Nu m-am gândit să scriu ceva special de ziua ei. Tot timpul este despre ea, despre ce cred eu că vede ea în mine, despre cum cred eu că vede lumea în general. Îmi doresc să îmi refacă ea toate textele, la un moment dat, să spună aici da, aici nu ai tras bine concluzia.
Adevărul este că nu aș putea să compar, să pun pe coloane separate ce era înainte şi ce e acum, după 3 ani.
Fetița mea are 3 ani. Ce pot adăuga? Să vină alți 3 şi tot aşa. Să rămân tânără (la minte şi suflet, iar corpul să mă țină) pentru ea, să fiu mai bună, să o înțeleg îndeajuns, să o iubesc oricând şi să ştie asta.
Fetiță mea are vârsta la care, sper că, realizează că stadiul de bebe e demult dus şi are lucruri de făcut singură, cu noi, fără noi în preajmă. A crescut, în felul ei fără grabă, şi îmi doresc să nu bată pasul pe loc, lumea să nu se învârtească pe lângă ea şi să nu bage de seamă, să fie conștientă de tot, chiar şi de cel mai mic fir de de praf.
Fetița mea, cea pe care o voiam băiat, este mână dreaptă a timpului. Îl ocupă tot, nimic nu e important dacă nu e şi ea prezentă. Şi e foarte tare lucrul ăsta. Face de toate, gospodărie cu mizerie şi curățenie, baie în cadă şi pe jos, se joacă şi se supăra în acelaşi timp, este peste tot pe unde ai avea nevoie de absența ei. E acolo unde nu dorești neapărat – pe geam, făcând gimnastică pe uscătorul de rufe. Este nervoasă şi veselă, de la o secundă la alta. Aşa e ea. Full hand, full house. O iubim aşa cum e.
Fetița mea, Loli, trăiește cu noi de 3 ani. Era cât pe ce să nu-i sărbătorim, dacă nu ieșea cu grabă, la lumină pe 8 mai, la 12.30!
Este aici, cu tot (tort) şi se bucură de el. Asta contează.
La mulți ani, mândra mea! Şi….îți mulțumesc!
