Loli nu e mare mâncăcioasă. Gătim daily, avem congelatorul plin, în așteptarea poftei cea mare. Eu citesc fel de fel de reţete pentru bebei, poate-poate. Şi ce îmi doresc eu. Quinoa! Loli mănâncă iaurt, nu cu mare poftă, da’ îl vrea. Celelalte chestii, pe care le pregătesc, sunt niște afurisenii, nu merită gustate nicicum. Și ca să nu fie iaurt și atât, să combinăm, să dregem, să îngroşăm mațul copilului.
Sâmbătă dimineaţa facem lista de cumpărături.
– Să scrii şi quinoa pentru Loli. Găseşti la plafar.
– Cum? Cum se scrie? Scrie, pleacă, vine după 3 ore, umple holul de plase și începe din usă.
– Hai să te fac să râzi
– Ia zi
– M-am dus după quinoa aia. Şi intru în magazin, mă duc ţintă la tejghea şi cer foarte sigur şi convins: cunchia. Dați-mi cunchia, vă rog. Fata care vindea face ochii mari și mă întreabă: ce să vă dau? Eu: cunchia pentru bebeluși. La fel de uimită, îmi spune că nu știe ce este și nu are. Scot telefonul și citesc denumirea. Nu era exact cum am spus-o :), în fine, îi arăt și ei. Ea: ca eliberată dintr-o menghină: Q U I N O A , da, quinoa!!!!.
Eu deja mă țineam de clanța de la ușa debaralei. Să nu ne prăbușim. Râdeam cu lacrimi. Loli, la mine în brațe, era și ea vesela, așa cam pe lângă subiect, da` dacă era de râs, ea s-a conformat. Cunchia asta ne-a făcut ziua.