Pe an noi planificam 2 călătorii. Dacă una e prea mare ca buget și durată, atunci va fi singura. Avem, când ne permitem, o călătorie de primăvară pentru aniversarea copilului și una de toamnă.

Despre cum pregătim noi călătoriile și ce înseamnă pentru noi am inserat aici în acest post –cum-pregatim-calatoriile-varianta-noastra-de-familie-cu-un-singur-copil  și în fiecare articol dedicat vreunei călătorii.

Să vedem pe unde am ajuns! Cât am cucerit din lume? Puțin! Am luat această hartă răzuibilă pentru a bifa fiecare loc văzut și să vedem la scară mai mică…cât de mare e lumea. Loli a fost tare nemulțumită că am avut de răzuit așa puțin.

Ca să nu lungesc vorba, iată câteva trasee pentru care merită să pui bani deoparte, să mergi cu familia:

  • Cu mașina prin Europa

    Voi pune traseul din roadtripul nostru aniversar prin Europa, care, de altfel, poate fi făcut pe bucăți, în perioade diferite. Chiar recomand, poți bugeta mai bine deplasările și restul de vacanțe pe parcursul anului.

    Deși am văzut locuri și ne-am plimbat..cam așa situația pe hartă. Pare puțin, nu?

Așadar:

  1. Budapesta și Viena – dacă călătorești cu mașina atunci puneți pe hartă și Timișoara -link aici. Dacă ținta voastră este Viena, vă recomand să nu treceți grăbiți prin Budapesta, în 3 ore aveți ce face, nu veți regreta. Totul, cu timpi și ce am făcut – link aici.
  2. Scholbrunn, Heidelberg, Koln – Dacă vreți liniște și verdeață atunci alegeți unul din sătucele Germaniei. Pe noi Scholbrunn ne-a uns la inimă, fata noastră nu voia să plece. Și dacă sunteți amatori și de excursii prin zonă, atunci aveți și niște recomandări pentru Heidlberg și Koln -link aici. Pentru că drumul nostru era spre Olanda, veți vedea că avem o recomandare de poposit la o cabană drăguță, cochetă și numai bună de relaxat, explorat cu copiii.
  3. Grădina cu lalele – Keukenhof Park (Lisse, Olanda) – este destinația perfectă de primăvară. Rezervați din timp cazare, bilete, și va fi de vis. Link aici.
  4. Amsterdam, Giethroon și Zaanse Schans – 3 locuri de văzut cu copilul în 2 zile – Amsterdam-ul dacă vreți fără copii, îl puteți pune separat, nu ratați însă celelalte două destinații. Link aici
  5. Praga – link aici. Merită de explorat cu familia, cred că nu contează anotimpul, orașul este minunat pe orice vreme. Citiți și vedeți.
  6. Berlin – merită văzut de mai multe ori cu copiii. Noi am stat destul de puțin, dar suficient să descoperim că e nevoie să revenim la un moment dat. Link aici.

Am făcut un traseu complet, pe hartă: 15 zile, multe destinații, peripeții și amintiri frumoase.

Praga – înghețata merge pe orice vreme în vacanță!
Sat din Germania – curtea casei unde am stat. Să plecăm? Da, cu regrete!
Ce bine ar fi să fie așa parcul din fața blocului? Dar Keukenhof nu poate fi egalat.

Adevărul este că atunci când familia e mai numeroasă, călătoriile au nevoie de bugetare din timp și de un research serios. Merită, eu așa zic. Timpul care trece nu poate fi recuperat, de aceea ne ghidăm după ce putem face azi, mâine, ca să depunem amintiri și să cucerim cu copilul lumea pe bucățele, până o poate face sigură.

  • Destinații calde când la noi vremea e de iarnă

  1. Cipru – în noiembrie, înainte de iarna de acasă. Noi nu iubim vacanțele cu burta la soare. Să explorăm locuri călduțe când acasă se pornește crivățul ne place mult. Cipru este o destinație perfectă pentru mini-vacanța de tomană. Enjoy! – link aici.
  2. Malta – în noiembrie – este o destinație plăcută dacă iubești ploaia, vântul și soarele orbitor. Malta are un aer aparte de Cipru, ori o iubești, ori nu. Noi am ignorat ploaia și am avut o vacanță foarte faină. Aici e introducerea cu tips and tricks, încă lucrez la descrierea vacanței.
Aphrodita hills – Cipru. Mare supărare că plecăm de la apa minunată.
Gozo – plaja cu nisip magic – așa a concluzionat Loli.
  • Destinații de primăvară spre vară când valul turistic e la cote suportabile

  1. Portugalia – Porto și Lisabona. Lisabona ne-a plăcut și ne-a oferit multe de vizitat și explorat, iată link aici. Porto – ce să spun, ne-a plăcut la fel de mult, nu știm unde ne-am reîntoarce dacă ar fi să alegem să plecăm mâine. Link aici
  2. Barcelona – de ea ne leagă amintiri frumoase, am văzut-o pe îndelete, ne este dragă pentru a fost călătoria care a dat startul vacanțelor fără stres cu mândra. Aici am povestit pe larg.

Sper să vă inspire destinațiile noastre. Faceți planul și timp și puneți bani la pușculiță.

Spor la călătorit!

Nu ne plimbăm doar prin afara țării, călătorim și prin țara noastră, puteți vedea aici la secțiunea Călătorii.

Ce jocuri facem noi în timpul liber și ce idei ne vin ad-hoc aici, la secțiunea Jocuri și Joacă.Dacă vrei să vezi ce cărți citim, pe unele le luăm și în călătorii, aici este secțiunea noastră de cărți – Recenzie carte copii.