Continuăm seria lecturilor de vară de la Editura Cartemma, cu două povești noi cu aventuri și final neașteptat, pe care copiii le vor îndrăgi. Vă asigur că vor fi multe citiri. Despre noutățile editurii, dacă nu ați apucat să citiți, un ochi și AICI.

Așadar,

Un mieluț la cină – Steve Smallman

  • Este o carte potrivită copiilor cu vârsta între 4-7 ani. Are un mesaj bun și pentru adulții care citesc copiilor.
  • Pentru adulți, la o primă lectură, povestea poate fi anostă, dar privită în profunzime spune ceva – stereotipurile nu se confirmă tot timpul. Lupii din povești sunt pe un anume tipar și e greu să îi scoți din tipar și să îți imaginezi finalul poveștii.
Cărțile de deasupra patului. 🙂 Se anunță citiri multe.
  • Când vine vorba de copii, lucrurile stau diferit. Copiii iau fiecare poveste ca atare, cum vine, nu au prejudecăți. Dacă ai fost rău, poți fi și bun. Pentru fiică-mea  povestea a fost o surpriză plăcută, secvențele nu sunt greu de asimilat și crezut, alternanța amuzant și serios place mult, face ca povestea să fie hit-ul lunii.
  • Lupul din această poveste este flămând și gata să gătească o tocăniță din mieluțul apărut din senin la ușa lui. Numai că are loc o transformare – poate fi chiar grijuliu și iubitor, și flămând… în continuare.
Cartea este minunat ilustrată, poate fi un scenariu excelent pentru un desen animat. Dacă nu a fost deja.

Biblioteca ursului – Poppy Bishop

Când am citit povestea pentru prima dată, eram în drum spre pădure. Nu ne-am așteptat să se potrivească drumului și ne-a plăcut mult. Este povestea a 4 prieteni care iubesc să citească și care, din nefericire, au o singură carte. Cartea lor este un pic cam ponosită și lipicioasă de la sandvișurile cu gem.
Citire dinainte de somnul de prânz
  • Cei 4 mici cititori își doresc cu ardoare o nouă poveste, o carte nouă, de fapt. Dar de unde vin cărțile? Ideile lor despre originea cărților sunt tare simpatice, copilul va râde zgomotos la ele.
  • Vulpoi, Șoarecele, Iepurele și Ariciul pornesc în căutarea cărților, pregătiți cu merinde și alte lucruri trebuincioase vânătorii de cărți. Șiii…surpriză! Găsesc o carte! O carte cu un dragon roșu și cu o poveste așa cum și-au dorit – cu aventură, cu final fericit.
  • Cartea găsită are un stăpân și ca orice lucru găsit, aceasta trebuie să ajungă înapoi la proprietar (cam morocănos, de altfel, la prima întâlnire). Proprietarul are următoarea adresă, la care a adăugat și o mică mențiune:

”Stejarul răsucit

Aleea Spinilor

În cealaltă parte a pădurii

ȚINEȚI-VĂ LĂBUȚELE ACASĂ”

  • Ce idee are Ursul (îmbunat și înduioșat de pasionații cititori) și cât de fericiți vor fi cei 4 prieteni după ce înapoiază cartea găsită, vă las pe voi să aflați. E cu final fericit, exact ca în poveștile preferate ale Ariciului. Și cu reguli. Cât de mult am savurat partea asta. Loli are ceva cu regulile lately, așa că iată încă o poveste care ne-a servit lecția de care aveam nevoie.
  • Vârsta recomandată – 4-7 ani

Cele două povești noi cu aventuri și final neașteptat sunt disponibile pe site-ul Cartemma în mai multe pachete promo. Vă puteți alege ce vi se potrivește – pachetul cu titlurile prezentate îl găsiți AICI.

Un pachet care include și poveștile cu bufnițe, numai bune pentru lectura de dinainte de somn, și despre care v-am povestit data trecută (foto – mai jos), iată – AICI

sursa foto- site Editura Cratemma

Spor la citit!

#vacanțăplăcută

AICI este pagina de Facebook a blogului, acolo vezi când public lucruri care mi se par interesante și te-ar putea prinde și pe tine. Sau te poți abona la newsletter. Dacă ești în căutare de idei de activități, jocuri – AICI vezi ce jocuri inventăm sau ce meșterim.

Când nu ne jucăm, citim.. și invers! Dacă vrei să vezi ce alte cărți citim, aici este secțiunea noastră de cărți – Recenzie carte copii.

Nu știu dacă v-am mai spus dar inspirația m-a lovit și pe mine ceva vreme în urmă și am pus pe hârtie o poveste pentru copii și părinți. O carte precum un album de amintiri, pentru momentele de liniște și conectare în familie.

Vă las book-trailerul –  AICI. Dacă o veți citi (cartea se găsește AICI) să îmi dați de veste.