Poveștile de demult
Când îmi pun vocea de „citit” urechile Lolitei sunt gata de ascultat.
Al doilea volum cu Poveștile lumii au fost adunate de Brad Florescu și au ajuns la noi de anul trecut. Primul volum ne-a încântat la fel de mult ca acesta. Am așternut câteva rânduri despre „Ce a făcut marchizul când a aflat” →AICI. Noile povești s-au întins de atunci pe zile, săptămâni, am luat și pauză de la ele ca să facem loc sedimentării, să ne reamintim de unele cu surprindere. Zilele trecute ne-a picat din nou în mână cartea. Am recitit mare parte din povești. Ne-a prins la țanc. Aveam nevoie de tâlc și râs. Nu zic ca nu avem parte de acestea cu alte cărți dar, din când în când, simțim nevoia de povești cu o construcție mai aparte. Care să nu atingă doar viața așa cum o știm acum, ci care să ne transpună în alte timpuri, credințe, fantasme.
De unde (re)vin poveștile?
De peste tot, bineînțeles. Ai parte de povești slave, sud-americane, japoneze, extrem-orientale, din Pacificul de Vest etc. Fiecare cultură vine cu vibrațiile ei, cu personaje inedite, credințe și obiceiuri pe care copilul le descoperă cu uimire.
„Responsabilități” de povestitor și cititor
Așa cum spuneam și la primul volum rolurile de povestitor și cititor le puteți alterna cu succes. Chiar autorul ne sugerează acest lucru.
Ideea, de fapt, este să creștem legătura dintre povestitor și auditorul cititor ( fie el la început de drum cum este copilul meu, care încă nu excelează la deslușitul buchiilor și cei mai experimentați, cu vechime într-ale cititului, școlarii mai mari). Noi (bine, majoritatea părinților) vrem cititori avizi, dar cititorii aceștia nu devin pasionați de citit cărți bătând din palme. Au nevoie să îi creștem, să le citim, să le povestim, repovestim lucruri, nu doar să le arătăm cartea și să le cerem cititul. Asta îmi amintește de când o puneam pe sora mea să îmi citească, mare fiind, perfect capabilă să citesc. Ce bine îmi făceau poveştile citite de ea, așa cum probabil și copiilor cărora părinții încă le mai citesc, le fac bine. Poveștile ne aduc împreună, ne strâng în brațe, ne reamintesc apropierea.
Sfârşitul volumului 2
Cartea se termină cu acest rând. Am o bănuială că vom afla şi alte povești. Acesta e un lucru minunat, poveştile au nevoie să fie cunoscute, spuse, transmise, citite cu bucurie. Lumea poveştilor ne ajută să integrăm mai uşor lucruri, să ne bucurăm de ceea ce trăim şi să apreciem realitatea. Să lăsăm poveştile să curgă, nu-i aşa?
Spor la citit!
La capitolul Recenzie carte, puteți vedea ce altceva am mai citit și vă puteți inspira. Primim și noi idei, nu vă sfiiți să ne scrieți.
Dacă aveți nevoie de inspirație pentru activități distractive acasă sau în deplasare, iată aici secțiunea cu activități pentru dezvoltarea de abilități practice.
Totodată, vă invit să urmăriți pagina de Facebook a blogului AICI, sau pagina de Instagram unde încerc să fiu și mai creativă prin filmulețe, mici reels și poze din unghiuri interesante – AICI.
Cartea mea – Ce vezi, copile? – își poate găsi loc și ea pe lista lecturilor de vară – fiind o carte de conectare în familie. Are book-trailerul – AICI. Dacă o veți citi, să îmi dați de veste. Se găsește AICI.