Eiii, știi cu siguranță cartea și o iubești, o citești, recitești cu copilul, cu tine, cu un alt părinte. Poate ești părinte de Ela, poate cunoști un părinte cu o fetiță ca Ela și este balsam pentru zilele rele. Ceea ce nu știi sigur este că poate fata mea poate fi o Ela, copilul colegului tău de generală poate fi Ela.
Am citit-o și mi s-a lipit de suflet, am încercat să o citesc cu Loli, însă acum este greu de descifrat pentru ea. I-au plăcut desenele, i le-am explicat, am povestit pe înțelesul ei. O recitim când va crește, poate peste un an.
Nu o să fac vreun review, deși asta a fost intenția inițială. Este mult spus un review, scriam impresii, emoții, reacțiile mândrei. Dar cum planul nu se pupă cu realitatea, deviez un pic, pe subiectul cuvintelor și al tăcerii voite sau pur și simplu trăite. La un simplu search dați de câteva review-uri minunate, de exemplu cel de aici și aici.
Să revenim la carte. Eu o am în bibliotecă acum, o parte din cunoscuții mei deja au citit-o, unii o au în listă de must have – pentru copii, pentru ei, pentru cineva anume.
După weekendul care a trecut mă gândesc să o fac cadou. Vecinilor mei. Pot fi și ai tăi, astfel de vecini. Da, ai mei sunt cei de lângă lift, care au un băiețel un pic mai mic decât Loli. Sunt oameni care nu iubesc cuvintele, cred că le dețin și le slujesc fiecare vorbă, deși nu le aud în ei cu adevărat. Sunt oameni care nu vor suporta ca copilul lor să se apropie vreodată de o Ela, care vor hăitui și îngrămădi cuvintele în propoziții, astfel încât să scoată la iveală semnificații cât se poate de meschine. Sigur, nu o au în lista lor, sigur nu o vor citi.
Dar… eu am să o dau. Nu vreau să-i schimb, nu ai cum, cu o singură carte, mă gândesc că poate o pun deoparte și o găsesc mai târziu când nu mai au altceva de citit sau de făcut avioane.
Sunt atâtea cărți care vorbesc despre ceea ce noi percepem altfel, sunt pe înțelesul tuturor, sunt pentru toți (mă refer la cei care jubilează cu normalitatea lor mentală și fizică), nu doar pentru o anumită categorie de oameni.
Aceste cărți NU ajung la ei. Trist! Pentru că eu știu, tu știi, ei habar n-au. Nu le pasă, nu ascultă, te tânguie preț de o secunda și te umplu cu noroi în alta. Ce cauți acolo, ei sunt feriți de așa ceva, sunt plini de nervozitatea aceea – ăștia diferiți să stea deoparte, dacă se ia, exact așa o transmit și copiilor lor.
Nu fac vreo răscoală, nu am energie pentru așa ceva, vreau/îmi doresc să facă pace cu cuvintele la modul cel mai crud. Să le audă, să se audă, să le simtă tăios și să îi lovească precum ciocanul, în moalele capului, propria cruzime și… să tacă.
