Adevărul este că nu am numărat atât de mult (cărți, păsări, mingi, fructe, tigăi, firmituri de praf) de când nu-mi aduc aminte. Acum număr pentru Loli zi de zi. Dacă trece de duoi (2) fac mătănii. Am zis!
Jucăm pe culori cu tot ce ne cade în mână. Le știe, da’ așa căpoasă nu am văzut. Le spune când vrea, cum vrea, în ordinea ei, pe tonul ei și cu Nu înainte. E taur! Nu cred în zodii, doar în cea a fiică-mii cred.
Punem lucruri, sortăm, îngrămădim, ascundem, găsim, redescoperim marea cu sarea, în brațe cocoțată. Podeaua o arde la tălpi și spatele meu trudește. Bine că nu e dolofană că eram disperată acum. Sunt oricum, 7 kilograme nu sunt comode psihic de fel.
Ziua, noțiunea de pat nu există. Și dacă vreau să nu demisionez din postul de mamă, atunci pat și pernă devin. Mă uit la tv sau trag un ochi pe calculator. Culmea-culmilor când vreau tv nicio emisiune, film care să îmi gâdile ochii și liniștească neuronii. De butonat nu pot că poziția nu e pe placul ei și somnul o lasă dacă palmele mele nu stau căuș sub fundul ei. Știu că în ceva ani o să fugă de prea mult pupat și îmbrățișat și că o să îmi doresc momentele de acum. Îmi place să o țin și să îi protejez somnul, numai că îmi doresc câteodată să prefere patul și eu să stau cu brațele mele în brațe și să mă car doar pe mine.
Noaptea, doarme pe pat, cu o mână neapărat sub perna lui Iulian, cu alta spre mine și la cap cu Mickey (perna cu Mimii). Dacă te apuca plimbatul noaptea prin casă, sare direct în fund să te însoțească. Nu e chip să faci vreo treabă fără știrea ei. Cum nu e chip să dormi lățit și tolănit după poftă. Marginea, dunga patului este liberă pentru amândoi, suntem precum nordul și sudul, nu prea ne intersectăm. Ne pupăm, în aer, pe deasupra mândrei și ne atingem, un pic, vârfurile picioarelor bucuroși că avem acolo spațiu. Restul este pentru mândra. Când s-a cocoțat în patul nostrul? De la 10 luni și altă discuție pe temă este sortită eșecului.
Cât despre cuvinte, apoi sunt de două categorii mi și pe. Măr, miau, meu, mare, morcov etc sunt mi. Păr, pere, pat etc sunt pe, câteodată pa, dar încă nu fac categorie aparte. Are și excepții de la regulile ei, spune și cuvinte întregi și pe fugă ca să nu mă prind. Simt că în curând acești mi și pe vor evolua și am așa o teamă că le voi duce dorul în clipa când va arunca cu toate cuvintele. Dar am sa tac, așa pauză de corzi vocale vreau să savurez!
Când încerc să o determin, prin joc, să exerseze dreapta și stânga, să vezi ce scandal. Lucrează mult cu stânga, dreapta o uită nemișcată. Va scrie cu ce mână o vrea, acum le antrenăm pe ambele. Nu vreau să fie ca mine. Eu dacă mă reapuc de condus trebuie să fiu și mai riguroasă cu stângile mele. Să se clarifice odată și să își accepte poziția. Bietul copil, mamă-sa nu le dibuie bine și el trebuie să le știe. O să mă taxeze Loli la treaba asta când va prinde glas.
Să ne jucăm de-a răbdarea, păzea! Zici că mi-a copt-o universul pentru toate relele sau cele bune, pe care nu le-am făcut sau le-am frunzărit din lipsă de răbdare. Eu nu am răbdare, sufăr de grabă și de fac totul acum, aici, așa cum iese, doar să fie gata odată. Loli este doar grăbită. Când nu e pe placul ei, gatam e cuvântul ei. Cu toate astea așa se muncește să rabde, să învețe, că îmi dau lacrimile. Vrea și îi iese. Nu cred că am să fiu vreodată ca ea.
Are mania curățeniei și a dezordinii. Ambele. Da, da. Ea arunca, ea culege. Face și design. Le rearanjează sau asorteaza cu vreun ciorap murdar și o hârtie înmuiată în gură. Așază pe diagonală hainele ei, alea care le-am pus în sertar cu 5 minute înainte. Dacă o întrebi cum i-a ieșit aranjamentul îți spune daaaa, bi (bine).
În weekend de atâta bucurie că suntem trei, face orice îi trece prin cap și dacă e ceva cu care nu sunt de acord, în clipa în care încep teoria, fuge la tati, tati. Să scape, de dondăneală. A învățat repede treaba asta, nu? Și tare nu-i convine când tati nu o salvează și îi explică cum stă treaba. Dar e altceva, vine de la tati și îi trece instant.
Adevărul este că nu am văzut toate astea până acum, mi-am imaginat cum va evolua, dar nu mă poziționam în prezentul de acum. Nici ziua de mâine nu o văd, e cam aventuroasă mămicia asta cu Loli. De ziua prematuritații a circulat un text cu care nu sunt total de acord (îl caut!). Nu știu de ce – eu, Iulian și ea – am fost aleși pentru ce a trecut și ce urmează, știu doar că atunci când e greu, de îmi vine să capitulez permanent, vine ceva ușor, lin, atât de vesel și cu atâta fericire, că merită totul.
