0

Bagajul de călătorie pentru exersarea artei, distracţiei și diverselor pasiuni în vacanţa de primăvara, 4+

Bagajul de călătorie pentru exersarea artei, distracției și diverselor pasiuni în vacanța de primăvară, un pic din cea de Paști și de ziua Lolitei a fost aprobat și parafat de mândră. La nimic nu facem rabat în materie de materiale de joc, știm cu toții cum e când ai de mers multișor și copilul vrea să coboare fix când nu ai unde opri pentru joacă. O parte din materiale sunt și pentru când stăm pe loc și are chef să fie ocupată cu desenatul.

Urmează o lună de drumuri și cum vom avea 2-3 ore de mers cu mașina zilnic, am întocmit un bagaj – kit (de supravietuire) de animat copilul cât nu doarme în scaunul de mașină.

Bun, pentru că nu avem măsuță pentru scaunul de mașină și ca să nu cumva(citire de la tati) să facem dezastru în mașină, am cumpărat o tăviță de la Ikea. O vom folosi pentru activități în mașina și pentru luat masa pe unde vom apuca, gen picnic etc.

Așadar, bagajul de călătorie:

  • Cărți de citit – o selecție dintre cele mai citite cărți de la începutul anului, plus ce am cumpărat și nu i le-am arătat înainte de plecare
  • Carduri distractive – pentru jocul de tipul I spy de la Jucării educaționale – Lucruri care și cele de desenat/exersat contururi și găsit culorile, cu carioaca care se șterge – wipe and clean
Jucării educaționale

Jucării educaționale – Lucruri care

bagajul de călătorie

Forme și culori – wipe and clean

  • Carduri pentru creat povești  – Ikea și cele de la Ed. Gama – după cum se vede în poză – cu rutine și emoții – să ne ajute la conectare după drumuri lungi.
bagaj de vacanță

carduri pentru storytelling

  • bețe din astea de la Mega – Mega Posticks – avem câteva, să facem construcții pe drum
  • creioane mici și mari, vom avea și cretă pentru când staționăm
  • Caiete de activități – Usborne
bagaj de vacanță

caiete de activități Usborne

bagaj de vacanță

Carte de activități Ikea

  • Tableta de desenat cu creion wipe and clean
bagaj de vacanță

tableta pentru desenat cu creion scrie și șterge

  • Carte cu stickere și litere – Girasol
bagaj de călătorie

litere și stickere

  • Caiete de desenat doar cu apă – am un recipient mic pentru dat analize la laborator, cred că îl vom folosi pentru picătura de apă de acare avem nevoie să umezim pensula

caiete pentru desen

Adăugăm  la toate acestea plastilina, figurinele ce alcătuiesc o familie de la Lidl. Și, da, vom avea și tableta cu o selecție de desene – Curiosul George, 1001 Dalmațieni și jocuri puzzle pentru 4+.

Acum să nu crezi că vom desena tot drumul sau spune povești după cardurile din dotare. Vom căsca gura pe geam, cânta, gâdili, miauna, asculta muzică la radio, vom face ce ne trece prin cap dacă asta înseamnă să alungăm plictisul. Cu siguranță, vom avea multe distracții de moment.

Povestim când vom avea răgaj pe unde mergem. Pentru inspirație dacă vrei să vezi ce am văzut pe drum, în posturi mai scurte, urmărește pagina de fb –https://www.facebook.com/unsoideblog/

 

2

2 cărţi pentru biblioteca familiei. Atenţie, pot dezlănţui…conversaţii frumoase despre viaţa arborilor și natură!

Am achiziționat acum ceva vreme 2 cărți foarte bune, 2 cărți pentru biblioteca familiei. Cărțile sunt scrise de același autor, una pentru adulții din familie și una pe același subiect pentru copii, vârsta recomandată este 6 ani și peste. Cărțile pot fi citite de toți membrii familiei, nu există restricții în această privință, dar pentru că cea dedicată școlarilor este mult interactivă, cu poze frumoase, de aici și împărțirea mea. Mie sincer îmi place mai mult cea pentru copii, cartea poate servi drept ghid părinților pentru a crește dragostea copiilor pentru natură și pentru ceea ce oferă natura.

Iată cărțile(Editura Publica):

  • Viață secretă a copacilor. Cum comunică, ce simt. Descoperirea unei lumi ascunse.
  • Auzi cum vorbesc copacii? O drumeție scurtă în inima pădurii
2 cărți pentru biblioteca familiei

Cărți pentru biblioteca familiei – volume bestseller pentru familii

Cărțile sunt scrise de Peter Wohlleben un pădurar neamț, pasionat de natură, de pădure, arbori. Nu te-ai aștepta la așa un ton duios pentru ambele cărți. Atunci când vorbește despre arbori parcă ar vorbi despre proprii copii.

Pe pagina lui de Facebook  https://www.facebook.com/PeterWohlleben.Autor/ puteți urmări video-uri și posturi informative despre natura, problemele cu care se confruntă natura, pădurile, despre arbori, despre drumeții, plus detalii evenimente organizate pentru educarea publicului adult și tânăr.

Site-ul autorului este acesta Wohllebens Forest Academy – https://www.wohllebens-waldakademie.de/. Numai când deschizi paginile site-ului simți pasiunea lui pentru natură. Există și versiunea în limba engleză pentru cei care nu stăpânesc germana (precum subsemnata) și vă puteți informa despre lucrurile frumoase pe care le face acest om.

Arborii sunt descriși ca fiind niște ființe atât de minunate, încât după ce termini de citit, îți vine să îmbrățișezi fiecare copac întâlnit în cale. Și, totodată, să le vorbești, să îi alinți și alini pentru rănile făcute de oameni din neștiință sau din rea voință.

Spuneam că îmi place mai mult cartea pentru cei mici deoarece are cadre cu arbori foarte bine surprinse, este interactivă, sfătuiește micii cititori să exploreze, să descopere pădurea și să conștientizeze nevoia de a proteja pădurea, arborii, tot ce ține de pădure, toate vietățile din ea.

De vreo câțiva ani nu am mai reușit să mă conectez cu natura în sensul de drumeții, călătorii prin zone mai puțin turistice din diverse motive și atunci când am descoperit aceste cărți am găsit în mine o nouă față a dragostei pentru natură, plante, arbori, în general. Și e ca o reîntoarcere în copilărie când te joci în ograda bunicilor și cobori dealul spre pădure pentru mai multă joacă, explorare, aventură.

Ideea este că trăim cu sentimentul că natura ni se cuvine, că nu e nevoie să facem ceva pentru ea, sau pentru noi, ca să ne bucurăm în continuare de ceea ce ne oferă. Așteptăm să ne reamintească cineva respectul pentru ea și atunci când suntem trași de mânecă, ne supărăm, ne simțim rău și tot natura e de vină că ne-a pus în încurcătură.

Bun, cartea pentru adulți are capitole tare simpatic denumite. Limbajul este foarte cald și informația științifică este frumos tradusă pe înțelesul oricui. Adevărul e că știința care se ocupă cu studiul funcțiilor plantelor – fiziologia nu e mega plăcută dacă nu te pasionează domeniul. Însă autorul expune tare frumos mecanisme și procese.

cărți pentru biblioteca familiei

Viața secretă a copacilor – capitole simpatic denumite

Capitolul 24 – O chestiune de caracter

  • povestea a 3 arbori, 3 stejari care se comportă diferit în același anotimp – toamna. Este despre pierderea frunzișului, despre cum unul dintre stejari este prudent, altul curajos pentru că scapă sau nu de frunze în timp util, înainte de venirea frigului. Explică și de ce este importamt să nu rămână copacul cu frunze pe timp de iarnă. Veți vedea în carte. E foarte tare subiectul.
cărți pentru biblioteca familiei

Viața secretă a arborilor – fragment

În cartea pentru copii, sunt explicate procese simple, precum respirația, transpirația, fotonsinteza nu cred că e menționată ca denumire, ci este folosit termenul de hrănire. Sunt amintite comportamentele animalelor din pădure, cine-ce preferă, ce poți face dacă nu ai sendviș la tine în drumeție sau dacă nu ai hârtie igiencă și e musai să rezolvi treburi fiziologice.

Forma îmbrăcată a noțiunilor de biologie, care nu sunt atrăgătoare (trust me), îți dă așa o stare de împlinire și înțelegere a elementelor naturii. Perspectivele personale despre procese, mecanisme din natură se schimbă mult.

 

cărți pentru biblioteca familiei

Auzi cum vorbesc copacii? – iată că există un internet al pădurii

După cum spuneam, cartea poate fi folosită atât de copii și de părinți, poate fi lecturată împreună și luată în rucsac în drumeție, prin parc. Este un ghid de explorare foarte bun, prin exemple de activități și curiozitățile despre arbori, plante ierboase, animale cunoscute de micii exploratori.

Cărți pentru biblioteca familiei

Auzi cum vorbesc copacii? – informații utile micilor exploratori

Sper că v-am făcut curioși, spor la citit. Eu le-am cumpărat de pe elefant.ro, am pândit promoția cu 50% și așa m-am bucurat când a venit coletul.

Pentru biblioteca unei școli, grădinițe sunt cărți valoroase prin conținutul informativ – educativ, asigură educatorului, profesorului abordarea necesară înțelegerii naturii în cuvinte simple și pe înțelesul copiilor. Chiar dacă spațiul extra – educațional, de recreație dispune de 2 copaci și un rond de flori, poți face ateliere și activități minunate pe acel petec de natură, iar cărțile inspiră foarte mult în această direcție de conștientizare a cadrului natural în care trăim.

Și ca să închei în spiritul dragostei pentru natură, iată și alte 2 cărți pentru cei mai mici viitori ecologiști.

Din colecția Minunile primăverii – autor Charles Ghigna, Editura Univers Enciclopedic 

  • Picăturile de ploaie
  • Vântul cel zburdalnic
cărți pentru biblioteca familiei

Minunile primăverii

cărți pentru biblioteca familiei

Picăturile de ploaie – fragment din carte

cărți pentru biblioteca familiei

Picăturile de ploaie – din secțiunea cu informații -Totul despre ploaie

cărți pentru biblioteca familiei

Vântul cel zburdalnic – imagini carte

cărți pentru biblioteca familiei

Vântul cel zburdalnic – secțiunea Totul despre vânt

Ambele sunt povești în versuri, rimă pe placul copiilor 3+, merge și pentru 2+. Sunt frumos ilustrate, cu informația știițifică încorporată la finalul cărții. Aici decizia îți aparține, dacă vrei să insiști/adaugi la poveste sau să mai aștepți un pic să crească puiul. Nu mult!

Pe acestea două nu am apucat să le citesc cu fetița mea, le las pe vacanță, să fie noutate. Deocamdată m-am delectat doar eu și bine mi-au făcut.

Dacă vrei să vezi ce citim cu drag, aici este secțiunea noastră de cărți – Recenzie carte copii, pentru activități cu copii, găsiți inspirație aici – Activități cu copii.

Pentru noutăți, informații utile, jocuri și evenimente dedicate picilor de 4-7 ani vă invit să urmăriți pagina de Facebook a blogului https://www.facebook.com/unsoideblog/

1

Nu lăsa porumbelul la volan sau cum să exersezi pe NU

Nu lăsa porumbelul la volan – iată o poveste scurtă, simpatic ilustrată, utilă pentru părinți și copii, spornică la citit pentru orice ceas al zilei. Mie nu mi-a plăcut inițial, dar se pare că fiica mea s-a prins mai repede despre ce e vorba.

Cartea scrisă de Mo Willems este despre limite și cum să spui pe NU simplu și la obiect. Tare mult place fetei mele pentru ca ia rolul adultului, responsabilitatea lui NU.

Nu lăasa porumbelul la volan

Introducerea – șoferul care trasează responsabilitatea acțiunii – Adresez totul ca și cum ar vorbi cu Loli

De obicei avem tendința de a-l spune pe NU într-un mod puternic, autoritar. Fie pentru că așa l-am primit din copilărie, fie pentru că așa avem impresia că suntem auziți, înțeleși mai bine. Ideea este că la un moment dat, era un curent printre părinți, poate este și acum, să îl ștergem pe NU din vocabularul de parenting. Sunt de acord cu formularea pozitivă a unei reguli, cred că toți încercăm să facem asta, dar nu sunt de acord cu eliminarea totală a lui NU din educație.

Dr. Lawrence Cohen (în cadrul conferinței despre care am povestit cu 2 posturi în urmă) a prezentat preț de câteva minute această carte și s-a jucat cu noi prin exersarea replicilor, pentru a demonstra nevoia părinților de a-l exersa pe NU, de a rezista să spui DA copilului, deși uneori simți nevoia să faci asta, ca să scapi.

În relația cu copilul uneori este greu să menții limita, să continui să validezi dorința și să ai puterea și convingerea de a spune NU, într-un mod calm, ferm, fără frică pentru tantrumul ce urmează.

Nu lăsa porumbelul la volan

Nu lăsa porumbelul la volan – partea de criză! Loli a avut tendința să spună da, de vreo 2 ori, dar a rămas pe poziție:)))

Cartea este un instrument util părinților și copiilor, te invită prin povestea funny să cunoști felul în care îl știi pe NU (îți dai seama că ai de lucrat la el). Totodată, vei simți cum percepe copilul NU-ul pe care îl transmiți.

Povestea împuternicește copilul, să NU cumva să fie convins de porumbel. Exersând puterea lui NU, el recunoaște toate emoțiile și situațiile în care încearcă să-l obțină pe DA.

Nu lăsa porumbelul la volan

Nu lăsa porumbelul la volan – insistențe – le recunoașteți?

Nu lăsa porumbelul la volan

Nu lăsa porumbelul la volan – finalul – Nu l-ai lăsat pe porumbel la volan, nu? NUUUU – și e mândră!

 

Până și L.C. a exersat în oglindă pe NU, pentru a putea să îl spună copiilor lui într-un mod calm, relaxat. Iată o idee bună, nu?

Exersarea lui NU pentru o comunicare calmă, relaxată implică și renunțarea la țipete, la lovituri și pauza deconectantă cunoscută sub numele de time-out.

Mulți părinți simt nevoia să-l întărească pe NU cu ceva iminent – pedeapsă, țipăt, trimis la colț, în cameră etc. Există alternative la toate astea, cele propuse de L.C. la conferință au fost:

  • liniștirea(calmarea) sistemului limbic – la părinte și copil

Sistemul limbic sau creierul emoțional este implicat în reglarea emoțiilor. Într-o situație tensionată atât părintele cât și copilul au nevoie să se calmeze.

O metodă prezentată de L.C. și utilă părinților este de cea de mirroring(devenim oglinda copiilor) – de conectare la emoția copilului: da, te văd supărat, te înțeleg că ești supărat, sunt aici, lângă tine, cât ești supărat. Nu dăm soluții la supărarea copilului, mergem la pas cu ea.

Recunoscând emoțiile copilului îi validezi practic existența și creezi cadrul securizat pentru a exprima sentimente sincere în relația cu tine.

  • timp de reconectare – întâlnire pe canapea(meet on the couch) – time-in – de discutarea a emoțiilor, exprimare sinceră de fiecare parte. În loc de du-te în camera ta, varianta este ne dăm întâlnire pe canapea, sau oriunde în casă unde să fim împreună.
  • întâmpinarea nevoilor profunde
  • conectare înainte de control

Reiau alternativele într-un alt post, vă las să vă delectați cu cartea. Copilul o va iubi pentru puterea lui NU și pentru că l-a înțeles.

Spor la părințeală și la citit! Din seria ce spun specialiștii găsiți informații AICI, dacă vrei să citești povești asemănătoare cu cele ale tale – AICI sunt poveștile de mamă, de părinte.

 

0

Brioșe aromate cu leurdă proaspătă

Am o rețetă concepută ad-hoc de brioșe aromate cu leurdă proaspătă. Tocmai ce ne-am întors din prima excursie la pădure, din anul acesta. Am ieșit la pădure să respirăm primăvara, să culegem leurdă, să facem picnic într-un luminiș de pădure. Abia așteptam, după multe week-enduri răcite și cu treabă pe lângă acasă.

Partea cu preparatul brioșelor a mers repede, cea mai grea a fost partea cu spălatul frunzelor. La care cică a ajutat și mândra. Tot a spălat – leurda și jumătate de bucătărie, cu apă stropită peste tot cu spor.

Bun, între timp, cât eram la etapa spălat verdețuri, a venit o vecină de la care am primit ouă de țară și ștevie. Așa m-au pocnit 2 idei:

  1. Avem multe ouă și leurdă proaspătă, prin urmare fac brioșe pentru Loli.
  2. Avem ceapă verde, leurdă, stevie – voi face o ciorba de verzituri pentru părinți (noi) care au nevoie să slăbească.

Așadar, rețeta ad-hoc de brioșe aromate cu leurdă proaspătă:

  • 4 ouă
  • carne – tăiată mărunt, de care ai prin frigider, eu am pus 2 felii de mușchi de porc, un pic afumate (dacă nu vrei multe calorii, poți renunța la carne)
  • 2 linguri pline de brânză de vaci
  • leurdă – o mâna bună de frunze – tăiate mărunt sau după preferințe
  • un vârf de cuțit de griș
  • unt – un dreptunghi subțire (a se vedea în poză)
  • Fără sare, carnea era sărată

A amestecat mândra cu telul manual, apoi cu lingura. Toată compoziția am turnat-o în hârtie de brioșe, puse în forme de silicon.

brioșe aromate cu leurdă

brioșe aromate cu leurdă-work in progres

brioșe aromate cu leurdă

brioșe aromate cu leurdă – dreptunghi cu unt

Cuptorul l-am pornit cu vreo 5 min înainte să torn compoziția, la 220 grade.

brioșe aromate cu leurdă

brioșe aromate cu leurdă – gata de copt în cuptor

După ce am dat totul la cuptor, am setat ceasul la 30 min. Au fost gata în 25, probate cu scobitoarea.

brioșe aromate cu leurdă

brioșe aromate cu leurdă – plating cu talent. A fost impresinată Loli, a mâncat o jumătate din cea tăiată, adică egal cu succes:))

Leurda a avut mare succes la fata mea. A mâncat și la pădure, acasă eu spălăm, ea mânca, când nu era ocupată cu răspânditul apei peste tot. Am zis că m-a ajutat cu spălatul? Am zis.

Proprietățile leurdei pe scurt și chestii de biologie (în caz că vă întrebă copilul de ce l-ați luat la cules)

  • Este cunoscută sub numele de usturoiul sălbatic sau/și usturoiul ursului. Denumirea în latina este Allium ursinum, în latină ursinum derivat din ursus înseamnă urs. Se spune că la început de primăvară urșii consumă leurdă pentru a elimina toxinele acumulate pe timpul iernii.
  • Componente benefice: vitamina C, compuși cu sulf cu rol antioxidant, fenoli, se pot extrage uleiuri volatile.
  • Leurda crește în pădure, în zone cu luminiș, o găsești după miros.
  • Unii consumă toată planta, alții doar frunzele, în stare proaspătă sau în alimente gătite.
  • Beneficii pe scurt: stimulare digestie, antimicotic, detoxifiere, supliment alimentar folosit ca adjuvant pentru bolile respiratorii, acnee, dermatite.
  • O resursă utilă și pe gustul celor pasionați să afle mai multe AICI.

Eu nu o folosesc cu un scop anume, îmi place gustul, mă leagă amintiri dragi de această plantă – vacanța de primăvară la bunici, friptura cu leurdă, Sărbătoarea de Paști.

Spor la gatit! Rețete încercate, treburi de bucătărie am pentru inspirație la Povești din bucătărie.

 

0

Impresii și învăţăminte de la prima participare la un tur de noapte – Stejarul de pe Horei

Eu nu ies noaptea în oraș de ceva ani. Și, iată că, s-a întâmplat, acum câteva zile, să particip la un eveniment foarte fain – Stejarul de pe Horei/ Tur de noapte. La mine seara este cu timp în familie, activități de baie, culcat mândra, timp în cuplu etc. Nu mă plâng, no worries. Dar Miruna  – KinderTrips m-a convins. Prin urmare, 2 mame fugite de acasă, miercuri seara, sărbătoresc (în avans) 8 martie altfel.  Am fost să ascultăm povestea unui stejar bătrân din București, cunoscut ca Stejarul de pe Horei – un stejar curajos să reziste printre oameni, într-un oraș aglomerat, poluat.

Arbori bătrâni

Am localizat într-un mod amuzant arborele de pe Horei. Eram la adresă dar acolo era plin de gunoaie. Noroc că au venit și alți fugiți de acasă și rotind ochii dreapta-stânga am văzut oameni adunați și stejarul luminat, la distanță de o traversare neregulamentară. Da, eu. 😄

Această întâlnire de noapte are legătură cu expoziția de la Muzeul Țăranului Român, un proiect artistic ”Arbori Bătrâni” extrem de apreciat. Intreg conceptul aparține lui Florin Ghenade. Aici sunt detalii despre nașterea expoziției și colaborarea cu Galeria Posibilă, care a organizat turul de pe 6 martie. Nu am apucat, din păcate, să văd expoziția. Miruna și Laura au scris frumos despre aici și aici.

Tur de noapte - Stejarul de pe Horei

Tur de noapte – Stejarul de pe Horei – prima întâlnire

Tur de noapte – Stejarul de pe Horei

Diana Culescu – peisagist cu specializare în arbori – a povestit despre cum vede ea stejarul și ce crede că se va întâmpla cu el. A intrat rapid cu informații despre personajul principal al serii, o idee bună – eficientă în condițiile unei seri destul de răcoroase.

Așadar:

  • Oamenii care locuiesc în casa de lângă stejar stau la capătul rădăcinilor lui, și pentru că rădăcinile depășesc cu un 1 metru, 1 metru și ceva coroana, înseamnă că spre finalul rădăcinilor circulația, absorbția apei este întreruptă (acolo e linia de picurare). Stejarul de pe Horei este însetat, cu alte cuvinte.
  • Apa prelinsă de pe frunze nu are loc să intre până la rădăcini și prin urmare stejarul suferă, singurul petec de pământ neacoperit fiind în jurul trunchiului.
  • Atunci când nu poate folosi apa, arborele își usuca o parte din lemn pentru a supraviețui, conservă energie, în acest fel.
  • Deși este un arbore ocrotit, ocrotirea lui nu este reglementată în niciun fel. Poziția lui în curtea unei benzinării nu îi asigură statutul de ocrotit, ba chiar a suferit și mai mult din cauza construcției, deoarece a însemnat pierderea rădăcinilor de pe partea cu benzinăria.
  • Lemnul uscat și cel căzut din motive de intemperii meteo provoacă panică. Panică despre care nu am avea habar în contextul cunoașterii arborilor și toaletării corespunzătoare în fiecare anotimp. Prin urmare, crengile căzute panichează și copacii au de suferit din cauza unor tăieri din exces de zel, care nu sunt documentate și, evident, nu ajută la prevenirea altor căderi. Tăierile aiurea traumatizează lemnul și capacitatea arborelui de a închide tăieturile făcute. Arborii nu vindecă răni, le închid, cu lemn, evident. Se formează un țesut de închidere, asta dacă ții cont de arhitectura arborelui și faci corect tăietura la joncțiuni, prindere de trunchi. Un arbore sănătos cu o arhitectură controlată nu va avea ramuri de grosimi atât de variate care îi pun în pericol integritatea pe timp de iarnă, vânt puternic, ger, ploi înghețate.
  • Toate lucrurile de până aici expuse sunt cunoscute de un arhitect peisagist. Numai că meseria de arhitect peisagist sau arborist la noi nu există.
  • Stejarii, arborii dintr-un oraș într-o continuă reașezare, ridicare de construcții, sunt afectați pe lângă modificările de construcție, acțiunile oamenilor, de curenții de aer. Adică au crescut printre case mici, au învățat să se adapteze curenților care veneau prin relief urban de mică înălțime. Blocurile, casele noi construite, șoselele modifică constant direcția curentilor de aer, indirect umiditatea, unghiul sub care ajung la frunze razele soarelui. Arborii au cu creștere lentă, abia ce învăța un pattern, el e modificat de o nouă construcție. Drept urmare, va crește dezorganizat, neadaptat. De aici și dezechilibrele crengilor, coroanei, respectiv trunchiului.
Tur de noapte- Stejarul de pe Horei

Tur de noapte- Stejarul de pe Horei – coroana – privire de jos

Priviți cu atenție copacii din zona voastră, veți vedea cât de schilodiți sunt. Cu fiecare tăietura ei încearcă să calibreze poziția și par că fac acrobații. Acum primăvară se vede foarte bine cât de afectați sunt.

Mergeam cu tramvaiul zilele trecute la o conferință, și, privind pe geam, cu informațiile proaspete în minte, mi s-a strâns inima când am văzut arborii dintre blocuri, marginea drumului.

Diana a continuat cu expunerea a 2 tehnici de ajutare a arborilor, în caz de tăieturi pentru toaletare sau datorate ruperii, și cum aplicarea acestora nu asigură de fapt copacul. Motivul: pentru că nu sunt înțelese și aplicate corect. Așadar:

  1. Masticul este un fel de ceară  – utilă la îmbinare a 2 plante, adică se folosește la altoire când porțiunile altoite trebuie să fie perfect conectate, astfel ca seva să urce și la altoi. Dar folosit pentru tăietura efectuată ca toaletare, nu închide rana copacului ci împiedică copacul să o închidă.
  2. Betonul – este folosit pentru arborii foarte bătrâni în ideea de a susține lemnul. La Stejarul de pe Horei s-au combinat tehnicile, un fel de struto- cămilă, deloc benefică stejarului.

Mai departe:

  • La steajrul de pe Horei poți nota prezența ciupercilor de tip iască, ce indică lemn mort. Prin urmare, risc de rupere la furtuni.
  • Crengi cu dispoziții ciudate, care se vor lovi de celelalte la prima pală de vânt, sunt dovezi ale unei arhitecturi defectuoase. Și motiv de panică pentru viitor. Arborele se va rupe, vor fi pagube și ca să nu rezulte și alte daune, reduce panica în rândul oamenilor, probabil va fi tăiat de tot. Acest lucru s-a întamplat deja cu Platanul de la Podul Cotroceni – “Un arbore protejat, momentan în stadiul de ciot”
  • ” Absolut tot ce scrie în carte să nu îi faci unui arbore, vedeți la acest stejar din București!” – nu am ce adăuga, Diana a spus tot.

Tur de noapte- Stejarul de pe Horei – capetele noastre conectate la coroana

Oameni și un stejar

După ce a făcut aceste observații, a urmat un fel de sesiune de Q&A(aș vrea să vă imaginați un grup de oameni, peste 50, în semiîntuneric ascultând informații utile și privind cu interes un arbore – o experiență interesantă, poate o vor repeta pentru familiile cu copii, pe timp de vară)

Dintre întrebări:

  1. Cum poate fi ajutat stejarul?
  • Să i se asigure apa deoarece rădăcinile sunt în mare parte acoperite de asfalt, beton, pământ tasat. Arborii nu se udă ca floarea din ghiveci, au nevoie de x litri apă/lună și să ajungă treptat la rădăcini (prin picurare). O soluție ar fi saci cu eliberare lentă, care se pun la baza trunchiului. De documentat acest aspect.
  • Să se lucreze la arhitectura coroanei, astfel încât copacul să fie echilibrat, să nu sufere ruperi și să îi asigure supravietuirea încă alți câțiva zeci de ani.
  • Să fie clară încadrarea lui ca specie protejată prin legislație specifică, cu valoare de patrimoniu.

2. Cât de bătrân este?

  • Fără testate specifică – aproximativ 350 de ani

                 3. Cât trăiesc stejarii de obicei?

  • 400- 600 de ani, unii nu depășesc 200. Vârstă lor diferă în funcție de specie. La plante există 2 vârste: biologică (din momentul plantării până când încolțeste) și fiziologică (din momentul când se autosusține – are frunze, rădăcini etc). Ex : tai o bucățică dintr-o plantă care va ajunge să aibă propriile rădăcini și frunze într-un an, atunci vârsta ei fiziologică va fi de 1 an și va avea vârsta biologica de 300 plus 1 an.

                4. Lista arborilor protejați? Cum e întocmită? Cine se ocupă?

  • O nebuloasă birocratică, you name it, care nu specifică clar criteriile de identificare, clasare a speciilor ce necesită protejare.

Un proiect la care a lucrat Diana a avut ca rezultat un ghid de administrare a spațiilor verzi ce a fost oferit la 600 de primării din țară, inclusiv București și o propunere de modificare pentru legea 24 – legea spațiilor verzi, cu pași pentru măsurile de luat în cazuri speciale – arbori protejați și altor tipuri de material săditor,  includerea în planuri de gestionare, măsuri în caz accidente meteo. Se pare că nu fost utilizate îndeajuns. Legea poate va avea mai mult succes.

                5. Meseria de arboricultor la noi?

Meseria de arboricultor este neatestata la noi, cei care lucrează în România sunt atestați doar internațional, nu și la noi. ” În Romania – sunt doar 3 oameni în care aș avea încredere să taie acest arbore”

                6. Ce specie este?

  • La noi se găsesc 14 specii de stejari care cresc spontan în România, acest stejar este una dintre ele. Stejarii sunt rezistenți la poluare. O specie care rezistă bine la oraș este stejarul roșu, specie ornamentală, plantată mult în zona parcului Herăstrău.

7. Tăieturile la arbori, cum le simt? Benefice sau nu?

  • La arbori oriunde tai, provoci ceva în ei, crengile vor crește astfel încât să capteze cât mai multă lumină”. Dovada că stejarul nu a fost bine îngrijit se vede prin dispozitia crengilor, grosimea lor. Arborii au un vârf – un fel de manetă de conducere care ghidează creșterea ramurilor, tuturor părților arborelui. Stejarul nu îl mai are, de aici haosul de creștere, nici tăierile nu l-au ajutat, având drept rezultat creșteri inutile, mult în lateral, are ramuri care au grosimi mari și în dezechilibru cu poziția restului de ramuri.

“Când este tăiat aiurea, arborele alege strategia de supravietuire – face mai multe frunze, mai multe ghinde în ideea că ceva va supraviețui”

Cam așa a decurs seara în oraș, a fost interesant, am și înghețat de frig. Dar am privit cu alți ochi fiecare copac întâlnit în drum, de atunci. Mi-am dat seama că avem așa multe restanțe la tot ce înseamnă respect pentru natură, pentru fiecare fir de ceva care crește pe lângă noi și în beneficiul nostru. Dacă arborii ar avea glas ne-ar umili tare. Serios!

Fotografia de grup a fost, de asemenea, unul dintre momentele frumoase ale serii. Am trebuit să stăm nemișcați, lucru greu de făcut, dar cumva special, ne-am conectat cu cei prezenți și a fost un moment drăguț.

Posterul primit este pe ușă, Loli îl studiază cu interes, l-am pus fix sub numerele ei, iar carnetul îl vom folosi în călătoriile noastre prin natură.

Dacă vreți să înțelegeți mai mult despre viața arborilor și cum îi putem ocroti, iată că aveți ocazia la cursul de pe 16 martie 2019, susținut chiar de Diana, evenimentul pe facebook aici.

Fotografii – momente și ”suveniruri” eveniment

Tur de noapte- Stejarul de pe Horei

Tur de noapte- Stejarul de pe Horei – Miruna a cules și un suvenir mai aparte pentru fiica ei, eu am pus niște frunze uscate în geantă pentru Loli

Tur de noapte- Stejarul de pe Horei

Tur de noapte- Stejarul de pe Horei – drăgut acest carnet de observație, util micilor naturaliști

Tur de noapte- Stejarul de pe Horei

Tur de noapte- Stejarul de pe Horei-poster

În concluzie: este nevoie de informare, toate erorile vin din informare puțină și nepăsare. Nepăsarea costă nu doar pentru natură, ne afectează și pe noi. Și nu trebuie să așteptăm să ne învețe cineva, ci să o pornim chiar noi, cu noi și ai noștri. Pornim de la petecul de verdeață din fața blocului, ce spui?

0

Fericirea ta nu depinde de copil, el doar ţi-o amintește

Sentimentul acela de fericire pe care nu credeai că îl vei simți din nou, ăla de simți că nu te încape corpul și vrei, în același timp, să ragi ca Tarzan, să plângi hohotind întins pe jos cu pumnii bătând pămantul, să râzi isteric sau să stai liniștit cu un zâmbet tâmp – îl vei simți, crede-mă!

Amnezie

Știi când îl simți și nu e ceva de genul trăiam nefericirea înainte, abia acum am căpătat fericirea. Nu, e doar un pic de uitare acolo și (re)trezire înapoi în fericire. Pentru că, stâlcit, peltic, sâsâit, cu suflarea precipitată, poate de neînțeles pentru cine nu cunoaște, dar perfect auzibile în urechea unei mame:

Copilul a spus – e ceată afară, mami! Și nu vorbești despre ceață, în general. Rar atingi subiecte despre vreme. Nu era esențial să discuți fenomene, adică le amintești, dar nu insiști, când se poticnește încă la număratul degetelor și mersul pe jos. În plus vremea nu te mai bucură, că nu ai timp să contempli, dar el ți-o amintește, oprește timpul pentru tine, cumva.

Copilul a spus: Ai o ideea genială, mami! Iar tu nu folosești cuvântul acesta și nici genială nu te simți. Poate doar utilă, și când nu e despre utilitate, este despre încurcă-treburi.

Copilul a spus că e supărat și nu te iubește, pe moment. Apoi vine cu o îmbrățișare mare – fac așa mami, ca să îți treacă! Mori pe loc, că tu nu te-ai simțit iubibilă când ai ridicat tonul.

Copilul a spus: vreau cu căruțul, că e mizerie pe jos, deși brațele tale o duc zi de zi. Poate ai amintit că ți-e greu și că atunci când va trece iarna, și va fi uscat pe jos, va merge de mânuță, pentru că are picioare puternice.

Copilul a spus: toate cele de mai sus și multe alte lucruri cu potrivire de sens și rostit cum s-a priceput, iar tu doar visai că le va spune cândva.

Cuvintele pe care ni le spunem

Copilul vorbește în felul lui, de mult timp, iar tu l-ai înțeles și îl înțelegi. Dar acum vorbește, sunetele pe care le scoate le simte cum ies din el, a prins ”glas” cum s-ar spune.

Deși noi simțim copilul, te gândești…mai ai nevoie de cuvinte? Ce sunt cuvintele? Ce dacă nu vorbește, când tu îl întelegi?

Și da, erai fericită și înainte de toate astea și dacă nu vorbea, că fericirea nu stă doar în cuvintele pe care ni le spunem, sau vrem să le auzim. Fericirea e dincolo de noi și o primești doar dacă ai inima deschisă.

Inima deschisă

Nimic în lumea asta nu aduce fericirea, nimic nu te face fericit dacă continui să pleci în căutarea ei precum ai căuta aurul mult visat. Nu, e deja aici și e vie și sub nasul tău.

Cred ca uităm fericirea pentru că e la îndemână și e așa simplu să treci nemulțumirile, deciziile pripite, greșelile de moment drept nefericire.

Și da, poate eu, tu, am uitat câteodată fericirea, dar copilul ne amintește întotdeauna! Chiar când e ceață afară!

fog

fericirea ta nu depinde de copil, el doar ți-o amintește sursă foto: unsplash.com

0

Când vei fi mare

Mi-am dorit să cresc repede până am împlinit 17-18 ani. Voiam să fiu adultul care poate lua decizii singur, poate răspunde la provocări, poate lua viața în mâini și defila cu ea. Timpul se derula doar pe sensul – când vei fi mare.

Când mi-am făcut buletin nu am fost așa impresionată. Nu era creșterea de care aveam nevoie. După ce mi-am făcut buletin, tata mi-a spus că de acum încolo responsabilitățile mele acolo încep și tot acolo vor fi scrise dacă le încalc, identificate cu numele meu. Aveam eu așa ceva? Nu aveam nici măcar setate linii clare despre identitate, despre ce vreau eu, despre cine sunt eu. Ai mei mi-au definit responsabilitățile ca fiind – să învăț bine la școală, să ascult de părinți(de ei), să cunosc toate lucrurile care nu duceau în mine (să fii cuminte, să nu vorbești urât, să nu mă faci de rușine, să nu …), ci în afara mea pentru altcineva. Eu eram tot ce trebuia să fac bine, restul nu avea voie să existe. Și cred că mulți am crescut așa, generația anilor 80′.

Când vei fi mare -de ce îmi doream cu ardoare să cresc?

Ca să fac ceva pentru mine, pentru care să nu dau socoteală, să fie chiar nedefinit, dar să mă împlinească. Voiam ceva compus din mai multe, dar ce voiam să fac când voi crește? Și de care să fiu responsabilă?

Ce vrei să fii când vei fi mare e întrebarea care sper să nu o adresez fetei mele, într-un moment de amnezie sau de nervi. E fix ca la interviu, un pic diferită – unde te vezi peste 5 ani? Nu mă scoate din pepeni, dar îmi provoacă iritație.

Nu e nimic în neregulă cu a visa, nu știu unde am auzit, citit dacă ai un vis, dorință numai pentru faptul că ți-ai făcut schema cu doleanța, universul lucrează pentru tine.

Da, e bine să îți setezi așteptări, obiective, e bine doar să faci bine ce faci la momentul prezent și să lăsăm ce ar să vină pentru când va veni. Pentru că ceea ce faci acum cuprinde și lucrează și pentru peste 5 ani. Logic, nu?

Îmi amintesc cum ne întreba pe rând învățătoarea, prin clasa întâi, treaba cu ce vei face când vei fi mare și văd clasa, colegii și ce a spus unul altul, numai pe mine nu mă văd. Serios, nu știu ce-am bâiguit atunci. Am viu în memorie momentul întrebării, însă ce am răspuns nu am habar. La modă era doctor, profesor și marinar. Astea știu că au fost tare uzate ca viitoare meserii.

Când vei fi mare – Ce am răspuns că voi fi? 

De unde să știi la 7 ani ce vei fi peste n ani? Mai sunt multe de descoperit, abia se deschide lumea. Nu exclud că există copii determinați, cu pasiuni de mici și care, mental vorbind, sunt pregătiți de la vârste fragede pentru un anume path în carieră. Dar de unde știi răspunsul corect?

Eu, probabil, nu-mi amintesc dintr-un singur motiv: eram stresată de răspuns. Că nu e cel corect, așteptat, bun, de care nu vor râde, de care dacă află mama nu va intra în pământ de rușine.

Voiam să cresc ca să găsesc răspunsul. Asta voiam, de fapt. Ca să știu (așa am crezut atunci) era nevoie să fiu mare.

Când vei fi mare – cum ajungem mari?

Punctăm de mici partea cu existența despre care copiii nu o pot cuprinde numeric (ani, zile, când vor fi mari), de când abia învață să numere până la 10 sau 1000. Practic noi proiectăm copilului să își dorească să crească ca să scape. Nu pentru că nu știe ce vrea, ci pentru că nu știe cine este și crește doar cu gândul ăsta fără să fie atent la ce crește pe lângă el.

Dacă am lăsa copiii să fie ce vor, să identifice lucruri pentru ei, în sensul de dezvoltare, urmare de pasiuni de moment, dacă am sta deoparte chiar dacă renunță la dans fix când era foarte bun, să descopere singuri și cu asigurarea ta că nu vei judeca instant ce a descoperit, că îi dai timp să sedimenteze singur erori și greșeli de moment, fix atunci le configurezi cum vor fi când vor fi mari.

Construiești cine sunt eu pe care niciun buletin nu le-ar putea spune sau școală urmată, și, la întrebarea ce vrei să fie, vor ști să spună fără teamă: că vor să fie poate asta/aia sau ce le aduce clipa și cel mai important- vor fi bine!

Asadar, a fi mare nu e o cursă către ceva ce nu știu părinții, nici copilul, dar se va demonstra că există, a fi mare înseamnă strat după strat de experiențe sprijinite de părinți cu dragoste și încredere, iar atunci când copilul este mare toate acestea îl țin echilibrat, înțeles, curajos să greșească, să o ia de la capăt, să crească în continuare.

0

Cu gândul la ce va urma

De 4 ani nu pot spune că am simțit că nu mai pot de plictiseală. Nu a fost minut neocupat și clipă pe care să o contemplu. Anul acesta a fost plin, cu multe încercări, cu momente din care credeam că nu ies. Dar din tot greul și plinul a ieșit ceva frumos, a crescut precum pasărea colibri din cenușă – multă speranță, multe lecții și împlinire. Am ajuns la capitolul ce a fost greu, a trecut, ce va veni nu va fi de netrecut. 
Dintre toate câte au venit anul ăsta, eu subliniez atât:

  • Sunt un om simplu și nu e ceva rău, ori de plecat capul. Este despre a fi ceea ce ești și a deține controlul întregului tău
  • Sunt mama unui om mic dar cu o mare putere și am contribuit cum m-am priceput mai bine la exprimarea puterii lui și a capacității de a cuprinde cât mai mult din lumea înconiurătoare
  • Sunt soția unui om și fiecare bucată din mine îi este recunoscătoare pentru iubirea și curajul de a mă lăsa să capăt formă și curaj când am crezut că nu mai am resurse
  • Sunt ceva mai mult decât exprim uneori și nu port toate cuvintele și nuanțele unui moment, dar apreciez tot ce mi se întâmplă 
  • Sunt în revizie cu multe trăiri și reacții și uneori acest lucru mă face să dau înapoi și să pierd curaj, dar apoi mă adun și sunt fearless
  • Sunt împăcată, în cea mai mare parte, cu provocările vieții mele, nu pretind că am soluții și empatie pentru oricine, pot să ascult și să țin lucruri doar pentru mine.

Pentru anul ce vine nu am dorințe și idei pe care scrie determinare să le împlinesc (am, evident), vreau doar să am click-ul acela de curaj pentru orice mă inspiră și să nu rămână neexplorată ideea. 
Vouă vă doresc curaj și încredere, vise realizabile și dragoste cât puteți duce. Și mulțumesc pentru fiecare rând citit și gând (spus și nespus).


La mulți ani! 

0

Bine, mami! La revedere, mami! Cu drag, mami!

Nu, nu sunt vorbele fetei mele. Despre vorbele ei povestesc separat. Azi va fi despre mine. Mama!

Cum eu, mama de drept, mă pierd în lumea lui mami, care nu are legătură cu mami, când merg la doctor, la terapie, la sosire și plecare din grădiniță, în parc, acolo unde sunt cu copil în brațe, de mână, fugind după copil, alegeți voi ipostaza.

Mami

La spital, înainte și după ce am născut mândra, eram doamna cu nume de nepronunțat, apoi mami cu copilul mic, apoi mami cu copilul urlăcios, apoi mami, o să fie bine, apoi mami, nu te stresa etc. Eu nu eram pe acolo, adică eram, dar sub o nouă formă și etichetă.

Eu sunt mami. Îmi place că sunt mama fetei mele. Dar când cineva mă asigură în plus, nu îmi place. Eu nu țin la formule consacrate – dna cutare, dumneavoastră. Poți să îmi spui pe nume, numai nu mi te adresa cu mami. Mami, semnează aici, pune numărul dincolo etc.

Formule

Mi-amintesc după revoluție filmele americane în care toată lumea era prietenă cu toată lumea și la discuții pe numele mic. Vecinii nu erau domniți, șefii erau tot cu prenume, rare cazurile cu dumneavoastră și dumneata. Și eu nu înțelegeam, mama mă punea să folosesc toate formulele și nu le foloseam fix cu sensul de respect, apreciere. Ba, din contră, de-a lungul anilor am domnit oameni, cu toate că și-au dat acordul pentru numele mic, exact din motivul de a păstra distanța și nu din respect. Am apreciat oameni, chiar dacă nu am trecut de numele familie. De exemplu: în primul meu an de muncă, o colegă a ținut să îmi arate, de față cu toți colegii, locul meu de începător într-ale meseriei și cum drepturile mele sunt limitate. Nici în ziua de azi să nu credeți că am renunțat la a o domni. Este doamna Cutărescu. Momentul a trecut, ba chiar am colaborat bine în scurt timpul cât am fost colege, așa frumos și sincer ne-am zâmbit și înțeles după episodul acela. Cred că a și recunoscut că a greșit. Dar eu am rămas fidelă formulei. Nu am simțit nevoia de a trece dincolo de dumneavoastră.

Adresare

Adevărul este că la partea de respect, apreciere, am de adăugat una alta. Când spun asta fac referire la faptul că, deși ai mei m-au asigurat că respectul se învață, câștigă, de multe ori am fost nevoită să arăt respect, deși nu asta am simțit. Am folosit formule de adresare pompoase pentru că așa scrie la carte, dar când i-am scris, de câteva ori, dnei de la un anume departament Stimată doamnă Cum o Chema, numai apreciere nu a fost în spatele rândurilor, de la stimată până la finalul numelui ei, cu toate că restul cuvintelor erau banale și la subiectul care mă interesa pe mine, dar nelămurit, evident, cu fiecare mail trimis.

Când primesc bună, mami!, ce bine, mami!e bine, mami!, lumea lui cine sunt eu e cât gămălia unui ac. Sunt dintr-un loc impersonal, unde mă conform cu cerința de moment, departe de semnificația adevărată de mami. Nu cer apreciere, nu cer nici respect așa tam-nesam.

Mami e plin, chiar dacă e prescurtare de la mama, e frumos și drag, și nu e pentru a porni sau încheia conversația despre vreme, de exemplu. Este fix pentru mame (pentru mine, pentru mama ta, a mea), este pentru familia ei.

Eu primesc orice formulare decentă, dar pe cea de mami, azi a fost bine sau cu dragmami, aș vrea să o transform cumva. Știu că la unii e din dorința de apropiere, fără intenții aiurea, la alții este pentru a îmi asigura poziția, în caz că mi-am uitat-o. Și aici, nu sunt de acord.

Ce părere ai?

0

Dragostea se construiește

Când nu am sa mai scriu despre dragoste, fericire, împlinire, tristețe, frustrare nu însemnă că s-au terminat și trăiesc fără, ci că eu nu mai exist fizic. Da, stiu, sună într-un fel…

Despre dragoste…

Că-n ea sunt toate de mai sus și din dragostea în care ai crescut te descurci să o cunoști, recunoști și să o dai mai departe. 

Pentru că dincolo de viață nimic nu e sigur, pot spune că aici în viața reală în dragoste ai foc continuu de contradicții, suișuri tare grele de atins la vârf și coborâre bruscă, iar siguranța, poate și un pic de calm există pentru cei care muncesc în dragoste, cu dragostea lor, viața roz este pentru cei visători, care trăiesc doar o boare de prietenie, care se învârt în lumea plină de oameni, singuri și neiubiți.

Bagajul de emoții cu care venim în dragoste, în relațiile noastre, ne aduce din cer până aproape de un iad, în care fie intri, fie te opresti și tot așa. Iadul nu e dragoste adevărată, e doar o căutare fără sens a ei. Acolo unde dragoste nu e, nimic nu e – vorba cântecului.

Urmează doar inima?

De obicei știi, în orice prietenie, cuplu, chiar dacă pe moment ești scurt circuitat la instincte (se întâmplă), flăcările care se nasc din rebeliune și nevoi de imaturitate, neîmplinire, expiră la un moment dat. Se duce vălul și lucrurile devin clare. Și doare de mori. Visele dor tare de ai impresia că supurezi pe undeva. Proiecțiile și viziunea aceea frumoasă te macină și te doare pentru că nu e posibilă, pentru că vina nu e doar a celuilalt, ci a ta că ai uitat să dai crezare și rațiunii și instinctului, în același timp. Nu e așa pentru toți. Sunt oameni care au în ei învățăturile astea, sunt mulți care le învață pe pielea lor. Asta pentru că au fost iubiți de mici cum trebuie, cu încredere și necondiționare.

Nothing for granted

Când simți, știi deep down, dar încă semnalul e pe drum, către neuronul responsabil, zidărie faci din start. Faci planuri reale, construiești, ții schele și cu dinții, repari, pui încă o cărămidă, vindeci o crăpatura din fundația proprie și adaugi una bună la aia comună.

Dragostea pentru orice se construiește, nu vine predefinită cu omul, ceva-ul pe care crezi că îl iubești. Îi dai formă, o înveți, o crești.

La fel ca toate lucrurile bune în viață, te prinde ușor și rămâne în tine cu greutatea unei lumi întregi. Și deși nu o cari greu, te ții cu tot ce ai de ea.