0

3 cărţi despre fenomene naturale, 2+

Avem 3 cărți despre fenomene naturale în bibliotecă. Sunt de mare ajutor atunci când nu știi cum să explici ploaia, vântul și fazele lunii. Pentru că sunt scrise sub formă de versuri pot fi citite de la 2 ani. Partea științifică este la finalul cărții și o poți citi când este copilul pregătit.

Despre primele două am scris aici, în cărți pentru biblioteca familiei.

Așadar, din colecția Minunile primăverii – autor Charles Ghigna, Editura Univers Enciclopedic 

  • Picăturile de ploaie
  • Vântul cel zburdalnic
Colecția Minunile Naturii

Colecția Minunile Naturii

Cel mai bine ar fi să citiți cărțile în ziua în care plouă, bate vântul tare, a stat târziu și a văzut luna pe geam sau din pragul ușii.

Fiecare copil percepe lucrurile diferit. Când avea copilul 2 ani l-am dus la un spectacol despre fenomene și, deși era interactiv, pe Loli a prins-o și nu prea. Nu a avut răbdare până la final.

Adevărul este că nu poți învăța despre lucruri concrete fără să stai cu copilul în ploaie să îl picure pe nas, fără să bată balta cu picioarele până se satură, fără să stea pe geam și să privească stele seara.

Cărțile nu sunt complicate, la prima citire chiar te întrebi de ce le-ai luat din librărie, dar tocmai asta e. Prin exemple simple, la îndemână, poți insera niște adevăruri universale.

Pe măsură ce creștem avem tendința de a face un lucru simplu să pară complicat și abia când te lovești de de ce-uri devii conștient de câte știi, cum le știi, și cum poți să le transmiți pe înțelesul posesorului de întrebări încuietoare.

Bun, cartea cu luna este și mai simpatică – Bună seara, dragă Luna autor Laura Watkins, Lorna Gutierrez, Editura Universul Enciclopedic

Loli a sărit din pat să se uite la lună, după ce am citit cartea. Și de multe ori dimineța mă întreabă – unde sunt stelele și luna?

Nici eu nu am avut clară până acum treaba cu fazele lunii, prin urmare, o carte bună și pentru mine.

carte copii

Coperta – Buna seara, dragă Lună!

Explicații -la finalul cărții

Intrarea în poveste – cu o mirare – ”ce se întâmplă cu tine?”

Spor la citit!

Dacă vrei să vezi ce citim cu drag, aici este secțiunea noastră de cărți – Recenzie carte copii, pentru activități cu copiii, găsiți inspirație aici – Activități cu copii.

Pentru noutăți, informații utile, jocuri și evenimente dedicate picilor de 4-7 ani vă invit să urmăriți pagina de Facebook a blogului https://www.facebook.com/unsoideblog

2

Slănic Moldova – o plimbare relaxată prin natură (ep. 1)

Oriunde te duci în lumea asta găsești ceva de făcut.

Adevărul este următorul – fie ai un metru de țărână în jur, fie hectare de pământ, păduri, lac, rău, pârâu, tot nu vei sta locului. Vei face ceva – de bine sau un ceva care te ajută mental, emoțional, fizic.

Așa și cu plecările în vacanță, în concediu, în căutarea acelui ” să scap de aici, să fie oriunde”

Nu m-au apucat revelațiile, acum doar le pun în scris. Până să avem copil era despre timpul pentru noi, acum este și despre timpul cu el, timpul lui.

Și nu e nevoie de organizare strictă, doar să te lași inspirat de un loc și să vezi părțile bune. Oricât ai fi omul somnului și al telecomenzii în palmă, te trage de nas natura, aerul, soarele, gălăgia făcută de alții de dincolo de uși.

Uneori e greu să te urnești, statul în interior te face morocănos, nu poftești nimic. Ideea e că mie mi se întâmplă să nu am nevoie de exterior, să fiu fără chef și să mi se pară lumea ostilă când pășesc în ea. Dar tot mă montează ceva – un zâmbet, un fulg, o bucată de pâine proaspătă pe care o molfăi ca în copilărie (ce dacă mănânc pe stradă) cu copilul alături. Și, deși, atinge toate gardurile pișate de potăile cartierului și mă punctează apoi că nu îmi țin partea de drum (are și ceva cu bordurile), mi se topește mohorul din mine.

Am plecat în vacanță, în călătoria aniversară – party&travel&makingmemories pentru cei 5 ani ai mândrei. Prima oprire Slănic Moldova. O stațiune cu o poveste interesantă (pentru care nu pot verifica veridicitatea) și pe care am văzut-o în vreo 3 ipostaze: cu ochi de licean, de student și părinte.

Povestea locului pe care o știu eu, este din aia din vorbă, în vorbă – cum ar fi fost moșia unui boier de prin zona Romanului, cu o meteahnă mare – jocurile de noroc. Prin urmare a pierdut pământul bogat în izvoare binefăcătoare sănătății la jocurile de noroc. Detalii istorice adevărate dacă sunteți curioși aveți aici.

Așadar, precum majoritatea stațiunilor după revoluție, Slănic Moldova, a suferit un declin puternic.

Spuneam de ipostaze:

  • În liceu am explorat un pic zona, prin scurte plimbări, lângă zona unde eram cazați. Nu natura era pe primul plan ca explorare, ci plecatul de acasă cu colegii și distracția. Era așa dezolant, țin minte că nu erau magazine multe din care să cumpărăm suc și pufuleți, cazarea era într-un cămin vechi, groaznic de părăginit și mizer. Mersul la discotecă era ocupația noastră, așa că amintirea asta e mai vie plus trăsnăile colegilor și papara de la profesori.
  • În studenție am regăsit aceeași zonă căzută din punct de vedere economic, dar cu zone de drumeție frumoase. Cu potențial turistic mare, deloc exploatat. Țin minte că ne-am luat apă de la unul din izvoarele cu apă și nu o puteam duce la gură. Era atât de urât mirositoare că am lăsat-o lângă piciorul mesei din cămin vreo lună de zile. Și când să o arunc, nu știu ce mi-a venit să o desfac și să o miros. Se decantase, mineralele nu știu ce reacții au suferit pentru că devenise inodoră și era o apă minerală perfect băubilă. Ce ți-e și cu chimia asta!
  • Bun, acum ca părinte am avut altă viziune. Pe cea cu exploatarea turistică o păstrez. Nu turism dezorganizat și neecologic ci sustenabil pentru zonă. Nu mai e paragina din ’96, e de mers și bucurat sufletul și mintea cu aerul curat, priveliștea și drumețiile pe care le poți face cu copilul. Dacă nu pentru explorarea vegetației, măcar pentru creșterea apetitului.

Slănic Moldova în imagini

  • Parcul central foarte primitor și plin de informații pentru iubitorii de natură. Panourile informative – parte a unui proiect SOR cu primăria orașului – te ajută să recunoști păsările ce le zărești prin copaci și vegetația mică.
Slănic Moldova

Vedere panoramică din camera hotelului

Slanic Moldova

Panou informativ- ghid pentru avifauna zonei

Slanic Moldova

Panoi informativ – cuiburi și hrănitori

Slănic Moldova

”Magazinul nucilor” pentru veverițe – foarte tare ideea!

Slanic Moldova

Discuții despre numărul de inele și vârsta arborelui tăiat. Chiar ne-am întrebat de ce l-au tăiat, lemnul era sănătos

Parcul din Slănic este mega ofertant pentru ateliere și activități de conectare a copiilor cu natura. Mă gândeam, plimbându-mă prin parc, că tocmai am terminat atelierele din parc – prima sesiune Școala din parc și… am plecat cu multe idei de pe aici. Stay tunned, luna mai se anunță cu surpize.

  • Am admirat cazinoul. Foarte frumos ornamentat, mare ca întindere, clădire cu valoare istorică și de arhitectură fiind inclusă în patrimoniul cultural, dar într-o situație juridică neclară.
Slanic Moldova

Cazinoul – vedere din parc

  • Am fost la Cascadă. Sunt câteva trasee pe acolo, nu am explorat îndeajuns din motiv de ploaie mocănească. Ne-am bucurat de aerul tare, de verdele crud și culorile florilor de primăvară.
Slanic Moldova

cascada – poză artistică făcută de Iulian

Slănic Moldova

Peisaj de lângă cascadă

Slănic Moldova

Flori din familia Ranunculacee

Slanic Moldova

Flori de primăvară din familia Boraginaceae

Slănic Moldova

Studiu-rădăcini acoperite de muschi

La drum – spre cheile Slănic Moldova

Slănic Moldova

Sculptură în lemn la scară mare – restaurantul Cascada. Nu știu ce să zic de ele, dacă sunt din lemn care trebuia tăiat sau nu. Atrag privirea, sunt mega turistice, cu siguranță necesită muncă multă și talent.

  • La câțiva km de Slănic Moldova poți vizita salina de la Târgu Ocna. Este spațioasă, nu pot spune că m-a impresionat, probabil din cauză că nu simți aerul tare sărat, ci doar gazele de eșapament de la autobuzele cu care se coboară în subteran.
Tg Ocna

Imagine salină

Totuși, dacă vrei să distrezi copilul cât i se sterilizează plămânii cu sarea de acolo sau culege vreo baterie ce rezistă la mediul salin, ai ce face cu el. Există loc de joacă, mese pentru tenis, spațiu îngrădit pentru baschet și fotbal, biciclete cu 3 roți și scaun pentru plimbat copilul care nu ajunge la pedale.

Bun, am vrut să facem și turul izvoarelor înainte de plecare, numai că vremea nu a fost cu noi – ploua cu bulbuci. Am plecat țintă spre bunici.

Au fost 2 zile plăcute în zona Slănic Moldova, chiar dacă vremea nu ne-a permis explorări mai multe, dar ne-am bucurat de aerul de acolo, de prietenii cu care ne-am întâlnit.

Călătorii inspirate vă doresc!

2

Praf în ochi…praf de cacao

Pudra de cacao este ingredientul nelipsit din cozonacii făcuți la mine acasa, de mama (încă nu am ajuns așa gospodină), pe lângă nucă și stafide și alte ingredinete, evident. Nu-mi plac dulciurile, de la o vreme, de la nopțile nedormite, le cam mănânc! :(, și cu toate acestea îmi place gustul ciocolatei amărui cu multă cacao. Când eram mică credeam că e un nisip care se mănâncă și nu-mi imaginam că provine din semințele unui fruct. Și nu e vorba de un fruct mic, ci un fel de pepenaș cu până la 30 de boabe de cacao, la interior, dispuse ordonat, în loje.

Arborele de cacao își are originea în pădurile din America Centrală, în prezent cultivat în toate zonele tropicale. Mediul cald și umiditatea crescută, arborii înalți care le oferă umbră şi protecție permit dezvoltarea lăstarilor.

Cum se prezintă? Este un arbore curios ca apariție: nu foarte înalt, atinge în medie 15 metri, are flori ce cresc direct pe trunchi și pe ramuri şi după flori, evident, urmează fructele. 🙂 Nu sunt mici, măsoară până la 30 cm lungime şi pot avea 8-10 cm lăţime, sunt ovale, pare că sunt lipite pe arbore și nelalocul lor, ca nişte mingi aruncate de nişte puşti obraznici, au o culoare galben spre portocaliu, când sunt coapte, uneori mov sau chiar verde. Cântăresc cam 500 de grame şi conţin seminţele încorporate într-o pastă de culoare albă, comestibilă, cu gust dulceag. Animalele sunt atrase de această prăjiturica naturală şi consumând pasta, asigură răspândirea speciei. Frunzele sunt  mari, lungi, cu codiță de prindere îngustă şi vârf ascuțit. Florile sunt multe și mici, fine, lipsite de miros, dispuse pe trunchi  și pe ramuri. Polenizarea este asigurată de musculiţe (diptere) şi uneori de lilieci.

Vârsta la care apar primele flori este de 4 sau 5 ani. Într-un an poate înfori de mai multe ori, producând peste 6.000 de flori, din care doar 20-30 ajung să se matureze în fruct. Un pic de risipă, deoarece doar o parte din flori ajung să fie polenizate, însă ceea ce îi dă un look aparte este prezenţa pe arbore a florilor şi fructelor în acelaşi timp. Studii recente arată că numărul de flori la început de sezon este mai mic, spre finalul sezonului cald fiind mult mai mare. Fructul este, în limbajul biologilor, o bacă ce conţine boabele de cacao. Un kilogram de boabe de cacao se obţine de la aproximativ 40 de fructe. Boabele de cacao sunt prăjite, de altfel procesele la care sunt supuse (temperatură, uscare etc) sunt mult mai complicate în funcţie de produsul finit urmărit. Aroma specifică de cacao este în funcţie de climă, specie, condiţii de cultivare.

Boabele de cacao conţin: lipide, pectine, zaharuri, și lista e lungă şi grea, iar dacă ar fi să rezumăm, substanţele cu efecte medicinale benefice sunt teobromina şi cofeina. Acestea din urmă sunt cunoscute datorită acţiunii asupra sistemului nervos, accelerează activităţile intelectuale (mă duc să iau o pauză de ciocolată caldă!) şi fizice. Băuturile cu cacao stimulează sistemul cardiovascular, respirator şi digestiv. Atenţie la cantităţi! Efect laxativ nedorit atunci când suntem în vizită!

Cum se numeşte cacao ăsta? Cred că asa trebuia să încep, dar mie îmi place să fac uneori lucrurile diferit şi să intru în miezul problemei. Arborele de cacao aparţine genului Theobroma şi face parte din familia Malvaceae. În cercetările voastre despre arborele de cacao veţi întâlni denumirea de Theobroma cacao.

Un strop de istorie…să vă îmbie la degustat

Beneficiile arborelui de cacao nu sunt descoperiri recente. Maiaşii şi aztecii cunoşteau efectele boabelor de cacao, respectiv al licorilor obţinute din cacao. Pentru aceste civilizaţii arborele de cacao era simbolul abundenţei, boabele de cacao fiind folosite şi în ritualuri religioase dedicate zeilor. Practicile medicinale ale aztecilor includeau boabele de cacao, din care se făceau preparate cu virtuţi tonifiante, afrodiziace, poate uneori şi euforizante (le lăsau la fermentat!). În călătoriile lui, Columb a facut cunoştintă cu boabele de cacao, dar nu  le-a apreciat valoarea la momentul respectiv. Boabele de cacao au ajuns în Europa abia în secolul al XVI-lea.

Gustul amărui a fost tratat cu diverse mirodenii, băutura cu cacao preparată caldă sau rece, produsele solide cu cacao au devenit populare și cu o dependenţă serioasă. Vorbim de ciocolată? Da! Ciocolata are ca principale ingrediente pudra de cacao, untul de cacao. Restul este zahăr, scorţişoară, vanilie, plus altele… după preferințe! Este adevărat că fără ciocolată lumea ar fi fost tristă şi am putea spune fără gust. Dacă sunteţi trişti, este dovedit ştiinţific, o bucăţică de ciocolată vă aduce buna dispoziţie. Creşte nivelul unei substanţe din corp care ne binedispune. Untul de cacao, de care sigur aţi auzit, este la mare căutare în cosmetică, adevărat elixir al tinereţii.

Arborele de cacao este prin definiție un dar al zeilor şi al naturii de care trebuie să ne bucurăm. Speciile sălbatice au nevoie de protecţie şi apreciere. Cultivarea arborilor de cacao cu importanţă economică se face în condiţii mai speciale, durata de exploatare a unui arbore de cacao este din momentul maturităţii destul de scurtă, de aproximativ 15 ani, după care capacitatea lui scade şi necesită înlocuire.

Big Explorer, Arborele de cacao, decembrie, 2012

 

Și cum ne place raw vegan lately iată și opera proprie. Ciocolată rawvegan cu cereale. Loli a gustat-o pe când era în burtică. 🙂20140113_205824

 

 

 

 

 

0

Puiul de om

Trebuie să recunosc că până acum nu m-am gândit la noi. Am căutat cele mai bune mame din regnul animal, cea mai lungă perioadă de gestație, cei mai buni părinți, puii independenți (descurcăreți, încă din primele secunde de viață), puii mămoși și cu nevoie de training într-ale supraviețuirii. Și mi-a scăpat chiar puiul de om.

Știu că nu vă vine să credeți, ne naștem cu o mulțime de atuuri și adaptări pe care le pierdem pe măsură ce creștem. Nu e ceva rău, este legat de evoluția speciei umane, de modul în care ne-am adaptat de-a lungul timpului.

E greu să fii bebeluș, am realizat asta de când sunt mama, ca să nu mai vorbim de meseria de mămică pentru care nu există ucenicie și nici vreun articol care să se potrivească perfect cu nevoile, așteptările bebelușului tău și ale tale. Cu toate acestea orice pui, inclusiv cel de om, este o binecuvîntare și parcurge un traseu plin de aventuri de la celula-ou până pleacă de acasă, adult fiind. Dacă v-ați dorit, vreodată, să deveniți peste noapte mari, vă cred pe cuvânt. Se pare că adulții uită tot și își doresc tot de la urmașii lor.

Un lucru pe care l-am observat la fiica mea, după naștere, a fost  puful ce-i acoperea întreg corpul. Hmmm, în sinea mea, oare va rămâne așa păroasă? Sper că..nu!  Surpriză, cade! Părul fin ce acoperă corpul bebelușilor este de fapt una din adaptările, de care azi ne lipsim, la prima întâlnire cu lumea înconjurătoare. Da, este un fel de haină călduroasă, numită lanugo, caracter remanent dacă privim către originea speciei umane. Lanugo apare în timpul vieții intrauterine și se pierde după câteva luni de la naștere. Dacă ați urmărit vreo schemă cu dezvoltarea embrionară la animale probabil ați observat că până într-un anumit stadiu toți embrionii sunt la fel, după care apar diferențele caracteristice speciilor de la care provin. Vă spune ceva teoria evoluției dintr-un strămos comun?

Aveți frați mai mici? Cei care au fost invadați de mici urlători, simpatici…când ați hotărât voi asta, știu că atunci când un bebeluș te ține de deget îți va da drumul greu. Îți dai seama de puterea strânsorii după vârfurile degetelor. Devin albicioase. Acest reflex de prindere se întâlnește și la picioare. De ce? Să nu cadă, să nu fie scăpați. 🙂 Vă gândiți la un animal anume care stă agățat de corpul mamei? Exact așa și puii de om. Au moștenit acest reflex de la rudele îndepărtate. Și încă ceva, imediat după naștere dacă sunt lăsați pe burtica mamei se târăsc, ajung singuri și sigur la pieptul mamei. Știu ei că acolo e ceva bun de mâncat. Nu e de încercat acasă, cu frații mai mici, strânsoarea unui bebeluș, care se pare că este atât de puternică încât acesta poate sta suspendat în aer, suportând întreaga greutate a corpului lui, doar cu degetele strânse de la o singură mână.

Urechile ascuțite! Nu vorbim deocamdată de simțul auzului bine dezvoltat, deși este ascuțit încă de la naștere. Este vorba de forma urechii la unii nou născuți, mai exact marginea superioară, opusă lobului, pliată a urechii. Este un fapt probat! În loc să fie perfect rotundă, are un mic vârf. Vârful cu pricina a fost denumit tuberculul lui Darwin. Și conform teoriilor lui aduce cu urechea rudelor noastre  din junglă.  Rămâne așa puțin timp și, pe măsură ce bebelușii cresc, marginea urechii devine rotundă, tuberculul abia se mai zărește..

Puiul de om are un mic dezavantaj la naștere, nu vede bine. Acest ”dezavantaj” este suplinit de alte simțuri: auz, miros, gust. Ochii bebelușilor la naștere sunt complet echipați cu cele necesare vederii, și, cu toate acestea, au nevoie de încă câteva luni pentru ca tot ce-i în jurul lor să devină clar și colorat. Creierul unui bebeluș nu poate procesa imaginile, încă. Prin urmare, să nu credeți că e ceva în neregulă cu ochișorii lor, trebuie doar să mai crească puțin. Spuneam de miros..da. Simt prezența mamei, fără să fie în aceeași încăpere cu ea, de la o depărtare de 7-10 metri. Nu e de mirare că atunci când am ieșit din casă, fetița mea, care dormea, a reacționat. Nu mi-a mai simțit mirosul, și, drept urmare, a isterizat, un pic, vecinii. J

Copiii cunosc anumite arome din burtică. Încă din săptămâna 28 de sarcină bebelușii pot simți aceleași mirosuri pe care le simte și mama. Lichidul amniotic face ca mirosul respectiv să fie și mai puternic. Prin urmare, dacă ați comandat ceva aromat, sigur bebe va ști.

Gustul la omuleți este foarte pronunțat pentru un singur aliment, în primele luni de viață. Adică la laptele mamei, sau formulă, sau orice lichid ce are în compoziție proteine din lapte. Papilele gustative ale micilor oac-oac ating impresionanta sumă de 10.000. Sunt prezente pe limbă, cerul gurii, pe obraji (la interior, da!), partea posterioară a cavității bucale. Pe măsură ce lunile trec, papilele extra dispar.

Recunosc! Nu știu să înot. Nici nu mă pot convinge să învăț. Îmi doresc, și mă duc la piscină cu gândul să învăt, dar când pun piciorul în apă, uit tot. De unde frica de apă, de fapt de lipsa unui substrat stabil pe care să calc? Nu știu. Bebelușii nu au astfel de temeri, știu ce au de făcut atunci când îi lași în apă, își tin respirația, dau din picioare și mânuțe. Este clar că le pace apa, bălăceala, doar vin pe lume după un înot de 9 luni. Această abilitate se pierde, însă dezvoltată în continuare, vă garantează un copil campion la înot. Glumesc, evident. Avantaj: nu va avea nevoie de lecții intensive de înot. Ca subsemanata!

Beți repede o cană cu apă! Ați respirat îndelung după? Sigur. Expresia ”am băut pe nerăsuflatelea” pleacă de la un fapt adevărat. Am pierdut abilitatea de respira în același timp cu înghițirea. Cine poate face asta? Puii de om sau sugarii, că asta sunt în primele luni, până pe la 6 luni, și după. Acest reflex începe să dispară după primul an de viață.

Suntem mintoși! Asta nu ne plasează în vârful piramidei evolutive. Suntem inteligenți pentru stadiul de dezvoltare la care am ajuns. În lumea vie fiecare organism, din punct de vedere al ”inteligenței” deține locul 1. Adică, este adaptat nevoilor existențiale, deține achizițiile necesare supraviețuirii. Când spuneam că este greu să fii bebeluș am avut în gând și latura evolutivă a sistemului nervos. Nu mergem din prima secundă a vieții, nu vedem excelent, nu știm să căutăm adăpost, în afara brațelor mamei, nu știm multe comparativ cu puii altor mamifere, DAR achizițiile ulterioare ne diferențiază la nivel de dezvoltare de restul mamiferelor. Responsabil? Creierul.

Ne naștem cu capul mare, facem ”capul mare” părinților când creștem. De ce este mare? Creierul unui nou-născut reprezintă 10 % din greutatea la naștere. La adulți raportul este de 2%. Creierul crește în același timp cu noi. La sfârșitul primului an de viață creierul unui copil crește de două ori și jumătate, iar la finalul celui de-al doilea an își triplează mărimea de la naștere. Concluzii? Vă las temă de gândire. Creierul este pregătit pentru viața în afara uterului, impulsul de care are nevoie este nașterea. Partea creierului responsabilă cu gândirea, emoțiile, controlul musculaturii se pune în funcțiune din momentul în care bebe a luat prima gură de aer.

Comunică bebelușii, deși nu știu încă să vorbească? Bineînțeles, noi nu mai știm limbajul lor. Asta este dezavantajul evoluției noastre. Comunicăm din primele clipe de viață, însă adulții nu mai țin minte limbajul primar. Oare de ce? E legat de memoria noastră. DA!

Acest articol a fost publicat, cu mici adăugiri, în revista Big Explorer, numărul din septembrie 2014

.