0

Părinţi și terapeuţi stau de vorbă – relaţia de cuplu și momentul apariţiei copilului

Momentul apariţiei primului copil pare să fie din ce în ce mai des asociat cu ideea de efort, dificultate, chiar criză a cuplului. Sunt enumerate tot felul de strategii, metode de supravieţuire, ce par a ne pregăti pentru o adevărată luptă în tranşeele vieţii de familie.

Un omuleţ de câteva kilograme şi câţiva centimetri ne declanşează o multitudine de anxietăţi şi angoase necunoscute până atunci.

Totuşi, cum rămâne cu bucuria venirii pe lume a unui copil, cu bucuria de a deveni mamă/tată? Nimic mai provocator, nimic mai firesc ca apariţia unui copil.

Adevărul este că nu ești pregătit pentru venirea copilului oricât de mult ți l-ai fi dorit. E ca în adolescență, mintea e bulversată, hormonii, chimia din corpul nostru fac vraiste creierul pe comenzile de stimuli. Așa și cu copilul, chimia corpului nu e ceva ce poți stăpâni imediat după naștere cu primul plâns al copilului, trebuie să îți dai timp să reiei procese cu calm și cu sprijinul omului cu care ai decis să faci copilul.

Despre relația de cuplu am stat de vorbă cu prietena mea de la Iași – Cătălina Costin care, ca mulți alți părinți, a căutat vindecare pentru greutățile din viața de părinte și de cuplu, și, între timp, a devenit vindecător pentru alții, evoluând personal și profesional, ajungând terapeut.

Istoria noastră începe în urmă cu 15 ani. Atunci eram profesori. Cu Cătă am învățat jocuri și strategii de comunicare pentru elevii mei. Pedagogia din facultate (11 ani în urmă) – nu știu cum e structurat modulul acum și dacă e în vreun fel de folos celor care merg la catedră – nu m-a ajutat să transmit ceea ce îmi propuneam eu, ca profesor. Nu mă refer doar la partea științifică. Ea știa niște lucruri inovative și m-a salvat în 3 ani de predare. Și îi multumesc!

Ca un sfat, deși mă feresc de astfel de lucruri: nu lăsați deoparte oamenii de la care aveți de învățat, ține-ți aproape de ei, chiar dacă vă despart km.

Bun, iată cum a decurs discuția pe subiect:

Imaginați-vă un loc în care stați confortabil și luați un ceai, o cafea în mână. Va fi interesant ce urmează. Știți că eu nu sunt adepta îți mulțumesc că m-ai ales să îți fiu mamă, tată. Și dacă ar fi posibil ce urmează, prima partea a dialogului, cu siguranță aș face acest exercițiu cu fata mea. Să mă interogheze și eu să ascult cu atenție. Să îi spun mulțumesc că e a mea, deși nu a fost alegerea ei.

Așadar, începem:

Copilul are nevoile şi întrebările lui. La fel și cuplul de părinţi, pentru că orice etapă de viaţă îşi are problemele sale. Să-i ascultăm pe rând, într-un dialog imaginar.

foto credit- unsplash.com

Copilul ar întreba, înainte de a se naște:

O să mă primiți așa cum sunt?

O să mă ajutați să trăiesc?

O să fiți conștienți că sunt o persoană diferită de voi și nu o anexă a dorințelor și nevoilor voastre?

O să mă acceptați chiar dacă nu sunt exact aşa cum vă doriți voi?

O să mă ghidați să mă dezvolt?

O să îmi fiți alături de mine ca să mă descopăr?

Copilul tău ți-ar spune și că are multe nevoi:

Nevoia de a fi îngrijit;

Nevoia de contact cu corpul mamei;

Nevoia de contact cu ochii celor ce mă îngrijesc;

Nevoia de a fi în siguranță;

Nevoia de a fi înțeles;

Nevoia de a fi susținut;

Nevoia de a aparține în exclusivitate părinților, cuiva;

Nevoia de a fi recunoscut că sunt unic;

Nevoia de a fi valorizat;

Nevoia de a fi ghidat;

Nevoia de a fi primit cu bucurie

Începem să devenim părinti atunci când ne hotărâm să avem un copil sau după ce acesta se naste, voi decideți. Că o fi după prima noapte nedormită și primul sentiment de îngrijorare, la fel. Când conștientizăm cu adevărat acest lucru, că suntem părinți unui copil pentru toată viața? În timp, nu ne lovește brusc și nu ne deșteptăm la fel de rapid.

Devenim părinți treptat, prin flexibilitate, prin renunțare, prin iubire, prin efortul nostru personal de a ne pune ego-ul în paranteză, de a ne pune calitățile în sprijinul creșterii și educării unui copil.

E liniștitor când îți spune cineva asta, că nu trebuie să știi instant. Goana asta de a fi părintele care nu a fost mama sau tata pentru noi, ne aduce la toate angoasele și temerile care ne defocusează de la rolul nostru. De a iubi copilul nostru așa cum este, și cum are nevoie să fie iubit.

Dialogul continuă pe planul părinților – părinţii s-ar întreba (în viața reală mulți chiar fac acest exercițiu):

 Sunt cu adevărat pregătit/ă pentru a avea un copil ?

Sunt eu capabil/a să îngrijesc un copil?

Voi fi o mama bună/un tată bun?

O să ne descurcăm financiar?

Cât de independent/a voi mai fi?

Se vor schimbă relația de cuplu și viață sexuală?

Mă voi descurca cu toate noile responsabilități?

Va fi partenerul/a alături de mine?

Partenerii, între ei, au nevoie, să știe: Chiar aşa, vei fi TU, partenerul meu alături de mine?

În raport cu ține am aceleași  nevoi ca și până acum:

1. Nevoia să mă simt în siguranță, să am sentimentul de a fi în mod simultan vulnerabil/ă și în armonie cu ține;

2. Nevoia de reciprocitate,  nevoia de a ști că experiență mea este înțeleasă de ține;

3. Nevoia de valorizare, nevoile noastre relaționale să fie  acceptate ca firești;

4. Nevoia de acceptare, nevoia de a fi acceptat/a de ține ca o persoană demnă de încredere;

7. Nevoia de autodefinire, nevoia de a-mi exprimă preferințele, ideile, fără frica de a fi ironizat/a, umilit/a sau respins/ă;

8. Nevoia de exprimare a iubirii, nevoia de a simți afecțiune, recunoștință;

9. Nevoia de comunicare, de a ne împărtăși în permanentă gânduri, temeri, speranțe (Aș începe chiar acum cu ”Mi-e teamă, mă voi descurcă?”, ”Voi fi mai bun/a decât mama mea/tatăl meu?”, ”Mi-e frică să nu dezamăgesc”, ”Nu știu exact ce am de făcut”.

În relația de cuplu – o comunicare eficientă, implică mai puține critici, observații, sfaturi în permanenţă. Sub impactul oboselii, stresului uităm să fim empatici, răbdători, afectivi.

Părinţii – cu ei înșiși au nevoie să pună pe un platou, ceea ce vine din exteriorul şi interiorul lor:

Da, știm, din experiențele altora, din articole, din cărți din…exterior că :

Vom avea timp mai puțin pentru noi, va interveni oboseala (vizite la pediatru, nopțile nedormite, înmulțirea treburilor casnice);

Va intervini starea de nesiguranță și stres în privința noului rol de părinte (implicând gestionarea vizitelor rudelor , prietenilor și mai ales a multitudinii de sfaturi primite, precum și a conștientizării noilor responsabilități);

Nevoia de intimitate se va confrunta cu nemulțumiri personale (legate de kilogramele în plus în cazul mamelor, ori sentiment de neglijare în cazul taților) sau cu confuzia, chiar contradicția de roluri (suntem acum predominant mami și tati, și mai puțin ”dragul meu” și ”draga mea”).

Ok, asta e partea grea, de care ne umple societatea, dinainte de a face copilul, dar nu știm ceva.

Ce nu știm?

Nu știm ce se va întâmpla în interiorul nostru, ce vom simți atunci când copilului nostru:

va râde în hohote prima dată;

va adormi atunci când îi cântăm o strofă dintr-un cântecel cu greu amintit;

va zâmbi relaxat când îl spălăm cu delicatețe;

va privi uimit  ca și cum povestea pe care i-o citim se întâmplă aici și acum;

ne va prinde cu drag în brațe chiar dacă noi suntem obosiți și neatenți la el;

îi vom citi în ochi mirarea plină de bucurie pentru că un fluture sau o pasăre sau o banală insectă sunt  adevărate miracole  pentru el.

Și, da, nicio carte, articol ori relatare a cuiva nu ne va putea spune cum ne vom simți când ne va striga pentru prima dată mama, tata.

Apariția unui copil într-un cuplu stabil îl consolidează și îl întărește, dar poate deveni o provocare dificilă atunci când cei doi au puternice neînțelegeri anterioare. Copilul nu e un plasture pe o rană veche.

Da, apariţia unui copil presupune învăţarea unor noi roluri, sarcini, responsabilităţi.

Da, apariția unui copil este o ocazie unică pentru părinții lui de a crește interior, de a-și redescoperi resurse uitate sau de a conștientiza unele cu totul noi, este o ocazie de a experimenta altruismul, generozitatea și de a trăi iubirea necondiționată. Vom ști atunci, față în față cu copilul nostru și cu noi înșine, iar cel mai bun început este de a nu ne propune să fim părinţi ideali ci doar nişte părinţi buni.

Să nu uităm că relația dintre doi oameni este ceva viu, dinamic, flexibil. Relația dintre copilul nostru și noi ca părinți, se naște, crește și se dezvoltă o dată cu acesta. Ce se întamplă cu relația noastră? Cei doi, “dragul meu” și “draga mea” unde se duc? Ei rămân tot acolo, bază a sentimentelor noastre, doar că fricile noastre ne determină să vedem rolurile de “mami” și “tati” ca o amenințare la adresa lor. Frica de a nu mai fi la fel, că exact asta se întâmplă – lucrurile nu vor mai fi la fel, a apărut un copil în casă, e de înțeles.

Cuplu cu copii – foto credit – unsplash.com

Dar tocmai acest lucru este motiv de dezvoltare și maturizare a relației de cuplu pentru că și noi, părinții, vom avea parte de o noua dinamică, dinamica în “trei”.

A fost o dialog relevant? Atunci nu uita să revii pe blog, cu Cătălina voi pregăti mai multe materiale pentru noi, părinții, pentru viitori părinți. Dacă simțiți nevoia unei discuții cu Cătălina, într-un cadru privat, ea lucrează AICI. Consultați programul, clinica este în Iași.

Nu uita AICI este pagina de facebook a blogului, acolo vezi când public lucuri care mi se par interesante și te-ar putea prinde și pe tine. Dacă sunteți în căutare de idei de activități AICI este secțiunea cu ce facem noi.

0

5 subiecte, 5 sfaturi, sugestii utile pentru vacanţă – recapitulare!

Luna iunie a fost despre 5 subiecte, 5 sfaturi, sugestii utile pentru vacanță.

Am reunit în acest articol, pentru a fi găsite mai ușor, toate cele 5 subiecte din campanie, cu mici highlighturi pentru fiecare.

Lunile următoare voi aborda și alte subiecte utile pentru noi, ca părinți, și pentru cei care se ocupă de copiii nostri – educatori și profesori.

Ce am urmărit prin acestă campanie?

  1. Să ating subiecte de interes pentru mine și alți părinți, și care au legătură cu periada vacanței – cu sfaturi și sugestii de la un specialist care lucrează cu copii și adulți, printre adulți se numără și părinți.
  2. Să avem informații țintite, cu exemple personale, la obiect, concentrate în texte de lungime medie, prin urmare optimizate din punct de vedere al timpului de cititre.
  3. Să ne inspirăm unii de la alții legat de cum gestionăm perioada vacanței pentru copiii mici și mari.

credit foto – unsplash.com

Primul subiect

A fost despre plictiseală, deoarece vacanța are și momentele ei de inactivitate, din lipsă rutină.

Prin urmare,

Când vine copilul cu ”plictiseala” în proțap, ce facem?

Ne oprim din ce facem pentru a-i acorda atenție, îi spunem ca e ok să se plictisească și încercăm să descoperim împreuna ce simte în legătură cu plictiseala și cum am putea umple aceste momente.

Este important pentru copil să aibă posibilitatea de a alege cum își petrece o parte din timpul său liber.

Restul articolului este AICI.

Al doilea subiect

Activităţile sportive pe timpul vacanţei – în vacanță o parte dintre părinți consideră că este nevoie de pauză de la programul de balet, tenis, mersul la înot pe o perioadă scurtă de timp sau de tot din varii motive. Lipsa unui program, lipsa colegilor de școală poate reinstala starea de anxietate, de izolare între pereții casei, interacțiunea cu prietenii reducându-se doar la mesaje pe telefon, Facebook, Instagram.

Sportul ajută la diminuarea anxietății. Activitățile sportive dezvoltă curajul de a lua decizii, îi determină pe cei mici să colaboreze, să-și recunoască limitele, dar și să-și asume consecințele asupra propriului comportament.

Copiii au nevoie să-și consume surplusul de energie, să învețe ce înseamnă autodisciplina și consecvența, iar aceste aspecte odată dezvoltate îi vor fi de folos pe parcursul întregii vieții. Sportul nu numai că nu este pierdere de timp, este un câștig pe termen lung.

Restul articolului este AICI

Al treilea subiect

Nevoia de conectare a copiilor cu părinții pe timp de vacanță, de ”recupere” după un an școlar plin cu lucruri bune și mai puțin bune, după despărțirea de colegii de clasă, înainte de plecare la bunici sau în tabără.

Copilul are nevoie să știe că îi vom fi alături indiferent de rezultatele sale scolare și că suntem lângă el pentru a-l ajuta atunci când nu înțelege ceva sau când consideră că ar vrea să înțeleagă mai mult.
Până la urmă tot ce ne dorim este să creștem viitori adulți echilibrați, mulțumiți de drumul pe care l-au ales și de faptul că s-au străduit să facă lucrurile cât mai bine. (…)

Cu cât îi obișnuim pe cei mici să aibă în preajmă și alte persoane, cât mai de timpuriu, cu atât le va fi mai ușor când vom fi nevoiți să-i lăsăm în grija bunicilor, a unei bone sau la creșă.

Restul articolului este AICI

Al patrulea subiect

Cititul – corvoadă sau plăcere! Ei bine, orice acțiune tensionată pe tema cititului poate împinge copilul într-o direcție care nu crește în el dragostea pentru lectură.

Ca orice achiziție a copilului, plăcerea pentru citit nu apare brusc, ci se consolidează pe o bază de alte achiziții și emoții susținute de părinte.

Ar trebui să avem anumite ritualuri care să-i facă plăcere copilului, să-i stârnim curiozitatea pe anumite subiecte, domenii și apoi să-l invităm să găsească răspunsuri în cărți, dar cel mai important ar trebui să-i fim model. Să-l ajutăm să devină un cititor avid și curios, care să nu-și piardă dorința de a învăța și de a cunoaște, în felul acesta nu vom fi nevoiți sa-l readucem la cărți, cărțile vor fi parte din lumea lui.

Citiți-le copiilor! Citiți voi, fiți exemplu pentru copil. Purtați discuții despre ce ați citit interesant într-o carte. Copiii devin cititori alături de noi, le facilităm accesul spre cunoaștere dacă ne văd pe noi făcând asta. Oferiți-le șansa să încerce, să viseze, să spere, să creeze.

Restul articolului este AICI.

Subiectul cu numărul 5

Ultimul subiect din campanie este despre obiceiurile alimentare pe care n-ar trebui să le uităm nicicând. La oricare dintre noi există mici scăpări pe timpul verii, de la rutina de masă, programul de masă din restul timpului. Ideea este să nu uităm de tot, deoarece este în joc sănătatea copiilor și a noastră, pe termen lung.

Obiceiurile alimentare negative sunt influențate și de disponibilitatea alimentelor nesănătoase în casă, de tensiunea creată în timpul meselor, de mâncatul în fața televizorului. Totodată, noi părinții avem tendința ca încă de când copiii sunt mici să-i încurajăm să termine tot din farfurie, în loc să le transmitem că se pot opri din mâncat în momentul când simt că s-au săturat.
Obișnuințele bune devin deprinderi care îi vor ajuta pe cei mici să devină adulți echilibrați, atenți la ei și la nevoile organismului.

Restul articolului este AICI.

Lunile de vacanță sunt binevenite pentru copii și pentru părinți, familia de-a lungul celor câteva luni de vacanță are multiple momente de timp de calitate împreună. Stimulii externi familiei ar trebui să fie lăsați deoparte și să primeze conectarea și jocul cu copii. Copiii au nevoie să fie pregătiți pentru noile provocări ale școlii și etapelor de creștere prin care vor trece.

Sper să vă fie de folos subiectele tratate.

Vacanță plăcută!

Dacă vrei să vezi ce alte campanii pregătesc AICI este pagina de facebook a blogului  sau te poți înscrie la newsletter, dacă sunteți în căutare de idei de activități AICI este secțiunea cu ce facem noi.

3

5 subiecte – 5 sfaturi, sugestii utile pentru vacanţă (3) – Conectarea cu copilul nu ia vacanţă, nu-i așa?

Campania 5 subiecte – 5 sfaturi, sugestii utile pentru vacanţă a ajuns la subiectul 3. Dacă ai ratat primul articol, iată aici – 5 subiecte – 5 sfaturi, sugestii utile pentru vacanţă (1) – Plictiseala, pe al doilea aici- Activitățile sportive pe timpul vacanței

Modul vacanță sau vacantion mood nu înseamnă că nu vom avea nevoie să ne regăsim, conectăm, să pansăm frici/temeri după o zi plină la plajă, acasă, după finalul anului școlar, după o supărare la locul de joacă.

Amintesc că pentru cele 5 subiecte/întrebări avem răspunsuri, sfaturi, sugestii, povești personale de la prietena fetei mele psiholog Cristina Mihaela Răileanu.

Ce este conectarea? 

Conectarea este esențială în orice relație, dar mai ales în relația părinte – copil. Atunci când ești acolo cu adevărat pentru copilul tău îi transmiți mesajul că este important, că el contează pentru tine, că aparține. Momentele de conectare sunt extrem de importante pentru dezvoltarea emoțională a copilului. Uneori nu trebuie decât SĂ FIM lângă el.
Copiii cu care lucrez la atelierele de dezvoltare personală devin cooperanți și extrem de deschiși la a găsi împreună strategii de a face față situațiilor dificile, în momentul în care se simt văzuți, ascultați și acceptați așa cum sunt.

Despre momentele de conectare pe care le am cu băiețelul meu aș putea spune că ne-au ajutat să clădim o relație bazată pe încredere, respect, afecțiune.

Am învățat să fim deschiși la ideile și sugestiile noastre dezvoltând în felul acesta curajul de a încerca lucruri noi.
Cele mai plăcute momente petrecute alături de băiețelul meu sunt cele în care ne întindem seara în pat și se cuibărește cât este de mare la mine în brațe și citim, evadăm în lumea poveștilor. Nu mai există nimic în jurul nostru, suntem doar noi doi și personajele din poveste.

În general, la cină ne adunăm toți în jurul mesei și povestim despre cum a fost ziua fiecăruia. În felul acesta, copilul înțelege că și noi, adulții întâlnim provocări la locul de muncă, în relațiile cu ceilalți oameni și învață privindu-ne cum să se descurce în anumite situații.

Băiețelului meu îi place foarte mult când îi povestim despre copilăria noastră, despre vacanțele petrecute la bunici.
Încercăm ca la sfârșitul săptămânii să avem o seară de film sau să jucăm cărți, Remy, HedBenz sau orice alt joc de societate.
De când s-a făcut cald afara ne plimbăm împreună prin parc în fiecare seară.
Sunt seri în care mă așez pur și simplu lângă el și îl întreb ce și-ar dori să facem.

photo credit: unsplash.com

Cum fac copilul să intre în atmosfera de vacanță după un rezultat școlar care nu îl mulțumește?

Faptul că ia o notă mică nu ar trebui să constituie un eșec sau că nu a luat premiul I. Atitudinea pe care o are părintele în momentul în care copilul vine și spune că a luat o notă mică este esențiala pentru modul în care copilul va percepe importanța rezultatelor sale școlare.

Obișnuiesc să-l întreb pe băiețelul meu când îmi comunică nota primită la un test sau o evaluare dacă este mulțumit de cum a lucrat, dacă a făcut tot ce a putut pentru a obține un rezultat bun sau ce ar putea îmbunătăți pe viitor.

Copilul are nevoie să știe că îi vom fi alături indiferent de rezultatele sale scolare și că suntem lângă el pentru a-l ajuta atunci când nu înțelege ceva sau când consideră că ar vrea să înțeleagă mai mult.
Până la urmă tot ce ne dorim este să creștem viitori adulți echilibrați, mulțumiți de drumul pe care l-au ales și de faptul că s-au străduit să facă lucrurile cât mai bine.

Cum îl ajutăm să gestioneze relațiile cu prietenii, partenerii de joacă? Vara este despre joc și supărările între partenerii de joacă sunt inevitabile.

De preferat ar fi să nu intervenim în relațiile copiilor. Ei acum se ceartă și peste 10 minute au uitat și sunt din nou cei mai buni prieteni.
Ce putem face este să fim noi atenți la relațiile pe care le avem cu ceilalți. Ne cerem scuze când greșim, suntem atenți la nevoile celor dragi, suntem disponibili când au nevoie de noi?
Dacă răspunsul este da, cu siguranță îi vom insufla și copilului nostru valori solide menite să-l ajute să construiască relații de prietenie adevărate.

Plecarea în tabără, la bunici vine cu emoții. Cum îl ajut să depășească anxietatea de separare?

Cu cât îi obișnuim pe cei mici să aibă în preajmă și alte persoane, cât mai de timpuriu, cu atât le va fi mai ușor când vom fi nevoiți să-i lăsăm în grija bunicilor, a unei bone sau la creșă.
De asemenea, copiii înțeleg mai mult decât ne imaginăm din limbajul non-verbal. Degeaba îi spunem că totul este în regulă, dacă noi stăm cu inima strânsă și nu avem încredere în persoana în grija căreia lăsăm copilul.
De ajutor ar putea fi și să pregătim copilul, să-i spunem clar unde merge, cu cine stă și pentru cât timp și să ne respectăm promisiunile.

Fiecare copil are nevoile lui, limbajul lui de iubire și un stil propriu de a se conecta cu părintele. Copilul este ghidul vostru, lăsați-vă instruiți.

Următoarele subiecte vor încheia campania din acestă lună. Vor fi luni și joi. Ca să nu ratați vreun articol, AICI este pagina de facebook a blogului, dacă sunteți în căutare de idei de activități AICI este secțiunea cu ce facem noi. Dacă aveți sugestii de subiecte, le primesc cu drag, facem o nouă serie de ajutor pentru voi și pentru mine.

Spor! Pe curând!

4

5 subiecte – 5 sfaturi, sugestii utile pentru vacanţă (2) – Activităţile sportive pe timpul vacanţei

Campania 5 subiecte – 5 sfaturi, sugestii utile pentru vacanţă continuă. Dacă ai ratat primul articol, iată aici – 5 subiecte – 5 sfaturi, sugestii utile pentru vacanţă (1) – Plictiseala

Amintesc că pentru cele 5 subiecte/întrebări avem răspunsuri, sfaturi, sugestii de la prietena fetei mele psiholog Cristina Mihaela Răileanu.

Așadar, azi vorbim despre activitățile sportive pe timpul vacanței.

Sunt părinți care preferă o vară foarte relaxată, cu multă înghețată, răsfățuri culinare de vară și activități fizice puține, pentru că e ”obosit” copilul de la mersul zilnic la școală, în plus făcea balet, baschet, tenis în timpul școlii.

Ne oprim cu sportul sau încurajăm activitățile sportive și pe pe timpul verii?

Le recomand tot timpul părinților care îmi trec pragul pentru consiliere parentală să-și înscrie copiii să facă sport. Motivele pentru care fac asta sunt: sportul practicat încă de la vârste mici (3-4 ani) ajută la o dezvoltare fizică și psihică armonioasă, îi dezvoltă copilului valori precum echilibru, perseverență, încredere în sine, flexibilitate, adaptabilitate, îl învață cum să piardă, dar și să se bucure când câștigă.
De asemenea, are un rol incontestabil în dezvoltarea abilității de lucru în echipă, îi învață să coopereze, le dezvoltă răbdarea, îi ajută să fie mai organizați.
Trebuie amintit și faptul că sportul ajută la prevenirea obezității. Statisticile arată că suntem pe locul 2 în Europa în ce privește obezitatea infantilă.

Activitățile sportive pe timpul vacanței foto credit – unsplash.com

Cum ajută sportul la dezvoltarea atenției și concentrării? Că doar nu ne oprim din gândit pe timpul verii…

Prin activitatea fizică susținută creierul se bucură de un aport crescut de oxigen și substanțe nutritive care ajută la buna lui funcționare.
Prin sport ne eliberăm de stres, învățăm să ne centralizăm atenția într-o manieră susținută și constantă împărțind o sarcină mare în sarcini mai mici.

Unii spun: e pierdere de timp, mai bine să-și facă temele date pe timpul verii de la școală! 

Copiii au nevoie să-și consume surplusul de energie, să învețe ce înseamnă autodisciplina și consecvența, iar aceste aspecte odată dezvoltate îi vor fi de folos pe parcursul întregii vieți, iar performanțele lui școlare se vor îmbunătăți, căci sportul practicat într-o manieră organizată ne ajută să fim ordonați și în gândire. Așadar, sportul nu numai că nu este pierdere de timp, este un câștig pe termen lung.

Ajută sportul la diminuarea anxietății acolo unde există probleme de socializare?

Da, sportul ajută la diminuarea anxietății. Activitățile sportive dezvoltă curajul de a lua decizii, îi determină pe cei mici să colaboreze, să-și recunoască limitele, dar și să-și asume consecințele asupra propriului comportament. De curând l-am însoțit pe băiețelul meu la un meci de baschet. Pe drum am discutat despre cât de diferit este un meci de baschet, față de un concurs de karate (a practicat karate timp de 6 ani). Răspunsul lui a fost “presiunea este mult mai mare la meciul de baschet, deoarece aici nu e vorba doar de mine. Dacă fac ceva greșit nu pierd doar eu, pierde întreaga echipă.”

Dorința de a contribui, autodisciplina și competența, dar mai ales respectul pentru sine și pentru ceilalți sunt atribute esențiale obținute de micii sportivi.

Încurajați copiii să facă sport oricând, căci sportul înseamnă sănătate, armonie și echilibru.

Următorul subiect pe listă are legătură cu activitățile de conectare pe care le puteți face cu copiii pe timpul vacanței. Ca să nu ratați vreun articol, AICI este pagina de facebook a blogului, dacă sunteți în căutare de idei de activități AICI este secțiunea cu ce facem noi.

 

6

5 subiecte – 5 sfaturi, sugestii utile pentru vacanţă (1) – Plictiseala

Luna aceasta am o campanie simpatică/utilă pentru voi – 5 subiecte – 5 sfaturi, sugestii utile pentru vacanţă.

Scurtă și la obiect – 5 subiecte/întrebări la care avem răspuns, sfaturi, sugestii de la prietena fetei mele psiholog Cristina Mihaela Răileanu. Cu Cristina am lucrat și alte subiecte care au fost bine primite de voi, de aici și idea de a avea o dată pe lună, mici intervenții utile mie și părinților care poposesc pe acest blog, de la un specialist.

Bun, făra a mă lungi cu introducerea, iată primul subiect: PLICTISEALA

Acuși e vacanță! După efervescența de început- yeyy, e vacanță, intră în scenă bine-cunoscutul – Mă plictisesc!

Bun, ce facem cu plictiseala? E de bine sau nu? Cum ar trebui să abordăm starea aceasta? Ii pun o carte în mână și, probabil, prima reacție va fi – ce vrei cu asta? Dăm drumul la tv – ca soluție finală?

Familia – prima societate a copilului este cea în care acesta învață cum să relaționeze cu cei din jur, cum să se poarte în diverse situații, care sunt acele valori și principii pe care părinții pun accent.

Dacă celui mic i se oferă tot ce își dorește, dacă întreaga casă se transformă în depozit pentru jucării, plictiseala cu siguranță își va face simțită prezența destul de repede.

De altfel, din punctul meu de vedere plictiseala este benefică, deoarece ajută la dezvoltarea creativității și imaginației celui mic.

Cele mai prețioase momente de conectare pe care le-am trăit alături de băiețelul meu au fost în momentele în care neavând la îndemână jocuri sau jucării, am inventat diverse distracții care pe mine m-au ajutat să pătrund în universul vast al trăirilor lui, iar pe el l-au ajutat să-și exprime emoțiile. De nenumărate ori s-a transformat în personaje de poveste sau am călătorit prin cele mai minunate locuri sau un băț s-a transformat pe loc în cal, iar o lingură și o oala au devenit cea mai grozavă tobă. Pornind de la câteva cuvinte sau imagini am creat povești despre prietenie, despre lume, despre generozitate.

Încă de când era foarte mic, am amenajat un spațiu pentru lectură unde ne întâlneam pentru a bea ceai, a mânca biscuiți pe care îi preparam împreună și a pătrunde în lumea magică a poveștilor. I-am citit încă de când era bebeluș, acum îmi citește el mie.

Copilului nu îi spui să citească, îl ajuți să iubească poveștile, îl iei cu tine la librărie, la târguri de carte, îi permiți să-și aleagă cărți adecvate vârstei, citești tu ca părinte. Copilul învață mai mult din ce vede că face părintele, decât din ce îi spune să facă.

Nu-l poți trimite pe copil să citească în timp ce tu te uiți la televizor sau butonezi telefonul. Nici nu zic că ar trebui să le interzicem să aibă acces la gadgeturi, căci în felul acesta nu-i ajutăm decât să și le dorească și mai mult, le creștem importanța în ochii copilului. Totul trebuie făcut cu moderație și având în minte permanent că suntem modelul copilului nostru. Când ceva nu ne place în comportamentul copilului nostru, trebuie să privim cu atenție la noi, căci copilul este oglinda noastră.

Vă îndemn să lăsați copiii să se plictisească, nu se știe niciodată ce opere de artă pot crea în astfel de momente. Să le permitem copiilor să își dezvolte creativitatea și imaginația.

foto credit – unsplash.com

Concret, când vine copilul cu ”plictiseala” în proțap:

Ne oprim din ce facem pentru a-i acorda atenție, îi spunem ca e ok să se plictisească și încercăm să descoperim împreuna ce simte în legătură cu plictiseala și cum am putea umple aceste momente.

Este important pentru copil să aibă posibilitatea de a alege cum își petrece o parte din timpul său liber.

Următorul subiect pe listă are legătură cu activitățile pe care le puteți face cu copiii pe timpul vacanței. Ca să nu ratați vreun articol, AICI este pagina de facebook a blogului, dacă sunteți în căutare de idei de activități AICI este secțiunea cu ce facem noi.

0

1 Iunie zi de sărbătoare pentru copii și părinţi – interviu cu Nadia Tătaru – Itsy Bitsy

Mai țineți minte cum ne doream ca ziua noastră, a copiilor, să o sărbătorim împreună cu familia și prietenii?

În urmă cu 3 ani, a fost promulgată legea prin care ziua de 1 iunie a fost declarată zi de sărbătoare legală, devenind astfel zi nelucrătoare la nivel naţional.

Propunerea legislativă care a modificat articolul 139 din Legea nr. 53 / 2003 – Codul Muncii a avut în spate o campanie inițiată și derulată timp de un an de Itsy Bitsy FM. Campania viza conștientizarea importanței timpului de calitate părinte-copil.

În campania Itsy Bitsy FM au fost implicați liderii de opinie – Andreea Marin, Virgil Ianțu și Tily Niculae -, parlamentari, psihologi, reprezentații Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), asociații de părinți şi zeci de mii de susţinători din toată țara.

campanie Itsy Bitsy

1 iunie zi liberă națională – 2016

Am stat de vorbă cu Nadia Tătaru, fondator Itsy Bitsy, inițiator al campaniei 1 Iunie zi liberă națională despre ”nașterea” campaniei, despre copilărie și despre festivalul 1UNIFEST cel mai mare festival al copiilor și părinților organizat de Itsy Bitsy, în parcul Al. Ioan Cuza din București.

Iată povestea:

Care a fost triggerul pentru 1 iunie zi liberă? Cu siguranță ideea aceasta exista undeva acolo, pe lista de ”to do”, dar ce a declanșat hotărârea de face campania și demersurile necesare pentru a deveni zi libera? 

Faptul ca părinții petrec din ce în ce mai puțin timp de calitate cu copiii lor a fost triggerul campaniei. Oamenii mari nu mai sunt conștienți că atunci când stau cu televizorul deschis, cu telefonul în mână sau cufundați în gândurile lor cu grijile zilnice nu sunt disponibili 100% pentru copil, pentru relația cu el. Când se întâmplă un “alături” și nu un “împreună” copiii nu se simt cu adevărat conectați cu părinții lor. Dar dacă părinții le-ar oferi măcar 20 de minute pe zi de ascultare adevărată, de la suflet la suflet, atunci copiii ar fi mai sănătaoși, mai încrezători, ar avea mai multă putere și mai multe succese școlare!

Și spun asta din experiența proprie și din experiența multor oameni din jurul meu, pentru care această campanie de 1 iunie zi libera a fost un AHA moment.

Care este cea mai dragă amintire a ta din copilărie legată de ziua copilului?

Nu am amintiri din copilărie legate de ziua copilului. Am însă amintiri plăcute din după-amiezile de duminică, când mă hârjoneam împreună cu părinții.

Ai avut un joc preferat în copilărie? Se va juca și în cadrul festivalului?

Când eram mică am jucat toate jocurile posibile și imposibile. Dar cel mai mult îmi amintesc că săream coarda și jucam Șotron, Rațele și vânătorii și Țară-țară vrem ostași. Sigur se vor juca la 1UNIFEST, la Zona Itsy Bitsy Creativ și Joacă.

Mulți nu realizeaza munca din spatele unui festival. Ce te face să treci peste greutăți ca lucrurile să se întâmple? 

E multă muncă, e drept, iar noi suntem o echipa foarte mică, mică dar inimoasă. Uneori lucrurile întârzie sau nu ies cum ne-am dorit. Norocul nostru e că gândim pozitiv! Și mai e ceva, faptul că știm să facem echipă și tragem toți la același obiectiv. Iar când ne trezim cu blocaje sau lucruri care nu ies, ne repliem repede și găsim solutii noi, și mai faine, pentru că suntem flexibili. Să facem fiecare tot ceea ce putem în dreptul nostru, dar să fim atenti la ce e jur și să lăsăm lucrurile să se întâmple, să credem că lucrurile se vor aranja cum se poate mai bine – sunt acele tips&tricks care ne ajută să o scoatem la capăt!

Și firește, când ne uitam în urmă, poate ceea ce am realizat este cu 30-40% diferit față de ce ne-am propus, dar de aici vine și frumusețea lucrului construit împreună!

Un gând pentru copii și părinți de 1 iunie?

Bucurați-vă unii de alții! Petreceți timp împreună, conectați-vă de la suflet la suflet!

Vă asteptam cu drag la 1UNIFEST!

Detalii program 1Unifest AICI, Facebook event AICI

1UNIFEST

Afiș festival

Dacă vrei să citești interviuri interesante și povești despre oameni care au desfășurat campanii frumoase, de interes social, iată inspirație AICI

0

Acceptare și accesibilizare. Interviu cu Ruxandra Mateescu – Asociaţia Supereroi printre noi

Adevărul este că, mulți dintre noi, fără vreo dizabilitate, purtăm ca adulți rănile copilăriei despre neacceptare, despre a nu fi îndeajuns de bun, de isteț, de slab, de înalt, și, cu toate astea nu suntem dispuși către acceptare și nici măcar nu ajungem cu gândul la cuvântul acceptare pentru oameni diferiți, pentru cei are muncesc enorm pentru acceptarea de care nici tu n-ai avut parte, pentru care ai muncit și tu, și de care te temi groaznic, numai că acum o poți ascunde mai bine.

Acceptarea se învață greu sau ușor, depinde cum te-a găsit și vindecarea până la ea te trece precum o operație pe creier. Nimeni nu-și dorește dizabilitatea, dar ea există și nu o poți îngropa pentru că e deranjantă. Nu! Așa cum vremea e cum vrea ea – azi soare, mâine furtună – așa și cu dizabilitatea! Nu o poți schimba, o trăiești, o urăști, înveți să o iubești, o spui și altora și faci ceva în privința asta.

În martie 2019, la București, s-a desfășurat workshopul Cum putem accesibiliza activităţile culturale pentru persoanele cu dizabilităţi?

Asociaţia Supereroi printre noi a invitat persoanele cu dizabilităţi, familiile şi prietenii lor, artişti, manageri culturali, profesioniști din domeniul psihologiei/psihoterapiei, precum şi pe cei care iubesc pe cineva cu nevoi speciale, la două zile de workshop pe tema accesibilizării spațiilor şi evenimentelor culturale pentru persoanele cu dizabilităţi.

Workshopul a fost susţinut de către Roger Ideishi, director și profesor de terapie ocupațională la universitatea Temple din Philadelphia, SUA și profesor asociat la Universitatea Metropolitană din Tokyo, Japonia. Accesul a fost gratuit, fiind nevoie de înscriere în prealabil.

Cum a ajuns Roger Ideishi în România?

Despre cum a fost posibil acest workshop mi-a povestit în interviul de mai jos Ruxandra Mateescu, fondatoarea Asociației Supereroi printre noi.

Cum/când ai auzit de  profesor Roger Ideishi?

Am auzit de Roger Ideishi în anul 2017, în august, după prima ediție ”Filmele Olgăi” – Proiecţii de film adaptate senzorial pentru copiii cu nevoi speciale. Imediat după eveniment o prietenă, Lili Covaci, mi-a trimis un link către un interviu foarte scurt cu Roger. Mi s-a părut fascinat tot ce am auzit. Am avut sentimentul acela că nu ești singur, că ceea ce gândești să faci pentru copilul tău și pentru prietenii lui nu e utopie, nu e doar în capul tău, iată, și alți oameni s-au gândit la asta, că sunt gânduri realizabile. Mi-a dat curaj! Am devorat toate materialele despre el și munca lui, la universitatea unde lucrează, cu cine a lucrat, despre spațiile accesibilizate în USA.

I-am trimis mail abia un an mai tarziu, când am simțit că am curajul necesar să vorbesc cu el și să îi povestesc ce am făcut și ce îmi propun să fac. A răspuns în câteva ore și de atunci ținem legătura. Am învățat de la el enorm de mult, mi-a trimis materiale după care să învăț – despre cum să propun și să fac activități accesibile pentru persoanele cu dizabilități. Am vorbit de foarte multe ori live pe Skype. Și, în ultimul an și jumătate, am avut așa un bust de energie pentru noi proiecte și evenimente, pentru că a fost atât de deschis, dornic să împărtășească și transmită, nu numai pentru cei din țara lui, ci și pentru restul lumii, cum se pot accesibiliza activitățile culturale pentru persoanele cu dizabilități.

În afară de accesibilizarea actului cultural, orice formă de arta în proportie de 25% sau mai mult reprezintă o formă de terapie. Cum ai descoperit asta?

Art terapia este un segmnent aparte, terapia prin arta se face de către oameni specializați, pe ambele domenii. Ceea ce fac eu nu este terapie prin artă și nu aș vrea sa intru în zona asta pentru că nu am cunoștințe de artă, de terapie, doar în măsura în care trăiesc terapie zi de zi datorită Olgăi. Nici nu am cunoștințe de psihologie, doar din pasiune și din nevoie pentru mine și copilul meu. Art terapia nu e ceea ce fac prin evenimetele pe care le organizez, ele sunt forme de vindecare a unor răni, pentru că pun oamenii la un loc. Atât persoana cu dizabilitate cât și familiile cu copii cu dizabilitate ies din casă, împreună la activități culturale. Cred că aduc vindecare, deoarece nu te mai simți singur, între patru pereți, în fața unui calculator sau televizor.

In cazul nostru, Olga s-a născut cu multiple malformații, cu multe probleme de sănătate, cu trăsături faciale atipice, și, evident, în primii ani ieșeam afară doar în căruț, pentru că un timp a fost într-un aparat ghipsat. Oamenii se uitau urât la noi. Da, urât! Alt cuvânt nu îmi vine. Sau se uitau cu milă și dezgust, de nu puteai rămâne între ei. Multă vreme ne-a fost greu să ieșim din casă, ca o familie în locuri publice. Exact din motivele astea. Apoi, eram obositi, deprimați, depășiți de tot ceea ce ni se întâmpla, ceea ce trăiam, că nu mai aveam putere să avem relații sociale. Vreo 5 ani ne-au trebuit să ne vindecăm de lucrurile astea, să ieșim, să prindem curaj să ieșim în lume încet-încet, dar ne-am dat seama că lumea nu este accesibilă pentru Olga. De aici a pornit dorința, de la experiența noastră, de a crea evenimente și contexte sociale care să fie vindecătoare și de folos pentru copiii și famiile cu nevoi speciale. Pentru că știm ce înseamnă izolarea prin care trec, ce înseamnă să ieși din casă într-un mediu complet ostil. Asta am vrut prin ceea ce facem, să construim un mediu prietenos, accesibil familiilor cu copii, adulți cu dizabilități.

Există deschidere pentru a accesibiliza cultura, evenimentele la noi. Ce experiențe ai? 

Nu există deschidere de a accesibiliza cultura, în general nu există deschidere pentru a accesibiliza nimic! Dacă pe partea de a accesibiliza fizic locuri, evenimente, oamenii sunt empatici, ca acces fiind mai ușor de făcut – rampa, toaletă largă, pe partea de acces/ accesibilizare pentru persoanele cu dizabilități intelectuale la diverse medii considerate elitiste, culturale, academice deschiderea este zero. Oamenii care lucrează sau frecventează zonele acestea consideră că arta, cultura e un domeniu rezervat celor instruiți, educați, celor care știu să se poarte frumos, nu fac gălăgie când nu e momentul, nu șâșâie, nu ating lucruri, nu ridică mâinile, nu vorbesc tare, nu se mișcă necontrolat când trebuie să stea liniștiți.

Din experiență, sunt foarte puțini manageri culturali, consumatori de artă și cultură care consideră că și persoanele cu dizabilitate neuro-cognitivă pot participa la un concert, la vernisajul unei expozițiii, vizitarea unei galerii de artă.

Toate vin dintr-o convingere limitativă, oribilă pe care o perpetuăm de zeci de ani – persoanele cu dizabilitate intelectuală nu pricep nimic din lumea din jurul lor sau că trăiesc în lumea lor. Nimeni nu trăiește în lumea lui, și ei trăiesc în lumea noastră, doar că au un fel de a percepe lumea într-un mod pe care noi nu îl decodăm. Lumea pentru ei este la fel ca și pentru noi.

Există premisa greșită că persoanele cu dizabilitate nu au viață interioara și nu au sentimente. Dacă pornești de la această premisă, este normal să nu vezi rostul accesibilizării mesajului cultural, de aceea trebuie deconstruit mitul acesta.

Persoanele cu dizabilități neuro-cognitive au viață interioară, au sentimente, au gânduri, văd lumea în care trăiesc, nu trăiesc într-o lume a lor care e făcută dintr-un neant, sunt la fel de viabile interior ca tine, ca mine, ca fiecare dintre noi, doar că decodarea se face după altă cheie, dar nu înseamnă că nu se face, că la ei nu ajunge nimic.

Dacă s-ar înțelege acest lucru ar fi o deschidere mai mare pentru accesibilizarea artei, culturii.

Sunt muzee care au încercat accesibilizarea expozițiilor temporare și permanente?

Există, puține, dar există. Sunt manageri culturali, pe care îi și cunosc personal, și care m-au întrebat cum pot accesibiliza expozițiile, spațiile culturale pe care le conduc încât și pentru persoanele cu dizabilități să le poată vizita

Acum este foarte important ca noi și cei ca noi – părinți ai copiilor cu dizabilitati, respectiv adulți cu dizabilități – să vorbim cât mai deschis, sincer despre nevoile și realitățile pe care le trăim. Dacă noi nu povestim viața nostră concret, ceilalți nu vor înțelege ce înseamnă viața asta și nu se vor gândi la nevoile noastre atunci când concep un program, o expoziție.

Dacă noi nu ne facem auziți, restul lumii nu are de unde să știe, să pună întrebări, să cunoscă și să schimbe ceva din munca lor. Practic dacă noi nu vorbim, dizabilitatea, viața în dizabilitate nu există și pentru ceva ce nu exista nu se poate face acomodare, accesibilizare.

Cei cu care am colaborat, nu știau nimic despre nevoile noastre (ale tuturor celor care au dizabilități) și au avut întrebări, au pus întrebări, au înțeles, au încercat să schimbe ceva din munca lor pentru ca le-am povestit, le-am vorbit. Dacă tăceam, informația nu ar fi ajuns la ei, nevoile speciale sunt diferite și necesită moduri diferite de abordare. Vorbind despre dizabilitate, facem oamenii, operatorii culturali să înțeleagă o realitate pe care tu o trăiești zilnic și pe care ei poate o întâlnesc ocazional 2-3 secunde, fără detalii semnificative sau nu.

O parte din muzeele din București au încercat să își accesibilizeze expozițile, sunt și câteva din țara, dar nu stiu exact ce au făcut.

Despre beneficiile accesibilizării – Ruxandra a scris pe site un post explicativ: Beneficiile activităţilor culturale și educaţionale adaptate copiilor cu nevoi speciale. Despre partenerii Supereroi printre noi și evenimentele în parteneriat cu muzee și galerii de astă, artiști vizitați pagina de Facebook https://www.facebook.com/SupereroiPrintreNoi/ și site-ul http://supereroiprintrenoi.ro/

Cu ce a venit nou workshopul lui Roger Ideishi? 

Subiectul a fost nou, nu s-a mai abordat, a fost o premieră pentru România.

Am trimis peste 300 invitații către instituții de stat și private.

Am pus părinți și manageri culturali în aceeași sală și au ascultat un om cu experiență de peste 30 de ani în accesibilizarea spațiilor culturale, crearea de program incluzieve.

AICI este sumarul workshopului.

După cum spuneam încercăm să demontăm mitul – cultura, arta sunt domenii elitiste, rezervate doar elitelor intelectuale  Arta este pentru toată lumea, cu cât mai non-verbal este publicul cu atât arta este mai potrivită pentru el. Ca să privești un tablou nu trebuie să vorbești, ca să privești un spectacol de dans nu trebuie să vorbești, ca să înveți să dansezi nu e nevoie să vorbești.

Ideea, convingerea privind non-elitismul artei a fost noutatea workshopului!

Cine sunt Supereroi printre noi?

Asociatia Supereroi printre noi a fost înființată acum 4 ani, de mine și soțul meu, am format o comunitate on-line, un site cu povești – Povești despre tăcere, despre lucrurile care nu se spun, povești ale părinților cu copii cu dizabilitate, ale fraților copiilor cu dizabilitate, adulților cu dizabilitate. Poveștile au venit încet-încet, ideea era să ne găsim, să ne întâlnim ca nimeni să nu se simtă singur.

Din anul 2017 am început să organizăm evenimentele adaptate pentru nevoi speciale. Lucurile cresc organic, odata cu creșterea Olgăi, cu nevoile ei, ale prietenilor ei. Vrem ca lucurile să vină de la sine, fără a forța lucrurile, și în acest fel vor crește ideile si programele noastre.

Cum căpăta putere un supererou, dar părintele? 

Am învățat să cer de la Dumnezeu putere pentru o zi, ziua curentă, rareori fac planuri pe lungă durată, e mai înțelept așa. Îmi iau puterea din liniștea si pacea pe care o cer de sus în fiecare dimineață.

Îmi iau puterea și din munca pe care o fac, mă încarcă pozitiv să fac lucuri pentru oameni ca mine, să văd copii fericiți la fiecare eveniment, cu părinți care se simt bine cu copilul lor în lume.

Mă întristez când văd familii triste, încrâncenate să apere copilul, apoi mă văd și pe mine în vitrinele magazinelor, am față de bodyguard când sunt cu Olga în oraș. Sunt încruntată, în gardă pentru cel care se uită urât la ea. Îmi place că la evenimentele noastre nu mă văd așa, nici pe ceilalți părinți nu îi văd așa, mă încarc cu liniștea care o văd. Asta e puterea mea.

Fiecare are resursele lui de putere. Ideea este că nu avem tot timpul putere, înainte de a purta ”bătălia” din exterior, avem de dus bătălia din interior – din capul nostru – cu diagnosticul, cu birocratia dosarelor de dizabilitate, nedreptățile din afara casei. Suntem obosiți de multe ori, părinții copiilor cu dizabilitate, ca și restul, au nevoie de prieteni, au nevoie de ajutor, nu doar de întrebarea cu ce să te ajut, ci de îți fac piața azi, doar tu fă lista, scot copilul în parc etc. Au nevoie de ceva concret! Iată inspirație vizuală, cum poți folosi un mesaj deja conceput dacă te blochezi cu telefonul în mână sau cu degetele pe tastatură – Cum pot ajuta un părinte al unui copil cu dizabilitate?

supereroi printre noi

carduri cu mesaje ce pot fi achiziționate de pe site-ul Supereroi printre noi, sursă foto:www.supereroiprintrenoi.ro

 

La copiii cu dizabilitate puterea vine de la copiii tipici. La Olga se vede din felul cum lucrează la terapie, este veselă, cooperantă. Puterea ei vine din acceptare, atunci când se simte acceptată.

La fel ca și în cazul adulților. Când nu ești oia neagră, ești linistit.

Asociația Supereroi printre noi muncește mult la vizibilitatea oamenilor speciali, la ”ieșirea din casă” a copiilor cu dizabilitate și a familiilor lor. Intrați pe site-ul lor http://supereroiprintrenoi.ro/ să descoperiți ce fac, scrieți-le, veți găsi în comunitatea Supereroi printre noi sprijin pentru acțiuni speciale și incluzive.

Dacă vrei să citești povești interesante, interviuri cu specialiști și despre oameni care au pus bazele unor proiecte de interes social, vă invit să urmăriți pagina de fb a blogului https://www.facebook.com/unsoideblog/, sau să vă abonați la newsletter.

1

Nu lăsa porumbelul la volan sau cum să exersezi pe NU

Nu lăsa porumbelul la volan – iată o poveste scurtă, simpatic ilustrată, utilă pentru părinți și copii, spornică la citit pentru orice ceas al zilei. Mie nu mi-a plăcut inițial, dar se pare că fiica mea s-a prins mai repede despre ce e vorba.

Cartea scrisă de Mo Willems este despre limite și cum să spui pe NU simplu și la obiect. Tare mult place fetei mele pentru ca ia rolul adultului, responsabilitatea lui NU.

Nu lăasa porumbelul la volan

Introducerea – șoferul care trasează responsabilitatea acțiunii – Adresez totul ca și cum ar vorbi cu Loli

De obicei avem tendința de a-l spune pe NU într-un mod puternic, autoritar. Fie pentru că așa l-am primit din copilărie, fie pentru că așa avem impresia că suntem auziți, înțeleși mai bine. Ideea este că la un moment dat, era un curent printre părinți, poate este și acum, să îl ștergem pe NU din vocabularul de parenting. Sunt de acord cu formularea pozitivă a unei reguli, cred că toți încercăm să facem asta, dar nu sunt de acord cu eliminarea totală a lui NU din educație.

Dr. Lawrence Cohen (în cadrul conferinței despre care am povestit cu 2 posturi în urmă) a prezentat preț de câteva minute această carte și s-a jucat cu noi prin exersarea replicilor, pentru a demonstra nevoia părinților de a-l exersa pe NU, de a rezista să spui DA copilului, deși uneori simți nevoia să faci asta, ca să scapi.

În relația cu copilul uneori este greu să menții limita, să continui să validezi dorința și să ai puterea și convingerea de a spune NU, într-un mod calm, ferm, fără frică pentru tantrumul ce urmează.

Nu lăsa porumbelul la volan

Nu lăsa porumbelul la volan – partea de criză! Loli a avut tendința să spună da, de vreo 2 ori, dar a rămas pe poziție:)))

Cartea este un instrument util părinților și copiilor, te invită prin povestea funny să cunoști felul în care îl știi pe NU (îți dai seama că ai de lucrat la el). Totodată, vei simți cum percepe copilul NU-ul pe care îl transmiți.

Povestea împuternicește copilul, să NU cumva să fie convins de porumbel. Exersând puterea lui NU, el recunoaște toate emoțiile și situațiile în care încearcă să-l obțină pe DA.

Nu lăsa porumbelul la volan

Nu lăsa porumbelul la volan – insistențe – le recunoașteți?

Nu lăsa porumbelul la volan

Nu lăsa porumbelul la volan – finalul – Nu l-ai lăsat pe porumbel la volan, nu? NUUUU – și e mândră!

 

Până și L.C. a exersat în oglindă pe NU, pentru a putea să îl spună copiilor lui într-un mod calm, relaxat. Iată o idee bună, nu?

Exersarea lui NU pentru o comunicare calmă, relaxată implică și renunțarea la țipete, la lovituri și pauza deconectantă cunoscută sub numele de time-out.

Mulți părinți simt nevoia să-l întărească pe NU cu ceva iminent – pedeapsă, țipăt, trimis la colț, în cameră etc. Există alternative la toate astea, cele propuse de L.C. la conferință au fost:

  • liniștirea(calmarea) sistemului limbic – la părinte și copil

Sistemul limbic sau creierul emoțional este implicat în reglarea emoțiilor. Într-o situație tensionată atât părintele cât și copilul au nevoie să se calmeze.

O metodă prezentată de L.C. și utilă părinților este de cea de mirroring(devenim oglinda copiilor) – de conectare la emoția copilului: da, te văd supărat, te înțeleg că ești supărat, sunt aici, lângă tine, cât ești supărat. Nu dăm soluții la supărarea copilului, mergem la pas cu ea.

Recunoscând emoțiile copilului îi validezi practic existența și creezi cadrul securizat pentru a exprima sentimente sincere în relația cu tine.

  • timp de reconectare – întâlnire pe canapea(meet on the couch) – time-in – de discutarea a emoțiilor, exprimare sinceră de fiecare parte. În loc de du-te în camera ta, varianta este ne dăm întâlnire pe canapea, sau oriunde în casă unde să fim împreună.
  • întâmpinarea nevoilor profunde
  • conectare înainte de control

Reiau alternativele într-un alt post, vă las să vă delectați cu cartea. Copilul o va iubi pentru puterea lui NU și pentru că l-a înțeles.

Spor la părințeală și la citit! Din seria ce spun specialiștii găsiți informații AICI, dacă vrei să citești povești asemănătoare cu cele ale tale – AICI sunt poveștile de mamă, de părinte.

 

1

Ascultarea și cooperarea – întreabă 2 părinţi și vei avea 2 răspunsuri diferite

Mă recunosc uneori în fraza – vreau să mă asculți. Vreau să mă asculți, Loli! O spun și încerc să renunț la ea. Pentru că ceea ce vreau eu este de fapt altceva.

Am să continui cu învățăminte de la conferința lui Dr. Lawrece Cohen, din 16 martie, O zi dedicată ție și relației cu copilului tău (vezi articolul trecut) – Connection is more important than control, cooperation is better then obidience, adică despre nevoia de conectare cu copilul atunci când trece printr-o situație grea și cum nu e nevoie de controlarea comportamentului, ci de empatie ca să obții cooperare. Avem tendința să credem că prin a fi conectat cu copilul înseamnă a-l ține în brațe atunci când țipă sau are o criză  pentru că așa îl controlez – te voi ține în brațe până când te vei controla. Nu asta e soluția, clar. Dar dacă te voi ține în brațe pentru că vreau să ne conectăm, simțim, atunci da, pot obține cooperarea.

Cooperarea nu este despre supunere. Pe vremea mea, că am ajuns și acolo în prag de 40 de ani, cooperarea însemna în proporție de 95% să faci ce spune mama și tata, aka totul va fi bine. Bine pentru părinți. Bine pentru tine? NU.

Problema noastră, parțial moștenită este – copilul meu mă ascultă? Noi vrem de fapt 2 lucruri diferite – copilul să fie prezent, conectat cu noi și totodată să facă ce i se spune, și organizăm totul sub același sentiment de cooperare prin supunere. În realitate, ceea ce ar trebui să ne dorim este să fie cooperanți și nu obedienți.

Așa cum spunea L.C.:

Ascultarea(obidience) este un obiectiv care funcționează pe termen scurt. Dispare cum nu mai ești prezent, când te întorci cu spatele.

Iar pedeapsa pentru neascultare nu lucrează în adâncime, nu rezolvă problema, care se va repeta imediat ce ai plecat din cameră, deoarece nu atinge nevoia nerezolvată a copilului.

Cooperarea este, de fapt, un obiectiv pe termen lung. Și aici ar trebui să lucrăm.

Dacă ne dorim copii cooperanți, nu ascultători, care să ne audă cu adevărat, atunci este nevoie să construim o relație caldă, empatică, astfel ca vocea aceea de care spunea tot L.C., vocea lui interioară de-a lungul vieții, să fie sănătoasă, calmă, caldă, nu în contradicție cu restul ființei lui.

Exemple de situații, discutate în sală, despre cum aduc cooperarea în caz de:

  • Nu vreau! Nu vreau să fac asta! Ne imaginăm o situație în care copilul trebuie să stea liniștit – de ex. să stea la masă să lucreze ceva, sau să mănânce.

Întâi este necesar să realizăm că punem copilul într-o situație greu de gestionat pentru el. Stai liniștit, nu te foi! Nici adulții nu pot asta locului, dar copiii? Ce copil iubește să stea liniștit?

Într-o astfel de situație de ajutor ar fi un joc de 10 min înainte, un joc de mișcare, un joc în care aș juca situația, aș face reversia rolurilor: cine vrea să se joace de-a statul la masă, sau de-a jucatul sub scaun – dacă acesta este e modul prin care copilul acționează/refuză ceea ce urmează să faci. Întelegerea limitelor, empatizarea situațiilor – stăm la masă pentru că așa putem lucra eficient, de exemplu, mâncăm pentru că … ajută la conectare, respectiv cooperarea cu copilul.

  • 2. Exersatul la vioară – un exemplu din experiența personală a lui L.C. Fiicei lui nu-i plăcea să exerseze la vioară și, ca să coopereze, a inventat un joc numit pauza de eliberarea frustrării – a frustration break.

Când și-a întrebat fiica ce vrea să facă, fiind un joc de eliminarea a frustrării, care poate însemna să țipi, să lovești cu pumnii într-o pernă, ea a spus – să luăm vioara și să o distrugem. Evident, nu asta au făcut. În schimb, au rupt bucăți de hârtie și, în timp ce le rupeau, au imitat sunetul spargerii unei viori.

Fiica lui nu a ajuns o violonistă renumită, dar acest joc a făcut ca repetițiile să fie tolerabile.

  • 3. Situația în care validăm emoția copilului, dar în același timp îi spunem să o oprească. Da, văd că ești supărat, știu că te-ai înfuriat tare, dar, te rog, controleză-te!

Aceasta este o situație cu care am crescut mulți dintre noi. E bine să simțim un pic de emoție, dar nu prea mult. Să o oprim repede, să nu supărăm, să nu ne audă cineva etc. Să simți emoție, să trăiești emoția și apoi să simți eliberare este un proces complex care se modelează prin multă înțelegere, conectare, iubire necondiționată.

Este greu, ne este greu nouă, ca părinți, pentru că avem impresia că emoția/tantrumul/criza va dura o veșnicie, dar nu durează. Acel gata, termină o dată! pe care l-am experimentat noi, ne sperie și acum. Trăim cu frica aceasta că dacă se pornește plânsul, nu se va opri, dar nu s-a întâmplat asta nimănui. Nu este nevoie de control, să controlăm plânsul, furia, ci să eliberăm și să terminăm cu emoția respectivă.

Părinții se pot ajuta la acest capitol, de a exersa situația în care emoțiile copilului au nevoie să se elibereze, nu să le controleze, prin ceea ce L.C. numește – listening partnership sau parteneriate de ascultare.

Parteneriatele de ascultare sunt discuții, întâlniri, conversații la telefon.

  • Într-un parteneriat de ascultare  – nu oferim sfaturi(se poate, dar nu fix atunci), nu ne întrerupem povestind experiențe similare, să nu spui nimic este în regulă, emoțiile sunt binevenite (plângem împreună – walking the emotion), povestea rămâne confidențială. Știu cum sună, dar se pare că acolo unde părinții se întâlnesc și fac asta, lucrurile decurg cu mai puțini nervi.

4. Îmbrăcatul pentru grădiniță/școală – care durează dimineața, activitatea aceasta ne aduce la frustrare zi de zi

Găsirea nevoii din spatele tărăgănatului acțiunii de a se îmbrăca este necesară. De obicei o știm – nevoia de sta conectați mai mult, de a ne juca mai mult etc. Dacă aplici ritualurile specifice de conectare, joc și totuși îmbrăcatul continuă să dureze, atunci poți schimba perspectiva: să joci un joc despre acțiunea aceasta (nu neapărat dimineața, poate fi într-o după-amiază):

  • nu vrei să ne îmbrăcăm acum, dar hai să ne jucăm de-a îmbrăcatul – fiecare poate să își joace rolul sau rolurile să se inverseze.

ex. Mama – nu mă poți face să mă îmbrac, nu ești sefa mea. De obicei copilul râde, se destinde. Nevoia lui e exprimată, nu vrea să se îmbrace.

Tot mama dramatizând – vreau să stau cu tine, doar cu tine, acasă, să nu mai plecăm niciodată de acasă. Copilul singur zâmbește, râde – nevoia lui este de a se juca mai mult.

Prin joc poți afla care e problema: nu-i place să poarte hainele de școală, nu vrea să se termine joaca, deși prelungirea nu înseamnă decât frustrare, copilul stă cu părintele, nu îi place să meargă cu autobuzul etc. Ideea este că situația se dezamorsează, copilul se destinde.

Avem nevoie de emoții pentru că emoțiile nu trec, doar se adună până nu le mai putem duce. Emoțiile sunt necesare pentru energia și informațiile pe care ni le transmit.

Spor la părințeală!

Pentru a fi la curent cu alte evenimente și conferințe realizate de cei de Parenting Academy, vizitați site-ul www.parenting-academy.ro sau pagina de facebook a organizatorilor https://www.facebook.com/ParentingAcademy.ro/.

 

 

2

Conectarea este mai importantă decât controlul – Dr. Lawrence Cohen, martie 2019

Conectarea este mai importantă decât controlul – lucru pe care l-am învățat și la care lucrez cel mai mult de când o am pe fiica mea. E nevoie de multă căutare în interior și vindecare în propoziția și acțiunea acesta. E nevoie să o și auzi și să o împărtășești cu alții.

Înainte de a deveni părinte experimentăm emoții, senzații, facem promisiuni nouă și copilului nenăscut, avem vise, comportamente de luat în calcul. Realitatea este mult diferită, clar! Ajungem, ca părinți, des, la nevoia constantă de a controla, de a spune NU, de a răspunde la comportamente prin prisma pattern-ului(modelului) părinților nostri, de a reacționa fix cum nu am promis din cauza stresului.

Creierul, bucata responsabilă cu răspunsurile adecvate nu e un dulap mare organizat, care deschide, cu precizie și la obiect, sertarul cu răspunsul pentru toate situațiile tensionate părinte-copil. Ar fi bine, nu? Însă e ceva de genul, ia răspunsul care e la îndemână și îl folosește pe acela, lucru ce se și întâmplă, de obicei, în condiții de stres.

Evident, nu e răspunsul cel mai bun, originea lui provine de la felul cum au reacționat părinții noștri în situații similare și sunt acolo pentru că au rămas intense – strigăte, țipete, poate lovituri.

Conectarea este mai importantă decât controlul

Conectarea este mai importantă decât controlul – imagine Lawrence Cohen

Lawrence Cohen în cadrul conferinței – O zi dedicată ție și copilului tău – a prezentat 2 situații despre cum poți fi alături de copil într-un mod sănătos:

  • Băiat de 2 ani, foarte curios, acasă cu părinții, mesterește orice, părinții spun în continuu nu nu nu, ajung și la “scot și tv-ul din priza! Și gata, asta e”.

Dacă stai să te gândești, mulți am fost în situația asta și următorul gând era: Gata ce? Acum ce fac?

  • Conectându-se cu copilul prin luarea în brațe, vorbit cu blândețe, jucat cu copilul, părintele a realizat că în aceea zi copilul nu primise atenție din partea niciunuia dintre ei. A pus tv-ul în priză și copilul a fost liniștit restul zilei. Înainte de acest episod mama nu s-a gândit să se conecteze cu copilul, s-a gândit doar să controleze comportamentul copilului prin NU, prin atitudine autoritară, deoarece a fi blândă și drăguță ar fi însemnat să recompenseze un comportament neadecvat.

Ideea aceasta de a nu recompensa un comportament neadecvat este tare familiară multora dintre noi.

Am învățat la biologie reflexul salivar prin experimentul lui Pavlov, dar acesta e o bucățică din complexul unor reacții la stimuli, întâlnite la mamifere.Țineți minte?

L.C. a spus:

Din păcate nu suntem șoareci sau păsări. Majoritatea experimentelor despre recompensă și pedepse s-au făcut pe animale de laborator, care răspund corect pentru exercițiul recompensă și pedeapsă. Creierele lor de dimensiuni mici sunt construite pentru astfel de răspunsuri, iar creierul unui copil este mai mare și complex. Recompensa și pedeapsa nu sunt în centrul creierului lor. La copii partea aceasta nu funcționează la fel, copiii au comportamente deranjante, pentru că au nevoi mai profunde, ce vin din deconectarea cu părintele.

Majoritatea problemelor, comportamentelor neadecvate sunt din cauza deconectării și se rezolvă prin conectare. Copilul deconectat de părinți, este încărcat de frustrare deoarece părinții sunt prezenți fizic, însă nedisponibili afectiv. 

Copilul mic nu are abilitatea de a cere atenția prin limbaj – hei, scuzati-mă, sunt nebăgat în seama de ceva vreme, sigur lucrați la ceva important, mă simt un pic cam singur.

Făra să fie recompensă – îmbrățișatul, vorba blândă – ah, te simți singur, de aceea ai făcut asta, înseamnă să găsești nevoia din spate și să o întâmpini, să empatizezi cu ea.

Mulți dintre noi am crescut cu ideea de educarea a copiilor pentru că sunt în stare neșlefuită, au nevoie de disciplină, să fie civilizați. Înainte părinții nu se gândeau la copii ca având abilități naturale de a fi cooperanți, iubitori, calzi. Nu priveau conectarea, identificarea nevoii de a-ți călca butoanele ca fiind solutia pentru necooperare.

Exemplul Lui L.C. pentru a înțelege cooperarea, cum cooperarea este despre conectare și nicidecum despre control a fost:

Copilul nerăbdător care urma să ia cina. Ca să scapi de el, ce faci? Îi dai ceva, o gustare? Îi spui du-te la culcare flămând pentru că ai fost obraznic sau nu ai răbdare. Nu te hrănesc  pentru că așa te recompensez? Cine face asa?

Am auzit vorba asta, dar dacă s-a întâmplat cuiva, lui Larry îi place să creadă că originea acestei vorbe era din cauză că nu aveau ce mânca, pe timpuri. Părinții au instinctual nevoia de a hrăni copilul (nurishment through food).

Un alt exemplu:

Copiii de la grădiniță și mușcatul ca acțiune frecventă din cauza faptului că se simt deconectați de acasă, de părinți, de cadrul grădiniței. Educatorul, părintele e nevoie să fie, și metafora e foarte frumoasă, the sun not the judge. Cupa copilului cu nevoi e goală (unmet needs), copilul o umple cu mușcături, însă prin faptul că umplem cupa copilului prin identificarea nevoii lui, empatizarea cu nevoia lui, nu controlul ei, ajung la cooperare.

Adevărul este că nu e greu să fii părinte, e greu să te lepezi de moștenirea de parenting primită, de a o vindeca și închide, de a fi prezent alături de copil așa cum are nevoie, sănătos și empatic. Suntem cu toții în lucru, și ceea ce m-a emoționat, a fost momentul în care a spus – suntem și vom fi vocea interioară a copilului. Cum vrem să fie ea? 

Eu aud o voce care nu îmi place de cele mai multe ori, și lupt cu ea, deoarece îmi dau seama ce greu mi-a fost mie atunci. Nu aș vrea ca fiică-mea să audă o voce care să o facă să spună: eu voi face lucrurile diferit, nu ca părinții mei.

Conectarea este mai importantă decât controlul

Conectarea este mai importantă decât controlul – alternative la vocea interioară

Revin cu alte învățăminte și exemple concrete de la conferință, în curând.

Despre cum s-a văzut evenimentul ca impact și învățăminte, iată ce spun cei de la Parenting Academy:

Peste 600 de parinti „s-au jucat” ghidati de Dr. Lawrence Cohen, parintele Playful Parenting in lume.

Dr. Psih, Lawrence J. Cohen, parintele Playful Parenting in lume si unul dintre cei mai renumiti specialisti in educatie parentala, a sustinut sambata, 16 martie conferinta „O zi dedicata tie si relatiei cu copilul tau”. La invitatia Parenting Academy si a psih. Otilia Mantelers, dr. Lawrence Cohen s-a bucurat de implicarea a peste 270 de parinti in sala Hotelului Sheraton. Evenimentul a fost transmis si live, astfel alti peste 300 de parinti avand posibilitatea il urmareasca de acasa pe omul care inspira si ghideaza parintii in lumea jocului.

Exercitiile practice realizate cu parintii in timpul conferintei au facut din sala un spatiu deschis de joaca. „Dr. Lawrence Cohen a propus jocul ca fiind spatiul de desfasurare a lumii interioare a copilului. Ori de cate ori copilul are o frica, o grija, parintele poate initia un joc despre acea frica. Teama de monstru? Ne jucam de-a monstrul. Teama de testul de matematica? Aducem testul de matematica in joc. In aceste jocuri terapeutice copiii proceseaza si integreaza ceea ce simt si incep sa descopere ca au putere”, declara Otilia Mantelers, psiholog si Leader Head in Head Parenting Romania.

Americanul Dr. Lawrence Cohen a vorbit parintilor si despre limite – cum ne putem debarasa de limitele aspre pe care le-am invatat cand eram mici si cum putem invata un nou fel de a le seta – la nivelul copilului, cu empatie. Un instrument foarte important in parentaj pe care el il sustine este listening partnership – adica parteneriatele de ascultare in care doi parinti se asculta unul pe celalalt fara judecata, fara sfaturi si intreruperi, pentru simplul motiv ca cel care vorbeste sa se simta inteles si acceptat. Parteneriatele de ascultare, instrumente care origineaza din organizatia Hand in Hand Parenting au fost prezentate si experimetate in workshopul restrans de duminica, 17 martie, numit „Diving in Deeper”. In cadrul acestui workshop, dr. Lawrence Cohen asistat de psih. Otilia Mantelers au insotit parintii pe drumul catre sine, drum pe care copiii il deschid de cateva ori pe zi. Astfel, prin joaca fizica si harjoana, prin exercitii de ascultare si de experientiere fizica si multe altele, parintii prezenti la workshop au ajuns mai aproape de sine, dar si de copiii lor intrand in pielea acestora si intelegandu-le reactiile emotionale puternice mai bine.

Au fost 8 ore intense, cu rasete, cu lacrimi, cu joc si multa informatie. Le multumim tuturor partenerilor care au avut grija ca invitatii nostri sa traiasca experinta “Dr. Larry Cohen in Romania” la cele mai inalte standarde. Multumim Napolact Romania pentru de coltisorul “In tihna” si pentru delicioasele gustari, multumim Play Mobil, Pure Essentials, Jucariieducationale.ro, Aquavia, Editura Trei, Sono Diamanti si Sloop.

Mai multe detalii despre proiectul Parenting Academy gasiti pe www.parenting-academy.ro sau pe pagina de facebook a organizatorilor https://www.facebook.com/ParentingAcademy.ro/.

Foto credit: Parenting Academy

Dr. Lawrence Cohen

Dr. Lawrence Cohen și Otilia Mantelers – exemplificare listening partnership

Dr. Lawrence Cohen

Dr. Lawrence Cohen, imagine cu participanți conferință