În adolescență, dacă eram la vreo reuniune de familie sau vreo adunare de gașcă unde erau popândăi de vârstă mai mică (by accident, nu au avut încotro frații mai mari), ajungeam să mă pierd printre cei mici și să mă joc cu ei. Eu nu aveam niciodată intenția asta, doar îmi plăcea să ascult bârfe, ce povesteau oamenii mari sau să stau să mă bag în seamă cu vreun tinerel de vârsta mea, pentru care poate îmi roșeau urechile. Numai că parcă era un făcut, ajungeam printre cei mici și gata. Eram la fugărit, leapșa, de-a v-ați ascunselea. Joc Așa și prin facultate. Eram
Dizabilitatea e grea. Ar fi o minciună să credem altceva. Ințeleg pe cei care fug de ea, nu vor să știe sau se prefac că nu există. Nu ai cum empatiza cu adevărat dacă nu o trăiești. Dar există, și poți să nu întorci privirea și să judeci, poți învăța despre. Ce nu realizăm este că în afara sau înăuntrul dizabilității empatia și simpatia dau aceeași luptă. Pentru că nevoia de acceptare și înțelegere nu e doar acolo la nevoi speciale, este pentru toată lumea, și între „normali”. ”Privirea asta egală către fiecare dintre noi ne ajută pe toţi” E adevărat! Mă uit la
Fata mea iubește provocările. O obosesc câteodată, dar merită fiecare tantrum de după. A învățat ceva, a realizat ceva, a corelat niște lucuri. Ultima provocare a fost să meargă la operă. Până vinerea trecută avusese experiența spectacolelor de teatru de 0-6 ani, spectacole senzoriale după cărți și povești pentru prichindei, teatru de umbre, plus proiecții de filme speciale. Avanpremiera operei ”Motanul încălţat” Vineri, 19 octombrie, a fost avanpremiera operei ”Motanul încălţat” la Opera Comică pentru Copii! Pentru Loli, tot o premieră, un spectacol de operă de oră și jumătate, în calitate de spectator și mic jurnalist. Da, da, cu invitație,
Are Loli o carte despre curaj. N-are cine știe ce text, e numai bună de adăugat cuvinte pe lângă imagine: Curajul obișnuit, curaj fantastic, curajul e curaj de orice fel ar fi el, și tot așa cu imagini sugestive pentru fiecare enunț din ăsta. Îmi place cartea asta, place și Lolitei. Mie îmi place partea cu curajul poate fi obișnuit, ca de exemplu să mergi la piscină. Nu știu să înot, dacă e piscină cu adâncime peste 1, 20 m, nici nu mă ating de margine. Curaj, nu glumă! Prin urmare, las la o parte curajul cu piscina și spun curajul obișnuit,
Am crezut că bunicii mei vor trăi până îmbătrânesc și eu. Credeam că vom crește mândra sau mândrul (nu previzionasem ce copil voi avea) împreună, iar vacanțele lor vor fi acolo în ograda cu gâște și pui de găină. Nu le înțelegeam nevoia de a veni mai des și sta cu ei. Mi se părea suficient să vin de câteva ori pe an, atunci când am pășit în adolescență și aveam griji de tânăr ce descoperă lumea. Nu mai aveam timp, oricum erau nemuritori și acolo tot timpul în așteptare. M-a lovit când nu au mai fost? Da, tare. Dar
Când vine vorba de creme, siropuri și spumă de baie fata mea nu are niciun moft de afișat. S-ar da cu cremă și pe păr, ar lua siropuri de gât, vitamina C (și altele care nu au vreun gust extraordinar) non-stop dacă îi spui că au cioco în compoziție și ar face baie cu spumă în orice moment al zilei. Îi place să se joace cu nisip (fie kinetic, fie cel din groapa cu nisip din parc), îi plac bălțile și, evident, țopăiala prin cea mai adâncă, îi place ploaia, iubește soarele. Nu plaja sau marea, în mod particular. Ultimele
Sâmbătă care tocmai a trecut era neplanificată pentru o ieșire. Dar după nenumărate permutări, cine stă, cine pleacă, aprobare de la Loli, am plecat să mă școlesc cu părinții digitali din comunitatea Digital Parents Talks într-ale Seo-ului. Acum stau pe bancă, mândra construiește chestii cu nisip și eu încerc să pun cap la cap ce am auzit și încercat să pricep despre ce înseamnă SEO în 2018. Alexandru Guzi ne-a plimbat prin SEO, de știți vorba, am plecat într-un fel și am venit în altul. Așa și eu. Ordonat, pe cât am putut, notițele mele: SEO a devenit important prin 1990.
De fiecare dată când o întreb pe mândra mea ce a visat, răspunsul este același – o pisică neagră, mică, care stă acasă la noi și de care ea are grijă. Nu știu de unde visul ăsta și pasiunea pentru pisici, pentru că din cele 3 pisici pe care le-a atins în viața ei una a protestat și a zgâriat-o nițel, de a auzit și mamaia de la Roman cum plângea fata mea de supărare, din pricină că pisica nu a vrut trasă de coadă. Muștele, gâzele și toată minifauna, care poate suge și sânge, nu o pasionează. Acum duc muncă de lămurire
După ziua Lolitei, mai bine de o lună în urmă, ne-am făcut bagajele și am luat drumul Ploieștiului. Nu ne-am îndepărtat prea tare de casă, ca să zicem, dar la fel de greu a fost dacă am fi plecat peste mări și țări. Fata mea a luat vacanță mai devreme de la grădiniță, din aprilie, dar programul ei a rămas tot poftă de mișcare și joc la Emilia și Cristina, și Medeea. În Ploiești nu cunoșteam astfel de parteneri de joacă pentru Loli, și cu toate astea am găsit ceva foarte frumos și cu toate nazurile/tantrumurile Lolitei, chiar abia așteaptă
Sunt sigură că am pomenit pe aici că Loli este mare cățărătoare și escaladează orice găsește mai sus de nivelul ei. A fost curajoasă de mică, curioasă, numai că nu avea antrenament la mușchi și toată forța și încrederea că poate să sară, urce, prindă au venit ca urmare a orelor de muncă de acasă și kinetoterapie de la 1 an si o lună. Până în toamna anului trecut ea a făcut parte din familia KinetoBebe, a crescut (s-a jucat, i-a plâns, urlat, s-a împotrivit, a lucrat și frumos fără nazuri :)) 2 ani cu Sabin, Dona, Adelina, Georgiana –