Când Loli era la grădiniță și pandemia ne-a prins pe la mijlocul grupei mijlocii, mi-am zis: Ei, nu ne va afecta așa tare. Urmează grupa mare, testăm online-ul între timp cu tot ce înseamnă reziliență și cooperarea în condiții de învățare deosebite. Apoi, cu siguranță, pandemia va fi spre final și copilul va fi mult mai pregătit pentru școală. Se va adapta mai ușor la ritmul alternativ școala online sau prezență fizică în clasă.
Eii, școala nu s-a dovedit așa floare la ureche, cu toată pregătirea noastră. Adaptarea la tot ce înseamnă clasa pregătitoare e încă în lucru. Muncim partea aceasta cu copilul și cu noi, pentru ca primul an la școală să nu fie un hop așa de greu de trecut, să meargă la școală cu bucurie, nu cu încărcătură emoțională negativă.
Nevoi terapeutice
Recent ne-am împrietenit cu Alina, deoarece simțeam nevoia de ajutor în plus pe partea de adaptare la școală. Alina, pe care o găsiți aici, este psihoterapeut și o ajută pe Loli (și, pe noi, părinții) să identifice emoțiile primului an la școală, să lucreze cu ele și să le integreze astfel încât școala să fie o etapă frumoasă din viața ei. Măcar pentru început….
Adesea, părinții de școlari mici, clasa pregătitoare, inclusiv noi, primim de la școală feedback legat de modul cum copilul lucrează la clasă. Cred că toți am primit și mesajul cu agitația, foiala prin clasă, nestatul în bancă cât trebuie și când trebuie, plus alte situații pe care copilul nu le gestionează cum este de așteptat la școală.
Iată câteva întrebări pe care le-am adresat Alinei, pentru a înțelege mai bine(noi, părinții Lolitei dar și părinții care se confruntă cu aceeași situație), ce înseamnă agitația, cum o putem gestiona acasă, cum îl pot ajuta pe copil și cum pot ajuta învățătorul să înțeleagă copilul astfel încât să îi obțină cooperarea la ore.
Cum se vede adaptarea la școală, clasa pregătitoare, din poziția terapeutului care lucrează cu copiii de școală, ținând cont de contextul pandemic? Adevăr vs realitate
În ultimii 2 ani totul a fost atipic: timpul cu familia, timpul cu prietenii, grădiniță, scoală. Ceea ce trebuia să fie pregătirea pentru scoală s-a transformat pentru mulți copii preșcolari în a-și umple timpul cu activități acasă până ce părinții își termină munca online, iar pentru alții a fost timp cu bunicii sau mers la grădiniță cu multe întreruperi și reacomodări.
Nu sunt de părere că grădinița este singura formă de a-l pregăti pe copil pentru scoală, așa cum nu cred că educația formală este singurul mod de a-l pregăti pentru viață. Însă, dacă plecăm de la premisa parcurgerii acestui traseu, printre primele cerințe la clasa pregătitoare se afla și „să stea în bancă” cu tot ce înseamnă ea: capacitatea de concentrare pe sarcină într-o poziție statică, capacitatea de autocontrol fizic, capacitatea de alternare voluntară a momentelor de mișcare cu momente statice, sau de gestionare a emoțiilor într-un mod ce nu implică mișcări ample și de asemenea puterea de a controla răspunsul la varii distractori din jur. Practic cerem enorm unui copil în acele 20 minute de „stat în bancă liniștit”. Este o menționare optimistă – 20 minute -, însă plec de la premisa că după acest timp, cineva îi invită la mișcări măcar controlate.
Acest „stat în bancă” are nevoie de pregătire, clar.
Cum afectează „foiala” învățarea la clasa pregătitoare?
A trecut deja un semestru și plângerile curg și de o parte și de cealaltă cu privire la clasa pregătitoare (învățătorii se plâng de agitația copiilor, iar părinții de lipsa de instrumente care să duca treptat și blând copilul către adaptarea la scoală). Până la urma, obiectivul este unul comun, iar neputința pare să fie de ambele părți.
Înainte de a da vina pe pandemie, aș aloca puțin spațiu înțelegerii acestei „agitații/foieli” tocmai pentru a o pune apoi în contextul actual. Mișcarea este o încercare a copilului de autoreglare.
Fie că este vorba de o emoționalitate efervescentă, fie că este vorba de o supra sau sub stimulare din exterior, frustrare generată de efort cognitiv, sau pur și simplu un tonus muscular hiperactivat, copilul încearcă să își liniștească sistemul nervos prin mișcări repetitive, rapide, uneori haotice sau cu o direcție. Iar în absența unui sistem nervos calm sau activat optim, învățarea nu se întâmplă. Acesta este principalul motiv pentru care aproape că nu pot separa mișcarea de învățare în primii ani de scoală, iar pentru copiii mai dinamici aproape niciodată.
Acum, în ecuație apare și cuvântul autocontrol. Mai exact, ce capacitate are acel copil să își inhibe impulsul, să amâne momentul de mișcare sau să îi dea o formă permisă în acel context? Ne-ar plăcea să credem că până la clasa pregătitoare autocontrolul deja s-a instaurat, dar să fim serioși, sunt adulți care nu îl stăpânesc încă foarte bine. Dar dacă ne gândim la copii de 6-7 ani care în ultimii 2 ani nu au avut ca principal obiectiv în agenda cuiva dezvoltarea autocontrolului? Nu a fost timp și pentru asta sau dacă l-au antrenat a fost “on the go”. Ori poate sunt copii care au ajuns să își împingă atât de mult nevoile de mișcare în aer liber, socializare și joc împreună încât acum autocontrolul și răbdarea lor sunt pe zero? Până acum, avem aceste 2 lucruri: impulsul de mișcare și capacitatea de autocontrol care ne ajută să împărțim copiii în cei care reușesc să le împletească având un comportament dezirabil și cei care nu reușesc încă. În niciun caz dihotomia nu este între copii liniștiți și copii agitați, cel puțin nu ne ajută foarte mult acest mod de a privi.
Majoritatea învățătorilor care au început anul acesta cu o clasa pregătitoare, nu au mai interacționat cu ghindoci de 6-7 ani de aproape 5 ani, ceea ce înseamnă că și așteptările ca ei să fie și să se comporte într-un anumit fel, vin de undeva din trecut și nu sunt cu totul adaptate la realitatea prezentă creată și de pandemie. Izolarea, dieta senzoriala săracă, mai mult ecran în scop compensator, mai puțină explorare fizica a mediului înconjurător, mai puțin joc împreună, la care se adaugă provocările specifice fiecărei familii în parte.
Cred că nici nu este nevoie să enumăr toate elementele ce schimbă complet mediul în care acești copii s-au format și implicit așteptările pe care le putem avea de la ei. Din acest punct de vedere, foiala, este cel mai mic simptom la care ne putem aștepta.
Dacă mai luăm în calcul și faptul că mișcarea îi poate ajuta să regleze o parte din aceste neajunsuri și să lase apoi spațiu pentru învățare, întrebarea este de ce nu introducem mai multă mișcare ca formă de a ne adapta la copiii din fața noastră astăzi?
Câteva activități/ soluții pentru agitația și foiala celor mici din timpul orelor
Și pentru că ar fi ineficient doar să ridicăm problema fără să căutăm și câteva soluții, iată o listă de activități pe care orice pedagog le poate integra în programul său zilnic:
- Pregătește momentele de mișcare cu reguli clare și în pași mici. Cea mai mare teamă atunci când îi activăm pe copii este că devin haotici sau că nu se mai pot opri. Însă acesta nu este un motiv să nu îi mișc deloc, mai ales că se va întoarce împotriva mea printr-o agitație continuă apoi.
- Pornește de la lucruri mici (scuturăm mâna dreaptă tare/încet/sus/ jos și apoi o oprim). Fă clar momentul de oprire și practică-l împreună cu ei pentru că astfel practici autocontrolul.
- Stabilește de la început locul și amplitudinea mișcării și folosește regulile unui joc pentru a practica capacitatea lor de control a mișcării.
Folosind strategiile de mai sus poți activa grupul și apoi relaxa. Nu opri brusc momentul de mișcare pentru că unii copii nu reușesc să se liniștească singuri. Acest lucru se întâmplă, de obicei, după pauză, când brusc trebuie să se așeze în bănci și observăm că unii nu reușesc să se mai concentreze.
- Folosește micromișcări pentru a reduce treptat intensitatea și condu-i prin joc spre o liniștire a corpului și activarea mintii.
Atunci când observ că deja unii copii se agită, implică tot grupul într-un scurt moment de detensionare: strângem pumnii tare, tare, tare/ împinge cu palmele una în cealaltă/ne ridicăm lângă bancă într-o poziție de echilibru ce implică mulți mușchi și încercăm să stăm așa.
Este important ca astfel de momente să fie folosite degajat și sub formă de mici provocări fizice. Există nenumărate materiale de yoga pentru copii la școală în care pot adopta pe scaun, foarte repede o poziție de relaxare sau detensionare. Folosite în mod regulat, vor deveni o obișnuință.
- Începe fiecare zi cu un moment de practică a autocontrolului (cine poate sta cu ochii închiși, nemișcat timp de 2 minute?). Ori poți începe ziua cu a trezi fiecare parte a corpului prin automasaj, presiune, sau bătăi ușoare a unei palme peste fiecare parte a corpului.
- Atunci când un copil dă semne că nu mai are resurse să rămână nemișcat în bancă, poți oferi sarcini ce implică ridicarea din bancă și alte forme de mers. Se poate dovedi mult mai eficient decât să depui mult efort pentru a-l determina să stea acolo.
- Atunci când observi că un copil se agită, dar ar putea să mai facă un pas spre autocontrol, îi poți aminti că poate să se gândească la răspuns sau să asculte în timp ce gurița sau picioarele lui se relaxează și că nu este nevoie în acel moment să le folosească pe toate. Evident ca în acest tip de intervenție contează tonul vocii, apropierea de copil și poate chiar o atingere, mângâiere ușoară pe spate.
- Poți începe activitatea didactică cu un joc simplu: fiecare copil închide ochii și se gândește la ce anume nu îl lasă în acel moment să participe la activitate? Poate să fie o amintire de acasă, o emoție, o stare sau o senzație în corp, ceva din mediu etc. Apoi, fiecare copil modelează în aer acel ceva ce nu îl lasă în pace. Învățătorul aduce o cutie și toți copiii vor arunca acel lucru în cutie, printr-un gest simbolic. În pauza, dacă vor, își pot lua lucrul care îi supără din cutie și îl pot desena, modela sau povesti unui coleg, învățătorului.
Ce pot face părinții acasă?
Destul de contraintuitiv, dar părinții nu trebuie să îl țină pe copil la birou mai mult timp pentru a practica statul în bancă. Din contră, ar fi ideal dacă copilul ar putea să își completeze dieta senzorială prin mișcări variate și ample: alergat, cățărat, legănat, învârtit și sărit. Pare simplu, dar nu pentru toată lumea atunci când este imposibil să duci copilul în fiecare zi la locul de joacă din parc.
Un alt lucru cu care te poți juca este alternanța dintre activare și oprire. De exemplu, putem să dansăm în casă sau să facem mișcări intense, după care ne oprim și ne întindem pe spate pentru a ne liniști. Astfel învăț sistemul nervos să se activeze și să coboare apoi pe curba de liniștire cât mai ușor.
De asemenea, pot să mă joc diverse jocuri de autocontrol fizic: cine stă cel mai mult în această poziție? Și pe rând fiecare dintre voi poate propune o postură.
Ar fi ideal dacă aș ajuta copilul în fiecare zi să descarce stresul acumulat la școală pentru a nu-l căra cu el și a doua zi și pentru a nu se transforma în agitație apoi. Exerciții de igienă emoțională pentru copii, la final de zi, găsim în multe cărți.
Iată un ghid de prim ajutor emotional, ce poate fi consultat AICI.
Discuții despre: „Mi-a fost greu la scoală astăzi atunci când….”, „Mi-ar fi plăcut să fii cu mine atunci când….” „Ce aș schimba la ziua de astăzi la scoală este…..” pot fi oricând introduse în rutina de seară.
Dacă te hotărăști să faci cu copilul activități de școală acasă (chiar dacă în clasa pregătitoare ele nu sunt sugerate), observă când apare agitația motrică sau când începe să vorbească cu tine excesiv și oprește-l cu blândețe, du-i atenția către acel lucru pe care îl face și întreabă-l ce vrea să spună de fapt piciorul care se mișcă necontrolat, ori de ce oare gurița vorbește multe lucruri acum când cuvintele trebuie să stea mai mult în minte pentru a căuta răspunsul corect.
Uneori este de ajuns dacă îl ajuți să identifice că: nu mai are răbdare să stea, îl deranjează că nu știe răspunsul, l-a supărat că a făcut o greșeala, a obosit mintea și nu se mai poate concentra, îl distrag cei din casă – toate aceste lucruri reprezintă rezistența lui la efort pe care învață acum să o crească.
Următoarea data când vă așezați la activitate, îi poți reprezenta aceste elemente prin desene, le poți lipi în fața biroului și îl poți orienta către ele să le identifice mai repede, înainte de a începe agitația. După care, căutați împreună soluții rapide și personalizate la fiecare dintre ele: mă ridic și îmi scutur corpul, inspir adânc și țin puțin aerul, strâng pumnii strânși și relaxez, îmi masez puțin capul și urechile, etc.
Concluzie
Haide să ne imaginam că atunci când copilul nu mai poate să „stea liniștit în bancă” este ca și cum am avea o mașină care a rămas fără benzină. În această metaforă „foiala” este doar becul din bord care se aprinde și pâlpâie enervant. Pot să mă supăr pe el și să afirm că mă deranjează teribil, însă problema mea rămâne lipsa de benzină.
Dacă privesc „foiala” ca pe un indicator a ceva ce se întâmplă în interiorul copilului, chiar și fără să știu cauza exacta, voi căuta soluții mult mai eficiente decât dacă mă las prea mult distras și deranjat de ea.
Sper să vă fie utile informațiile și recomandările primite de la Alina.
Școala este doar o bucățică din viața copilului, pe care trebuie să o parcurgă cu încredere, cu provocările de rigoare și care să îi pună în valoare puterile și abilitățile lui înnăscute.
Spor la școală!
AICI este pagina de Facebook a blogului, acolo vezi când public lucruri care mi se par interesante și te-ar putea prinde și pe tine. Sau te poți abona la newsletter. Dacă ești în căutare de idei de activități AICI poți să vezi ce meșterim.
Când nu ne jucăm sau meșterim lucruri, citim! Dacă vrei să vezi ce cărți citim, aici este secțiunea noastră de cărți – Recenzie carte copii.
Cartea mea – Ce vezi, copile? – poate fi un dar foarte frumos de Sfântul Valentin sau de Dragobete pentru voi sau pentru bunici, prieteni – fiind o carte de conectare în familie. Are book-trailerul – AICI. Dacă o veți citi, să îmi dați de veste. Se găsește AICI.
Chiar este un articol foarte util si documentat. Felicitari.