Bun titlul, nu-i așa?
De reținut! Nu fac parte din tabăra anti pandemie. Povestea noastră a decurs așa cum o relatez mai jos.
Carantina
Am avut norocul să stăm carantinați în februarie. Păi da, noroc pentru că ghinion nu pot spune acum. Luna februarie este luna lui Iulian și deja aveam planul făcut pentru o ieșire cu campervanul, chiar în weekendul cu ziua lui. Loli era nerăbdătoare să încerce viața pe roți, la fel și noi. Ne-am bucurat, un pic mai târziu, și de călătoria cu campervanul pe timp de iarnă. Povestea și traseul – în link →Roadtrip cu campervanul – prima dată și nu ultima
Să revenim la subiectul zilei (postării)! Copilul a făcut febră din senin în sâmbăta dinaintea plecării noastre în aventură şi tot a ținut-o pe fierbințeală până la finalul weekendului și puțin din ziua de luni. Şi atât! Atât a fost covidul la noi. Cum a venit pe nesimțite aşa s-a dus. De aici, concluzia cu bafta şi norocul. Ne-am speriat pentru început, anulat plecări, ne-am ambalat că nu aveam antitermice în casă, am găsit, ne-am testat şi …izolare.
Eii, cele 2 nopți nedormite sunt uitate deja, recuperate mai exact. SCENARIUL pentru ce e mai rău nu ai cum să nu îl vezi. Și, da, disperi un pic că a dat peste copil molima secolului. Vorba unei colege: mucii, bubele, tusea sunt nimicuri, însă totul până la febră.
În seara nefastă, când copilul a început brusc cu „mami, mă doare capul şi burta, parcă îmi vine aşa”…nu putea defini starea şi împrăştia căldură în jurul ei precum caloriferul, după ce cu 5 secunde înainte era vioaie, o îmbulinasem grav. Apoi ne-am panicat peste noapte cu febra care nu scădea între dozele de antitermice, de mă vedeam în spital şi îmi curgea transpirația rece pe şira spinării. Panadolul vieții era de negăsit la miezul nopții la farmacia nonstop din cartier, pe motiv de angajati covidați. A trecut.
Partea bună, că şi aici voiam să ajung: printre micile provocări ale statului la grămadă acasă şi şcolii online, carantina ne-a prins bine.
Nu am făcut fix cum ne-a zis prietena fetei mele: doar să stăm. Am stat, dar am ajuns la sedimentarea aceea în care am luat decizii mici, am recapitulat lucruri, ne-am spus lucruri. Copilul a ieşit mai încrezător. Pauza de la rutina zilnică, adică de la mersul fizic la şcoală și de la celelalte activități ale ei, i-au prins bine.
Post covid
Covidul a trecut, însă virozele și răcelile de sezon, de început de primăvară, nu ne-au ocolit (cu toată precauția). Dacă înainte nu am găsit farmacia non-stop deschisă, acum siropul de tuse nu era pe stoc. La coada, cei 20 de părinți cu rețete de hapuri pentru muci şi tuse, erau încercănați şi la fel de obosiți precum noi.
Nu ştiu cum a decurs povestea voastră cu covidul, noi am tremurat la infecția cu covid la fel ca la mucii și tusea de după. Orice boală a copilului ne isterizează şi nu cred că vreun părinte stă liniştit lângă copilul bolnav.
Bun, am zis că după carantină copilul a ieşit încrezător. Da, însă a pierdut curajul după prima zi de şcoală. Şi de atunci placa pe repeat a Lolitei este: fac doar pregătitoare şi gata cu şcoala. Nu mai vreau la şcoală niciodată. Dar asta e o altă poveste, pe care o voi aşterne la un moment dat.
Ceva poveşti covidate avem? Liber la împărtăşit experienţe, că doar pandemia nu va trece fără ceva lecții învățate, nu?
Sănătate multă!
Noutăți, informații utile, jocuri și evenimente dedicate picilor de 4-9 ani pe pagina de Facebook a blogului și pe pagina de Instagram – acolo pun poze mai multe și filmulețe faine.
Dacă vă este mai ușor pe mail, vă invităm să vă înscrieți la newsletter.
Dacă vrei să vezi/vedeți ce ne place să citim, aici este secțiunea noastră de cărți – Recenzie carte copii .
Pentru idei de activități cu copiii găsiți inspirație aici – Activități cu copii.
Cartea mea are book-trailerul – AICI. Dacă o veți citi, să îmi dați de veste. Se găsește AICI.