0

2 modele de cuiburi de ouă – decoraţiuni pentru masa de Paști, 4+

Un alt proiect de făcut cu copilul pentru a ne pregăti pentru Paști, 2 modele de cuiburi de ouă – decorațiuni pentru masa de Paști.

Materiale:

  • crenguțe
  • iarbă uscată
  • mlădițe de salcâm – nu am avut acum, dar vă arăt modelul făcut la ateliere cu copiii, în parc
  • suport cuib – poate fi o farfurie, o tăviță de carton, un bol mic
  • pistol de lipit
  • ouă colorate – de decor sau adevărate – vopsite pentru Paști

Așadar,

Model I

  • nu e un model simplu, adică este simplu pentru cine a mai făcut împletituri, sau a țesut lately.
  • l-am început eu, dar nu m-am descurcat grozav ca să îl pot face cu Loli, așa că l-am terminat singură. Loli m-a ajutat la lipit frunzele, pus iarba și ouăle.

Am tăiat șablonul, în formă de cerc, am trasat până unde să încep să tai (nu am tăiat raze, ci în diagonală, de aici și greul construcției) și m-am pus pe țesut. Un model asemănător, ca să vă faceți o idee de cum ar trebui lucrat este AICI.

cuiburi cu ouă

Cuib țesut cu sfoară

cuiburi ouă

Cuib țesut cu sfoară – finish

cuiburi cu ouă

Cuib țesut cu sfoară – tușuri finale, frunze verzi din fetru

cuiburi cu ouă

cuib țesut cu sfoară și frunze verzi

cuiburi cu ouă

Cuib țesut cu sfoară umplut cu iarbă uscată și ouă colorate

Model II

  • pe o tăviță de carton am lipit crenguțe până am format un triunghi, dreptunghi, cerc, o adâncitură în mijloc, mai bine zis
  • am adăugat iarba, apoi ouăle decorative (sunt primite de la o prietenă, Loli știe că sub folia colorată nu e ceva comestibil)
cuiburi cu ouă

cuiburi din bețe, crenguțe – construirea bazei cuibului

cuib cu couă

cuib cu bețe și creguțe, adăugat iarba uscată

cuib cu ouă

cuib cu bețe și crenguțe – umplut cu ouă colorate …din belșug

cuib cu ouă

cuib cu bețe, crenguțe, iarbă uscată și ouă colorate – expunere finală

Iată și display-ul final, cu cele două cuiburi:

cuiburi cu ouă

cuiburi cu ouă decorative pentru masa de Paști

Cuiburile cu mlădițe de salcie făcute la Școala din parc:

cuiburi ouă

Cuiburi Școala din parc 1

cuiburi ouă

Cuiburi Școala din parc 2

 

Și aici se opresc decorațiunile și sesiunea artcraft pentru Paști, pentru inspirație și idei de activități cu copilul pe tema Paștelui avem AICI.

Dacă vreți să vedeți ce pregătim ca activități, vă invit să urmăriți pagina de fb a blogului https://www.facebook.com/unsoideblog/, sau să vă abonați la newsletter.

0

Brioșe aromate cu leurdă proaspătă

Am o rețetă concepută ad-hoc de brioșe aromate cu leurdă proaspătă. Tocmai ce ne-am întors din prima excursie la pădure, din anul acesta. Am ieșit la pădure să respirăm primăvara, să culegem leurdă, să facem picnic într-un luminiș de pădure. Abia așteptam, după multe week-enduri răcite și cu treabă pe lângă acasă.

Partea cu preparatul brioșelor a mers repede, cea mai grea a fost partea cu spălatul frunzelor. La care cică a ajutat și mândra. Tot a spălat – leurda și jumătate de bucătărie, cu apă stropită peste tot cu spor.

Bun, între timp, cât eram la etapa spălat verdețuri, a venit o vecină de la care am primit ouă de țară și ștevie. Așa m-au pocnit 2 idei:

  1. Avem multe ouă și leurdă proaspătă, prin urmare fac brioșe pentru Loli.
  2. Avem ceapă verde, leurdă, stevie – voi face o ciorba de verzituri pentru părinți (noi) care au nevoie să slăbească.

Așadar, rețeta ad-hoc de brioșe aromate cu leurdă proaspătă:

  • 4 ouă
  • carne – tăiată mărunt, de care ai prin frigider, eu am pus 2 felii de mușchi de porc, un pic afumate (dacă nu vrei multe calorii, poți renunța la carne)
  • 2 linguri pline de brânză de vaci
  • leurdă – o mâna bună de frunze – tăiate mărunt sau după preferințe
  • un vârf de cuțit de griș
  • unt – un dreptunghi subțire (a se vedea în poză)
  • Fără sare, carnea era sărată

A amestecat mândra cu telul manual, apoi cu lingura. Toată compoziția am turnat-o în hârtie de brioșe, puse în forme de silicon.

brioșe aromate cu leurdă

brioșe aromate cu leurdă-work in progres

brioșe aromate cu leurdă

brioșe aromate cu leurdă – dreptunghi cu unt

Cuptorul l-am pornit cu vreo 5 min înainte să torn compoziția, la 220 grade.

brioșe aromate cu leurdă

brioșe aromate cu leurdă – gata de copt în cuptor

După ce am dat totul la cuptor, am setat ceasul la 30 min. Au fost gata în 25, probate cu scobitoarea.

brioșe aromate cu leurdă

brioșe aromate cu leurdă – plating cu talent. A fost impresinată Loli, a mâncat o jumătate din cea tăiată, adică egal cu succes:))

Leurda a avut mare succes la fata mea. A mâncat și la pădure, acasă eu spălăm, ea mânca, când nu era ocupată cu răspânditul apei peste tot. Am zis că m-a ajutat cu spălatul? Am zis.

Proprietățile leurdei pe scurt și chestii de biologie (în caz că vă întrebă copilul de ce l-ați luat la cules)

  • Este cunoscută sub numele de usturoiul sălbatic sau/și usturoiul ursului. Denumirea în latina este Allium ursinum, în latină ursinum derivat din ursus înseamnă urs. Se spune că la început de primăvară urșii consumă leurdă pentru a elimina toxinele acumulate pe timpul iernii.
  • Componente benefice: vitamina C, compuși cu sulf cu rol antioxidant, fenoli, se pot extrage uleiuri volatile.
  • Leurda crește în pădure, în zone cu luminiș, o găsești după miros.
  • Unii consumă toată planta, alții doar frunzele, în stare proaspătă sau în alimente gătite.
  • Beneficii pe scurt: stimulare digestie, antimicotic, detoxifiere, supliment alimentar folosit ca adjuvant pentru bolile respiratorii, acnee, dermatite.
  • O resursă utilă și pe gustul celor pasionați să afle mai multe AICI.

Eu nu o folosesc cu un scop anume, îmi place gustul, mă leagă amintiri dragi de această plantă – vacanța de primăvară la bunici, friptura cu leurdă, Sărbătoarea de Paști.

Spor la gatit! Rețete încercate, treburi de bucătărie am pentru inspirație la Povești din bucătărie.

 

0

Un parteneriat pentru educaţie și prietenie – Școala din parc- ateliere de conectare a copiilor cu natura

Școala din parc – Ateliere de conectare a copiilor cu natura este un concept Kinder Trips și Un soi de blog. Acesta este un parteneriat pentru educație și prietenie, început la final de 2018 și implementat în februarie 2019, cu oportunități de dezvoltare pe roll.

Cum ajungi aici? Păi să vedem…

  • Primul pas este despre intenție și documentare

In lumea din spatele ecranului e ușor să dai click/accept la friends cu unul altul, să dai like și share, să apreciezi, să nu apreciezi, să judeci ușor sau să crezi ceea ce se dovedește, la un moment dat, a fi neadevăruri (fake news), experiențe expuse nerealist doar pentru a epata etc.

Să construiești parteneriate cu oameni pe care îi știi, pentru început, din lumea aceasta și să funcționeze, în sensul de învățare reciprocă, de atingere obiective propuse, de a fi onești în munca depusă, este greu.

Fiecare parteneriat funcționeaza pe baza unor concepte și idei bine definite și în care cred partenerii.

Găsirea direcțiilor de dezvoltare pentru un parteneriat sincer și de viitor, ce poate fi implementat folosind abilitățile fiecarui om implicat, necesită timp, mult brainstorming, încredere. Pun și curaj. Ai nevoie și de curajul acela de început să pui în practică tot ce ai pus pe hârtie.

Pe jumătatea Kinder Trips – Miruna o știam de la întâlnirile cu bloggeri din cadrul Digital Parents Talks. De la aprecierea muncii fiecăreia și împărtășind idei de proiecte și de concepte, am ajuns să vedem că există posibilitatea de a ne uni ideile într-un proiect care se pliază pe cunoștințele noastre și pasiuni comune.

  • Pasul al doilea este despre cine este fiecare și despre cum creștem împreună

În zona de blogging este multă competiție, let’ face it. Competiția e bună la nivel de livrare conținut, educare public. Că asta vrem, nu doar să spunem povești. Competiția stimulează informarea corectă și livrarea de conținut țintit.

Orgoliile personale nu ar trebui să interfereze cu mesajul livrat și cu a fi o prezență responsabilă, onestă în online.

Am adăugat lucrurile astea aici pentru că în blogging, ca în orice domeniu, este frica asta de a nu te deschide ca învățare către altcineva. Ne ferim să ne punem la bătaie cunoștințele, să le share-uim și să creștem împreună.

  • Pasul al treilea este despre implementare și outcomeun parteneriat pentru educație și doza de curaj pentru cei care se tem (hai, inspirație)

Parteneriatul pentru educație nu este pentru mai mult trafic pe blog (nu strică, evident), nu pentru un like în plus, ci pentru experiența pe care ți-o oferă. Poți spune că este un parteneriat de investiție pentru tine ca om.

Așadar,

Școala din parc în 6 ipostaze:

Școala din parc

Școala din parc – de la început – o idee, a plimbare prin parc

Documentare foto și planificare – https://kindertrips.com/ro/plimbare-urbana-prin-bucuresti/

Școala din parc

Școala din parc – peisaj de iarnă

Școala din parc

Școala din parc – cover eveniment

Școala din parc

Școala din parc- una dintre fișele de lucru

portret uriaș din elemente ale naturii

Școala din parc – portret uriaș din elemente ale naturii

Școala din parc

Școala din parc- research pe teren, colectare materiale – Miruna și Silviu – partenerii Kinder Trips

Școala din parc

Școala din parc- research pe teren, colectare materiale – Un soi de blog (subsemnata) și Miruna – o jumătate de Kinder Trips 🙂

Pentru a vedea ce pregătim, ce idei avem și cum putem să participați la evenimente organizate în cadrul parteneriatului nostru, vă invit să urmăriți paginile de Fb ale blogurilor noastre https://www.facebook.com/kinder.trips/ și https://www.facebook.com/unsoideblog/ sau să vă abonați la newslettere pentru a primi în timp util informații.

ps. Dacă ai o idee pe care o putem dezvolta împreună, sunt deschisă să o discutăm și vedem cum putem lucra pe ea, sau să te ghidez către cine care are know-how-ul potrivit.

0

Pastă de pește făcută în casă

Urmează povestea unui aperitiv pe care nu am crezut că îl voi prepara vreodată, plus rețeta – pastă de pește făcută în casă.

De ziua lui Iulian am făcut coaste de porc și pește la cuptor. Un deliciu tot. Cu sos barbeque făcut de master-șeful soț.

Pești am avut vreo 6. Deoarece coastele au acaparat papilele gustative la toți, păstrăv s-a mâncat puțin. Am rămas cu 4 pești. I-am congelat așa făcuți, în ideea de a nu risipi mâncarea și de a îi scoate când bate vântul prin frigider.

Și zilele astea, mă gândeam ce să punem pe pâine, poate-poate se lasă convinsă și mândra să înghită. Pastă de pește!

De-ale gurii

Până anul trecut nu am făcut sarmale și ardei umpluți, pentru că nu aveam ocazia. Noi plinuți, copilul scândură si năzuros, plus alergic. Veneau pachet de la mama, mama soacră. Dar anul acesta a crescut gospodina din mine: răcitură, 3 feluri de ciorbe, pâine, gogoși. Succes la moțată – doar vise!

Să revenim. Am dezghetat peștele, lăsat pe masă de dimineață. Pe la un 11 spre prânz se putea lucra cu el, carnea se desprindea de pe oase, chiar dacă pe alocuri era rigid, încă înghețat.

Reţeta pentru pastă de pește făcută în casă:

  • 4 păstrăvi medii deja făcuți la cuptor cu sare și usturoi, pătrunjel tăiat mărunt (se scoate carne de pe oase)
  • 2 cepe mici tocate mărunt sau cum te pricepi
  • usturoi – 2 căței mici, tocat după gust
  • un praf de sare
  • o linguriță rasă de turmeric – culoarea frumoasă aurie de la el vine, m-am îndrăgostiti de turmeric după ce am citit cărticica Andreei,
  • unt – ochiometric, am tăiat din pachet cam 2 degete grosime (degetele le am, să nu ne panicăm)
  • ulei de măsline-o lingură
  • pătrunjel- tocat
  • zeama de la 2 lămâii ( erau mici, după gustul meu ar fi mers încă una)
  • măsline – de decor dacă vrei. Aveam Kalamata de la Lidl (bunișoare)

Amesteci tot. Se poate lăsa așa grosier sau blendui. Dar nici Iulian și nici Loli (reminiscențe piureuri și chestii cremoase din perioada de alergii) nu suportă mâncare semilichidă,  fără să simtă niciun ingredient la dinți, drept urmare, am amestecat cum m-am priceput, cu furculița.

pastă pește

Pastă de pește -plating!

A ieșit tare gustoasă. Mie nu-mi place zacusca de pește, pasta de pește din comerț, nici cea de casă nu era pe lista favoritelor. Pâna la asta, evident. Am mâncat într-o tabără pastă de pește 7 zile din 7, și îmi era greață numai la amintirea acelor zile. Dar pasta aceasta făcută după ureche, mi-a plăcut mult. Am să mai fac.

Spor la gătit!

Alte chestiuni culinare, fără prea mult fast, dar comestibile, găsești la secțiunea de Povești din bucătărie.

0

Un om simplu

La începutul lunii august am fost la reuniunea cu colegii de liceu. De 20 de ani, prin urmare trecut-au anii, nu chiar degeaba. Și, printre ce am făcut și ce am ajuns noi foștii liceeni, acum adulți cu acte în regulă, un profesor a spus ceva de genul să fim mândri de vârstă pe care o avem și de faptul că am făcut față responsabilităților vieții de până acum.

Responsabilitate

Responsabilitatea vieții! Cum sună asta? Într-un marea fel și are dreptate. Casa pe care am construit-o, copilul pe care îl creștem, slujba pe care o facem astfel încât să ținem și casa și familia sunt o parte din responsabilitățile vieții. Fie astea sau o parte din celelalte responsabilități ale vieții ne pun în genunchi fizic sau emoțional, pentru alții sunt delegații și nu depășesc linia către maturitate. Da, știu, sună a judecată. Un pic. Dar am simțit nevoia să punctez că apreciez responsabilitațile vieții mele și că numai așa am crescut copilul interior. Am și urât responsabilitățile, pentru că fiecare drum sau doar anume căi urmate se lasă cu multă trudă și atunci când îmi este greu aș prefera să poarte altcineva responsabilitățile mele de om care face umbră pământului.

Aș fi vrut….

Aș fi vrut să am responsabilitatea unui om care călătorește mult și are pasiuni care îi țin de foame și sete și loc de partener și moștenitori.

Aș fi vrut responsabilitatea unui scriitor care trăiește prin personajele lui și duce viața aceea plină de lucruri de care nu se atașează și nici nu se simte deranjat de asta.

Aș fi vrut responsabilitățile unui om care muncește cu zâmbetul pe buze ceva-ul cu care s-a născut să facă și să simt împlinirea muncii și pasiunii care-l mână. Și banii să fie doar un moft.

Aș fi vrut responsabilitățile cele mai ușoare, dacă ar fi posibil, numai să pot trage linie și să spun – moamaaa, ce bine m-am descurcat!

Daaar se pare că la una dintre responsabilități mă descurc, adică…

Responsabilitatea de a fi un om simplu

Mi-a spus cineva în ziua aia că sunt frumoasă prin simplitate. Nu am știut dacă râde de mine sau îmi face un compliment. Am simțit, pe moment, că responsabilitățile mele în naivitatea mea, sunt imposibil de realizat, și e bine că nici nu realizez asta.

Apoi m-am învârtit și gândit. Nu a spus asta un necunoscut, ci un om care m-a văzut crescând și cred că s-a referit la felul meu de a fi și curajoasă și fricoasă, la felul cum niciodată nu am reușit să ascund emoții și cum am avut fricile la vedere deși le-am crezut ascunse.

Adevărul este că responsabilitățile vieții sunt despre emoții și devenirea ta ca om. Umanitatea din tine care crește dacă îți dai voie și nu înseamnă să ajuți fiecare om de pe stradă, poate fi doar să iubești oamenii din familia ta, să ții de baiera sacoșii vecinului ca să deschidă ușa, să nu uiți o zi de naștere și să spui iarta-mă când e nevoie, să nu sari cu judecata și să nu uiți că sinceritatea și dreptatea nu e despre a spune lucurile care îți vin imediat pe buze, care taie ca lama de altfel, ci despre a asculta cu atenție. Lucruri mărunte care contează. Am primit un compliment, despre care nu mă bat acum cu pumnul în piept că e drept, dar pentru că cineva crede asta, am să-l port ca pe un ecuson și am să-l dețin cu adevărat de acum încolo.

0

Numele tău

Mi-a plăcut întotdeauna numele meu de familie. Nu e foarte des întâlnit, are origini interesante și o sonoritate aparte. Urmează un dar, desigur. Problema cu numele de familie cu 3 consoane și aceeași vocală repetată între este exact așa:

– va fi transcris cu încă o terminație, probabil părea cumva că se termină brusc – am primit asta la un moment dat ca explicație la a-ul sau i-ul în plus.

– va fi pronunțat în fel și chip

– scris după dictare va deveni un fel de acronim. Așa sunt trecută în agenda multor prieteni, numai că acolo e vorba de simpatie.

Nume de familie

Lista e lungă și dacă aș căuta chitanțe și facturi cu numele pocit aș umple un caiet întreg. Bine că pe actele importante nu s-a strecurat vreun alt nume.

credit photo: unsplash.com

Acum partea și mai interesantă. Cu tot cu numele buclucaș, nu am spus niciodată că aș vrea să îl schimb sau să mă grăbesc cu măritișul din acest motiv. Poate că l-aș fi păstrat în ideea de a duce numele tatei mai departe, dar universul a vrut să îmi coacă ceva mai măreț, soțul meu a venit la pachet cu un nume la fel de frumos și sonor și la fel de complicat de pronunțat și reținut. Probabil nemulțumeam tare copila cu 2 prenume și două nume de familie grele. Avea ce să îmi mănânce urechile pentru asta și mă felicit și am acum în gând pentru că mi-a plăcut tradiția asta de a lua numele bărbatului, ține în suflet, dar nu și în acte numele părinților.

La spital, când am născut mândra, cred că aș fi scris un roman la câte nume am primit și aș fi deschis o fermă pentru fiecare miel pe care l-aș fi cerut.

Când sun pentru programare la doctor fac spelling și Loli râde foarte amuzată de felul în care fac conversație.

Când mă prezint, uneori, mă surprind spunând rar numele și sunt sigură că sunt caraghioasă după zâmbetul mijit al interlocutorului.

De fiecare dată când mă regăsesc în vreo listă, cu numele scris cu virgulă și fără greșeală, răsuflu ușurată.

Respect

Nu pot spune că am un fix cu numele și că nu mai pot de supărare dacă e scris greșit. Am un sentiment de dezamăgire când cineva nu se poate concentra cap coadă să pronunțe și scrie un nume, oricare ar fi el. Mi-amintesc cum strigam catalogul atunci când am fost la catedră – cu atenție și cu responsabilitate. Știi cât de ușor este să creezi rumoare între copii pentru un nume spus aiurea. Ca să nu mai spun ce ciudat este pentru cel în cauză. Eu știu, știam, din acest motiv am fost și încerc și acum să fiu atență la numele cuiva.

Se poate întâmpla oricui să citească greșit, nu suntem perfecți, de aceea nici eu nu exagerez când primesc vreun nume cadou. Creierul funcționează cu anume algoritmi când vine vorba de citit. Și multi dintre noi avem abilități de citire care mai de care, ce pot fi logic demonstrate, adică punem literele lipsă sau citim pe dos.

Fiecare nume e special, dar la fel cum haina nu face pe om, nici numele nu îl face, ci purtătorul lui.

Un nume interesant cu tentă străină sau pur traditional nu te recomandă. Am cunoscut oameni cu nume așa de ciudate, hazlii, unele poate pe care le-aș fi schimbat la tribunal, dar oamenii erau minunați.

Responsabilitatea unui nume

Prin urmare, indiferent de nume, tu contezi, tu definești lucruri și dacă chiar crezi că te poți reinventa, de ce nu? Alege numele care îți place!

Când am întocmit lista pentru numele de fetiță, pe coloane – preferate și la care să mă gândesc, atunci când Loli era cât o măslina, m-am gândit la mine, la ea și nu știu dacă am ales bine. Combinațiile trebuiau simplificate, din motiv de nume de familie. O să îmi spună ea mai încolo.

Eu încerc să o cresc să se definească ca om, nu să se poticnească într-un nume.

credit photo: unsplash.com

De unde am plecat și unde am vrut să ajung. Să învățăm responsabilitatea numelui, nu în sensul de a nu face numele familiei de rușine, ci în sensul de a da o nouă semnificație numelui prin omul care îl poartă. Când dai mâna cu un om, îți reține zâmbetul și felul prezentării, apoi numele. Nu? Nu pentru toți, clar.

Despre mine pot spune că nu rețin tot timpul nume din prima, pun pe seama vârstei, recunosc că eram mai bună acum câțiva ani, dar felul cum am interacționat cu un om, cum am trecut de prima impresie, l-am descoperit apoi, îi va da numelui lui o semnificație deosebită. Chiar dacă îl cheama Prună-arsă.

6

Ziua mea…azi

Ziua mea este despre mine. Ziua mea este și despre oamenii din ea. Și dintre cei apropiați mie, doi oameni, de câțiva ani, acum și cât voi trăi, de ziua mea și oricând sunt cele mai dragi cadouri și dorințe. Pentru că sunt ai mei și din ce am (nu vorbesc de material), am și de la ei.

Eu

Sărbătoresc clipa, fie bolborosesc clipa, scrutez lumea încruntată tare sau cu sprâncenele ridicate a mirare, ori liniștită. Așa sunt eu. Mă foiesc, mă agit ca un pepsi, rezolv, nu rezolv, ajut sau nu ridic un deget, fac lucruri greșit apoi dreg cu spaimă că nu se repară, uit și iert greu lucruri, vorbe și oameni, uneori mă înduplec repede, șterg ca de abur dureri și tristeți.

Cred fără îndoială în ceva și sunt un Toma necredinciosul adevărat în privința multor lucruri. Mă conving prin luptă (sufletească) după argumente care îmi scrijelesc un pic inima, sau mă pansează ușor.

Îmi dau dreptate și îmi iau dreptatea, apoi mă asigur că a fost decizia bună pe moment, îmbrățișez eul care a procedat astfel, atunci. Tot eu sunt, orice aș face. Eu cu mine mergem împreună, nu e rost de supărare.

Putere

Mi-a spus cineva că sunt puternică. Îi dau dreptate. Am fost aproape de linia de finish la un moment dat, am făcut roata împrejur și am spus că nimic nu mă aduce la final până ce nu termin și trăiesc tot ce vine.

Sunt puternică? Chiar sunt! Nu pot ridica nimic de jos mai greu de 10 kg (atât are Loli deocamdată, prin urmare e nevoie să îmi cresc forța), dar cu toatea astea cred că aș fi în stare să urnesc dealuri și munți pentru ai mei. Nu am forță să rup o ùșă, dar dacă e necesar să dărâm ceva, dau cu tot ce am, și cu scăfârlia dacă trebuie.

De ziua mea

Îmi doresc…ce-mi doresc? Să am răgaz și sănătate să trăiesc valul de emoții care tot vine și să le adun pe cele bune și să le trec cu bine pe cele care mă supără.

De ziua mea serbez tot ce am trăit și tot ce am primit.

La mulți ani mie!

La glimpse of my b-days, de mai jos, m-a ajutat Adi. La București n-am niciun album cu aniversările din anii trecuți.

Ziua mea – 30 de ani

31, număram lumânările, or fi toate? Oricum n-am mai ținut numărătoarea…după 33:))))

fetele mele …de acasă! 2008

Prima aniversare în București cu prima mea prietenă Diana, de aici. Mi-e dor de tine, Daiana mea! 2011

3

Reverie și trezirea la realitate

Călătorind cu trenul

Ultimul drum la București cu trenul a fost la fel de greu ca primul. Mândra miaunată în brațe la bunică-sa, eu cu promisiunea că vin repede și plec musai pentru că pregătesc casa pentru ea.

Am făcut cam aceleași lucruri, cu fiecare drum: citit, uitat pe geam, admirat verdele copacilor, încercat să nu strâmb din nas la damful de ceapă, budă și alte cele, doar am mers cu trenuri personale (regio).

Nu m-am implicat în senzațiile mirositoare, să nu ajung la oftat că nimic nu e cum trebuie în nația asta, am vrut să mă bucur de timpul meu. Încercat, mai bine spus. Ultima întoarcere, a fost în miros de semințe și mâncare cu usturoi. Am avut parte totuși și de copilării, să spunem.Trenurile de dimineața sunt liniștite, amorțeala somnului probabil, așa că fiecare tace și se uită pe geam, butonează telefonul sau ascultă ceva la căști.

Și eu alungând o muscă, citind 3 rânduri și privind o gară în paragină…

Mă duceam în copilărie

Mai știi puful acela al plantelor care duce sămânță mai departe? Ei bine, aveam un obicei în copilărie. Să îl prind, scuip și să-l pun în sân. Hai, că nu sunt singura! L- am revăzut la cineva. Am văzut și bucuria prinderii lui și fix așa, apropiat de buze, blagoslovit și pus în cămașă ca să poarte noroc. Credeam că e uitat de tot și nimeni nu mai zăbovește în trecut, să se bucure de un fir de puf. Surpriză! În oameni n-a murit de tot amintirea copilăriei.

credit photo: unspalsh.com

Statul cu animalele pe câmp. La bunici aveam sarcina adus-dus gâștele de la pădure. Afurisitele, se lăsau duse la deal seara, apoi le apuca strechea și o luau în zbor înapoi la pădure, la vale. Aduceam vițelul de la fâneață și așa năluc nu visai, alega ca posedatul când îi scoteai lanțul. Primea papara în drum spre casă cu jordia ruptă din gardul ultimei case din sat, pentru alergătura gratis.

Am văzut pe câmp tineri păzind oi și capre rezemați în par și butonând telefonul. Vremurile s-au schimbat, clar. Nu mai e cu cartea sub braț.

credit photo: unsplash.com

Uite așa călătorind mi-am amintit de vacanțele la țară. Nu am apreciat pe deplin lipsa grijilor și joaca de atunci. Aș păzi turmele a trei sate acum, numa’ pentru o clipă de liniște și fără neliniști. Ce să fac, era o vorbă – dă-i omului mintea cea de pe urmă.

Am văzut copii în câteva gări, exact cum am fost și eu, lângă tatăl ceferist. Cu lopățică și fluier, dădeau semnalul la tren, să continue călătoria. Mândră eram și eu când am fost la gara unde lucra când aveam vreo 5 ani și eram la post. Apoi a lucrat la un turn de control și nu am mai avut ocazia să fluier plecarea trenului.

Am auzit povești de genul radio șant – cine, cum, cu cine și de ce, genul tradițional – a lu’ nea cutărică a făcut și aia și asta. Însă cea mai tare a fost discuția modernă și cu bârfă online la 45+. Unde? Pe Facebook, cu block și report Fb pentru vecini din sat, pe motiv de cuvinte de ocară pe wall-ul personal. Auzi la ea? De ce i-am dat prietenie:))). Am făcut wow în sinea mea.

Plante de leac să tot fie. Dar pentru limbariță la unii nu cred că sunt. Mă uitam la câmpurile de ierburi și flori și mi-am dat seama ce mult îmi lipsește țara, iarba adevărată nu cea din gazon, mâncarea pe sobă și dormitul sub plapumă în toiul verii pentru că o casă de lut e răcoroasă.

Și, dacă tot vorbeam de plante de leac, mi-am amintit cum am căutat nu știu ce iarbă pentru dureri de picioare și am cules la întâmplare ceva după ce am umblat fără țintă prin câmpul din spatele casei. Bunica mi-a zis că mă pricep, i-am adus exact ce mi-a cerut. Pfuuu, ca să vezi.

Îmi plăcea credința asta (și eram o adeptă atunci) că plantele aduc alinare, cum descântecul pentru durere de cap și leac pentru ziua împedicată ajută imediat, cum puful în sân aduce noroc, intră cu dreptul în casă, spală-te pe față ca să nu pupi pe toată lumea …undeva etc. Acum doar mă amuză și sunt amintiri dragi.

În realitate…

Gata reveria și drumurile! Suntem acasă și avem treabă de nu ne vedem. Montăm dulapuri, stergem tone de praf și Loli se bucură de prietenii ei din parc. Nu am terminat cu revăzutul tuturor.

Ps. Loli a spus că mă ajută doar la jucat cu jucării. La restul…să mă descurc eu cu tati.

0

Casa noastră și promisiunea unui tată

Șoapte la ureche – promisiunea unui tată

După ce am născut mândra și la scurt timp după ce am plecat de la spital, Iulian a promis fiicei lui că va avea casa ei. Pe lângă legănat în brațe și cântat, i-a spus la ureche multe gânduri, i-a povestit cum vor face una alta când va merge și printre toate propunerile de joc, i-a promis casa ei. Noi stăteam în chirie și promisiunea era să avem casa ei, a noastră, unde să fim împeună (de la Loli citare), ce va avea un spațiu mai generos, cu tot cu parc mare și verde la scară. Vorba vine, trecem strada pentru parc, dar chiar și așa simți că ai pădurea după colț, într-un oraș încins și aglomerat.

credit photo: unsplash.com

De atunci și până la oficial casa noastră s-au scurs 4 ani și mândra și-a rotit ochii și împiedicat pașii în casa ei. Ea așa o știe. Și așa am știut și noi, chiar dacă ne-a luat ceva timp să realizăm și să o cumpărăm.

Am fost pe picior de plecare, a fost așa stresant și frustrant. Am făcut planuri, am pus în cutii nimicurile, jucăriile și cărțile, apoi am așteptat clipa plecării. Dar nu am plecat. Așa a fost să fie, deși eu nu sunt cu chestiile de genul…era scris să fie așa.

Cuibul ei

Parcă trebuia să devină Loli prezentă cu adevărat de s-a amânat totul, ca ea să știe unde îi este locul acum. Să își amintească cuibul de unde își va lua zborul, la un moment dat, să știe că acolo a crescut.

Ne-am convins și noi de asta. De fiecare dată când am fost plecați Loli a știut unde e locul ei, unde ne întoarcem fie zi sau noapte. La început, când nu avea vorbele legate, zâmbea de cum intram în casă și îi simțeai starea de mulțumire, ca o eliberare. Asta în condițiile în care pe drum ne-a căpiat cu furiile și dispozițiile schimbătoare. Acasă la ea vine liniștea. După liniște vine și bucuria, toate năzbâtiile, jocurile, inevitabilele supărări. Dar sunt acasa la ea!

Anul ăsta am venit din vacanță noaptea, după un zbor agitat, însă de cum am intrat pe ușa, a deschis ochii (dormea din avion), a spus atasă a mine cu un zâmbet ca de bebeluș, și-a luat în primire perna cu Mickey, apoi a adormit instant. A doua zi a cotrobăbăit tot, ca de fiecare dată când plecăm mai mult de acasă, a făcut tot ce i-a trecut prin minte plus tot ce nu aș fi vrut eu să facă. Pentru că era acolo, în locul ei.

În week-end, după o mică excursie acasă (încă e praf și var), chiar dacă nu mai seamănă cu ce știe ea, tot atasă a mine a fost. A deschis dulapurile, a verificat sertare, țopăit pe pat până să cadă.

Când a venit ora de plecare, s-a lăsat greu convinsă că nu e gata casa ei. Dar tati i-a promis din nou că va fi gata în cateva zile.

Dragoste

Promisiunea unui tată nu stă în spațiul în care va locui. Dragostea din casa pe care el i-o pregătește este promisiunea lui. 

credit photo: unsplash.com

I-a cumpărat casa ei, cu toate că visa la altceva poate mai mare, mai spațios. Dar a vrut pentru ea locul pe care îl știe și recunoaște în afara corpului unde a crescut, acolo unde a privit cu interes lumea din jurul ei. Și noi trei știm ce înseamnă asta. Loli a fost cel mai curajos copil din clipa nașterii și casa ei momentan nu putea fi alta. Aici a plâns, a râs, ne-a unit și legat toate stările și ne-a umplut cu toate emoțiile din lumea asta.

Când faci check-listul de promisiuni cu lucruri palpabile și mai puțin palpabile trebuie să știi că timpul e prețios, însă cumva nu aici e esența unei promisiuni. Nu știu să explic asta acum.

Dacă promiți iubire o promiți pe vecie, cu tot ce înseamnă pe lângă momentele bune.

Dacă promiți ajutor îl promiți din timpul pe care deja l-ai programat și înseamnă efort. Un efort care te împlinește, până la urmă.

Dacă promiți ceva, orice atunci promiți nu spatiul, nu lucrul sau emoția, ci pe tine muncind pentru îndeplinirea acelui lucru. Și timpul, evenimentele, oamenii nu sunt fix cum vrem noi. De aceea orice promisiune îndeplinită este un dar valoros.

Fata mea are casa ei, un loc pe care îl va avea ca moștenire și în care sper că se va simți exact ca în promisiunea șoptită când era bebe. Va fi în siguranță, în locul unde spațiul este suficient pentru orice gând și emoție.

2

Citesc sau nu citesc finalul?

Stil de citit

De când mă știu am citit anumite cărți până la jumătate, sau am început cu finalul, după care am început cartea sau am reluat de unde am rămas.

Fac așa și la unele filme. Le derulez un pic, apoi reiau. Păcat că nu pot face acest lucru și în viața reala. O mică ocheadă în viitor, ar fi ceva.

Nu mă deranjează să știu finalul, deși eu sunt pe la începutul sau jumătatea poveștii. Uneori mi se pare și mai bună povestea așa, n-am spoliat nimic. Doar m-am convins că merită travaliul lecturii.

Spoiler alert!

De cele mai multe ori nu pot răbda presiunea și concentrarea de acțiuni care diferă de la o pagină la alta. Ca să pot continua am nevoie de ceva, de final oricum ar fi – happy, sad, ciudat, complicat și în suspans, total neelucidat sau atât de surprinzător că nu dorm până termin.

Adevărul este următorul: sunt cărți pe care le parcurg rapid, altele pe care le las, le reiau, mă scot din sărite și le termin cu ciudă, cu tot cu final citit înainte.

Terapie

Am citit cărti pe care le-am înfulecat precum mâncarea când faci foame o jumătate de zi, am citit cărți care au fost tratament pentru stări aiurea. În copilărie aveam 3-4 cărți pe care le rulam în funcție de starea de emoție: Aventurile lui Tom Sawyer și Huckleberry Finn, În casa bunicilor – Ionel Teodoreanu, o carte cu povești frumos desenată (da, o scoteam și  în liceu și mă pierdeam în poveste și desene) și Insula misterioasă de Jules Verne. Astea erau cărțile mele terapeutice, să spunem.

Acum mă tratez cu chic-lit sau romane ușurele din seria young adults.

Mi s-a întâmplat să citesc o carte de 5 ori și fiecare citit să fie ca prima dată. Nu-mi aminteam firul poveștii deloc. Aveam vagi deja-vu-uri.

credit photo: unsplash.com

Mă amuzau teribil, în liceu, povestirile scurte de Maupassant, acum n-ar mai avea același farmec niciuna.

Dacă îmi dai acum mușchetari și intrigi de pe la curțile Franței și Angliei sforăi instant. Rămân cu ce am citit prin generală și liceu. Nu mă prinzi zilele astea cu Dumas sub pernă. Cred că e o vârstă pentru cărțile alea. Dacă o ratezi citești poate Cei 3 mușchetari și Fausta.

Am descoperit recent cărți bune, după unele am rămas cu o senzație de visare, împlinire, împăcare, după altele am spus vai, groaznic. Nu c-ar fi fost scrise rău, sau cu final nefericit, ci pentru povestea în sine, acolo unde este mult adevăr greu de procesat pe lângă ficțiune.

Cărțile de căpătâi pentru unii pentru mine au fost chin. Dar nu m-am lăsat, cu citit și din mijloc și la final, le-am dovedit, apoi le-am pus acolo unde nu umblu cu anii. Pentru că nu le-am înțeles pe deplin, nici rezonat cu ideile, nu mi-a plăcut stilul, nu era tempo-ul pentru mine. Gusturile la citit sunt diferite, precum firele de nisip.

În vacanță, în ultimii ani, nu apuc să citesc deloc. Răsfoiesc vreun ghid de călătorie ca să am idee ce am de bifat în zilele de vacanță. Dar nu se pune.

N-am citit nici măcar un sfert din cât au citit alții, nu am regrete, cărțile nu s-au terminat, nici timpul meu (sper!). Pe lângă cărți am și trăit un pic realitatea. Așa cum facem toți.

Cam așa stau treburile când vine vorba de cărți.

La tine cum e?