Când nu am sa mai scriu despre dragoste, fericire, împlinire, tristețe, frustrare nu însemnă că s-au terminat și trăiesc fără, ci că eu nu mai exist fizic. Da, stiu, sună într-un fel…
Despre dragoste…
Că-n ea sunt toate de mai sus și din dragostea în care ai crescut te descurci să o cunoști, recunoști și să o dai mai departe.
Pentru că dincolo de viață nimic nu e sigur, pot spune că aici în viața reală în dragoste ai foc continuu de contradicții, suișuri tare grele de atins la vârf și coborâre bruscă, iar siguranța, poate și un pic de calm există pentru cei care muncesc în dragoste, cu dragostea lor, viața roz este pentru cei visători, care trăiesc doar o boare de prietenie, care se învârt în lumea plină de oameni, singuri și neiubiți.
Bagajul de emoții cu care venim în dragoste, în relațiile noastre, ne aduce din cer până aproape de un iad, în care fie intri, fie te opresti și tot așa. Iadul nu e dragoste adevărată, e doar o căutare fără sens a ei. Acolo unde dragoste nu e, nimic nu e – vorba cântecului.
Urmează doar inima?
De obicei știi, în orice prietenie, cuplu, chiar dacă pe moment ești scurt circuitat la instincte (se întâmplă), flăcările care se nasc din rebeliune și nevoi de imaturitate, neîmplinire, expiră la un moment dat. Se duce vălul și lucrurile devin clare. Și doare de mori. Visele dor tare de ai impresia că supurezi pe undeva. Proiecțiile și viziunea aceea frumoasă te macină și te doare pentru că nu e posibilă, pentru că vina nu e doar a celuilalt, ci a ta că ai uitat să dai crezare și rațiunii și instinctului, în același timp. Nu e așa pentru toți. Sunt oameni care au în ei învățăturile astea, sunt mulți care le învață pe pielea lor. Asta pentru că au fost iubiți de mici cum trebuie, cu încredere și necondiționare.
Nothing for granted
Când simți, știi deep down, dar încă semnalul e pe drum, către neuronul responsabil, zidărie faci din start. Faci planuri reale, construiești, ții schele și cu dinții, repari, pui încă o cărămidă, vindeci o crăpatura din fundația proprie și adaugi una bună la aia comună.
Dragostea pentru orice se construiește, nu vine predefinită cu omul, ceva-ul pe care crezi că îl iubești. Îi dai formă, o înveți, o crești.
La fel ca toate lucrurile bune în viață, te prinde ușor și rămâne în tine cu greutatea unei lumi întregi. Și deși nu o cari greu, te ții cu tot ce ai de ea.
