Ernest și Celestine – o prietenie neobișnuită plină de emoții obișnuite

Nicioadată nu m-am gândit că voi găsi poveștile cu urși și șoricei atât de frumoase, duioase și pline de lecții pentru mica mea cititoare și pentru mine.

Ernest și Celestine au devenit rapid poveștile noastre preferate pentru luna decembrie.

M-am bucurat tare(bucurie nevinovată, de copil mare de 40+) când cele 3 volume din seria Ernest și Celestine, au sosit prin curier. Loli nu era acasă și am avut ocazia să le răsfoiesc singură, de mai multe ori. Chiar dacă mă repet, țin să spun că iubesc cărțile pentru copii. În ultima vreme citesc doar cărți de povești, iar pe teancul cărților mele s-a cam așternut praful amânărilor. Numai că NU regret, îmi face o plăcere nespusă să le citesc alături de Loli (Le citesc și fără ea. Ștttt, nu mă spuneți!). Poveștile Lolitei îmi dau o stare de bine, iar momentul nostru de lectură este momentul nostru de conectare după o zi în care fiecare a fost ocupat cu treburile lui (grădiniță, serviciu etc).

Buuun, să revenim la…

Seria Ernest și Celestine

Luna decembrie a adus în dar pentru cititorii fideli ai Editurii Frontiera, titlul Ernest și Celestine la muzeu. Cu siguranță, mulți dintre voi știți deja de albumele Ernest și Celestine l-au pierdut pe Simeon și Ernest și Celestine la picnic. Noi abia le-am descoperit și deja le îndrăgim, cred, la fel de mult ca și voi.

Înainte de a prezenta titlurile, iată câteva cuvinte despre seria Ernest și Celestine.

Primele povești cu ursul Ernest și soricica Celestine au văzut lumina tiparului în anul 1981. Gabrielle Vincent este pseudonimul folosit de Monique Martin, o pictorită belgiană, care s-a dedicat cu pasiune ilustrației de carte pentru copii și a devenit creatoarea unor albume memorabile, printre care „Le petit Ange à Bruxelles”, „Un jour, un chien” și, desigur, seria „Ernest și Celestine”.

Ernest și Celestine au devenit celebri prin prisma asocierii lor neobișnuite: un urs care are în grijă o fetiță șoricel. De fapt, toți adulții/părinții din serie sunt urși, iar copiii sunt șoricei. Este o analogie subtilă – adulții, părinții sunt prezentați așa cum ne văd copiii – precum urșii  – mari, puternici, iubitori, protectori, morocănoși dar și duioși, disponibili dar și (pre)ocupați cu lucruri mărunte sau mari, iar copiii sunt șoricei mici și curioși, temători dar și curajoși, în același timp, care descoperă viața alături de părinți, adulții de lângă ei.

Poveștile celor doi sunt accesibile copiilor de la 3 ani, dar se potrivesc și celor mai mari, 7- 9 ani. Atât copiii cât și părinții se vor amuza, bucura și întrista, lecturând împreună. Textul poveștilor este simplu și se copletează minunat cu ilustrațiile, astfel fiecare poveste este o lecție sensibilă și memorabilă pentru cititorii de toate vârstele.

Ernest și Celestine l-au pierdut pe Simeon

• Pentru copil – povestea surprinde momentul pierderii jucăriei preferate a Celestinei. Pentru adult – povestea este despre dorința de a  răsturna lumea, ca să ofere copilului ce are nevoie sau să repare ceva de care are nevoie copilul.
• Ați pierdut vreodată o jucărie? Știți, atunci, că pierderea lucrului preferat la vârste mici este groaznică. Tristețea este greu de depășit și răzbate din poveste la fel de puternic, de parcă și noi cititorii l-am pierdut pe Simeon.

Dar Ernest, după mai multe încercări, găsește soluția. O implică și pe Celestine în rezolvarea cazului ”jucăria pierdută” și finalul poveștii este unul foarte frumos și vesel. Vă las pe voi să vedeți cum decurge totul. Pentru noi, cei care citim copiilor, povestea vine cu o frumoasă lecție despre încredere în capacitatea copiilor de a accepta că uneori – noi, cei mari – suntem neputincioși, nu putem repara totul în viață pentru ei, că și noi învățăm, la rândul nostru, din greșeli, din întâmplările pe care le trăim.

 Ernest și Celestine la picnic

• Veți recunoaște vorba socoteala de acasă, nu se potrivește cu cea din târg sub forma unui picnic mult dorit, numai că vremea le joacă feste protagoniștilor și, în ziua mult așteptată, se pornește ploaia.

Cum nimeni nu poate schima vremea după plac(nici chiar urșii) și cum picnicul nu poate fi amânat până iese soarele, Ernest vine cu o idee pe care cu siguranță o veți pune în aplicare, dacă cumva ploaia vrea să vă încurce și pe voi, la următorul picnic cu copilul.

Un moment de tristețe se poate transforma în bună-dispoziție. Până și ploaia poate fi distractivă, dacă privești din unghiul care trebuie. Joaca nu ține cont de vreme sau ca în zicala Cine caută vreme, pierde vremea.

După ce am citit cartea, Loli a vrut picnic în casă sau afară, nu conta locația. Prin urmare, să vă așteptați și voi la o astfel de dorință.

Ernest și Celestine la muzeu

• O poveste despre artă și despre sentimente de abandon, de pierdere.

Ernest merge cu Celestine la muzeu, deoarece vrea să se angajeze paznic. Nu primește postul, în schimb, cei doi pot vizita expoziția gratuit. Pe parcursul vizitării, Celestine se pierde de Ernest și începe goana căutării prin muzeu. Finalul, vă asigur, e bun, linistitor. Veți avea emoții până la final, dar cu folos.

Fiecare poveste cu Ernest și Celestine vine cu o nouă emoție pentru care nu ai nevoie de multe cuvinte, pentru că ilustrațiile au o mare putere de sugestie.

Suntem fani declarați ai seriei Ernest și Celestine. Abia așteptăm să apară și celelalte albume.

Pentru că luna decembrie este luna cadourilor, prietenii nostri de la Editura Frontiera vor oferi pachetul cu cele 3 volume cititorilor acestui blog, în cadrul unui concurs pe care îl voi lansa pe Facebook, zilele astea. Dacă le vreți cât mai repede, pachetul poate fi comandat – AICI.

Așadar, urmăriți îndeaproape pagina de facebook a blogului – AICI