Știi sentimentul acela small and insignificant. Păi, da, uneori sunt învăluită de el. Nu e că nu am făcut, că nu m-a dus capul, ci că nu mai am timp. Nu cred, de fapt, că aș avea timp să recuperez cât să ajung big and important așa cum îmi imaginez. Pentru mine, pentru cine, da? Noroc că mă uit bine în mine și nu mă simt deloc paralizată de faptul că sunt niciuna, nici alta.
Mie îmi place să cred multe lucruri despre mine, o parte la superlativ, vreo câteva la opusul celui de dinainte, unele sunt pe mediu, altele sunt fără importanță anume. Eu mă urc pe piedestal, eu mă cobor, îmi fac mea culpa, mă îmbărbătez, îmi dau avans, mă retrag, îmi caut scuze, le anulez, iau măsuri, le aplic, le modific. Eu, sunt de toate la un loc pentru mine și mă bucur că nu e nimeni în lumea asta să îmi audă gândurile toate (dau glas la multe, de altfel) și că am libertatea asta de avea orice părere, de a avea gânduri doar ale mele, pentru care nu dau socoteală altcuiva și nici nu trăiesc cu spaima de a îmi fi auzite.
Da, e complicată mașinăria asta de creier. 🙂
De unde până unde, toată treaba cu nesemnificativ și important. Păi, nu e nici de început de an, nici la capitolul cu rezoluții (bleah, cum suna), este pentru că m-a pocnit așa să fiu chill și impresionată fără urmă de sarcasm, de invidie, de prejudecată de tot, de toate (a se înțelege orice cu esență pozitivă).
Știi de ce? Pentru că oricât m-aș chinui să fac, refac ce nu am făcut, sau oricât de ușor mi-ar veni să adaug, să trec prin toate filtrele, să aleg, să gestionez stările bune, rele, de jos, din praful tălpii mele….eu contez.
Contez, oricum aș fi, pentru mine, pentru el, pentru ea. Și dacă acum sunt jos, în două secunde sunt sus, și cu tot cu iureșul meu de gânduri și păreri contez pe/pentru mine, pentru el, pentru ea la fel. I matter!
