0

Un parteneriat pentru educaţie și prietenie – Școala din parc- ateliere de conectare a copiilor cu natura

Școala din parc – Ateliere de conectare a copiilor cu natura este un concept Kinder Trips și Un soi de blog. Acesta este un parteneriat pentru educație și prietenie, început la final de 2018 și implementat în februarie 2019, cu oportunități de dezvoltare pe roll.

Cum ajungi aici? Păi să vedem…

  • Primul pas este despre intenție și documentare

In lumea din spatele ecranului e ușor să dai click/accept la friends cu unul altul, să dai like și share, să apreciezi, să nu apreciezi, să judeci ușor sau să crezi ceea ce se dovedește, la un moment dat, a fi neadevăruri (fake news), experiențe expuse nerealist doar pentru a epata etc.

Să construiești parteneriate cu oameni pe care îi știi, pentru început, din lumea aceasta și să funcționeze, în sensul de învățare reciprocă, de atingere obiective propuse, de a fi onești în munca depusă, este greu.

Fiecare parteneriat functioneaza pe baza unor concepte și idei bine definite și în care cred partenerii.

Găsirea direcțiilor de dezvoltare pentru un parteneriat sincer și de viitor, ce poate fi implementat folosind abilitățile fiecarui om implicat, necesită timp, mult brainstorming, încredere. Pun și curaj. Ai nevoie și de curajul acela de început să pui în practică tot ce ai pus pe hârtie.

Pe jumătatea Kinder Trips – Miruna o știam de la întâlnirile cu bloggeri din cadrul Digital Parents Talks. De la aprecierea muncii fiecăreia și împărtășind idei de proiecte și de concepte, am ajuns să vedem că există posibilitatea de a ne uni ideile într-un proiect care se pliază pe cunoștințele noastre și pasiuni comune.

  • Pasul al doilea este despre cine este fiecare și despre cum creștem împreună

În zona de blogging este multă competiție, let’ face it. Competiția e bună la nivel de livrare conținut, educare public. Că asta vrem, nu doar să spunem povești. Competiția stimulează informarea corectă și livrarea de conținut țintit.

Orgoliile personale nu ar trebui să interfereze cu mesajul livrat și cu a fi o prezență responsabilă, onestă în online.

Am adăugat lucrurile astea aici pentru că în blogging, ca în orice domeniu, este frica asta de a nu te deschide ca învățare către altcineva. Ne ferim să ne punem la bătaie cunoștințele, să le share-uim și să creștem împreună.

  • Pasul al treilea este despre implementare și outcomeun parteneriat pentru educatie și doza de curaj pentru cei care se tem (hai, inspirație)

Parteneriatul pentru educație nu este pentru mai mult trafic pe blog (nu strică, evident), nu pentru un like în plus, ci pentru experiența pe care ți-o oferă. Poți spune că este un parteneriat de investiție pentru tine ca om.

Așadar,

Școala din parc în 6 ipostaze:

Școala din parc

Școala din parc – de la început – o idee, a plimbare prin parc

Documentare foto și planificare – https://kindertrips.com/ro/plimbare-urbana-prin-bucuresti/

Școala din parc

Școala din parc – peisaj de iarnă

Școala din parc

Școala din parc – cover eveniment

Școala din parc

Școala din parc- una dintre fișele de lucru

portret uriaș din elemente ale naturii

Școala din parc – portret uriaș din elemente ale naturii

Școala din parc

Școala din parc- research pe teren, colectare materiale – Miruna și Silviu – partenerii Kinder Trips

Școala din parc

Școala din parc- research pe teren, colectare materiale – Un soi de blog (subsemnata) și Miruna – o jumătate de Kinder Trips 🙂

Pentru a vedea ce pregătim, ce idei avem și cum putem să participați la evenimete organizate în cadrul parteneriatului nostru, vă invit să urmăriți paginile de Fb ale blogurilor noastre https://www.facebook.com/kinder.trips/ și https://www.facebook.com/unsoideblog/ sau să vă abonați la newslettere pentru a primi în timp util informații.

ps. Dacă ai o idee pe care o putem dezvolta împreună, sunt deschisă să o discutăm și vedem cum putem lucra pe ea, sau să te ghidez către cine care are know-how-ul potrivit.

2

Gânduri despre prietenie și dragoste 

Se combină cele două dar le-am pus separat pentru că așa încep. Zilele trecute se discuta, pe grupul celor care au terminat în același an cu mine liceul, despre reuniune. Și pornind de la reunine, m-am gândit la prietenii mei din copilarie, din fața blocului și de la școală. M-am gândit la cum am perceput fiecare om din viața mea atunci și acum.

Prietenii, copiii cu care mi-am petrecut timpul acum 20-30 de ani, o parte au rămas cu mine, au crescut lângă mine și am păstrat legătura, viața noastră s-a intersectat ca traseu educațional sau cerc de prieteni vechi și noi, încă ne adunăm la un loc cu diverse ocazii. Cealaltă parte nu îi mai știu. Sunt pierduți pentru totdeauna. S-au mutat, nu mai țin minte cum îi cheama, unii au murit, alții sunt așa de diferiți față de acum 20 de ani că nu regăsești nimic familiar la ei, ca și cum nu i-ai cunoscut niciodată. Timpul ne-a cernut tare și indiferent că îi mai știi sau i-ai pierdut, într-o prietenie ar trebui să intri cu încredere și pe parcurs să o dezvolți și să dureze.

credit photo: unsplash.com

De unde vine încrederea? De acasă.

Noi, părinții, avem un rol important în modul în care vor evolua relațiile de prietenie ale copiilor. Felul în care ne iubim copiii îi definesc în relațiile lor cu ceilalți copii. Și felul în care transmitem empatie, cum ne gestionăm toleranțele legate de rasă, sex, etnie, dizabilitate etc – tot în relațiile lor se vor regăsi. Felul în care noi privim lumea înconjurătoare, felul în care tratăm relațiile cu cei apropiați și mai puțin apropiați se vor reflecta în modul cum percep ei oamenii. Avem prejudecăți, copilul le va prelua. Nu ne respectăm cu adevărat pe noi și pe prieteni, exact așa vor porni și ei.

Se schimbă multe cu vârsta, pe măsură ce cresc, copiii se desprind din modelul părinților sau nu, sau e un talmeș – balmeș care îi face să aibă și sănătate și boală în relațiile lor.

De când sunt părinte, nu spun că m-am deșteptat dintr-o  dată, am simțit, uitându-mă în oamenii de lângă mine, fiecare eroare de conectare și de relaționare.

Eu am fost și n-am fost copilul încrezător, aveam temeri legate de acceptare și căutam grupul unde eram în centrul atenției. De obicei prietenii soră-mii, mai mari. Acolo aveam locul meu, eram cea mică, cumva ocrotită. Asta nu însemna că nu îmi doream copiii de vârsta mea. Tânjeam după unii, mă uitam cu coada ochiului cum se joacă, voiam cu ei, dar nu știam cum să fac. Așteptam să fiu invitată și sufeream când nu o făceau. Asta era pentru mine pasul cel mai greu, să cer să fiu acceptată. Frica de a fi respins, de a nu fi îndeajuns de bun pentru jocul de orice fel, cu pietrele sau coarda, mi-a dat de furcă, greu am scăpat de teamă și când mă impingeam de spate singură, și reușeam să construiesc o mică legătură, parcă toată lumea era a mea. Și ce ușor părea pe lângă frica de început.

Sunt recunoscătoare fiecărui prieten de atunci, chiar dacă acum nu îl am alături, pentru încredere, pentru că a întins primul mâna, pentru că m-a chemat la joacă.

Între 0-3 ani jocul copiilor este cu părinții, mai puțin cu alți copii. Abia după 3 ani începe adevărata socializare, jocul pe roluri între ei, împărțitul jucăriilor și conversațiile de joacă. Rolul nostru nu începe atunci, ci de când sunt bebeluși. Încrederea, siguranța, dragostea și tot ce vine cu ea – suferința, dezamăgire, împlinirea – din primii ani de viață își alege pattern-urile. Alegerile în dragoste reflectă în mare parte iubirea ce au trăit-o.

Șiii, aici voiam să ajung, până la urmă, indiferent de modelul primit, mulți dintre noi găsesc drumul în prietenie și dragoste, corectează pe parcurs acolo unde nu au știut bine. Nu e un drum lin, e plin de lecții și de oameni, e un drum către noi și prin noi către cei pe care alegem să îi iubim.

ps. love you all!

0

Ceva magic 

Septembrie a început anevoios și încă este. Grădiniță, tantrumuri, griji, nervi, lacrimi, plâns disperat. Tot tacâmul și prea puține momente bune, vesele.

În viață sunt clipe când nu te aștepți, fix în zilele alea rele, să primești un compliment, o încurajare. Știi ce zic, cu siguranță.

Acum o săptămână mergeam încrâncenată cu Loli în căruț la grădiniță. Nu e departe, însă trec printr-un gang cu trepte și de fiecare dată mă încordez pentru fiecare treaptă și merg apoi așa cu fața stricată de efort și de la gânduri. După ce am lăsat mândra la grădi, la întoarcere, scot telefonul.

Și citesc: Te-a văzut David și a zis așa “ce frumoasă era Marina cu părul prins așa” 😊  Un pui de om, prin mama lui, m-a facut să mă opresc râzând în mijlocul trotuarului. Și parcă s-a luminat cerul, deși era plin de nori.

photo credit: unsplash.com

În ziua aceea nu aveam coafura cea mai bună a mea, aveam un coc deloc elaborat, din motiv de plete obosite (adică de ceva zile nespălat). Și totuși cineva m-a văzut frumoasă. Fără cuvinte, nu?

Apoi un al doilea om, tot în săptămâna aia. M-a ascultat, m-a încurajat, m-a îmbrațișat strâns și mi-a prins tare bine. Cu toate că mi-au dat lacrimile și-am plâns. A fost neașteptat și am simțit căldură și prietenie sinceră. 

photo credit: unsplash.com

Prietenii nu trebuie să te facă doar să râzi, nu? 

Cuvintele contează oricum le-ai pune în propoziție, stângaci sau elegant. Faptele, la fel. Și cred că puțini oameni mai știu bunătatea, empatia. Am avut așa un sentiment de bucurie, nu știu dacă este cuvântul potrivit, că atunci când ți-e greu, cineva, în afara familiei, te simte și, realizând sau nu, îți transmite de bine. Și e prețios. Pui la inima ce ai primit, strâns tare, ca pe ceva magic. 

 

Image
0

Adi

Draga Adi,

Ştii cum visam să avem casele alăturate, cu curte mare şi cu copii care se joacă cu mingea. Acolo la noi acasă, la Roman. Şi noi, în imaginea asta, stăm la poveşti şi cafele. Da, ar fi fost frumos. Ştiu şi unde spuneam că vor fi. Mai ţii minte? Cum stăteam noi la poveşti. Şi cum venea tu din tabără cu atâtea de zis. De nici nu apucam să îţi spun eu una alta. Vorbeam mult, ştiu. Şi nu se mai terminaaa. Nu aveam telefoane mobile, înroșeam cablul de la cel fix cu vorbăria noastră. Tare mi-e dor de noi, de copilele din noi!

20150424_220931

Din punctul ăsta de vedere, doar ăsta, îmi doresc ca Loli să crească încet, deoarece tare frumoasă este copilăria şi adolescență.

Ce-am crescut! Suntem mari (pufff, îmi vine să râd), uneori nu cred că sunt mamă, iar Loli e aevea. Câtă minte am? Da, sunt încă copil cu copil (eu cu Loli, iar tu ai o droaie pe cap). Cine ştie? Poate tot vom avea casele alăturate.

Până atunci, Adi, te aşteptăm la noi, să îţi faci drum către noi. Că Loli nu rezistă la 300 de km însă ar vrea să te cunoasca mai bine. Deci, pe când? Şi mai lasă-ne cu școala? E doar o scuză, da. Mie mi-este dor de tine şi am nevoie de prietena mea. Să audă şi Loli vorba multă şi să îmi dreg şi eu înapoi accentul. Prin urmare, lasă vorba de școală acasă,vrem grai moldovenesc.

Te provocăm la drum! Eu pun de cafea, Loli pregăteşte pupicii şi fă antrenament la brațe. Îi place cocoțată!!!

Image
3

Poveste de Botez

Cine a nășit o dată înţelege emoţiile primului botez. Sunt la fel de mari ca cele de la botezul propriului copil. Când botezi ai parte de un mare dar şi primeşti totodată şi o mare responsabilitatea. Nicidecum o povară. Devenind părinţii spirituali ai unui copil te îmbogățești sufletește. Noi am primit cu bucurie voia părinților de a fi legați, pe viață, prin botezul copilului lor, în prietenie și credință.

Am avut parte de tot ce înseamnă tradiţie (slujbă, alai, joc și voie bună) şi ne-am simţit binecuvântați. Chiar dacă nu ne-am dat seama, de toate, atunci. :))) Eu (nana) abia după ce a trecut ceasul evenimentului savurez botezul. Din amintiri, acum sedimentate și în tihnă, fără emoții. Rememorez toate momentele cheie şi îmi dau seama că aşa a fost să fie. Să nu ne abatem de la nimic. Adică: Finuțul să îşi ceară, cu foarte mare ambiţie, darul botezului şi să treacă testul încreștinării ca la carte. Plângând din tot sufletul. :))) Și este de bine, până la urmă. Înseamnă că restul de lacrimi din viața lui vor fi puține, și numai de bucurie. Doar e un mic bărbat în devenire. Şi bărbații stăpânesc emoţiile bine. Prin urmare, atunci în ziua botezului când a fost copleşit de moment, le-a spus frumos şi tare ca să fie sigur că nu îl vor deranja, așa multe, sub ochi, de-acum încolo. Felicitări, Alexandru! Eşti şi ai fost un mare curajos. Chiar dacă nana a tremurat un pic şi a simţit că o lasă braţele, ne-am dat curaj unul altuia și ne-am descurcat. Băița de a doua zi a fost un fleac, cu multe zâmbete și descântece.

Înainte de creștinare, când nu știa ce-l așteaptă :)))) și trăgea un pui mic de somn

Dragă Alexandru, esti primul finuț (primul fiu al familiei noastre) și asta ne aduce noroc şi împlinire. Mulțumim, Simona și Mircea, pentru încredere și pentru dar. Un dar prețios, un finuț drag.

0

Adio, 2014!

Da. Ultima zi din an. Primul an cu fiica mea. Bine, doar 7 luni şi ceva. A fost un an de nedescris! În toate sensurile. 🙂
Şi ca de sfârşit de an, dragi prieteni luaţi, neluaţi, părinţi deja sau în devenire sau accidental, să aveţi parte de un 2015 plin şi de care să vă bucuraţi din plin!
Vă pupăm cu drag.

0

Pupici de la Loli, Cristina!

Cristina. Mami de David. O găsiți aici. E plină de idei și vorbe care îmi plac și sunt ca de la mine de acasă. Astă vară,  pe când eram cu Loli, la plimbare, în parc, trece o subțirică, cu ceva în brațe, pe lângă noi. Eu, fuguța cu Loli, după ea. Ce ai acolo? Până să mă cunosc cu tot parcul, nu aveam cu cine vorbi. Plimbam cărutul în lung și-n lat și întâlneam mame. În fine, întâlneam niște mame.(No offence, așa era sau eram eu neieșită din casă). Cu sprâncenele unite!!!! De unde atâta supărare? Eram și eu la fel, oare? Cine stie? Cristina nu s-a speriat.

La multi ani! Un 2015 plin cu toate bunătățurile! Pupici de peste drum, de la Loli!