Copilul meu lovește. Copilul meu este lovit. Cum gestionăm agresivitatea copilului?

Când copiii se păruiesc la locul de joacă, flăcări ne ies pe nas. La unii literar vorbind, la alții ies invizibil, dar cu verbalizarea potrivită pentru copil, pentru că fie știu teoria din carte, fie le vine natural înțelegerea situației, deși le plânge sufletul pentru puiul lor lovit sau pentru puiul altoit. Loli a trecut prin perioada când dădea cu palma dacă nu era ceva pe placul ei și a ajuns și la momentul când ea e cea lovită.

Așadar, cum e cu nevoia acesta de la lovi? Putem vorbi de intenția de a lovi sau doar o nevoie despre care părintele nu știe sau nu o identifică suficient de bine și pe care copilul o manageriază cum poate?

Am purtat toată discuția asta cu prietena fetei mele Cristina-Mihaela Răileanu. Cu Cristina am lucrat un proiect tare frumos, util pentru vară și nu numai, dacă cumva l-ai ratat, iată-l aici rezumat – 5 subiecte, 5 sfaturi, sugestii utile pentru vacanţă – recapitulare!. Alt subiect pe care am simțit nevoia să-l expun pentru mine întâi și, apoi, pentru alți părinți este – Consiliere pentru părinţi și educatori, în vederea adaptării copiilor la grădiniţă.

În primul rând, cred că trebuie lămurit un aspect important: copiii nu sunt agresivi cu intenția de a-i face rău celuilalt, nu simt nevoia de a lovi. Ei nu știu să se exprime, să relaționeze, să spună ce nevoi au și atunci își exprimă supărările, emoțiile, descurajarea experimentând ce se întâmplă când lovesc, mușcă, țipă sau se trântesc.

Cum procedez când copilul lovește?

Copiii nu au nevoie în aceste momente decât să fie opriți cu calm, să li se comunice că celui lovit nu-i place, îl doare, suferă, că suntem acolo pentru el și imediat ce se liniștește putem vorbi.
Au nevoie de o limită pusă cu blândețe, au nevoie să li se explice care sunt consecințele în cazul în care va continua să facă acel lucru, au nevoie să cunoască expectanțele părinților și ale celor din jur vizavi de comportamentul agresiv.
Nu ajută deloc în aceste momente ca și părintele să țipe, să bruscheze copilul sau să fie inconsecvent în privința modului în care se raportează la situație.

Lipsa de consecvență se simte, copiii sunt buni observatori, dar nu interpreteaza tot timpul cum trebuie ce văd. De aceea, este suficient ca o singură dată părintele să nu se țină de regula stabilită, pentru ca cel mic să găsească o portiță cu ajutorul căreia să se adâncească în comportamentul nedorit.

Este extrem de important să-i validăm emoțiile, să-i spunem: ” văd că ești supărat și mi-aș dori să te pot ajuta, eu sunt aici pentru tine, dar nu pot permite să-i faci rău colegului tău”.

Care este nevoia copilului?

Odată depistată nevoia care se ascunde în spatele comportamentului agresiv, lucrurile devin mai ușoare.

Dacă cel mic lovește pentru că are nevoie de atenție, putem să îi îndeplinim această nevoie oferind feedback pozitiv atunci când copilul are un comportament agreat din punct de vedere social.
Dacă scopul este acela de a se impune, de a lupta pentru putere, îl putem încuraja prin intermediul jocului să obțină acest lucru, fără a-i răni pe ceilalți.
Dacă se simte descurajat și în relație cu ceilalți copii se simte inferior, nu avem decât să-l încurajăm, să punctăm lucrurile bune pe care le face, să creăm situații care să-i permită să-și pună în valoare abilitățile.

Poate cel mai important aspect al acestei probleme este, să fim noi, adulții din preajma copilului cu un comportament agresiv, modele cu un comportament adecvat. De asemenea, trebuie să avem grijă la ce programe se uită la TV, ce desene animate urmărește, ce fel de jocuri joacă.

Găsim scuze sau folosim limite corecte

Atunci când părintele scuză comportamentul copilului, nu ajută copilul, dimpotrivă, îi întărește comportamentul nedorit și îi dezvoltă convingeri nesănătoase precum: bărbații sunt puternici, femeile sunt sensibile, nu ești bărbat dacă plângi, comportamente care îl vor încurca în viața de adult.

Părinții care găsesc scuze copilului, au fost la rândul lor copii descurajați sau dimpotrivă răsfățați și nu fac decât să ducă mai departe modelul parental, iar scuzele îi ajută să anihileze sentimentul de vină pe care poate îl simt. Un bun exercițiu pentru fiecare dintre noi, atunci când alegem să scuzăm copilul, ar fi să ne imaginăm copilul ca pe viitorul adult care va crește cu aceste convingeri limitate, care îl vor împiedica să se dezvolte armonios.

Copiii au nevoie de limite, deoarece acestea le oferă siguranță, nicidecum nu îi frustrează. Mai ales la vârste mici, copiii învață experimentând, iar răspunsul părintelui la comportamentul lui este esențial pentru modul în care copilul va rezolva problemele pe viitor, pentru modul în care va face față provocărilor vieții. 

Și să nu uităm cel mai important aspect, atât copiii, cât și noi adulții avem nevoie de iubire mai ales în momentele în care, poate ni se pare că nu o merităm.

Cazul frecvent de la locul de joacă

Albert îl lovește pe Radu pentru că nu vrea să se joace cu el. Ce au de făcut părinții, după momentul loviturii? Ce ar spune părintele lui Albert pentru Albert, evident? Dar celălalt părinte pentru Radu. În plus, avem și obiceiul acesta moștenit de a forța și niște scuze(între copii), chiar dacă nu sunt sincere și care agravează momentul.

Albert trebuie să știe niște reguli încă dinainte de a ajunge în parc. În momentul în care lovește, părintele intervine și blocheaza orice altă lovitură, explicându-i lui Albert că pe Radu îl doare și nu este în regulă să lovești. Dacă Albert nu se oprește trebuie scos din acel mediu. Cât despre scuze, acestea sunt pentru noi, pentru adulți, copiii nu așteaptă scuze, ei vor să se înțeleagă și să se joace. De cele mai multe ori uită imediat ce s-a întâmplat. Desigur, trebuie insistat asupra faptului că nu este ok să lovim și nimeni nu-și dorește să stea în preajma unui copil care îi face rău.

Părintele lui Radu ar trebui să-i spună că e acolo pentru el, să-i valideze trăirile, căci e posibil să fie supărat, dezamăgit, frustrat și să-i explice, în funcție de vârsta pe care o are că Albert nu și-a dorit să-i facă rău, dar la rândul lui Albert nu a știut cum să-i transmită ce-și dorea.

Copilul are nevoie să știe că este în regulă, la locul de joacă, la grădiniță să nu dorească anumite lucruri, să nu se joace cu ceva, cu cineva, să nu împrumute jucării, nu este în regulă să fie agresiv când exprimă acest lucru. Părinții, bunicii, educatorii pot ajuta copilul să gestioneze situația: fie îi aleg un alt loc pentru joc, fie aleg un joc care să implice copiii separat.

Articole pe teme de interes pentru noi, părinții – iată aici în secțiunea – Informații specialiști, jocuri și proiecte pentru dezvoltarea diverselor abilități la copii – găsiți la secțiunea Jocuri și joacă pentru inspirație.