi vine. Sau se uitau cu milă și dezgust, de nu puteai rămâne între ei. Multă vreme ne-a fost greu să ieșim din casă, ca o familie în locuri publice. Exact din motivele astea. Apoi, eram obositi, deprimați, depășiți de tot ceea ce ni se întâmpla, ceea ce trăiam, că nu mai aveam putere să avem relații sociale. Vreo 5 ani ne-au trebuit să ne vindecăm de lucrurile astea, să ieșim, să prindem curaj să ieșim în lume încet-încet, dar ne-am dat seama că lumea nu este accesibilă pentru Olga. De aici a pornit dorința, de la experiența noastră, de a crea evenimente și contexte sociale care să fie vindecătoare și de folos pentru copiii și famiile cu nevoi speciale. Pentru că știm ce înseamnă izolarea prin care trec, ce înseamnă să ieși din casă într-un mediu complet ostil. Asta am vrut prin ceea ce facem, să construim un mediu prietenos, accesibil familiilor cu copii, adulți cu dizabilități.

Există deschidere pentru a accesibiliza cultura, evenimentele la noi. Ce experiențe ai? 

Nu există deschidere de a accesibiliza cultura, în general nu există deschidere pentru a accesibiliza nimic! Dacă pe partea de a accesibiliza fizic locuri, evenimente, oamenii sunt empatici, ca acces fiind mai ușor de făcut – rampa, toaletă largă, pe partea de acces/ accesibilizare pentru persoanele cu dizabilități intelectuale la diverse medii considerate elitiste, culturale, academice deschiderea este zero. Oamenii care lucrează sau frecventează zonele acestea consideră că arta, cultura e un domeniu rezervat celor instruiți, educați, celor care știu să se poarte frumos, nu fac gălăgie când nu e momentul, nu șâșâie, nu ating lucruri, nu ridică mâinile, nu vorbesc tare, nu se mișcă necontrolat când trebuie să stea liniștiți.

Din experiență, sunt foarte puțini manageri culturali, consumatori de artă și cultură care consideră că și persoanele cu dizabilitate neuro-cognitivă pot participa la un concert, la vernisajul unei expozițiii, vizitarea unei galerii de artă.

Toate vin dintr-o convingere limitativă, oribilă pe care o perpetuăm de zeci de ani – persoanele cu dizabilitate intelectuală nu pricep nimic din lumea din jurul lor sau că trăiesc în lumea lor. Nimeni nu trăiește în lumea lui, și ei trăiesc în lumea noastră, doar că au un fel de a percepe lumea într-un mod pe care noi nu îl decodăm. Lumea pentru ei este la fel ca și pentru noi.

Există premisa greșită că persoanele cu dizabilitate nu au viață interioara și nu au sentimente. Dacă pornești de la această premisă, este normal să nu vezi rostul accesibilizării mesajului cultural, de aceea trebuie deconstruit mitul acesta.

Persoanele cu dizabilități neuro-cognitive au viață interioară, au sentimente, au gânduri, văd lumea în care trăiesc, nu trăiesc într-o lume a lor care e făcută dintr-un neant, sunt la fel de viabile interior ca tine, ca mine, ca fiecare dintre noi, doar că decodarea se face după altă cheie, dar nu înseamnă că nu se face, că la ei nu ajunge nimic.

Dacă s-ar înțelege acest lucru ar fi o deschidere mai mare pentru accesibilizarea artei, culturii.

Sunt muzee care au încercat accesibilizarea expozițiilor temporare și permanente?

Există, puține, dar există. Sunt manageri culturali, pe care îi și cunosc personal, și care m-au întrebat cum pot accesibiliza expozițiile, spațiile culturale pe care le conduc încât și pentru persoanele cu dizabilități să le poată vizita

Acum este foarte important ca noi și cei ca noi – părinți ai copiilor cu dizabilitati, respectiv adulți cu dizabilități – să vorbim cât mai deschis, sincer despre nevoile și realitățile pe care le trăim. Dacă noi nu povestim viața nostră concret, ceilalți nu vor înțelege ce înseamnă viața asta și nu se vor gândi la nevoile noastre atunci când concep un program, o expoziție.

Dacă noi nu ne facem auziți, restul lumii nu are de unde să știe, să pună întrebări, să cunoscă și să schimbe ceva din munca lor. Practic dacă noi nu vorbim, dizabilitatea, viața în dizabilitate nu există și pentru ceva ce nu exista nu se poate face acomodare, accesibilizare.

Cei cu care am colaborat, nu știau nimic despre nevoile noastre (ale tuturor celor care au dizabilități) și au avut întrebări, au pus întrebări, au înțeles, au încercat să schimbe ceva din munca lor pentru ca le-am povestit, le-am vorbit. Dacă tăceam, informația nu ar fi ajuns la ei, nevoile speciale sunt diferite și necesită moduri diferite de abordare. Vorbind despre dizabilitate, facem oamenii, operatorii culturali să înțeleagă o realitate pe care tu o trăiești zilnic și pe care ei poate o întâlnesc ocazional 2-3 secunde, fără detalii semnificative sau nu.

O parte din muzeele din București au încercat să își accesibilizeze expozițile, sunt și câteva din țara, dar nu stiu exact ce au făcut.

Despre beneficiile accesibilizării – Ruxandra a scris pe site un post explicativ: Beneficiile activităţilor culturale și educaţionale adaptate copiilor cu nevoi speciale. Despre partenerii Supereroi printre noi și evenimentele în parteneriat cu muzee și galerii de astă, artiști vizitați pagina de Facebook https://www.facebook.com/SupereroiPrintreNoi/ și site-ul http://supereroiprintrenoi.ro/

Cu ce a venit nou workshopul lui Roger Ideishi? 

Subiectul a fost nou, nu s-a mai abordat, a fost o premieră pentru România.

Am trimis peste 300 invitații către instituții de stat și private.

Am pus părinți și manageri culturali în aceeași sală și au ascultat un om cu experiență de peste 30 de ani în accesibilizarea spațiilor culturale, crearea de program incluzieve.

AICI este sumarul workshopului.

După cum spuneam încercăm să demontăm mitul – cultura, arta sunt domenii elitiste, rezervate doar elitelor intelectuale  Arta este pentru toată lumea, cu cât mai non-verbal este publicul cu atât arta este mai potrivită pentru el. Ca să privești un tablou nu trebuie să vorbești, ca să privești un spectacol de dans nu trebuie să vorbești, ca să înveți să dansezi nu e nevoie să vorbești.

Ideea, convingerea privind non-elitismul artei a fost noutatea workshopului!

Cine sunt Supereroi printre noi?

Asociatia Supereroi printre noi a fost înființată acum 4 ani, de mine și soțul meu, am format o comunitate on-line, un site cu povești – Povești despre tăcere, despre lucrurile care nu se spun, povești ale părinților cu copii cu dizabilitate, ale fraților copiilor cu dizabilitate, adulților cu dizabilitate. Poveștile au venit încet-încet, ideea era să ne găsim, să ne întâlnim ca nimeni să nu se simtă singur.

Din anul 2017 am început să organizăm evenimentele adaptate pentru nevoi speciale. Lucurile cresc organic, odata cu creșterea Olgăi, cu nevoile ei, ale prietenilor ei. Vrem ca lucurile să vină de la sine, fără a forța lucrurile, și în acest fel vor crește ideile si programele noastre.

Cum căpăta putere un supererou, dar părintele? 

Am învățat să cer de la Dumnezeu putere pentru o zi, ziua curentă, rareori fac planuri pe lungă durată, e mai înțelept așa. Îmi iau puterea din liniștea si pacea pe care o cer de sus în fiecare dimineață.

Îmi iau puterea și din munca pe care o fac, mă încarcă pozitiv să fac lucuri pentru oameni ca mine, să văd copii fericiți la fiecare eveniment, cu părinți care se simt bine cu copilul lor în lume.

Mă întristez când văd familii triste, încrâncenate să apere copilul, apoi mă văd și pe mine în vitrinele magazinelor, am față de bodyguard când sunt cu Olga în oraș. Sunt încruntată, în gardă pentru cel care se uită urât la ea. Îmi place că la evenimentele noastre nu mă văd așa, nici pe ceilalți părinți nu îi văd așa, mă încarc cu liniștea care o văd. Asta e puterea mea.

Fiecare are resursele lui de putere. Ideea este că nu avem tot timpul putere, înainte de a purta ”bătălia” din exterior, avem de dus bătălia din interior – din capul nostru – cu diagnosticul, cu birocratia dosarelor de dizabilitate, nedreptățile din afara casei. Suntem obosiți de multe ori, părinții copiilor cu dizabilitate, ca și restul, au nevoie de prieteni, au nevoie de ajutor, nu doar de întrebarea cu ce să te ajut, ci de îți fac piața azi, doar tu fă lista, scot copilul în parc etc. Au nevoie de ceva concret! Iată inspirație vizuală, cum poți folosi un mesaj deja conceput dacă te blochezi cu telefonul în mână sau cu degetele pe tastatură – Cum pot ajuta un părinte al unui copil cu dizabilitate?

supereroi printre noi

carduri cu mesaje ce pot fi achiziționate de pe site-ul Supereroi printre noi, sursă foto:www.supereroiprintrenoi.ro

 

La copiii cu dizabilitate puterea vine de la copiii tipici. La Olga se vede din felul cum lucrează la terapie, este veselă, cooperantă. Puterea ei vine din acceptare, atunci când se simte acceptată.

La fel ca și în cazul adulților. Când nu ești oia neagră, ești linistit.

Asociația Supereroi printre noi muncește mult la vizibilitatea oamenilor speciali, la ”ieșirea din casă” a copiilor cu dizabilitate și a familiilor lor. Intrați pe site-ul lor http://supereroiprintrenoi.ro/ să descoperiți ce fac, scrieți-le, veți găsi în comunitatea Supereroi printre noi sprijin pentru acțiuni speciale și incluzive.

Dacă vrei să citești povești interesante, interviuri cu specialiști și despre oameni care au pus bazele unor proiecte de interes social, vă invit să urmăriți pagina de fb a blogului https://www.facebook.com/unsoideblog/, sau să vă abonați la newsletter.