Dacă mă întrebi ce fac, răspund repede: Bine! Poate reflecta starea exactă sau să fie departe de adevăr.
Dacă mă întrebi de mândra mea, voi spune la fel. Uneori, nu simt nevoia să o iau de la începuturi, de când a apărut, cât a fost de mică, cum și acum este tot printre cei mici, mănâncă, nu mănâncă și alte din astea.
Dacă ți se pare că acest bine te invită la conversație lungă și mă întrebi de ce e așa, voi spune: Așa e ea! Pentru că iar aș începe cu am făcut asta și acum asta. Nu mai am chef de tocat cauze, idei, păreri.
Bine e un cuvânt care niciodată nu va avea sensul strict de stare de bine atunci când pui întrebarea: Ce (mai) faci?
Este un automatism, suntem setați/ blocați să răspundem așa. E ca un fel de scăpare, ce urmează next să mă întrebe, apoi îmi văd de drum. De cele mai multe ori 🙂
Mai departe este aici, la Vocea ta(mea), TDM.
Voi ce mai faceți?
